Sfântul Vasile cel Mare

Vezi să nu te inducă în eroare sensul echivoc al cuvintelor.
Pentru ce a primit Iov şi caii şi asinii şi cămilele şi oile şi toate mângâierile din belşug, într-un număr îndoit, iar numărul copiilor a fost egal cu cel al morţilor? Pentru că necuvântătoarele şi toată bogăţia au pierit cu desăvârşire, dar copiii îi va avea pe toţi la înviere.
Scripturile sunt pline de tămăduiri.
Să nu socoteşti că Dumnezeu are nevoie de slavă. Vrea, însă, să fii vrednic de a-L slăvi.
Dumnezeu nu se uită la fapte, ci la dragostea cu care au fost făcute. Nu e nimic mult, când oamenii iubesc puţin, aşa cum nu este puţin, când oamenii iubesc mult.
Fructul esenţial al sufletului este adevărul.
Când gândirea nu se mai împrăştie printre cele din afară şi nu se mai împrăştie în lume, prin simţuri, ea se întoarce spre sine. Prin sine, mintea se ridică până la contemplarea lui Dumnezeu.
Cunoaştem firea divină prin lucrările Sale.
Om desăvârşit este acela care iubeşte adevărul şi dreptatea, care Îl iubeşte pe Dumnezeu.
Binele nu-l găsim în cele trecătoare, ci suntem chemaţi să ne împărtăşim din bunurile cele veşnice şi adevărate.
Fericit este acela care nu gândeşte rău.
Noi, dacă suntem înţelepţi, să luăm din cărţi numai ceea ce ni se potriveşte nouă şi ceea ce se înrudeşte cu adevărul, iar restul să-l lăsăm.
Dacă are virtute, dacă face fapte bune, dacă s-a unit cu Dumnezeu, se va veseli cu bucuria cea adevărată sufletul omului.
Când tu vorbeşti în ascuns cu tine însuţi, cuvintele tale sunt cercetate în cer. De aceea şi răspunsurile îţi vin de acolo.
Virtutea depinde de noi.
Ascultarea este scara cea mai scurtă către cer.
Nu treceţi cu vederea cele sperate de grija celor prezente.
Nimic nu este atât de propriu firii noastre ca a fi în comuniune cu alţii, a avea nevoie unii de alţii şi a ne iubi unii pe alţii.
Raţiunea porneşte de la cunoaştere pentru a ajunge la credinţă.
Învăţătura faptelor este mult mai vrednică decât cea a cuvintelor.
Proprie fiinţei umane este comuniunea.
Pe calea binelui mai degrabă oboseşti odihnindu-te, decât ostenindu-te.
Cum să-ţi pun sub ochi suferinţele săracului, ca să înţelegi din ce suspine îţi aduni tu comorile?
El le călăuzeşte paşii celor slabi, îi face mai buni pe cei ce se străduiesc şi îi luminează pe cei care se purifică.