Auzim de lumile astrale, de călătorii astrale, dar, deşi fiecare dintre noi avem aceste experienţe în fiecare noapte, puţini dintre noi sunt conştienţi de ele.Călătoria în lumile astrale este foarte diferită de un vis obişnuit. Este o experienţă extraordinară. Toţi cei care au experimentat-o pot vorbi despre calitatea magică şi luciditatea acesteia.
O călătorie conştientă în lumile astrale este tot atât de clară, precum experienţa vieţii cotidiene.
De fapt, este mult mai clară: simţurile noastre par mai ascuţite şi de aceea totul pare mai real, mai impactant în acea dimensiune, iar după astfel de experienţe. Cel sau cea care le-a trăit, nu mai este niciodată la fel. Întrega viaţă se transformă, din cauza accesului la adevăratele valori ale universului.
Se vorbeşte despre numita OBE- out of body experience – experienţa în afara corpului, ca despre o călătorie în astral, dar aceasta se poate întâlni doar la oameni care au avut o experienţă de moarte clinică, în urma unui accident sau pe o masă de operaţie. O călătorie în astral este o posibilitate naturală, de a cunoaşte şi explora lumile astrale, pe care oricine şi-o poate dezvolta prin practica.
Proiecţia conştientă în planul astral (trecerea în mod conştient din planul fizic în planul astral), ne permite să devenim mai deschişi către procesul natural al somnului, dar şi la realităţile lumilor invizibile.
Atunci când suntem într-o Călătorie Astrală, suntem conştienţi de faptul că fizic dormim şi că în pat se află corpul nostru fizic. În timpul Calatoriei in Astral, luam decizii constiente – cum ar fi, unde să mergem, ce să facem, sau cu cine să ne întâlnim.
Călătoriile astrale în cuplu, pot constitui un liant puternic pentru cimentarea unei relaţii de iubire, dar şi pentru a aprofunda iubirea. Despre un astfel de experiment vorbeşte Richard Bach, în cartea sa UN pod peste eternitate.
„Un aspect m-a cucerit, citind despre experienţele celor ce s-au apropiat de moarte:ele sunt similare cu experienţele extracorporale de care se vorbeşte în cãrţile de cãlãtorii astrale. Moartea nu este altceva decât o ieşire din corp, fãrã întoarcere. Iar dedublãrile se pot învãţa!“
„Aşteaptã un moment“ spuse ea. „Sugerezi cã ajunge ca noi sã ne alegem un apus frumos şi sã ne abandonãm corpul fãrã a mai avea intenţia de a ne mai întoarce înapoi?“
„Într-o zi sau alta, da.“
(…)Era da şi nu rãspunsul, iar eu eram din nou în pat cu o duzinã de cãrţi luate din biblioteca noastrã. Teoria şi practica proiecţiilor astrale, Cãlãtorii în afara corpului, Aventura supremã, Ghid practic al proiecţiilor astrale, Mintea de dincolo de corp. Greutatea acelor cãrţi sãpa un mic crater în cuverturi.
„Toate acestea spun cã se poate învãţa. Nu este uşor şi este necesarã puţinã pregãtire, exerciþii, dar se poate reuşi. Haide, sã învãţãm partea referitoare la ieşirea din corp şi sã lãsãm de-o parte, acum, partea cu sã nu ne mai întoarcem înapoi. Am ieşit deja în afara corpului, ne-am dedublat, în trecut, amândoi, aşa cã ştim cum se face. Acum este vorba de a învãţa sã o facem la voinţã şi sã o facem împreunã. Nu ar trebui sã fie atât de dificil.“
Mã înşelam. Era foarte dificil. Problema era sã adormi fãrã a dormi, fãrã a ne pierde priza de conştiinþã asupra nostrã fiind totuşi separaţi de corp. Este uşor de imaginat cum o faci atunci când eşti treaz. A rãmâne conştient în timpul unui somn mai greu decât plumbul, care te trage în jos, nu este un lucru atât de uşor.
Noapte dupã noapte, citeam cãrţile noastre despre cãlãtorii astrale, ne promiteam sã ne întâlnim în aer, deasupra corpurilor noastre adormite, sã avem doar o fugarã viziune asupra noastrã şi sã ne aducem aminte despre aceasta atunci când ne trezim. Totul pãrea zadarnic. Treceau sãptãmânile. Lunile. A devenit o obişnuinţã care s-a prelungit şi dupã ce am citit acele cãrţi.
„Adu-ţi aminte sã-ţi aminteşti …“ spuneam, stingând lumina.(…)
Funcţioneazã! Şi este atât de uşor! Aceasta este … libertatea! E vie!
Cãrţile aveau dreptate. Gândeam cã mã mişc şi mã mişcam, alunecând prin aer ca o sanie pe gheaþã. Nu aveam un corp, mai exact, dar nu eram nici lipsit de acesta. Aveam simţul unui corp ceţos, vag, ca un corp de luminã. Dupã atâtea exerciţii nereuşite, cum putea fi atât de uşor dintr-o datã? Eram extrem de conştient. Faţã de aceastã viaţã cu o stare de conştienţã acutã, starea de conştiinþã diurnã mi se pãrea un somnambulism!
M-am învârtit în aer şi am început sã privesc. Un fir subţire de luminã strãlucitoare pleca de la mine cãtre forma mea adormitã. Acesta este cordonul despre care amintit, cordonul de argint, care leagã un spectru viu de corpul sãu. Rupe acel cordon, se spune, şi adio.
(...)Eram în aer când m-am trezit deasupra patului, iar ceea ce mi-a atras atenţia a fost o formã luminoasã strãlucitoare, argint strãlucitor imaculat şi aur, chiar la jumãtate de metru distanţã, era ca o formã de iubire vie. O, Doamne!. Leslie pe care am vãzut-o cu ochii mei nu este decât o micã parte din ceea ce este ea de fapt. Ea este corpul dinãuntrul corpului, viaţa din interiorul vieţii, care se desfãşoarã, care se dezvoltã, se dezvoltã … O voi cunoaşte, oare, vreodatã în întregime?
Cuvintele nu erau necesare, eu ştiam tot ceea ce ea doarea ca eu sã ştiu.
„Dormeai şi eu eram aici sus şi te-am rugat sã ieşi, Richie te rog sã ieşi … iar tu ai ieşit.“
„Bunã, scumpete, bunã, bunã!“
M-am îndreptat cãtre ea şi atunci când luminile noastre s-au atins, am trãit senzaţia pe care o am atunci când ating pe cineva, dar, însã, cu mult mai intensã, ca o dulce alintare.
„Sus“ i-am spus cu gândul. „Încet. Sã încercãm sã urcãm.“
Ca douã baloane de aer cald, am urcat împreunã, trecând prin acoperiş ca şi cum ar fi fost doar aer proaspãt.
Acoperişul casei rãmase în urma noastrã, ţiglele de lemn acoperite cu bucãţi de pin, coşul din cãrãmidã, antena de televiziune îndreptatã cãtre civilizaţie. Pe terase florile erau adormite în vase.
Zburam deasupra copacilor şi ne îndreptam cu atenþie cãtre fluviu. Cerul înstelatera acoperit de norilori, vizibilitatea era nelimitatã, vântul sufla dinspre sud cu viteza de douã noduri. Nu se simţea nici o temperaturã.
Dacã aceasta este viaţa - gândeam - este infinit mai frumoasã decât orice lucru am vãzut pânã acum …
„Da“ am auzit gândul ce venea de la Leslie. „Da“.
„Sã reţii toate acestea în memoria ta excepţionalã“ i-am spus. „Nu trebuie sã uiţi la trezire!“
„Şi nici tu …“
Ne mişcam încet împreunã, fãră mişcãri rapide. Nu aveam nici un fel de teamã de înãlţime, nu ne era fricã cã vom cãdea cãci ne simþeam ca doi nori, sau ca doi peşti care înoatã. Corpurile noastre nu aveau nici greutate şi nici masã. Puteam sã alunecãm prin fier, sau chiar prin oarã, dacã am fi dorit.
„Îl vezi? Cordonul?“
Când ea îmi spuse, mi-am amintit şi am privit. Douã fire strãlucitoare de luminã se întindeau de la noi pânã acasã.
„Suntem ca douã sacvile-spirit, la plimbare. Vrei sã ne întoarcem?“
„Încet, încet, uşor.“
„Nu suntem constrânşi sã ne întoarcem …“
„Dar dorim aceasta Richie!“
Încetişor, uşor, ne-am îndreptat cãtre casã, pe deasupra apei, intrând în dormitor prin peretele din vest. Ne-am îndreptat cãtre bibliotecã.
(...) Din noaptea aceea, exerciţiul a devenit din ce în ce mai puţin dificil, iar fiecare succes deschidea calea cãtre urmãtorul. Dupã un an de practicã, ne puteam întâlni în afara corpului de mai multe ori pe lunã; ce straniu era sã fim ca nişte strãini în vizitã pe acestã planetã, pânã în punctul în care puteam sã surâdem când eram aproape - ca nişte observatori interesaţi - când ne uitam la telejurnalul de searã.
Graţie exerciţiilor noastre extracorporale, moartea şi tragedia la care asistam pe Canalul 5 nu mai era moarte şi nu mai era tragedie; era vorba de lucruri care vin şi trec, aventurile spiritelor de energie infinitã. Veştile de la telejurnal se transformau, pentru noi, din orori macabre într-un spectacol test în care trebuia sã confruntãm, oportunitatea investiturii sociale, cu provocãrile lansate de noi.
Iată, cum această aventură a cunoaşterii, a devenit o realitate....
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu