Schiller

Iubirea e preţul iubirii.
Sufletele mari rabdă în tăcere.
O, Doamne, viaţa e totuşi frumoasă!
Sufletul acestui om cu ce pot eu să-l înlocuiesc?
Cine nu se teme de nimic, nu e mai puţin puternic decât acela de care se tem toţi.
Lumea nu-ţi poate dărui ceea ce nu primeşte de la tine.
Şi ceea ce-i frumos trebuie să moară.
Scurtă e durerea, şi veşnică-i bucuria!
Mai mult decât viaţa îmi iubesc libertatea.
Cu cât o greşeală ne orbeşte mai mult şi este mai ademenitoare, cu atât este mai mare triumful adevărului.
Uitarea este cea mai divină victorie.
Iertarea e regăsirea unei averi înstrăinate.
Ştie ce este iubirea numai acela care iubeşte fără speranţă.
Numai stăruinţa duce la ţintă, numai abundenţa duce la claritate, şi-n abis se află adevărul.
Cine vrea să realizeze ceva excelent şi năzuieşte să producă ceva mare, acela să-şi concentreze în tăcere şi neobosit în punctul cel mai mic puterea cea mai mare.
Iute se apropie moartea de om; lui nu-i este dat nici un răgaz; ea îl doboară în mijlocul carierei, îl smulge în plină viaţă. Pregătit sau nu să meargă, el trebuie să stea înaintea Judecătorului său!
Voinţa omului este un privilegiu, o idee înaltă, chiar când nu se ia în consideraţie folosirea ei morală. Simpla voinţă ridică deja pe om deasupra animalităţii, iar voinţa morală îl saltă până la divinitate.