Dumitru Stăniloae

Crucea este puterea lui Hristos care, asumată de noi, poate transforma lumea în paradis.
Răstignirea este prima înălţare.
Sfânta Treime este suprema taină a existenţei.
Nimeni nu-şi poate da seama cât de mult valoarează el pentru altul, dar îşi dă seama cât valorează altul pentru el.
Numai conştiinţa lui Dumnezeu poate întemeia iubirea faţă de om şi numai conştiinţa omului poate întemeia voinţa de veşnicie a omului şi de înaintare în lumina infinită şi eternă a lui Dumnezeu. Numai un Dumnezeu conştient poate preţui pe om şi numai un om conştient poate preţui pe Dumnezeu.
Iubirea e tare pentru că poate merge până la moarte.
Timpul înseamnă pentru Dumnezeu durata aşteptării între bătaia Sa la poartă şi fapta noastră de a deschide.
Iubirea dintre cele Trei Persoane dumnezeieşti este singura explicaţie pentru actul creării.
Iubirea cuprinde toate virtuţile şi este contrară tuturor păcatelor. Ea este sursa tuturor formelor de bine.
Îmi eşti necesar pentru a înlocui grija de mine cu grija de tine, pentru a te pune în locul eului meu. Atât de intim îmi devii, atât de una cu mine, atât de mult te atrag în centrul existenţei mele, încât îmi substitui eul meu.
Orice persoană este în mod natural un focar al iubirii. Începând de la ultimul focar al iubirii - care este Dumnezeu Tatăl - continuând prin iubirea Fiului - care este viţa din care provin şi în care sunt mlădiţele - între toate e unitatea iubirii, care dă vinul bucuriei.
Iubirea este înrudirea omului cu Dumnezeu. Ea uneşte la maxim persoanele umane fără să le confunde. În iubire se arată plenitudinea existenţei.
Timpul este distanţa dintre chemarea lui Dumnezeu şi răspunsul tău.
Dumnezeu ne ia ca pe nişte copii şi ne arată într-o legănare iubirea Sa.
Eu am nevoie de cineva să mă descopere, să mă înţeleagă, să mă întregească cât mai deplin.
Lumea ni s-a dat pentru comunicare între noi, pentru a ne ajuta, prin ea, pe noi înşine.
Omul este un infinit în virtualitate, omul este făcut pentru infinit, dar nu este infinit în sine. Devine infinit în legătura cu Dumnezeu.
Lumea nu este doar un dar, ci şi o sarcină pentru om.
Îndumnezeirea este desăvârşirea şi deplina pătrundere a omului de Dumnezeu, dat fiind că în alt chip el nu poate ajunge la desăvârşire şi deplina spiritualizare.
Sfânta Treime este structura supremei iubiri, izvorul vieţii şi al raţionalităţii.
Sfânta Treime nu este prezentă doar în învăţătura lui Hristos, ci e lucrătoare în tot ce face El.
Lumea este un pedagog spre Hristos.
Patimile sunt dorinţe întoarse asupra relativului în care căutăm absolutul.
Omul e făcut cu o aspiraţie spre viaţa veşnică. Spre aceasta se pregăteşte în viaţa lui pământească.
Sfânta Treime este suprema taină a existenţei, care explică toate, sau fără de care nu se poate explica nimic.
Slava spre care e chemat omul este aceea de a deveni tot mai mult asemenea cu Dumnezeu, cu cât devine mai mult om.
Hristos a ridicat în om chipul dumnezeiesc la deplina lui actualitate, adică la deplina lui comuniune cu Dumnezeu şi cu semenii.
Numai Dumnezeu, cu nesfârşirea Lui, poate ţine sufletul absorbit în contemplarea Lui, adică în linişte, fără trecerea necesară de la un lucru mărginit la altul.
Iisus Hristos, ipostasul supremei afecţiuni şi raţiuni, intră cu noi într-o comuniune ca de la om la om, într-o legătură interumană, umanizându-ne deplin prin îndumnezeire.
A fi chip al lui Dumnezeu înseamnă a fi partener de dialog cu Dumnezeu. Iar iubirea lui Dumnezeu nu poate uita pe cel care a intrat o dată în dialog cu El. Astfel se motivează de ce omul a fost făcut spre o existenţă eternă.
Îmi eşti necesar mie nu pentru a te face subordonatul meu şi slujitorul meu, ci pentru a-mi fi tu mie centrul meu de preocupare şi de slujire. Îmi eşti necesar pentru a înlocui grija de mine cu grija de tine, pentru a te pune în locul eu-lui meu.
Treimea nu se reduce la o esenţă divină abstractă şi impersonală, ci este o Treime de Persoane Care Se iubesc, Care-şi extind iubirea Lor peste noi şi în noi, în Hristos Care pătimeşte pentru noi, Care este întreg iubire pentru noi. Hristos ne cheamă de asemenea să înaintăm cu ajutorul Său spre o umanitate asemenea umanităţii Sale: o umanitate care vrea să sufere pentru ceilalţi ca să-i înnobileze, ca să facă bucurie Tatălui ceresc, dându-I bucuria de a vedea că înaintăm prin iubirea dintre noi spre iubirea faţă de El.
Rugăciunea îl eliberează pe om, îl degajă de natura exterioară şi de sine însuşi. În acest fel, ea ţine sufletul deschis către Dumnezeu ca Persoană. Cel ce nu se roagă rămâne rob, închis în mecanismul complex al naturii exterioare şi al înclinaţiilor patimilor sale, care îl domină pe om mai mult decât o face natura.
Chipul uman al lui Hristos este alcătuit din armonia a nenumărate virtuţi, a nenumărate aspecte ale binelui, care reflectă în chip uman însuşirile lui Dumnezeu. Cel ce prin fapte statornice de diferite feluri imprimă în sine diferitele virtuţi, imprimă prin aceasta înseşi trăsăturile chipului lui Hristos sau dă formă umană, în persoana sa, însuşirilor lui Dumnezeu, asemenea lui Hristos. Şi aceasta e o adevărată participare la Dumnezeu şi o reflectare a lui Dumnezeu prin fiinţa noastră personală.