Mihail Sadoveanu

Fericirea este în noi, niciodată în jurul nostru.
Unii prieteni sunt umbre, nu apar decât când e Soare.

Iertare din nou vreau să-ţi cer

Iertare din nou vreau să-ţi cer
Într-un stil cu mult mai subţire,
Cu ochii şi mîna spre cer
Şi cu intonări de psaltire.

O, tu, frumoaso, de care-mi atîrnă
Viaţa-şi care-mi alungi
Din cale pe palida cîrnă,
Numai c-o rază din genele-ţi lungi,

Iartă-mă că plouă şi-i ceaţă,
Că oamenii-s răi, că pînea nu-i bună,
Că nu se găseşte nimica în piaţă,
Că, noaptea, nu-i lună.

Iartă-mă, scumpo, că te ador şi
Acum şi pururi, cu suflet curat,
Iartă-mă că apraope în fiece zi
Quod tentabam dicere versus erat.

Aş vrea să-ţi placă orice cuvînt
Ce ţi-l rostesc şi e de prisos ca
Să-ţi declar că vreau să-ţi şi cînt
Aria celebră din Tosca.

Iartă-mă de toate. Zîmbeşte şi spune
Ca să se facă brusc primăvară.
Şi ca să vezi o minune:
Cum mă sui pe-un curcubeu ca pe-o scară.

Fagure de miere sunt cuvintele bune şi dulceaţa tămăduitoare a sufletelor.
Căci nu forţa, nici realizările brutale, nu mânuirea mulţimilor şi specularea naivităţii valorează în faţa celui etern, ci jertfa pură a sufletului nostru.

Am stat cu mine însumi, trudindu-mă să desleg întrebările fără răspuns. E nevoie pentru asta de tăcere şi singurătate. Desfăcându-mă de tot ce atârnă şi întunecă, m-am dus să văd numai cu duhul.
Douăzeci de ani nu e vârstă, ci nemurire.
Sărmana făptură omenească! E capabilă de toate relele, dar în ea se găseşte şi comoara binelui.
Toate adevărurile sunt legi, dar nu toate legile sunt adevăruri.