Rene Guenon vedea în gest adevărata cheie a simbolismului
Pentru ca un orator să influenţeze mai mult audienţa este necesar ca el să fie conştient de modul în care îşi foloseşte mâinile. Această tradiţie de studiu al importanţei şi influenţei fiecărui gest a fost oarecum uitată în tradiţia europeană, dar tradiţia orientală a conservat mai bine această ştiinţă a gesticii.
De exemplu, Hiltler a folosit foarte multe elemente de simbolistică asiatică foarte puternică pentru a avea impactul copleşitor pe care l-a avut asupra maselor. El a foat iniţiat în tainele cunoaşteri orientale, pe care a folosit-o cu multă eficienţă pentru a putea manipula masele şi pentru a-şi satisface scopurile personale.
El a fost unul dintre cei mai mari oratori ai perioadei contemporane şi pentru că a cunoscut elementele oculte ale tradiţiei orientale, despre care se ştie că au un efect foarte mare asupra maselor, ele regăsindu-se şi în arta tradiţională orientală.
Un orator care cunoaşte aceste taine ale simbolisticii şi forţei gesturilor, poate deveni, asemenea unui actor şi poate avea un impact foarte mare asupra audienţei.
Un gest trebuie să preceadă şi să anunţe vorbirea, iar foarte adesea să o înlocuiască printr-un fel de reconstituire instantanee a filogenezei limbajului. Ceea ce poate părea un simplu truc al meseriei este in realitate o lege intemeiată pe necesităţile vieţii sociale.
Expresia primară a gândirii debutează printr-o mişcare reflexă. E atit de grăitor şi de precoce faptul că, incă de la trei ani, un copil ii poate dezvălui, prin gesturi, unui psiholog dacă va fi maestru sau discipol. Emoţia, sursa gesturilor, scoate la iveală lanţul ce uneşte fizicul şi psihicul, lanţ exprimat de cuvintul sentiment, in care Remy de Gourmont vedea contopindu-se faptul de a simţi şi acela de a inţelege. Din expresie subiectivă, gestul devine prin repetare un adevărat semn instituţional, comunicare a unei noţiuni şi, curind, sugestie a unui gind. Există in filiaţia gestului o analogie frapantă intre formarea unei obişnuinţe, inţelegerea unui fenomen şi naşterea unui simbol.
Aceasta ne permite să inţelegem mai bine semnificaţia foarte generală pe care, urmindu-1 pe Părintele Jousse, ar trebui s-o dăm cuvintului: Gest - atitudine esenţială ce utilizează simţurile cele mai diferite, atit auditive, vizuale şi olfactive, cit şi tactile.
Orice creatură tinde să reproducă ceea ce este, ceea ce reprezintă şi semnifică ea, această semiologie a gestului ne poate furniza cea mai bună definiţie a sacrului şi a ritualului care nu e decât repetarea unui gest ancestral.
Gesturile noastre nu trădează numai sentimentele elementare, ci sînt purtătoare ale unor noţiuni mai generale şi mai esenţiale. Ele fixează limitele unui fel de arpentaj fizic şi aşază borne pentru capacitatea noastră de expresie, ridicîndu-ne în jur cadrul riguros al celor trei direcţii ale spaţiului, în care învăţăm să ne situăm propria statură.
Când spunem că omul are o mână îi restrângem foarte mult rolul, pentru că această mână îl prelungeşte în intregul său şi ei îi este consacrată o treime din creier. Datorită unei sensibilităţi superioare celorlalte părţi ale corpului, mâna a devenit organul detector prin excelenţă, producător de obiecte, operator de semne şi el insuşi unealtă polivalentă.
Stadiul lui a face nu e decât o tranziţie a funcţiei lui a spune şi chiar etimologic în limbile indoeuropene cuvântul a spune derivă dintr-o rădăcină care înseamnă a arăta cu degetul. Într-adevăr, chiar dacă omul a cucerit domeniul gândirii abstracte, viziunea asupra universului său i-a rămas totuşi legată de o codificare a mişcărilor mâinii lui, înscrisă în cadrul de nedepăşit al celor trei dimensiuni ale spaţiului.
Gesturile mâinilor sunt specifice fiecărei culturi de pe pământ şi pot fi văzute ca o parte intrinsecă a civilizaţiilor acestui pământ- vechii egipteni, romanii, grecii, persanii, aborigenii din Australia, vechii indieni, chinezii, africanii, turcii,etc. aproape toate naţiunile şi vechile tradiţii au folosit limbajul gesturilor.
Astăzi, de asemenea, folosim, limbajul mâinilor. Este suficient să ne gândim la strânsul de mână universal – un semn de pace şi de prietenie. Aplauzele constitui limbajul universal pentru apreciere şi entuziasm; degetul arătător pentru atunci când cineva este admonestat, o mână ridicată este folosită pentru a opri ceva.
Există multe opinii referitoare la dezvolarea gesturilor mâinilor. Oamenii de ştiinţă au dovedit că până şi maimuţele comunică cu mâinile şi cred că gesurile mâinilor sunt un mod de comunicare dincolo e orice limbaj. Foarte multe gesturi ale mâinilor sunt universale. În Egiptul antic gesturile mâinilor erau folosite în ritualuri sacre şi realizate de către preoţi sau preotese. Gesturile sacre ale mâinilor erau cheia comunicării cu lumile divine, cu zeii şi zeiţele.
Mâna este cea mai fidelă oglindă a sufletului şi a trupului. Puteri nebănuite zac ascunse în noi, iar mâna cu forma şi cu toate semnele ei, este aparatul desăvârşit de recepţie şi emisie a gândului şi simţirii omeneşti. Omul este un centru de energii în jurul căruia radiază lumina nevăzută a unei forţe electromagnetice, forţă pe care o emană spiritul, prin suflet şi trup şi din trup în lumea exterioară.
Mâna este cea mai fidelă oglindă a sufletului şi a trupului. Puteri nebănuite zac ascunse în noi, iar mâna cu forma şi cu toate semnele ei, este aparatul desăvârşit de recepţie şi emisie a gândului şi simţirii omeneşti. Omul este un centru de energii în jurul căruia radiază lumina nevăzută a unei forţe electromagnetice, forţă pe care o emană spiritul, prin suflet şi trup şi din trup în lumea exterioară.
Mâna, cu degetele ei, este organul postul cel mai docil de transmisie. Mâna oferă binecuvântarea, nu acea binecuvântare seacă a celui care împlineşte doar o formulă rituală, ci binecuvântarea caldă şi sfântă care transmite iubirea, deoarece cunoaşte marea ei taină.
Mâna este încă, o mare taină, deoarece nu există încă pe pământ 2 oameni care să aibă mâna la fel. Mâna este modul prin care se poate determina cu precizie caracterul omului, calităţile şi defectele lui, sănătatea, trecutul şi viitorul. Mâna este cea care vorbeşte tainic atunci când se mişcă şi îşi dezvăluie pasiunile, iar atunci când stă dezvăluie înclinaţiile tainice ale trupului. Trupul întreg are corespndenţă în mână, mâna este una dintre comorile cele mai preţioase ale omului.
Fiecare mână îşi are propriile semne şi semnificaţii.
Mâna stângă reprezintă pasivitate, femininul, corespunzând emisferei drepte a creierului.
Mâna dreaptă exprimă activitatea, masculinitatea, punerea în practică a înclinaţiilor native. Mâna dreaptă corespunde emisferei cerebrale stângi.
Învăţatul Solomon spune:„În mâna dreaptă stă lungimea zilelor omului, iar în stânga bogăţia şi onorurile lui.“
Degetele sunt în corelaţie cu parte spirituală a fiinţei şi reprezintă partea activă şi intelectuală a mâinii. Forma degetelor ne oferă indicii asupra activităţii cerebrale. Vârfurile degetelor pot fi comparate cu nişte aparate de recepţie a fluidelor astrale, magnetice şi electrice, iar degetele sunt nişte acumulatori ai acestor fluide. Unghiile şi încheieturile degetelor sunt cele care permit intrarea acestor fluide în organismul uman, în măsura îna care acestea pot fi primite de către o fiinţă potrivit temparamentului său.
Fiecare deget este în legătură cu un element. Degetul mare în legătură cu elementul pământ, degetul arătător în legătură cu elementul apă, degetul mijlociu în legătură cu elementul foc, degetul inelar în legătură cu elementul aer şi degetul mic în legătură cu elementul eter.
În India, gesturile mâinilor au fost numite mudra, un cuvânt sanskrit. Acestea au devenit un fel de esenţă a comunicării divine în buddhism şi în hinduism. Preoţii buddhisti au dezvoltat înţelegerea mudra-e lor şi le-au utilizat în ritualurile de adorare ale divinului.
Mudra Literal "pecete", "semn"; gest simbolic adecvat CARE GENEREAZĂ STAREA DE REZONANŢĂ. El este realizat cu anumite părţi ale corpului (în special cu mâinile) sau prin anumite poziţii corporale specifice, având ca scop punerea yoghinului în rezonanţă cu anumite energii subtile din MACROCOSMOS sau integrarea sa instantanee în anumite sfere sau câmpuri benefice de forţă specifice. MUDRA-ele leagă astfel atitudinile fizice sau corporale de realităţile spirituale sublime. Ele servesc în YOGA drept suport pentru concentrarea gândirii asupra Absolutului (Dumnezeu), întocmai cum în tradiţia creştină regăsim, de exemplu, MUDRA unirii mâinilor în timpul unei rugăciuni pentru amplificarea efectelor spirituale ale acesteia. MUDRA-ele facilitează foarte mult realizarea anumitor stări interioare (APTITUDINI), anticipându-le printr-o anumită ATITUDINE corelată cu manifestarea lor fizică şi astfel ele contribuie la stabilirea unei legături (REZONANŢE) armonizatoare şi integratoare între om şi Univers (MACROCOSMOS). Efectul MUDRA-elor este foarte puternic dacă suntem suficient de atenţi atunci când le efectuăm. în plus, în momentul execuţiei lor, trebuie să cunoaştem cu anticipaţie semnificaţia şi scopul respectivei MUDRA pe care urmează să o realizăm. Gestul realizat în cazul efectuării unei MUDRA generează o instantanee rezonanţă cu anumite GESTURI FUNDAMENTALE CE EXISTĂ PERMANENT îN MACROCOSMOS. Dacă facem un gest adecvat (MUDRA) ceea ce este mereu în MACROCOSMOS se va manifesta fulgerător în noi (MICROCOSMOSUL fiinţei noastre
Fiecare mudra poate fi văzută ca o expresie simbolică a unor atitudini psiho-fiziologice, emoţionale, devoţionale şi estetice pentru fiinţa care le practică conştient şi le integrează ca un mod de raportare la Realitatea ultimă.
Mudra-ele nu sunt creaţii spontane a unei minţi inventive, principiul care se află în spatele mudra-elor este că – Tot ceea ce se află în macrocosmos se află şi în microcosmosul fiecărei fiinţe umane. De aceea mudra-ele pot fi considerate ca imagini simbolice vii. .
Imaginea simbolică este capabilă de a declanşa o activitate intelectuală, deoarece ea rămâne un centru în jurul căruia gravitează întreg psihismul pe care ea îl pune în mişcare. Simbolul implică o ruptură de nivel, o discontinuitate, o trecere spre o altă ordine dotată cu multiple dimensiuni. Complexe, nedeterminate, dar orientate într-un anumit sens, simbolurile sunt adeseori sinteme sau imagini axiomatice. Simbolul arhetipal leagă universalul de individual.
A simboliza este, într-un fel şi la un anumit nivel, a trăi împreună. Simbolurile se află în centrul atenţiei, ele fiind chiar inima vieţii imaginative, deoarece ele dezvăluie secretele inconştientului, pun în mişcare resorturile cele mai ascunse ale unor acţiuni şi oferă noi perspective asupra necunoscutului şi infinitului.
Fiecare fiinţă umană în fiecare clipă a existenţei sale, prin felul său de a vorbi, de a se mişca sau de a visa se foloseşte fără ştirea sa de simboluri. Simbolurile conferă concreteţe dorinţelor, ele declanşează anumite acţiuni, modelând uneori comportamentul, dar tot ele alcătuiesc sâmburele din care se va ivi o izbândă sau o înfrângere. Se poate afirma că simbolurile revelează voalând şi voalează revelând.
Simbolul acţionează asupra structurii mentale, fiind mai mult decât un simplu semn, deoarece ne conduce dincolo de semnificaţie, fiind încărcat cu afectivitate şi dinamism.
Simbolul nu este nici alegorie, nici un simplu semn, pentru C.G.Jung, ci mai degrabă o imagine capabilă să desemneze cât mai bine natura spiritului pe care doar în străfundurile tainice ale fiinţei noastre o putem închipui. C.G.Jung: „Simbolul nu restrânge, nu explică. Trimite doar dincolo, către un sens aflat încă dincolo, un sens insesizabil şi doar vag presimţit, pe care nici un cuvânt din limba vorbită nu-l poate exprima în mod satisfăcător.“ Valoarea simbolului este afirmată prin depăşirea a ceea ce este cunoscut pentru a merge către necunoscut, şi ceea ce este exprimat pentru a te îndrepta către inefabil.
Calitatea specifică simbolului este de a rămâne de-a pururi sugestiv; fiecare din noi vede ceea ce capacitatea lui vizuală îi permite să perceapă. Cine nu poate privi în profunzime, nu va putea percepe, de obicei, mai nimic. Simbolul este şi una dintre categoriile invizibilului. Descifrarea simbolului ne conduce, după cum spune Klee, spre de-a pururi nepătrunsele profunzimi ale suflului primordial, deoarece simbolul anexează imaginii vizibile acea parte din invizibil, întrezărită doar ocult. Înţelegerea simbolurilor decurge atât din cunoaşterea disciplinelor raţionale, cât din perceperea directă a acestora, prin intermediul conştiinţei, iar finalitatea simbolului poate fi considerată ca fiind cea care ne ajută la conştientizarea fiinţei umane în toate dimensiunile timpului şi spaţiului, precum şi de a o proiecta în lumea de dincolo.
Limbajul simbolic este un paralimbaj, deoarece este dincolo de limbajul verbal obişnuit. Gândirea simbolică constă, cel puţin în una din ipostazele ei, în ceea ce a fost numit osmoza continuă între interior şi exterior.
Simbolul este un limbaj universal, dar este, de fapt, mai mult decât atât şi totodată mai puţin. El este universal, fiind în mod virtual accesibil oricărei fiinţe umane, deoarece mesajul nu este transmis prin mijlocirea vreunei limbi scrise sau vorbite; mesajul emană din întregul psihism uman.
Funcţia specifică simbolurilor este tocmai aceea de a face posibilă această revelaţie existenţială a omului faţă de sine însuşi, prin intermediul unei experienţe cosmologice, în care putem include întreaga sa experienţă, atât cea individuală, cât şi cea socială.
Simbolurile fundamentale condensează experienţa totală a omului, religioasă, cosmică, socială, psihică (la nivelul inconştientului, conştientului şi supraconştientului); ele făuresc de asemenea şi o sinteză a lumii, punând în lumină unitatea fundamentală a celor trei planuri (inferior, terestru, celest) şi centrul celor şase dimensiuni ale spaţiului; indicând marile axe de reunire (lună, apă, foc, monstru înaripat etc.). În sfârşit, ele leagă omul de lume, arătând că procesul de integrare personală a individului se inserează într-o evoluţie globală, excluzând atât izolarea, cât şi confuzia.
Simbolul exprimă nu numai zonele profunde, cărora le conferă formă şi chip; tot el este cel care stimulează datorită încărcăturii afective a imaginilor, dezvoltarea unor procese psihice.
Întocmai ca athanorul alchimiştilor, el poate declanşa anumite energii capabile să transforme plumbul în aur şi bezna în lumină.
Se poate afirma că MUDRA-ele sunt simboluri arhetipale care sunt reprezentate gestual de fiinţa umană şi care creează o rezonaţă imediată cu energia arhetipală a simbolului prezentat prin gestul respectiv. De aceea prin realizarea unor MUDRA fiinţa umană poate avea acces la realităţi universale arhetipale, iar dacă este conştientă de energia care este conexă simbolului respectiv ea poate asimila în corpul său energii cosmice uriaşe, care sunt la îndemâna oricui dacă este conştient de ele.
Cele mai înalte accepţiuni ale mudra-ei se dezvăluie atunci când sensul simbolic al mudra-ei este experimentat şi revelat practicantului, ceea ce înseamnă a ajunge la esenţa simbolului, a energiei care se ascunde în spatele simbolului. Mudra este recunoscută ca fiind un instrument extern care conduce uşor fiinţa către activităţile meditative, către acel paralimbaj ce se află dincolo de mentalul discursiv.
Mudra susţine fluxul mental şi-l pregăteşte pentru recunoaşterea unor nivele mai subtile de percepţie a realităţii immediate. Este un stadiu în care mintea noastră devine un martor tăcut al activităţilor noatre mentale. Mudra este ca o cheie care deschide anumite aspecte oculte ale minţii noastre şi ne ajută să le vedem mai bine.
Mudra ne pune în rezonaţă cu energii arhetipale, conducând practicantul către adevărul ultim, reprezentând simbolul cel mai apropiat al acestui Adevăr ca o oglindă care îl reflectă în realitatea cotidiană. Această oglindă reflectă nu ceea ce este vizibil, în faţă, ci ceea ce este în spatele acelui simbol, diferite aspecte ale unei realităţi superioare. Încercarea de a păstra infinitul în interiorul finitului, ca în un bol cu apă care urmăreşte să conţină reflexia soarelui. În acest mod studiul mudra-elor poate fi considerat ca o ştiinţă a realizării conexiunii dintre finit şi infinit.
Pentru a înţelege ceea ce transformă o simplă postură într-o mudra necesită cunoaşterea unor interacţiuni psiho-fiziologice, iar pentru aceasta e necesar să vedem ce se petrece la nivelul creierului. Pe parcusul evoluţiei umane există o conexare gradată a cortexului cu structurile senzoriale străvechi, arhetipale, ale creierului. Acest proces este numit telencefalizare, care înseamnă a deveni conştient de ceea ce este instinctiv în mod normal în fiinţa umană şi de a aduce aceste instincte sub controlul conştiinţei.
Mudra-ele influenţează mintea prin stimularea directă a creierului, prin intermediul sistemului nervos, dar şi în mod indirect prin intermediul respiraţiei. Conştientizarea poate fi asociată cu activităţile cerebrale ce implică creierul mijlociu şi cortexul. Nu poate exista o expansiune a conştiinţei fără ca în prealabil ca fiinţa să devină conştientă. Pe parcursul practicii mudra-elor, dar şi ulterior, începem să devenim conştienţi de gândurile noastre. Prin aceste posturi repetitive şi fixe, practicantul devine mai conştient de obiceiurile instinctuale, deoarece atunci când o cantitate mai mare de energie este focalizată la nivelul cortexului, orice organ fizic poate fi descris ca o reprezentare a psihicului.
Degetele sunt partea unde se încheie meridianele energetice ale corpului descrise şi utilizate în acupunctură. Este deci posibil ca, prin simpla poziţionare a mâinilor, să se acţioneze asupra unei stări sau alteia a corpului fizic sau emoţional. Această artă provenită de milenii dintr-o lungă tradiţie indiană a mudra-elor constituie o cale de echilibrare a energiilor la fel de eficientă ca şi aceea din tehnicile orientale yoga, Tai Chi Chuan sau Qi Gong. Mudrele se pot efectua oriunde fără a necesita pregătiri suplimentare sau un mediu special. Pot fi utilizate în faţa televizorului, stând în maşină sau în alte mijloace de transport, sau chiar luând locul unor obiceiuri dăunătoare cum ar fi băutul cafelei sau fumatul.
Mudra-ele gestionează energiile care ne sunt necesare şi pecetluiesc partea intangibilă şi iluzorie a fiecărui moment, fixându-l pentru totdeauna în inima şi în sufletul nostru, astfel creând un supart solid pe care să putem construi o viaţă saănătoasă, plină de spectaculos, fericită şi spirituală. Mudra-ele sigilează în fiecare celulă a noastră ceea ce poate fi numit o viaţă divină şi care nu mai poate fi negat niciodată.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu