Trupul ei este încă acolo, perfect conservat şi mai ales vizibil pentru toată lumea, în biserica Carmelitelor, la Florenţa, continuând să sfideze legile naturii, degajând un miros plăcut de sfinţenie, la 400 de ani de la dispariţia ei.
Născută în 1566, Caterina de Pazzi era fiica unei familii nobile din Florenţa, promisă unui mariaj fructuos. De la vârsta de 10 ani, Caterina a decis că ea doreşte să se consacre divinului. După ce au încercat de mai multe ori să o căsătorească, părinţii şi-au dat seama că nu prea au sorţi de izbândă şi au cedat capriciilor sale, lăsând-o să intre la vârsta de 16 ani la mănăstire, la carmelitele de la Notre-Dame-des-Anges.
Caterina şi-a schimbat prenumele în cel de Maria-Magdalena şi va impresiona biserica şi întregul secol prin frecventele levitaţii, stigmate, viziuni cristice, extazele sale, miracolele şi, după decesul său în 1607, prin mumificarea trupului. În timpul unora dintre călătoriile sale Maria Magdalena de Pazzi primea învăţături de la Iisus şi de la Caterina de Siena, cea care era modelul ei. Jean-Noel Vuarnet în cartea sa Extases feminines o găseşte chiar mai interesantă decât pe "marea" Caterina: "dialogurile pe care le purta cu Iisus în timpul extazelor amoroase sunt adesea pline de o mare tandreţe. Iisus o numeşte "fetiţa mea... iubita mea... porumbiţa mea... logodnica mea" şi îi oferă de-a lungul anilor numeroase straie şi bucurii mistice. Îmbrăcată cu aceste straie şi bijuterii ea se plimba goală prin mănăstire. Iisus îi oferă de asemenea darul "de a citi în inima sa ca într-o carte deschisă" şi într-o zi de 29 iunie îi oferă cunoaşterea durerilor Patimilor sale. Alte ori îi apărea sub forma unei viţe de vie, sau sub forma unui foc care punea stăpânire pe pieptul ei şi care o făcea să alerge goală prin zăpadă pentru a evita astfel să se combustioneze toată."
Maria Magdalena de Pazzi a petrecut primii cinci ani de recluziune fără să facă nici un "miracol"; abia din 1590 a trăit primul său extaz. Conţinutul dialogurilor şi viziunilor sale au fost notate de către sora ei întru credinţă şi publicate la ceva vreme după moartea sa, care a fost în data de 25 mai 1607. La fel ca preotul catolic din Ars şi precum Padre Pio, această carmelită putea citi gândurile oamenilor, vindeca bolnavii, şi mai ales putea discerne adevăratele probleme cruciale ale superiorilor de la mănăstire. În contemplaţiile sale foarte profunde asupra perfecţiunii divine ne-a lăsat unele precizări asupra naturii iubirii dintre îngeri şi oameni:
"Această iubire este departe de a egala iubirea lui Dumnezeu. Îngerii iubesc creaturile cu o iubire intensă care îşi are sursa în inima Creatorului, pentru că ei văd în Creator demnitatea creaturilor, şi iubirea pe care El o are pentru ele; această iubire a îngerilor este ca să spunem astfel preaplinul iubirii lui Dumnezeu care curge prin ele, şi astfel comunică cu El în cea mai nobilă parte a fiinţei lor, adică în inimă. Oh, dacă creaturile ar cunoaşte această intensă iubire a îngerilor. Această iubire dă înţelepciune şi cumpătare sufletului: înţelepciune în lucrările pe care le face pentru preamărirea şi gloria lui Dumnezeu, şi prudenţă în păstrarea virtuţilor care conduc la formarea tuturor acestor îndrăgostite care se îndreaptă către cununia cu Dumnezeu, serafimii care le comunică aceasta coboară din ceruri, le cuprind între aripile lor, şi le conduc în prezenţa mirelui lor. La vederea acestei privelişti toate corurile angelice se ridică şi doresc fiecare într-un fel sau altul să o ajute pe mireasă, încep să o felicite din toată inima lor spunându-i:
"Aceasta este pregătită pentru a primi un nou nume" şi se prosternează în faţa ei, deoarece în mireasă ei îl onorează pe Mire- aducându-i omagiile lor."
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu