A avea incredere in celalalt presupune a avea incredere in tine insuti

Increderea in sine, la fel ca iubirea si respectul de sine se structureaza in jurul unei imagini interioare pe care o avem despre noi insine, plecand de la un nucleu care este suficient de solid si protejat pentru a rezista criticilor si respingerilor, unui flux de intoleranta, valurilor de deceptie si deznadejde, violentelor venite din partea celor din jurul nostru.
Increderea de sine este o cautare permanenta a imprevizibilului vietii, si trebuie reimprospatata, reconstruita, confirmata si infrumusetata in fiecare zi.
Increderea in sine, la fel ca iubirea si respectul de sine se structureaza in jurul unei imagini interioare pe care o avem despre noi insine, plecand de la un nucleu care este suficient de solid si protejat pentru a rezista criticilor si respingerilor, unui flux de intoleranta, valurilor de deceptie si deznadejde, violentelor venite din partea celor din jurul nostru.
Increderea de sine este o cautare permanenta a imprevizibilului vietii, si trebuie reimprospatata, reconstruita, confirmata si infrumusetata in fiecare zi. A avea incredere in tine, si incredere fata de celalalt, se invata, si se consolideaza si la varsta adulta, chiar daca nu a fost formata in timpul copilariei. Si cum orice incredere ne deschide spre experienta relativului si a imprevizibilului, vedem cata deschidere si cata libertate poate purta in ea.
Increderea in sine, se amplifica atunci cand acceptam sa cerem, pentru a ne completa cunostintele, cand incetam sa mai credem ca nu stim, cand descoperim ca stim multe lucruri dar nu vrem sa stim ca stim.
Cand acceptam sa intelegem ca avem mai multe resurse decat cele pe care le-am folosit deja.
Cand acceptam sa ne spijinim pe aparitia imprevizibilului pentru a ne amplifica propriile noastre posibilitati.
Cand incetam sa ne mai refugiem in ceea ce am invatat deja, cand incetam sa ne sprijinim doar pe cunostintele si certitudinile noastre, pentru a ne bucura de creativitatea momentului.
A avea incredere presupune a avea o siguranta interioara suficient de mare pentru a te apropia, a te increde, a te abandona, chiar in fata imprevizibilului comportamentului celuilalt:
“ Imi asum riscul de a incepe o relatie de lunga durata cu celalalt, asa cum este el astazi, dar si asa cum va deveni, cum va fi in viitor?”
“ Imi asum riscul de a fi dezamagit, riscul ca celalalt sa nu raspunda asteptarilor mele, riscul ca intr-o zi sa ma paraseasca, sa ma tradeze si sa ma insel in privinta lui?”.
Aici este vorba poate de demersul cel mai dificil, acela de a te responsabiliza, de a-ti asuma, si de a iesi din acea dubla capcana, des intalnita in relatiile umane:
-          aceea de a-l acuza pe celalalt: “ Este vina ta, nu m-ai iubit asa cum de iubesc eu, nu ma asculti, nu esti niciodata aici, nu se poate discuta cu tine, vrei tot timpul sa ai dreptate…”.
-          sau autoacuzarea, cand ne acuzam pe noi insine: “ Eu sunt vinovat, nu sunt in stare de nimic, n-o sa reusesc niciodata”.
Nu acuzarea sau autoacuzarea ci responsabilizarea este solutia, faptul ca suntem resposabili in parte, pentru ceea ce ni se intampla, fara sa cadem sau sa ne refugiem in culpabilizare sau in devalorizarea celuilalt sau in autodevalorizare.
Deoarece noi suntem cei care avem nevoie sa avem incredere in ceilalti, foarte rar celalalt este cel care ne inseala. Noi insine suntem cei care avem nevoie sa ne incredem si sa ne pastram credinta, si sa avem o incredere care nu este reciproca, pana in momentul in care suntem in sfarsit pregatiti sa aflam adevarul.
A comunica reciproc inseamna a indrazni sa punem in comun, depasindu-ne temerile in fata diferentelor si acceptand ceea ce poate veni de la celalalt, respectandu-i valorile, dar respectandu-ne si pe noi in acelasi timp.
sursa “De ce este atat de dificil sa fim fericiti?” Jacques Salome