Porţile Ierusalimului Celest

Extras din conferinta minunata a maestrului Omraam Aivanhov:

“Stă scris în Apocalipsă: “Şi am văzut Cetatea Sfântă, Noul Ierusalim, pogorându-se din Cer, de la Dumnezeu… Şi avea zid mare şi înalt şi avea douăsprezece porţi, iar la porţi douăsprezece Îngeri şi nume înscrise deasupra, care sunt numele celor douăsprezece seminţii ale fiilor lui Israel. Spre răsărit trei porţi şi spre miazănoapte trei porţi şi spre miazăzi trei porţi şi spre apus trei porţi… Iar cele douăsprezece porţi sunt douăsprezece mărgăritare; fiecare din porţi este dintr-un mărgăritar”.

Veţi spune: “Cum să fie făcută fiecare poartă dintr-o singură perlă ? Ar trebui să existe stridii gigante pentru a produce perle de o asemenea dimensiune ! Unde se găsesc acestea ? Sunt stridii şi în Înalt ?”… Evident, aceste perle reprezintă un simbol. În ştiinţa ezoterică perla simbolizează puritatea şi ea este consacrată lunii prin analogie cu puritatea lunii.

Rolul unei porţi este de a permite trecerea dintr-un loc în altul, dacă nu pentru fiinţele umane, cel puţin pentru curenţi, forţe sau entităţi. Această problemă a porţilor este esenţială. Apocalipsa vorbeşte despre douăsprezece porţi ale Ierusalimului Celest (din Cabală), despre cele cincizeci de porţi ale lui Binah… Iar copilul care vine pe pământ nu trece şi el printr-o poartă ? Fiinţa umană posedă, deci, şi ea porţi, şi nu numai porţi fizice, ci şi porţi spirituale. Deseori unele sunt închise, înfundate, iar puritatea face tocmai ca aceste porţi să se deschidă cu scopul de a lăsa să treacă numai entităţile celeste. Deocamdată, acest lucru nu vă este prea clar, dar aveţi răbdare…

V-am vorbit, de mai multe ori, despre Noul Ierusalim explicându-vă că nu trebuie să îl aşteptăm ca pe un oraş care coboară din Cer. Îl aşteptăm de două mii de ani sub această formă şi putem să mai aşteptăm încă multe mii de ani, fiindcă el nu va coborî în acest fel. Noul Ierusalim este un simbol. Când vorbim despre un oraş, acest lucru presupune un mare număr de locuitori, iar Ierusalimul, ce coboară din Cer, reprezintă o adevărată categorie de creaturi atât de pure şi evoluate încât fiecare dintre ele va avea 12 porţi deschise complet pentru curenţii divini.

Ce reprezintă cei 2 ochi ai noştri ? 2 porţi. Dar cele 2 urechi ? Alte 2 porţi. Dar cele 2 nări ? Încă 2 porţi pe unde trec cei 2 curenţi Ida şi Pingala. Deci în total 6. Dacă adăugăm şi gura, totalizăm 7. Alte două porţi se află în piept (sânii). Ele sunt diferite de altele, dar totuşi sunt porţi, chiar dacă la oameni ele nu mai au nici o funcţie. A zecea poartă este buricul de care este ataşat cordonul ombilical; prin această poartă mama îşi hrăneşte copilul trimiţându-i sângele şi toate elementele de care are acesta nevoie. Cât despre cele 2 ultime porţi (organul sexual şi anusul), vă las să le găsiţi voi înşivă. În total 12. Nu este extraordinar să vedeţi cum a lucrat natura asupra corpului omenesc pentru a deschide aici 12 porţi ? Or, deseori, aceste porţi nu funcţionează foarte bine pentru că ele sunt înfundate: ochii văd, dar rău, fiindcă se opresc adesea asupra a ceea ce este negativ şi urât; urechile aud, dar deformat sau nu reţin decât ceea ce flatează sau jigneşte personalitatea; gura vorbeşte, dar pronunţă, deseori, numai cuvinte nocive, distructive sau lipsite de sens.

Atunci când Ioan descrie Ierusalimul Celest, ca pe un oraş poleit în aur cu temeliile din pietre preţioase şi o lumină ce nu se va stinge niciodată, el vroia să spună că vor coborî din Cer fiinţe evoluate şi foarte pure în care lumina va străluci: fii şi fiice ale Domnului care vor veni să aducă Noul Învăţământ.

Există multe lucruri de spus despre porţi. Deseori eraţi miraţi pentru că insistăm asupra necesităţii de a şti să deschideţi şi, mai ales, să închideţi uşile dintr-o casă. Da, eraţi uimiţi că mă opresc asupra unor detalii aparent nesemnificative. Dar multe accidente vin pentru că nu aţi ştiut, niciodată, când să închideţi şi când să deschideţi, nici măcar ce să închideţi şi să deschideţi. Dacă ar fi fost cazul, numai, porţilor fizice, nu ar fi fost atât de grav, dar există şi alte porţi în afară de cele fizice şi despre aceste porţi doresc să vă vorbesc. În spatele lumii fizice, eu descopăr o altă lume, şi când constat, de pildă, că anumiţi fraţi şi surori lasă, în mod inconştient, porţile caselor sau ale camerelor lor deschise, eu ştiu dinainte că alte porţi, din sinea lor, sunt, deopotrivă, larg deschise pentru toţi vizitatorii şi spiritele nepoftite care pătrund după bunul lor plac (citiţi conferinţa: “Nepoftiţii”), sau fiindcă nu au ştiut să păstreze toate bogăţiile spirituale ce le-au fost dăruite… Din moment ce totul este deschis, este uşor să fie prădaţi.

Mulţi mi se plâng că, întorcându-se acasă, după o zi la Izgrev sau la Bonfin, nu mai simt acelaşi entuziasm, acelaşi elan. Dar este foarte simplu, ei nu ştiu să păstreze, prea mult timp, lumina şi căldura spirituală aici. Veţi spune: “Da, dar cum să le păstrez mai mult timp ?”. Închizând uşile. Dacă am pierdut atât de repede inspiraţia, înseamnă că suntem neştiutori şi nu am ştiut să ne închidem porţile, şi din moment ce ele erau deschise, hoţii au intrat şi au furat totul. Iată lucruri la care nici nu ne gândim ! Atunci când este zgomot, într-o cameră alăturată, închidem uşa şi zgomotul se atenuează. Ştim deci ce este de făcut în planul fizic; dar în planul astral, lăsăm totul deschis şi apoi ne întrebăm de ce suntem tulburaţi şi bolnavi. Această problemă a porţilor este, deci, foarte vastă. De exemplu, inima si intelectul vostru sunt, de asemenea, porţi, dar cum nu stiţi pentru cine să le deschideţi şi pentru cine să le închideţi, îi lăsaţi să intre pe filfizoni şi hoţi, iar pe Dumnezeu îl lăsaţi afară.

Întreaga viaţă se bazează pe aceste două mecanisme: închidere – deschidere. Este ceea ce ne învaţă cochiliile, stridiile, dar noi nu le-am înţeles. Cochiliile care de deschid şi se închid ne învaţă că viaţa nu este altceva decât o alternanţă a deschiderii şi a închiderii. Este, deci, esenţial pentru ca omul să ştie în ce moment să se deschidă şi în ce moment să se închidă, altminteri el nu va putea fi niciodată pur.

Cât despre perlă, există, de asemenea, multe de spus. Cum apare perla dintr-o scoică ? Mai întâi, există un grăunte de nisip care cade în scoică, iar acel grăunte de nisip constituie o dificultate pentru scoică, el o irită. “Ah, îşi spune ea, cât mă enervează ! Cum să scap de el ? El mă zgârie, îmi mănâncă pielea, dar eu nu am nici braţe, nici picioare pentru a-l alunga… Cum să procedez ?”. Şi iată că începe să gândească; se concentrează, cere sfatul, şi învaţă că există un întreg proces chimic de transformare: să iei un element sau altul pe care să îl combini într-un anume fel sub influenţa lunii etc. Şi scoica se pune pe treabă, respectând fazele lunii, iată ceea ce voi nu ştiţi. Evident, trebuie mult timp pentru a fabrica o perlă, dar sunt anumite perioade în care ele sunt în activitate şi alte perioade în care se opresc. Cum ştiu acest lucru ? Am mers să le observ…

Deci scoicile secretă o materie specială cu care învăluie grăuntele de nisip care este rugos, iritant, astfel încât devine neted, lustruit, catifelat. Şi când ele au reuşit, sunt mulţumite şi îşi spun: “Am învins un obstacol !”.

De mii de ani scoica perlieră îi instruieşte pe oameni, dar oameni sunt atât de limitaţi încât nu au înţeles lecţia. Şi care este această lecţie ? Că trebuie să facem la fel. De ce nu învăluiţi greutăţile voastre şi tot ceea ce vă supără într-o materie luminoasă, strălucitoare ? Veţi avea bogăţii minunate în interiorul vostru. Iată ceea ce trebuie să înţeleagă discipolii: că este necesar să lucreze asupra greutăţilor lor pentru a face perle preţioase. Acest lucru vi se pare că a venit dintr-o poveste din “O mie şi una de nopţi”, dar este adevărul: adevăraţii discipoli încearcă să îşi învăluie greutăţile, chiar şi duşmanii, şi să îi folosească pentru a deveni foarte bogaţi. Dar atât timp cît nu faceţi altceva decât să vă plângeţi, cât timp sunteţi nemulţumiţi, nu veţi reuşi să secretaţi această materie specială ce vă poate învălui greutăţile.

Dacă v-aş spune că toate perlele pe care le am se datorează greutăţilor pe care le-am întâlnit în viaţă !… Şi chiar atunci când întâlnesc o persoană insuportabilă, mă bucur spunându-mi: “Doamne Dumnezeule, ce şansă ! Iată încă o perlă în perspectivă ! Şi ţin o conferinţă formidabilă fără ca voi să ştiţi vreodată că acest mic firicel de nisip care mă deranja şi care a devenit cauza conferinţei se află în sală. Nu am pretenţia că am transformat toate greutăţile mele în perle preţioase, nu voi face mari declaraţii pentru a nu provoca lumea invizibilă, dar totuşi, sunt multe firicele de nisip pe care am reuşit să le învăluiesc. Dar ce faceţi voi când întâlniţi o dificultate ? Oare o folosiţi pentru a vă înălţa, pentru a vă întări ? Mă îndoiesc. Mergeţi, însă, înainte ! Cât timp voi fi alături de voi pentru a vă vorbi despre toate acestea ? Dacă înţelegeţi această imagine, a scoicii perlifere, veţi avea de lucru întreaga viaţă.

Aţi citit, în Evanghelii, parabola omului care caută perle valoroase; când a găsit o perlă de mare preţ, a vândut tot ceea ce poseda pentru a o putea cumpăra. Trebuie să ştiţi ce este această perlă şi de ce acest om a vândut totul pentru a o avea. Este un simbol.

     Perla este de o culoare albă foarte specială şi prin emanaţiile sale are legături cu luna. Pe Arborele Sefirotic (din Cabală) scoica perliferă este Iesod, baza, căreia îi corespunde, simbolic, organele genitale. Ei bine, aici trebuie să se formeze perla. Această perlă reprezintă chintesenţa cea mai pură a iubirii dezinteresate. Scoica perlieră este principiul feminin, femeia care aduce pe lume o perlă, copilul; şi deseori, cum anumite scoici nu reuşesc să formeze o perlă cu adevărat pură şi sclipitoare (am adus din Japonia perle care sunt aproape negre), există şi femei care aduc pe lume copii bolnăvicioşi sau răi, copii care vor fi, mai târziu, hoţi, criminali. Iată perla: copilul.

     Perla este un simbol care merge foarte departe. Scoica perlieră, adică principiul feminin, trebuie să formeze Copilul Iisus din interiorul nostru, adică corpul de glorie. Noi suntem această perlă şi din chintesenţa noastră cea mai pură vom forma în noi perla preţioasă. Corpul de slavă, corpul de veşnicie, corpul de lumină, corpul lui Hristos, aceasta este perla.

     V-am explicat, deja, ce vedea Ioan atunci când vorbea despre această imagine extraordinară a Noului Ierusalim coborând din Cer cu cele douăsprezece porţi de perle (“Ierusalimul Celest” volumul XXVI). Dar să revenim la puritate, fiindcă nu am terminat de explicat profunzimea şi bogăţia ei.

Să ne referim la virginitate şi la castitate la care făceam aluzie la început. Mulţi oameni îşi imaginează că puritatea nu este altceva decât castitate fizică şi consideră apropierile fizice ca impure. Dar au existat atât de mulţi Înţelepţi şi Profeţi căsătoriţi ! Şi chiar dacă nu ar fi fost căsătoriţi, s-au născut tot dintr-un tată şi dintr-o mamă. Şi ce au făcut acest tată şi această mamă pentru a-i aduce pe lume ? Contacte fizice… Dar cum se face că au adus pe lume Iniţiaţi, Maeştri, Profeţi, Divinităţi ? Pentru că erau puri… Când apropierile fizice, între oameni, sunt primitive şi senzuale, în acel moment, da, pot fi considerate impure. Dar când aceste apropieri sunt sublime, printr-un gând, un ideal, o iubire şi prin metode potrivite, ei pot face să coboare divinităţile pe pământ.

Chiar şi pentru cei mai mari Maeştri, care vin să se încarneze pe pământ, trebuie să existe un bărbat şi o femeie care să îi aducă pe lume. Dar uniunea lor nu trebuie să fie nici senzuală, nici pasională; corpul fizic nu este decât un mijloc de care se folosesc pentru că este imposibil să facă altfel. În spatele acestor apropieri fizice sunt impulsuri luminoase, divine, şi în acel moment sunt genii şi divinităţi care vin să se încarneze. Krishna şi chiar Iisus – dacă creştinii nu ştiu nimic despre naşterea lui Iisus – nu s-au născut altfel.

Nimeni, nu va putea dovedi, niciodată, că o creatură a ajuns în planul fizic fără să fi avut un tată şi o mamă – nu vorbesc aici despre cazurile de înseminare artificială… poate că, într-un viitor îndepărtat, va fi posibil, şi de altfel am ţinut conferinţe despre acest subiect, explicând că, într-o zi, copiii nu se vor mai naşte în aceeaşi manieră. Dar până atunci se va mai continua, cu bucurie sau cu dezgust, ştiu eu, dar perpetuarea umanităţii se va face prin contacte fizice ! Vor exista întotdeauna binefăcători care se vor ocupa să nu lase să piară biata rasă umană, şi nu câţiva mistici sau câţiva puritani cu teoriile lor bizare vor putea să îi împiedice.

Îmi pare rău dacă îi şochez pe unii dintre voi, dar am căutat, am comparat, şi am văzut că ceea ce se spune despre naşterile virginale, sub influenţa Duhului Sfânt, este în contradicţie flagrantă cu tot ceea ce se întâmplă în natură. Fie că acceptaţi sau nu, îmi este egal, eu sunt obligat să spun adevărul, poate nu pentru voi, dacă nu doriţi să îl acceptaţi, dar pentru toţi aceia care vor dori, într-o zi, să îşi lărgească înţelegerea.

Bărbatul şi femeia pot concepe un copil în cea mai mare puritate atunci când nu mai există în ei nici pasiuni, nici dorinţe. Dar ceea ce se povesteşte despre Duhul Sfânt, că el ar fi tatăl copilului, nu. De altfel, dacă ar fi fost cu adevărat Duhul Sfânt acela s-ar fi ocupat de crearea unui copil, el l-ar fi putut, foarte bine, face să se nască imediat fără a-l lăsa să rămână nouă luni în pântecul unei femei. Bineînţeles, este posibil să fii conceput Duhul Sfânt, dar nu cum se înţelege în general. Duhul Sfânt înseamnă că toate forţele, calităţile, sentimentele, sunt absolut pure, că ele nu conţin nimic uman, nimic terestru. Toate fiinţele pot fi locuite de Duhul Sfânt şi aduce pe lume copilul divin. Astfel au venit pe lume aproape toţi Marii Fondatori de Religii, chiar şi Iisus. Dar iată un lucru pe care creştinii nu vor să îl accepte. Li s-a prezentat naşterea lui Iisus aşa cum spunem copiilor atunci când nu dorim să le spunem adevărul şi acum ei cred acest lucru cu străşnicie. Nici eu nu doresc să îi conving de contrariul. Să îşi păstreze credinţele dacă acestea îi pot ajuta !

Acum vă voi cere să păstraţi în voi imaginea Noului Ierusalim care coboară din Cer. Gândiţi-vă că, într-o zi, veţi fi, poate, acest oraş celest cu cele douăsprezece porţi de perle, adică ochi care vor vedea, urechi care vor auzi, un nas care respiră chintesenţa pranei, o gură care va profera cuvinte magice pentru a ajuta, a lumina, a însufleţi fiinţele. Nu doresc să vă revelez celelalte cinci funcţii ale fiecărei porţi; deocamdată nu cunoaşteţi decât două, dar ele sunt şapte, iar pe celelalte cinci nu le cunoaşteţi, nu aveţi nici cea mai mică idee de ceea ce se poate face cu aceste porţi. Dar să lăsăm aceste lucruri; ele sunt prea profunde, prea sacre. În aceste lucruri sunt mistere, perlele pe care lumea invizibilă le apără nedorind să le dăruiască oricui. Într-o zi acest lucru se poate întâmpla, dar pentru a primi aceste revelaţii mai trebuie să lucraţi.

Aveţi răbdare, vă voi mai da şi alte explicaţii despre Iesod, fiindcă mistele lui Iesod sunt mari. Un minut de meditaţie.”

(recomand ” Misterele lui Iesod Al nouălea sefirot în Pomul Vieţii”)

 http://naturadivina.com