Motto: “Cand te opresti sa alergi dupa lucrurile gresite, le dai lucrurilor bune sansa de a te gasi” Nu mai petrece timp cu persoanele nepotrivite. Viata este prea scurta pentru a o petrece cu oameni care nu merita. Daca cineva te vrea in viata lui, iti va face loc in ea, nu trebuie sa te bati tu pentru un loc acolo. Niciodata, dar niciodata, nu incerca sa te bagi cu forta in sufletul cuiva care trece cu vederea valoarea pe care o ai. Aminteste-ti mereu ca prieteni adevarati nu-ti sunt cei ce sunt langa tine cand esti fericit, ci cei care iti sunt aproape cand ti-e cel mai greu. Nu mai fugi de probleme. Infrunta-le cu capul sus. Nu, nu va fi usor. Nu este nicio persoana in lume care poate depasi fara greseala toate complicatiile cu care viata ne pune fata in fata. Nu suntem facuti sa rezolvam instant toate probleme aparute. Nu asa am fost creati. De fapt, am fost creati sa ne suparam, sa ne intristam, sa fim raniti, sa ne impiedicam si sa cadem. Pentru ca tocmai asta este intregul scop al vietii – sa ne infruntam problemele, sa invatam din ele, sa ne adaptam si sa le rezolvam in timp. Asta e, in cele din urma, modul in care devenim persoanele care suntem. Nu te mai minti. Poti minti pe oricine din lumea intreaga, insa nu te poti pacali pe tine.Vietile ni se imbunatatesc numai cand acceptam provocarile care ne apar in cale. Iar cea mai dificila dintre provocari este aceea de a fi sinceri cu noi insine. Nu-ti pune la nesfarsit nevoile la finalul propriei liste de prioritati. Cel mai dureros lucru este sa te pierzi, pe tine ca persoana, atunci cand iubesti pe cineva prea mult. Si sa uiti ca si tu esti special. Da, ajuta-i pe ceilalti, dar ajuta-te si pe tine. Daca exista vreodata vreun moment perfect pentru a-ti urma visul sau pentru a face ceva care conteaza pentru tine, acel moment e acum. Nu mai incerca sa fii ceea ce nu esti. Una dintre cele mai mari provocari in viata este sa sa fii tu insuti intr-o lumea care incearca sa te faca precum toti ceilalti. Cineva va fi intotdeauna mai frumos ca tine, mai destept sau mai tanar, insa nimeni nu poate fi ca tine. Nu te schimba ca oamenii sa te placa. Fii tu insuti si oamenii potriviti te vor iubi pe tine, cel adevarat. Nu mai tine cu dintii de trecut. Nu vei putea incepe urmatorul capitol din viata ta, daca vei continua sa il citesti pe ultimul. Nu iti mai fie frica sa gresesti. Facand ceva si obtinand un rezultat gresit este mai productiv decat sa nu faci nimic. Orice reusita are o urma de esec in spatele ei si orice esec te conduce spre succes. Vei ajunge sa regreti mai mult lucrurile pe care nu le-ai facut decat pe cele pe care le-ai facut. Nu te mai mustra pentru greselile vechi. Putem iubi persoanele nepotrivite si putem plange pentru lucrurile gresite, insa, indiferent ce intorsatura ia viata, un lucru este sigur: greselile ne ajuta sa gasim acele persoane si acele lucruri care sunt potrivite pentru noi. Toti gresim, toti ne zbatem si chiar toti regretam anumite lucruri din trecutul nostru. Orice lucru care ti se intampla, bun sau rau, te pregateste pentru un moment care urmeaza sa vina. Nu mai incerca sa iti cumperi fericirea. Multe dintre lucrurile pe care ni le dorim sunt scumpe. Dar adevarul este ca lucrurile care ne aduc cu adevarat fericirea sunt gratuite – dragostea, rasul, prietenia… Completati voi lista mai departe. Nu mai astepta fericirea de la ceilalti. Daca nu esti multumit cu tine, asa cum esti, nu vei fi fericit nici in relatii cu alte persoane. Trebuie sa-ti creezi stabilitate si fericire in propria viata inainte de a o impartasi cu altcineva. Nu mai trai in gol, gandindu-te si razgandindu-te. Nu mai analiza asa de mult la fiecare situatie caci vei crea probleme care nu nici macar nu existau. Evalueaza situatia si actioneaza. Nu poti schimba lucrurile cu care refuzi sa te confrunti. Progresul implica riscuri. Punct! Ca sa marchezi un gol, trebuie ca intai sa dai drumul la minge. Nu te mai gandi ca nu esti pregatit. Nimeni nu se simte niciodata 100% pregatit cand apare o noua sansa. Pentru ca cele mai multe oportunitati din viata ne forteaza sa trecem dincolo de zona noastra de confort. In orice situatie, ne vom simti intai insuficient pregatiti. Dar asta tine de procesul de invatare, nu-i asa? Nu te mai implica in relatii din motive gresite. Relatiile trebuie alese intelept. Este mai bine sa fii singur decat intr-o companie neplacuta. Nu trebuie sa te grabesti. Daca trebuie sa se intample, se va intampla – la timpul potrivit, cu persoane potrivita si din motivele corecte. Indragosteste-te pentru ca asa simti, nu pentru ca te simti singur. Nu mai respinge relatii noi doar pentru ca cele vechi nu au mers. Vei invata ca in viata oamenii pe care-i intalnesti, ii intalnesti cu un scop. Unii te vor testa, unii se vor folosi de tine, unii te vor invata cate ceva. Dar, cel mai important, vor fi si cativa care vor scoate la iveala tot ce-i mai bun din tine. Nu mai concura cu toti ceilalti din jurul tau. Nu te mai gandi la ce fac ceilalti mai bine decat tine. Concentreaza-te sa iti bati propriile recorduri zilnic. Succesul este pana la urma o lupta doar intre tine si propria-ti persoana. Nu mai fi invidios pe ceilalti. Invidia inseamna sa numeri toate harurile cu care au fost daruiti altii, in loc sa te uiti la tine si la ce ai primit tu. Intreaba-te urmatorul lucru: “Ce am eu si toata lumea isi doreste?”. Nu te mai plange si nu iti mai plange de mila. Surprizele neplacute cu care viata te pune fata in fata nu fac decat sa iti netezeasca calea in directia care era menita pentru tine. Poate nu intelegi si nu vezi asta in momentul in care lucrurile rele se petrec si poate iti va fi greu. Dar reflecta si la celelalte lucruri negative care ti s-au intamplat in trecut. Vei observa destul de des ca fiecare dintre ele te-a condus intr-un loc mai bun, catre o persoana mai buna, la o stare de spirit minunata sau o situatie fericita. Asa ca zambeste! Lasa-i pe toti sa vada ca astazi esti mult mai puternic decat erai ieri. Si astfel vei fi. Nu mai tine suparari. Nu iti trai viata cu ura in suflet. Vei ajunge sa te ranesti mai mult pe tine decat pe oamenii pe care ii urasti. Iertarea nu inseamna “Ceea ce mi-ai facut este in regula”, ci iertarea inseamna ” Nu o sa te las sa imi strici fericirea pentru totdeauna”. Iertarea este raspunsul… Renunta la ranchiuna, gaseste-ti pacea si elibereaza-te. Si, nu uita, iertarea nu este numai pentru alte persoane, este si pentru tine. Atunci cand este nevoie, iarta-te si pe tine, mergi mai departe si incearca sa te descurci mai bine data viitoare. Nu ii mai lasa pe ceilalti sa te aduca la nivelul lor. Refuza sa iti cobori standardele doar pentru a-i multumi pe cei care refuza sa si le ridice pe ale lor. Nu iti mai pierde timpul dand explicatii si scuzandu-te la nesfarsit pentru greseli. Prietenii tai nu au nevoie de asta, iar dusmanii tai oricum nu vor crede. Doar fa ceea ce simti ca este corect. Nu mai trece cu vederea frumusetea bucuriilor marunte. Bucura-te de lucrurile marunte pentru ca intr-o zi te vei uita inapoi si vei descoperi ca ele erau de fapt lucrurile importante. Cele mai bune perioade din viata ta vor fi acele momente mici, aparent neimportante, pe care le-ai petrecut razand cu cei care conteaza pentru tine. Nu mai incerca sa faci lucrurile perfect. Societatea nu premiaza perfectionistii, ci ii recompenseaza pe cei care duc lucrurile la bun sfarsit. Nu mai alege calea usoara. Viata nu e usoara, mai ales atunci cand planuiesti sa obtii ceva care sa merite. Nu alege calea usoara care sa te duca acolo. Realizeaza ceva extraordinar. Nu te mai purta ca si cum toate lucrurile sunt minunate, atunci cand nu sunt. Este in regula sa te impiedici din cand in cand . Nu trebuie sa te prefaci sau sa demonstrezi mereu ca esti puternic. Nu ar trebui sa fii preocupat nici de ceea ce cred ceilalti – plangi, daca simti nevoia – este sanatos sa iti versi lacrimile. Cu cat mai curand vei face asta, cu atat mai repede vei fi pregatit sa zambesti din nou. Nu ii mai invinui pe altii pentru necazurile tale. Iti vei realiza visele in masura in care iti vei asuma responsabilitatea pentru viata ta. Cand ii invinuiesti pe altii pentru lucrurile prin care treci, le predai lor controlul asupra acelor parti din viata ta. Nu iti mai face atatea griji. Grijile nu vor face ca ziua de maine sa fie mai putin grea, dar sigur vor face ca ziua de astazi sa fie mai putin vesela. Pentru a afla daca merita sa te ingrijorezi pentru o situatie intreba-te urmatorul lucru: “Va mai conta situatia asta peste un an? Peste trei? Peste cinci?” Daca raspunsul este nu, e clar ca iti faci griji inutil. Nu te mai concentra pe ce NU vrei sa se intample. Concentreaza-te pe ce iti doresti sa se petreaca. Gandirea pozitiva este ingredientul de baza al oricarei povesti de succes. Daca te trezesti in fiecare dimineata gandindu-te ca ceva minunat ti se va intampla in ziua respectiva si esti putin atent, vei observa destul de des ca ai avut dreptate. Nu mai fi nerecunoscator. Oricat de buna sau grea a fost pana in acel moment, trezeste-te dimineata si fii multumit ca traiesti. Cineva, undeva se lupta cu disperare sa traiasca. In loc sa te gandesti la ceea ce iti lipseste, gandeste-te la ceea ce ai tu si le lipseste altora.

...zbor infinit in mine si caut...colosal o soapta din tine franta de dor.. sa-mi mangaie tampla si ochii usor.. si taine aprinse curg in vreme si nori.. tacerea ca ploaia prelinsa din stele.. cu visele mele.. zambeste-mi sa mor.. (Zambetul ei) - multumesc pentru aceste soapte ..in acest timp .. Am zambit primind azi aceasta poezie ..mi-am adus aminte de porumbelul alb, un miracol in viata mea. simt, cum in momente de cumpana ale vietii mele, tu apari ..cum Dumnezeu te aseaza acolo, langa mine, subtil ..in acest mod Dumnezeu ne vorbeste prin cei car rezoneaza cu ceea ce suntem, indiferent daca trec ani, si cele doua fiinte nu s-au revazut. Este o tacere a iubirii daruite in inimile celor care simt la fel.

If something is felt to be external, don't fix your attention on that. If something is felt to be internal, don't fix too much attention on this. That which is aware of external and internal, find the location of That." Mooji

L-am rugat pe Dumnezeu ma aseze acolo unde El ma trimite. sa ma ia de mana, sa ma faca sa-L simt cu multa atentie si recunostinta. sa ma invete Caile Lui in aceasta viata, si nu voia mea. L-am rugat sa zidesaca in mine puterea si credinta de nezdruncinat in adevarul, Lumina,puritatea, daruirea, abandonul,recunostinta, bucuria, impacarea, esenta acestei vieti aici, pe pamant. L-am rugat sa ma imbratiseze cu a Lui caldura cereasca, sa ma intareasca, in clipele grele, sa ma poarte in acel loc, timp, clipa, in care vorbirea Lui, atingerea, sa se manifeste pentru cei care au nevoie. L-am rugat sa ma ajute, in obstacolele vietii, sa ma sustina, sa ma vegheze, sa ma tina de mana atunci cand nu vad drumul cararii Lui. I-am multumimt, asemeni unui copil, simplu si umil. Ii multumesc si acum pentru toate darurile primite de la El, prin modalitatile, misterele, caile numai de El stiute. Ii multumesc pentru pacea care o aseaza in mine, de fiecare data cand scriu. Iti multumesc Iubite Tata, pentru protectia Ta, pentru ocrotirea, iubirea pe care o manifestei neconditionat pentru fiecare dintre noi, dupa puterile sale, dupa modul de a simti, a crede si spera in Tine. Se intampla lucruri cu atata semnificiatie daca auzim, si vedem la timpul potrivit Vocea Sa. Orice ar fi El,Tatal Nostru, e langa noi, etern ,mereu, vesnic,la fel iubindu-ne. Nu e nimic ce ar putea sa ne desparta de dragostea Lui. Pacea e o alegere. Pentru fiecare pacea inseamna ceva, si trebuie sa aplicam cu realitatea. El e Pacea. Lumina. Cand alegem sa fim multumiticu ce facem,rostim, gandim, intrebam, manifestam, unde suntem acum, totul se schimba. e o alegere si asta. Alegeti sa fiti multumitori, iubitori,buni, chibuizti, intelepti, smeriti, mantuiti, daruiti, impacati.Asa vom invata sa traim pentru El, prin El si cu El. Aveti speranta in ceea ce credeti si mergeti inainte, tinuti de mana de Dumnezeu. Alegeti sa fiti o fiinta noua, caci in El totul se innoieste. De acum priviti inainte, caci El e sprijunul nostru. Sa-L lasa-m pe El sa aleaga pentru noi. Putem invata din orice, de la orice, prin orice, daca suntem cu El. Zilele cele mai frumoase sunt acelea in care alergam cu bratele deschise sa fim prinsi de El, sa avem umblare cu El, sa II povestim tot ce avem in inima, intim si profund. Zile cu plimbari cu Tatal Vostru, care v-a creat si prin care traim bucuria existentei pe pamant.

Isaia - Capitolul 60

1. Luminează-te, luminează-te, Ierusalime, că vine lumina ta, şi slava Domnului peste tine a răsărit! 2. Căci iată întunericul acoperă pământul, şi bezna, popoarele; iar peste tine răsare Domnul, şi slava Lui străluceşte peste tine. 3. Şi vor umbla regi întru lumina ta şi neamuri întru strălucirea ta. 4. Ridică împrejur ochii tăi şi vezi, că toţi se adună şi se îndreaptă către tine. Fiii tăi vin de departe şi fiicele tale sunt aduse pe umeri. 5. Atunci vei vedea, vei străluci şi va bate tare inima ta şi se va lărgi, căci către tine se va îndrepta bogăţia mării şi avuţiile popoarelor către tine vor curge. 6. Caravane de cămile te vor acoperi, şi dromadere din Madian şi Efa. Toate sosesc din Şeba, încărcate cu aur şi cu tămâie, cântând laudele Domnului. 7. Toate turmele Chedarului la tine se vor aduna, berbecii din Nebaiot te vor sluji pe tine şi ca o jertfă bineplăcută se vor urca pe jertfelnicul Meu, şi templul rugăciunii Mele se va slăvi. 8. Cine zboară ca norii şi ca porumbiţa spre sălaşul ei? 9. Căci pentru Mine se adună corăbiile, în frunte cu cele din Tarsis, ca să aducă de departe pe feciorii tăi; aurul şi argintul lor pentru numele Dumnezeului tău şi pentru Sfântul lui Israel, Care te preamăreşte. 10. Feciorii de neam străin zidi-vor zidurile tale şi regii lor în slujba ta vor fi, că întru mânia Mea te-am lovit şi în îndurarea Mea M-am milostivit de tine. 11. Porţile tale mereu vor fi în lături, zi şi noapte vor rămâne deschise, ca să se care la tine bogăţiile neamurilor, iar regii lor în fruntea lor vor fi. 12. Căci neamul şi regatul care nu vor sluji ţie vor pieri şi neamurile acelea vor fi nimicite. 13. Mărirea Libanului, chiparosul, ulmul şi merişorul la tine vor veni, cu toţii laolaltă, ca să împodobească locaşul cel sfânt al Meu, şi Eu voi slăvi locul unde se odihnesc picioarele Mele. 14. Şi feciorii asupritorilor tăi smeriţi la tine vor veni şi se vor închina la picioarele tale toţi cei ce te-au urât şi pe tine te vor numi: cetatea Domnului, Sionul Sfântului lui Israel. 15. Din părăsită şi defăimată ce erai pe veci, voi face din tine mândria veacurilor, bucurie din neam în neam. 16. Tu vei suge laptele neamurilor şi vei mânca bunătăţile regilor. Şi vei şti că Eu, Domnul, sunt Mântuitorul tău, că Cel puternic al lui Iacov este Răscumpărătorul tău. 17. În loc de aramă îţi voi aduce aur, în loc de fier, argint, în loc de lemn, aramă şi în loc de pietre, fier. Şi voi pune judecător al tău pacea şi stăpânitor peste tine dreptatea. 18. Şi nu se va mai auzi de silnicie în ţara ta, de pustiire şi de ruină în hotarele tale. Zidurile tale le vei numi mântuire şi porţile tale laudă. 19. Nu vei mai avea soarele ca lumină în timpul zilei şi strălucirea lunii nu te va mai lumina; ci Domnul va fi pentru tine o lumină veşnică şi Dumnezeul tău va fi slava ta. 20. Soarele tău nu va mai asfinţi şi luna nu va mai descreşte; că Domnul va fi pentru tine lumină veşnică şi zilele întristării tale se vor sfârşi. 21. În poporul tău vor fi numai drepţi şi vor stăpâni ţara pentru totdeauna; vlăstar pe care l-am sădit Eu, lucrul mâinilor Mele făcut spre slava Mea. 22. Cel mai mic va fi cât o mie, cel mai neînsemnat va fi cât un neam puternic: Eu, Domnul, am hotărât acestea şi la vreme voi fi împlinitorul lor.

Da-mi puterea sa ma las cu totul in voia Ta cea sfanta si in fiecare clipa stai in preajma mea si ma intareste. Orice veste va aduce ziua de maine, buna sau rea, invata-ma sa o primesc cu inima impacata si cu credinta neclintita ca vointa ta sta deasupra tuturor. Fie ca, in tot ceea ce fac si spun, voia Ta sa imi stapaneasca cugetul si simtirea. Iar cand asupra mea vor veni imprejurari neasteptate, ajuta-ma sa le implinesc dupa voia Ta. Da-mi puterea sa lucrez cu tarie si intelepciune, fara sa stanjenesc sau sa amarasc pe aproapele meu. Ajuta-ma, Doamne, sa pot duce povara zilei de maine cu toate cate le va aduce ea. Struneste-mi vointa si invata-ma sa ma rog, sa sper, sa cred, sa indur, sa iubesc si sa iert. Iar cand ma rog, fie ca Tu insuti sa fii cel ce se roaga in mine. AMIN!

„Da, Doamne, cred: şi cred din ce în ce mai puternic, pentru că este un avant navalnic de a mă desăvârşi, iar tu eşti la originea impulsului şi la sfârşitul acestui drum, pe care toată viaţa mea nu pot decât să îl urmez. Şi tu eşti cel care însufleţeşti pentru mine, cu omniprezenţa ta, miriada de influenţe cărora mă supun permanent. În viaţa care izvorăşte din mine şi în materia care mă susţine găsesc mai mult decât darurile tale. Te găsesc pe tine însuţi care mă faci să particip la existenţa ta. O, Doamne, a cărui chemare precede prima noastră mişcare, dăruieşte-mi aspiraţia de a exista – pentru ca, prin acea sete divină care este darul tău, accesul la Sursa Vietii si a Iubirii să se deschidă în mine. Nu mă lipsi de setea divină de viaţă, acea energie primordială. Şi tu, a cărui înţelepciune iubitoare îmi dă formă din toate formele şi întâmplările lumii, ajută-mă să pot să cred, să cred cu înflăcărare şi mai presus de orice, în prezenţa ta activă si sa iti daruiesc totul Tie.” ~Teilhard de Chardin, Imnul Universului

"You don't need a lot of knowledge. You only need to know your true position and have the attitude of integrity towards truth." ~ Mooji

Popas al sufletului meu: voi cauta sa ma asez langa fluturi Locaţie: -sub soare -in satul de la poalele viselor cu munti-albi -in zborul porumbeilor Albi prin suflet ... -la oamenii sfinti in case ...acolo unde locuieste Dumnezeu ... - in soapta calda a sufletului tau ... - impreuna ... pana dincolo de timp "Vreti sa va spun cine sunt eu?/Un pod cu chip de curcubeu/Un curcubeu multicolor,/Armonizat pe placul tuturor!"- I.Minulescu Sculpteaza Doamne zambetul Tau pe chipul meu! In mine se strecoara iubirea ta ...si atunci asez intregul Suflet intr-un zambet ... Hai sa mai ascultam o data clipele ce ne-au nascut ... Iubeste-ma frumos! ...asa cum doar tu stii ... si ai stiut dintotdeuana ... Lumina e cuibul sufletelor noastre! Iubeste-ma frumos! ..si astfel vom atinge calatoria dinspre Pamant spre Cer, popasul Sufletului in maretia fluturilor, locatia ..impreuna pana dincolo de timp ... iubeste-ma frumos ..si dincolo de timp .., Iubeste-ma in Dumnezeu ..si in Sine insuti .. Iubeste in Creatia insasi si astfel vei calatori, poposi, bate la usile celor ale caror Porti sunt deschise pentru Vesnicia Iubirii frumoasei Lumini Ancestrale. Iubeste in iubirea de a simti frumosul din tine insuti! Iubeste-te si iubind vei sculpta in tine .., frumosul chip, venit printre noi, ..cei iubiti de tine .., frumoasa creatie a Celui care Salasluieste in Tine ..!

Ganduri scrise cu ani in urma:

Traiesc pentru a invata iubirea! Permanent traim in miracol! "Sofia hagia theos"-Intelept si sfant e Dumnezeu! Dumnezeu ne-a dat un talant!Iti asumi rolul destinat? Eu si cu tine am fost chemati pentru a fi sare si Lumina! Tu luminezi?Tu mergi impotriva lumii? Cand dorul te cheama s-asculti ruga Sa Cand dorul iti sopteste:ramai asa! Atunci,Lumina coboara in ale noastre Suflete Atunci devenim Una cu Creatorul! Atunci contemplam frumusetea clipei, Atunci devenim daruirea dorului divin.. Darul gandului, calator al timpului, Iar noi, curgatori, asemeni apei raului de munte. Traversand prin liniste, alteori fiind inconjurati de tacerea pietrelor..In toate, darurile Lui sunt minuni divine, fara iubirea Lui bucuria nu ar fi, fara Frumusetea rasaritului, apusului, muzicii-pasarilor,zborul cocorilor, leganatul ratustelor, pastelul toamnei, frunza ruginita cazuta in fata drumului nostru, clopotele Bisericilor in diminetile racoroase de noiembrie..Noi, in noiembrie parcurgem drumul-mainii sale, suntem treziti in fiecare zi in luminozitate,meditam, admiram, privim, cream, toate prin Creatia Lui, Creatorul care este in noi si cu Noi..Mereu multumirea in ale noastre ganduri sa rasune, cu multa compasiune, asemeni jertfei lui Iisus pe Cruce, Cel care a murit si a Inviat pentru Noi, Cel care iubirea neconditionata o revarsa asupra fiintelor. Prin Harul si Sfintenia Ta, Tata Ceresc, iti multumesc! Faca-se Voia Ta! Amin

Cînd cineva îţi spune “te iubesc”, simţi că-ţi cresc aripi. S-ar putea să te simţi flatat, or s-ar putea să te simţi îngrijorat pentru că nu-ţi doreşti dragostea ce-ţi este declarată. Dar, ştii tu oare că iubirea pe care o simte altul pentru tine este locuinţa conştiinţei, a inimii şi a minţii sale? Ştii tu, oare, că acela ce simte dragostea este merituosul autentic? Acela ce poate iubi este acela ce poate simţi, trăi, arde, visa şi vindeca? Ştii că “iubitorul” locuieşte în palatul de aur al dragostei atunci cînd îţi spune cu toată inima “te iubesc”? Nu despre tine este vorba în lăuntrul unei declaraţii de dragoste. Tu eşti numai un stimul. Iubirea, însă, vorbeşte despre cel ce-o simte. Despre cel ce-o exprimă. Iubirea este în starea de conştiinţă a “iubitorului”. Cînd îţi spune “te iubesc”, celălalt îţi vorbeşte despre locuinţa frumoasă a sufletului său. Îţi descrie locul interior din care te vede şi ochiul prin care te priveşte. Iubirea îl face neasemuit de frumos pe cel ce-o trăieşte cu întreaga fiinţă. ŞI această stare de iubire se răsfrînge, apoi, şi-n jurul lui, dar nu pentru că ar face personal ceva pentru aceasta. Iubirea nu se răsfrînge ca un efect al meritelor personale, cît pentru că ea se naşte într-un spaţiu sacru ce-l înconjoară pe acela ce iubeşte. Energia iubirii se transmite spontan, fascinant, tulburător, iar aceasta poate speria, poate îngrijora, poate..răni, tulbura sau poate respinge. Nu, nu iubirea respinge, căci iubirea nu respinge niciodată. Gîndurile noastre despre iubire ne îndepărtează de ea. Gîndurile noastre omeneşti îşi cresc picioare înalte pentru a fugi de iubire. Cu fiecare iritare, nefericire, judecată sau gînd negativ, ne ducem mai departe de spaţiul sacru al dragostei şi aceasta-i alegerea noastră. Cu fiecare bucurie şi cu fiecare clipă de iertare, ne apropiem de dragoste şi avem şansa extraordinară a renaşterii noastre în acela care poate spune “te iubesc”. Ar fi de dorit, ar fi de visat şi ar fi de căutat în fiecare zi starea de a fi tu “iubitorul”, căci în trăirea ta se piteşte frumuseţea şi-n puterea ta de a iubi se găseşte fericirea după care alergi neîncetat. În tine se află ochiul frumus, ca şi acela urît. Prin ochiul tău vezi “bîrna” sau “floarea” altuia. Dar, orice ai vedea, orice ai descrie, orice ai spune nu faci decît să descrii, să vezi şi să spui..cine eşti tu în lăuntrul tău. Gura îţi descrie inima şi, fie că vorbeşti de bine, or de rău, tu descrii starea de conştiinţă din care vorbeşti. Dacă spui şi simţi “te urăsc”, are asta legătură cu cel pe care-l urăşti? Nu, nu are. Deşi asta crezi. Deşi ai argumente să crezi. Îţi spui cît este de rău, de vulgar, de absurd, fanatic, nechibzuit, obraznic sau prost..”subiectul” urii tale. Dar..îl descrii din tine însuţi. În tine s-a cuibărit percepţia urii. ŞI aceasta este o stare de conştiinţă aflată la polul opus iubirii. De aceea poţi fi frumos în dragostea ta, dar..niciodată în ură. Poţi fi frumos în iertare, dar niciodată..în zbuciumul minţii tulburate. Pentru un om este firească şi tulburarea, dar să nu rămîi în ea mai mult decît ai rămîne cu degetul într-o baltă murdară. Căci..de acolo nu vei putea simţi “te iubesc” şi nu vei găsi gîndurile de dragoste pe care le visezi. Dintr-o baltă “murdară” nu poţi scoate apă bună de băut, cum dintr-o stare de spirit de “baltă” nu ai cum să simţi şi să gîndeşti dragostea. Cel ce spune “te iubesc” este fericitul şi frumosul lumii. Căci atunci el descrie “lăcaşul” interior din care priveşte obiectul iubit. De aceea nu ai un merit maret cînd altul te iubeşte, cît atunci cînd tu însuţi..iubeşti.

In sunet si imagine, iubirea

Din palmele mele chipul Tau imi incanta sufletul cu soapta zambetului. Mereu regasirea dorului ma poarta in palmele tale ce-mi poarta privirea. Clipele cu tine sunt purtate in adierea nostalgiei de vara pe nisipul fin si valuri inspumate ce-ti mangaiau picioarele readuc momente pline de incantare. Vocea ta soptita si rasul tau imbatator rasuna si-acum ca un ecou usor in al meu dor. Uneori tresar si-apoi revin..... doar am visat.....? dar sufletu-mi vibreaza ca o chitara la care altadat tu ai cantat pitita in bratele mele. Aud si acum melodia aceia in care-mi spuneai "e atat de minunat cu tine". Eternul clipelor raman si lumile ce le-am creat cu tine, raman si povestile nescrise si ale tale soapte si ale mele imbratisari, raman si dorurile si zborul nostru in al noulea cer, raman si eu, ramai si Tu iar ce-i mai frumos este ca: CE SE NASTE NU MAI MOARE ci creste si infloreste mai frumos decat orice floare, va straluci mereu mai luminos decat orice stea, va rasuna in zare ca un ecou mereu si mereu, chemarea ..

Scrisa pentru un El al Toamnei

Stiu ca, intr-o zi daca mi-as termina cuvintele mi-as scrie amurgul pe frunze de toamna. Stiu ca daca intr-o zi, cerneala gandurilor mele s-ar ispravi Te-as scrie pe Cerul timpului cu boabe de roua. Stiu ca daca intr-o zi, ti-as putea cuprinde mainile cu timpul, As lasa ca mangaierea sa le fie vesnica invatare. Stiu ca, intr-o zi te vei intalni cu tacerea inimii, Si as dori sa-i ramai vesnic fidel Prefrumoasei tale inimii. Stiu ca, intr-o zi vei dansa cu zambetul dorului de Cer. Si atunci deveni’vei nemuritor. Stiu ca, intr-o zi, vei cuprinde cu gandul imensitatea Shambalei, Si atunci vei primi initierea Muntelui Sacru. Stiu ca, intr-o zi grijile, gandurile, toate se vor dizolva in Absolut, Si atunci Sinele’ti Divin ti se va revela. Stiu ca, atins esti mereu de Ingerul Pazitor al fapturii tale. Si atunci, simti linistea Celui care iti inunda fiinta, traiesti fericirea de a fi plin de Dumezeu. Stiu ca , atunci cand simti puterea meditatiei, Fericirea te cuprinde. Stiu cat esti de minunat, cel caruia ii scriu aceste randuri. Lasa-ti fereastra clipelor,deschisa, si citeste-ti sufletul in amurgul frunzelor de toamna. Pasetul lor te face sa crezi cu toata fiinta in frumusetea Celui care le-a creat. Frunzele amurgului de toamna, sa-ti cuprinda in suflet, Dorul de A fi, sa stii, sa fii, insuti Tu. In Tot si-n toate numai Tu, Si Cel caruia Te-a creat sa fii, Multumindu-I, i te inchini.

Am fost chemati la viata. Adusi am fost, sa sfintim locul. Adusi am fost sa rostim sacre cuvinte. Adusi am fost sa daruim lumina pana in adancul pamantului. Adusi am fost sa purtam crucea cosmica, acel sacru altar in care Cerul cu Pamantul se intalneste. Creatia cu Divinul.locul de transfigurare al eternului. Am fost chemati sa ne urmam misiunea daruita de Divin. Am fost chemati sa incantam inimile celor iubiti de noi. Am fost chemati sa ne bucuram de ceea ce Universul ne daruieste. Am fost chemati sa simtim fiecare etapa, asemeni chemarii pamantului pentru ploaie. Am fost chemati sa redevenim in noi. pentru a fi din nou, noi. Noi,plini de chemare divina, plini de tacere Sfanta, plini de daruire, plini de Lumina, plini de vibratie frumoasa, plina de incantare si dor de Cer. Am fost chemati pentru a pasi sacrul pamant. Am fost chemati sa ne bucuram de canturile pasarilor. Am fost chemati sa gandim, traim, rostim ..frumusete si armonie, perfectiune si multumire.recunostinta si abandon. puritate si devotiune. mangaiere si plenitudine .. Am fost chemati in noi insine in aceasta calatorie a venirii pe pamant. Cheamarea Duhului Sfant sa va umple fiintele! Gratia Divina si tot ce este mai bun, mai frumos sa primiti din Cer si de pe Pamant. Noapte buna, chemarii voastre!

Dincolo de valurile personalitatii (de care nici unii dintre noi nu scapa) sunt fiinte care mi-au inspirat intotdeuna caldura si afectiune. Cu ei m-am simtit in siguranta pentru ca au darul de a ma inspira sa fiu eu insami. Un om cu un suflet mare nu va judeca si condamna niciodata si va sti sa primeasca un zambet neconditionat. O redare a unui suflet care stie sa primeasca, sa simta, sa daruiasca frumusete in jurul ei, este prietena mea, careia aici-acum ii multumesc pentru tot ceea ce este; momentele dificile prin care am trecut impreuna, ne-au unit si mai mult. Impreuna am simtit ocrotirea si mangaierea Tatalui Ceresc. Ea imi vorbeste, ma traieste asa: iti multumesc asa de mult pentru aceste ganduri pline de frumusetea Divina..si de imbratisarea pe care numai tu o puteai da, si numai El, Tatal Ceresc putea sa o manifeste prin tine.. prietena mea, esti asa de mult pentru mine..si asa de putine ori iti spun asta!..iarta-ma! ..esti o minune a vietii mele..ramo, draga..o minune a bucuriei in mijlocul vietii, o minune a zambetului oferit si daruit din inima, o minune a dragostei care nu asteapta nimic in schimb, a dragostei care se goleste pe sine pentru a darui.., o minune a prieteniei si a rugaciuni.. MULTUMESC!.. Scumpa mea, vreau sa te binecuvintez in aceasta zi ..sa iti transmit caldura inimii si a gandului care se indreapta spre tine..si care multumeste Cerului pentru existenta ta.. sa ai parte de multa lumina..frumoasa mea.. te imbratisez ..mult , cu drag.si mult dor. Aici sunt gandurile pentru care ea mi-a multumit ..cat de putin uneori daruim celor dragi ..si sufletul lor zboara in Inaltimea Cerului .. Multumesc pentru ca, atat de frumos stii sa te bucuri de putinul si simplul acestui Univers. Sunt femeia care se trezeşte în fiecare dimineaţă în căutarea soarelui, care doreste ca pe parcursul zilei daruite de Dumnezeu sa simta intensitatea bucuriei de a fi imbratisata, mangaiata de razele soarelui daruite de Tatal Ceresc, de a privi in interior pentru a ma adanci in seninatatea Cerului. Ce doreste Dumnezeu de la noi? a ne bucura de ceea ce primim fiecare clipa de la El, de a ne acepta fiintele dupa a Sa creatie, de a deveni mai puri, mai curati, mai apropiati de rugaciunea inimii, mai devotati in drumul calatoriei noastre printre Soare si Cer. Nu de fiecare data reusim sa fim plini de Lumina, de incredre de speranta, de victorie in tot ceea ce ne propunem, insa planul divin, cel prin care Dumnezeu ne vorbeste, ne sustine sa mergem pe acel drum al armoniei interioare, al ascultarii glasului interior fiece secunda, a face voia Lui si nu voia noastra, si astfel calatoria va fi una simpla, plina de culoare, mai usoara cand il ai mereu langa tine pe Dumnezeu. O calatorie fara Dumnezeu, este o calatorie a incertitudinii, a unei directii neimbratisate de dorul nemarginit de a fi Una cu Cel care Totul a creat. Porniti de azi, din aceasta secunda, in drumul pe care, alaturi il aveti pe Dumnezeu. Zilele grele se vor transforma ca prin miracol in zile luminoase, grijile vor disparea, se va instala pacea in inima ta. Stii de ce, El toate le stie despre tine, cand te trezesti, cand te incarci cu poveri, si iti sopteste in inima: Dragul meu/ draga mea sunt langa tine, nu ma vezi, nu ma simti ..descopera-ma cu adevarat si astfel Ma vei descoperi pe Mine, Cel care te-am creat “dupa chipul si asemanrea Mea”.

Mi-as dori sa va scriu pagini intregi despre felul in care ne traim povestea vietii sub soare, despre felul in care lumina sta calda pe chipurile noastre, framantand la nesfarsit descoperirea lucrurilor noi. Modul in care ne traim timpul daruit de Divin, la cum ne cheltuim floarea noastra interioara,sufletul,cum il ingrijim, cum ii vorbim, cum il ascultam, cum il gandim, cum il descoperim, cum il transformam,cum pasim in el, cum ne incredem,cum, atat de pretioasa ne este noua insine, aceasta floare a Cerului, prin care fiecare existam in acest Univers. Exista imagini la care ti-e dor sa te intorci. Azi, am facut un popas in gara interioara a sufletului, pe o banca si am privit trenurile ce s-au oprit, si, cele care au pornit. Nu stiu de ce iubesc atat de mult aceste scene, in care oamenii urca si coboara din tren. Gandul meu zboara catre calatoria fiecaruia dintre noi, urcam, calatorim, coboram, visam, tacem, ne bucuram, ne incredem in acest tren al inimii interioare care destinatia cuprinderii Cerului in noi insine. Fiecare calatorie este o intalnire cu noi insine, fiecare statie este un timp in care Dumnezeu te aseaza. primesti un bilet, de fiecare data pentru o alta destinatie. El stie de fiecare data timpul, locul, momentul, clipa urmatoarei urcari in trenul inimii cautarii si descoperirii eternitatii in tot si toate. Fiecare dintre noi suntem calatori ai trenului inimii Dumnezeiesti. Fiecare dintre noi avem intalniri, amintiri, zambete, iubiri, despartiri, unicitati, miracole, contemplatie, beatitudine, romantism, cautari, descoperri, plenitutine, bucurii, lacrimi, sperante. Ramaneti in statia-iubirii mai mult timp, in acel loc veti simti Glasul Lui care va vorbeste, fiece clipa, secunda cu secunda. Va doresc sa calatoriti in floarea interioara, acolo frumusetea isi are aripile sa va Inalte catre Absolut. Acolo zambetul fericirii este vesnic si nemuritor. Calatorie cu bilete ale fericirii si implinirii ceresti.

"Understanding 'I' brings one into a state of completeness, of emptiness." -Mooji

Înţelepţii unui popor misterios Druzii, vechii preoţi ai popoarelor celtice, şi-au păstrat până în zilele noastre toate misterele. Dacă celţii nu au lăsat decât puţine mărturii scrise, druizii nu au aproape nici o moştenire de acest gen pentru istorie. Învăţăturile lor, transmise tradiţional pe cale orală, sunt cunoscute numai prin intermediul scrierilor adversarilor lor istorici sau datorită cronicilor greceşti şi romane. Vagi urme ale tradiţiei preoţilor druizi s-au păstrat, de multe ori deformate, în miturile şi basmele folclorului popoarelor celtice. Druizii celţi şi brahmanii indieni Regiunile care au păstrat cel mai bine tradiţia celţilor sunt: Irlanda, Scoţia de Sus, Ţara Galilor, ţinutul Cornway din Marea Britanie. Există păstrate la British Museum numeroase pergamente în care se descrie istoria unui popor misterios, ale cărui cunoştinţe şi nivel de civilizaţie sunt absolut uimitoare. Cuvântul „druid” provine de la „dru-wed-es” (cel înţelept), care conţine aceeaşi rădăcină ca şi verbul latin „videre” şi care subliniază în acelaşi timp caracterul specific celtic al cuvântului „druid” şi legătura cu limbile indoeuropene. În mod eronat s-a spus că druizii erau preoţii celţilor. Ei erau înţelepţii, sacerdoţii, cei care asigurau spiritualitatea şi continuitatea credinţei; brahmanilor din India le corespundeau druizii celţi şi flaminii romani. Ritualurile misterioase ale druizilor includeau elemente de magie, cunoştinţe despre puterea planetelor, astrologie, studiul fenomenelor naturii şi noţiuni despre puterea zeilor nemuritori. Pentru oamenii simplii reprezentau nişte mijlocitori între ei şi divinitate, care îi învăţau despre natura lucrurilor, eternitatea sufletului, suprimarea fricii de moarte şi cultul zeilor. Druizii vorbeau despre reîncarnarea sufletului în corpuri diferite şi cunoşteau legile ascunse ale naturii, dobândind astfel stăpânirea asupra forţelor acesteia. Istoria, filosofia, astronomia, medicina sau matematicile constituiau esenţa acestei tradiţii răspândite în locuri retrase, adeseori în inima pădurilor. Puteri fantastice prin ritualuri secrete Secretul absolut în care erau păstrate cunoştinţele şi ritualurile druidice avea drept efect amplificarea puterii iniţierii. Câteodată anumiţi discipoli primeau o învăţătură superioară, o iniţiere specială, în insule, ca de exemplu, insula Dumet (în faţa estuarului Loirei) sau Anglesey. De-a lungul întregii lor istorii, galezii au păstrat o reputaţie de experţi, fiind înzestraţi în special în materie de divinaţie. Un fapt extraordinar era realizat de anumiţi druizi care îşi scoteau ochii de bună voie pentru a-şi spori puterea de clarvedere şi de intuire a viitorului. Această „orbire” consemnată de legende, nu putea fi decât apanajul celor mai remarcabili dintre ei, cum ar fi faimosul irlandez Mog Ruith. Potrivit unei legende irlandeze, „acesta şi-a pierdut un ochi luptându-se cu un viţel din Alpi, în timpul unei avalanşe, şi pe al doilea şi l-a pierdut deoarece a fixat soarele timp de două zile, tot timpul cât a stat pe cer, până a orbit complet.” Pregătirea pentru a deveni druid dura 20 de ani Împărţirea societăţii celtice în trei clase: poporul, nobilii (şi războinicii) şi druizii este, probabil, o reminescenţă a străvechii influenţe indo-europene, deoarece se regăseşte identică în împărţirea societăţii indiene în care cele mai însemnate caste sunt cea a preoţilor brahmani şi cea a războinicilor Kshatrya. Poporul era supus orbeşte nobililor, având o importanţă extrem de redusă, asemănătoare cu cea a sclavilor antici. Clasa druizilor era împărţită, la rândul ei, în trei ordine: ovaţii - iniţiaţi ai ştiinţelor; barzii – iniţiaţi ai artelor şi, în mod deosebit, ai poeziei şi muzicii; şi druizii propriu-zişi, iniţiaţi în studii de psihologie şi parapsihologie, psihism şi metapsihism. Mulţi dintre druizii propriu-zişi erau iniţiaţi şi în cele două ramuri ale tradiţiei lor spirituale, fapt care le conferea o pregătire iniţiatică foarte complexă. Dar, toate cele trei ramuri ale iniţiaţilor druizi aveau o orientare de o spiritualitate transcedentală, care domina orice alte preocupări ale lor. Regula de bază a clasei druidice era non-violenţa. De aceea lor le era interzis portul şi întrebuinţarea armelor. Cu toate aceste, forţa interioară de care dispuneau, dublată de respectul tuturor membrilor societăţii celtice, le conferea un ascendent fără egal asupra populaţiei. Nici cel mai renumit războinic şi nici chiar regele cel mai puternic nu ar fi îndrăznit să se opună unui ordin dat cu cel mai mare calm şi detaşare, sub formă de sfat, de către un druid. Acest respect şi chiar veneraţie erau împărtăşite şi de adversarii poporului celt. Apăraţi de imunitatea sacră a veşmintelor albe de in, imaculate, druizii puteau merge nestingheriţi peste tot, indiferent de împrejurări, devenind mesageri ai păcii în vreme de conflicte. Spre deosebire de poporul profan, care cultiva un panteism tolerant la orice asimilare, druizii credeau într-o divinitate unică, căreia nu-i menţionau numele, ci o considerau Unicul Creator a tot ceea ce există. În domeniul social, druizii vegheau asupra îndrumării spirituale şi religioase a poporului, rezolvau diferendele publice şi particulare şi decideau dacă un individ sau un grup era sau nu vinovat de acuzaţiile care i se aduceau. Pedeapsa acordată era interzicerea participării la ritualul religios, ceea ce echivala cu excluderea din societate. Cei declaraţi vinovaţi deveneau un fel de persoane indezirabile, paria. Druizii erau conduşi de un şef unic, având o autoritate supremă. El era ales pe viaţă şi îşi desemna sucesorul încă din timpul vieţii. Oricare celt putea deveni druid, cu condiţia, binenţeles, de a trece prin şcolile speciale, examenele şi iniţierea supremă, de o spiritualitate profundă, care încununa pregătirea ce dura în general 20 de ani! Celţii şi extratereştri În lucrarea „Celţii şi extratereştri”, cercetătorul modern al vechii civilizaţii celtice E. Coarer-Kalondan Gwezenn-Dana, iniţiat în anumite mistere ale spiritualităţii druidice, realizează un studiu foarte interesant al surselor mitologice (cânturi, poeme, basme) referitoare la acest popor misterios. După descoperirile sale susţinute şi de citate semnificative din surse folclorice, celţii ar fi avut cunoştinţe tehnice foarte avansate, dublate şi de o anumită pregătire psihică, ce se apropie de antrenamentul pentru dobândirea puterilor paranormale şi, în plus, au avut şi întâlniri cu civilizaţii extraterestre care le-au dezvăluit multe din secretele lor. Ghicirea viitorului Înainte de a întreprinde o acţiune importantă, druizii observau zborul păsărilor, ţipătul lor şi tot felul de semne divine pe care apoi le interpretau. Zborul corbului era un mijloc reputat, „sigur” pentru a prezice soarta unei acţiuni. Irlandezii au numit această pasăre, printr-un joc de cuvinte intraductibil, „druizii-păsărilor”. Druizii însărcinaţi cu „ghicitul” cursului evenimentelor aveau darul, în primul rând, de a uşura angoasele politice şi militare ale elitei cavalerilor. Druidul, prin ştiinţa sa, nu înceta să îl asigure pe rege de viitorul lui, protejându-l prin practicile sale. Ei gravau descântece divinatorii pe baghete din lemn de tisă, acest arbore fiind considerat ca cel mai favorit divinaţiei. Alţi druizi recurgeau la o roată de lemn, „roata care vâsleşte”, care simboliza principalul atribut al zeului Taranis, Jupiterul galic. Această roată devenea mai mult decât un simbol solar, ea reprezenta roata cosmică. Arma bacteriologică Se pare că ei cunoşteau arma bacteriologică, deoarece în multe povestiri se menţionează faptul că atacatorii insulelor celtice era decimaţi de epidemii bruşte, chiar în timpul luptelor sau în timp ce se retrăgeau. Dacă apariţia unei epidemi cauzate de greutăţile războiului ar putea fi posibilă o dată, de trei ori la rând este deja o „coincidenţă” stranie. Zeii celţi călătoreau în care zburătoare Întâlnirile dintre celţi şi cei care ulterior aveau să facă parte integrată din mitologia lor, sunt extrem de interesante. Mijloacele de locomoţie ale zeilor erau cel puţin foarte ciudate pentru omul de rând care consemna în poveştile sale întâlnirea dintre oastea condusă de căpetenia celţilor, Cuchulan şi zeiţa Badb: „Ei văzură în faţa lor un car la care era înhămat un singur cal roşu. Calul nu avea decât un picior. Oiştea carului îi străpungea corpul, iar capătul oiştei îi ieşea prin frunte. În car era o femeie roşie, cu sprâncene, mantie şi tunică toate roşii. Mantia era atât de lungă, încât atârna între roţile din spate ale carului, măturând pământul.” Descrierea este uimitoare şi arată clar efortul unui profan de a traduce în limbajul epocii sale ceea ce vedea şi îi era de neînţeles. Evident, „cal cu un picior alerga străpuns de oişte” este o imagine ce nu are nici o legătură cu carele şi caii obişnuiţi, cunoscuţi povestitorului. Dar cum ar fi putut acesta să numească un mijloc de locomoţie când cel mai eficient pe care îl cunoştea era carul?! Mai mult decât atât, la apropierea oştenilor, din motive necunoscute, „femeia, carul şi calul s-au transformat într-o pasăre mare şi neagră care a dispărut în zbor”. Nu trebuie să ne mire această descriere, deoarece în mintea unui povestitor al acelor vremuri, ceea ce zboară nu poate fi decât „pasăre”; astăzi noi numim aparatele de zbor necunoscute – „farfurii”. Şi pentru ca misterul să fie complet, la plecare pasărea a „spus”: „Grellach se va numi de acum încolo Grellach doluid”. Grellach, în traducere „noroi”, era numele locului unde avusese loc întâlnirea, datorită faptului că era o zonă mocirloasă, pe malul unei ape. Dar Grellach doluid înseamnă „noroi de nesuportat”. Ce a făcut noroiul inofensiv să devină de nesuportat după coborârea carului celest? Un răspuns simplu ar fi impurificarea cu elemente radioactive datorate sistemului de propulsie al carului... Tancuri-amfibii acum 4000 de ani! Redăm un fragment dintr-o gesta (poveste tradiţională irandeză): „Într-o zi, locuitorii din Connaught s-au adunat pe malurile Shannonului. Ei văzuseră în Shannon două animale ciudate a căror spinare era înaltă cât munţii. Aceste animale se băteau. Din boturile lor ţâşneau jerbe de flăcări care atingeau norii. Lumea dădea năvală din toate părţile la auzul vuietului. Ieşind din apă, cele două animale ajunseră pe mal. Sub ochii mulţimii adunate, din ele ieşiră doi porcheri. Ochal, regele geniştilor din Connaught, le ură bun venit. - Ce aventuri aţi mai avut? întrebă el. - Aventuri destul de obositoare, răspunseră ei. Aţi văzut doar singuri ce am făcut. Timp de doi ani am fost transformaţi în animale preistorice şi am trăit pe fundul apei. O să fie nevoie să ne transformăm din nou, pentru ca fiecare să-şi poată dovedi forţa.” Este de admirat talentul de povestitor al artistului care s-a străduit să redea într-un mod atât de realist-poetic, o bătălie dintre două tancuri amfibii înarmate cu aruncătoare de flăcări. De altfel, existenţa vehiculelor submersibile este confirmată şi de alte surse. Atunci când Bress (unul dintre conducătorii legendari ai celţilor) a fugit din faţa unei năvăliri duşmane, a fost căutat de tatăl său, Elatha, pe coastele irlandeze, care a folosit pentru aceasta un vas de argint ce naviga pe sub apă. Efectele muzicii celtice „Lug, Dagda şi Ogme (trei zei protectori care au luat efectiv parte la luptele dintre celţi şi invadatori) porniră în urmărirea duşmanilor. Şefii acestora, crezând că sunt suficient de departe pentru a nu mai fi ajunşi, au intrat într-o casă, pentru a mânca. Au aşezat harpa lui Dagda agăţată de zid. Dar Lug, Dagda şi Ogme au pătruns cu îndrăzneală peste ei, surprinzându-i. Dagda se adresă harpei : <>. Recunoscând vocea stăpânului, harpa se desprinse de pe perete şi se întreptă atât de repede spre Dagda, încât în drum ucise nouă oameni. Se aşeză în mâinile zeului care începu să cânte. Acesta a cântat trei piese muzicale care au demonstrat virtuozitatea marelui artist. Prima piesă produse somnul profund al asistenţei, a doua – râs, şi a treia – gemete şi lacrimi. Atunci Dagda interpretă din nou prima piesă şi profitând de somnul tuturor, cei trei plecară teferi din tabăra duşmanilor.” Aceste trei bucăţi muzicale au rămas celebre în arta celţilor. Chiar în zilele noastre, urmaşii acestora urmăresc să ajungă din nou la această performanţă. Autorul lucrării „Celţii şi extratereştrii” povesteşte cum a asistat el însuşi la demonstraţia realizată de un harpist breton care a reuşit să adoarmă în câteva minute un băieţel foarte agitat. Piesa interpretată de el nu era nicidecum monotonă şi adormitoare, ci o înşiruire măiestrit interpretată pe note grave, ritmate. Copilul s-a liniştit ca prin farmec, s-a cuibărit în braţele mamei sale şi, în două minute, a căzut într-un somn adânc din care cu greu a mai fost trezit. În loc de concluzie Misterele fascinantei civilizaţii a celţilor, păstrătoare a unei tradiţii de mult apuse şi impregnată de iniţierea spirituală a druizilor, nu pot fi epuizate în câteva articole. S-ar putea vorbi foarte mult despre magia lor ritualică, metodele lor de antrenament pentru dezvoltarea puterilor paranormale, despre locul şi rolul femeilor în societatea celtică, despre regele Arthur şi cavalerii Mesei Rotunde şi, mai ales, despre iniţiatul druid cunoscut lumii întregi sub numele de Merlin (în galeză Myrddin). Legătura sacerdoţilor druizi cu fiinţele subtile ale naturii, supremaţia pe care aceştia o exercitau asupra elementelor fizice, mistificărilor ulterioare referitoare la ritualuri şi sacrificii, toate acestea sunt provocării pe care le lansează istoria încă nedescoperită a vechilor populaţii, din a căror amintire au mai rămas numai legendele...

Nisargadatta Maharaj:

Dialogurile sale cu căutătorii spirituali au fost consemnate de apropiaţii săi în volumul “TU eşti Acela”. Învăţătura lui impresionează prin simplitate şi profunzime. Calea sa este cea a revelării directe a Sinelui prin introspecţie şi căutare interioară. Secretul succesului său pe calea spirituală a fost credinţa de nezdruncinat: "Am avut incredere în maestrul meu. El mi-a spus că eu nu sunt altceva afară de Sinele meu, şi l-am crezut. Încrezându-mă în el, m-am purtat în consecinţă şi a încetat să-mi mai pese de ceea ce nu eram eu, ori al meu." Astfel, la trei ani după ce şi-a întâlnit maestrul spiritual, Nisargadatta Maharaj a atins eliberarea spirituală devenind un jivan-mukta (cel care a atins eliberarea în această viaţă). Vă oferim în continuare câteva idei pline de înţelepciune ale lui Nisargadatta Maharaj. „Adevărul este simplu şi deschis tuturor. De ce complici lucrurile? Adevărul iubeşte şi poate fi iubit. El include totul, acceptă totul, purifică totul. Neadevărul este cel dificil, el este sursa necazurilor. El întotdeauna vrea, aşteaptă, cere. Fiind fals, el este vid, întotdeauna în căutarea unei confirmări sau reasigurări. El se teme de cercetare şi de aceea o evită. Se identifică cu orice suport, oricât de slab şi de momentan ar fi acesta. Tot ceea ce obţine, el pierde şi apoi cere şi mai mult. Prin urmare, nu trebuie să ai încredere în mental. Nimic din ceea ce poţi vedea, simţi sau gândi nu este ceea ce pare.” „Fără îndoială, lumea este pictată de tine pe ecranul conştiinţei şi este în întregime propria ta lume privată. Numai simţământul tău de „eu sunt”, cu toate că-i în lume, nu este al lumii. Odată ce realizezi că lumea este propria ta proiecţie, eşti liber de ea.” „Învaţă să priveşti fără imaginaţie, să asculţi fără distorsiuni, asta-i tot. Încetează să mai atribui nume şi forme la ceea ce este în esenţă fără nume şi formă, realizează că fiecare modalitate de percepţie este subiectivă, că ceea ce este văzut sau auzit, pipăit sau mirosit, simţit sau gândit, aşteptat sau imaginat, este în minte şi nu în realitate.” „Între malurile durerii şi plăcerii curge râul vieţii. Numai atunci când mintea refuză să curgă odată cu viaţa şi se poticneşte de maluri ea devine o problemă. Prin curgere o dată cu viaţa eu înţeleg acceptare – lăsând să vină ce vine şi să treacă ce trece. Nu dori, nu te teme, observă actualul aşa cum este şi atunci când se întâmplă, căci tu nu eşti ceea ce se petrece, ci cel căruia i se petrece. În ultimă instanţă, tu nu eşti nici măcar observatorul. Tu eşti potenţialitatea ultimă a cărei manifestare şi expresie este conştiinţa atotcuprinzătoare.” „Indiferent ce ţi se petrece, ţi se petrece ţie. Indiferent ce faci, cel care face este în tine. Găseşte subiectul a tot ceea ce eşti tu ca persoană.” „De ce să doreşti câtuşi de puţin? Faptul de a dori să te eliberezi de dorinţă nu te va pune în libertate. Nimic nu te poate pune în libertate, deoarece tu eşti liber. Priveşte-te cu o claritate lipsită de dorinţă, asta e tot.” „Fericirea adevărată nu poate fi găsită în lucrurile care se schimbă şi trec odată cu timpul. Plăcerea şi durerea alternează în mod inexorabil. Fericirea provine din Sine şi poate fi găsită numai în Sine.” „Găseşte-ţi Sinele tău real şi toate vor veni odată cu asta.” „Ceea ce începe şi se sfârşeşte este simplă aparenţă. Se poate spune că lumea apare, dar nu că este. Aparenţa poate să dureze foarte mult pe o anumită scară a timpului şi să fie foarte scurtă pe o alta, dar în ultimă instanţă este acelaşi lucru. Tot ceea ce este legat de timp este momentan şi nu are nici o realitate.” „Tu eşti Sinele aici şi acum. Lasă-ţi mintea în pace, rămâi pe deplin conştient şi liniştit şi vei realiza că a rămâne vigilent, dar detaşat, privind evenimentele cum vin şi se duc, este un aspect al naturii tale reale.” „Există în evenimentul prezent ceva excepţional, unic, ceva ce evenimentul precedent ori cel viitor nu îl au. Există o vitalitate, o luminozitate în jurul lui, o realitate; el se conturează de parcă este iluminat. Pe ceea ce este actual există „pecetea realităţii”, pe care trecutul şi viitorul nu o au.” „Ce anume face prezentul atât de diferit? Evident, prezenţa mea. Eu sunt real, căci eu sunt întotdeauna în acum, în prezent, iar ceea ce este cu mine acum, participă la realitatea mea. Trecutul este în amintire, viitorul – în închipuire. Un lucru focalizat în acum este cu mine, căci eu sunt veşnic prezent; propria mea realitate este ceea ce împărtăşesc eu evenimentului prezent.” „A cunoaşte Sinele ca fiind singura realitate, iar toate celelalte ca temporale şi efemere înseamnă libertate, pace şi bucurie. Totul este foarte simplu. În loc să vezi lucrurile aşa cum ţi le închipui, învaţă să le vezi aşa cum sunt. Când vei vedea totul aşa cum este, tu, de asemenea, te vei vedea aşa cum eşti. Este ca şi cum ai lustri o oglindă. Aceeaşi oglindă care îţi arată lumea aşa cum este, îţi va arăta şi propriul tău chip. Gândul “eu sunt” este cârpa de lustruit. Foloseşte-l!” „Caută în tine însuţi ceea ce este permanent. Cufundă-te adânc în interior şi găseşte ce este real în tine.” „Renunţă la toate întrebările în afară de una: “Cine sunt eu?” La urma urmei, singurul fapt de care eşti sigur este că tu eşti. “Eu sunt” este o certitudine. “Eu sunt aceasta” nu este. Luptă-te să descoperi ce eşti tu în realitate. ” „Ca să cunoşti ceea ce eşti trebuie mai întâi să investighezi ceea ce nu eşti.” „Descoperă tot ceea ce nu eşti – corp, sentimente, gânduri, timp, spaţiu, aceasta sau aceea – nimic din ceea ce percepi nu poţi fi tu. Chiar actul perceperii arată că tu nu eşti ceea ce percepi.” „Cu cât înţelegi mai clar că la nivelul minţii poţi fi descris numai în termeni negativi, cu atât mai repede vei ajunge la sfârşitul căutării tale şi vei realiza că tu eşti fiinţa fără de limită.” „Tot ce pot să spun cu exactitate este: „eu sunt”, orice altceva este deducţie. Însă inferenţa a devenit obicei. Distruge toate obiceiurile de gândire şi de vedere. Simţământul „eu sunt” este manifestarea unei cauze mai profunde, pe care o poţi numi Sine, Dumnezeu, realitate sau oricare alt nume. „Eu sunt” este în lume, însă el este cheia care poate deschide poarta de ieşire din lume.” „În fiinţa pură se iveşte conştiinţa; în conştiinţă lumea apare şi dispare. Tot ceea ce există sunt eu, tot ce există este al meu. Înainte de toate începuturile, după toate sfârşiturile – eu sunt. Totul îşi are fiinţa în mine, în “eu sunt”, care străluceşte în fiecare fiinţă vie. Chiar şi nefiinţa este de neconceput fără mine. Indiferent ce se întâmlă, eu trebuie să fiu acolo ca martor ca să privesc aceasta.” „Toate obiectele conştiinţei alcătuiesc universul. Ceea ce este dincolo de amândouă, susţinându-le pe amândouă, este starea supremă, o stare de absolută nemişcare şi tăcere. Oricine ajunge acolo, dispare. Este inaccesibilă prin cuvinte sau minte.” „Această stare nu este perceptibilă, întrucât ea este cea care face percepţia posibilă. Ea este dincolo de fiinţă şi de nefiinţă. Nu este nici oglinda, nici imaginea din oglindă. Ea este ceea ce este – realitatea atemporală, incredibil de dură şi de solidă.” „Singura cale de a o cunoaşte este să fii acea stare.” „Chiar şi simţământul de “eu sunt” este compus din lumina pură a sentimentului de a fi.” „Priveşte-ţi mintea, observă cum ia fiinţă, cum operează. Pe măsură ce îţi priveşti mintea, tu îţi descoperi Sinele ca fiind privitorul. Când stai nemişcat, privind pur şi simplu, tu îţi descoperi Sinele ca fiind lumina din spatele observatorului. Sursa luminii este învăluită în întuneric, necunoscută-i sursa cunoaşterii. Numai acea sursă este.” „Întoarce-te din nou la acea sursă şi rămâi acolo. Ea nu este în cer, nici în eterul atotcuprinzător. Dumnezeu este tot ceea ce este măreţ şi minunat; eu nu sunt nimic, nu am nimic, nu pot să fac nimic. Şi totuşi, totul iese din mine – eu sunt sursa; eu sunt rădăcina, originea.” „Când realitatea explodează în tine, tu poţi să o numeşti experimentarea lui Dumnezeu. Ori, mai degrabă, Dumnezeu este cel care te experimentează pe tine. Dumnezeu te cunoaşte atunci când tu te cunoşti pe tine însuţi. Realitatea nu este rezultatul unui proces; ea este explozie. Ea este complet dincolo de minte.” „Căutarea însăşi este Dumnezeu. În căutare descoperi că tu nu eşti nici corpul, nici mintea, iar iubirea pentru sinele din tine este pentru sinele din toate. Cei doi sine sunt unul singur. Conştiinţa din tine şi conştiinţa din mine, în aparenţă două, în realitate una, caută unitatea, iar aceasta este iubirea.”

Ramakrishna, omul-zeu al Indiei:

Motto: ”Omul a cărui imagine o evoc aici a fost încarnarea a două mii de ani de viaţă spirituală, a trei sute de milioane de oameni. Deşi a părăsit această lume, sufletul lui animă încă India modernă. El nu a fost un erou activ precum Gandhi şi nici un geniu poetic precum Tagore. El a fost doar un brahman dintr-un sat micuţ din Bengal a cărui existenţă fizică s-a derulat într-un spaţiu limitat, în afara vieţii sociale şi politice. Însă viaţa lui interioară a cuprins întreaga varietate a oamenilor şi zeilor. El s-a identificat cu suprema energie a lui Dumnezeu, Shakti, pe care Vidyapati, străvechiul poet din Mithila şi Ramprasad o cântă.” - Romain Roland În dimineaţa zilei de 18 februarie 1836, într-o familie de brahmani săraci din districtul Kamarpukur, regiunea Bengal, s-a născut un băieţel pe care lumea, mai târziu, avea să-l cunoască sub numele de Sri Ramakrishna. Faptul că se născuse un mare spirit a fost prezis nu doar de către astrologi, dar şi de anumite semne divine pe care le-au primit părinţii acestuia. Astfel, tatăl lui Ramakrishna povesteşte o viziune în care, aflându-se în templul lui Vishnu, întreaga atmosferă a fost umplută de o beatifică lumină celestă şi toate spiritele care se aflau atunci în templu au căzut în genunchi pentru a omagia apariţia unei Prezenţe Divine aşezată pe tron. Acest personaj strălucitor i-a cerut să se apropie. Tatăl lui Ramakrishna s-a apropiat, s-a prosternat şi a auzit următoarele cuvinte: ”Îmi place deosebit de mult sincera ta devoţiune. Mă voi naşte în satul vostru şi te voi accepta drept tată.” Mai târziu, mama acestui copil divin, aflându-se în templul lui Shiva a văzut o rază de lumină strălucitoare ţâşnind din imaginea lui Shiva şi întrând în inima ei. Copleşită de senzaţia resimţită, ea a căzut fără cunoştinţă. Povestindu-i apoi soţului ei acest eveniment, care avusese deja viziunea premonitorie, a înţeles că vor fi binecuvântaţi de un copil divin. A trăit prima stare extatică la şase ani Copil fiind, Ramakrishna răspândea o deosebită fascinaţie, nu doar asupra părinţilor şi rudelor, ci şi asupra vecinilor care făceau tot posibilul să treacă măcar o dată pe zi să-l vadă. Copilul nu a manifestat un interes deosebit pentru şcoală, îl fascinau însă vieţile şi caracterele sfinţilor şi eroilor spirituali. Băiatul avea o deosebită atracţie către orice subiect spiritual, intrând adesea în meditaţii adânci şi chiar în stări extatice. Prima stare extatică pe care ne-o relatează însuşi Sri Ramakrishna s-a produs la o vârstă foarte fragedă: ”Într-o zi, pe când aveam doar şase sau şapte ani, mă plimbam pe o potecă îngustă ce separa câmpurile de orez, mestecând absent câteva boabe din orezul pe care-l aveam în coş. Privind către cer, am văzut nori vineţii, nori de furtună, care-l acopereau cu repeziciune; în acelaşi timp, ca o salbă de mărgăritare, un şir de cocori în zbor, de o albeaţă sclipitoare, tiveau parcă aceşti nori într-o imagine neasemuit de frumoasă. Contrastul acestei viziuni m-a impresionat atât de mult, încât mintea mea s-a dilatat în nemărginire, făcându-mă să cad în lan, lipsit de cunoştinţă. Mai târziu, m-au găsit câţiva oameni care m-au dus pe braţe acasă”. Băiatul a mai experimentat şi alte stări de extaz: una în timp ce însoţea mai multe femei care mergeau să realizeze un ritual de adorare, iar alta când juca rolul lui Shiva într-un spectacol realizat cu ocazia sărbătoririi Nopţii lui Shiva. În urma acestor trăiri extatice îi era foarte greu să revină în planul conştiinţei normale. Prezenţa Mamei Divine Kali a fost continuă în viaţa lui Mai târziu, aspiraţia sa către Dumnezeu, pe care el îl adora în special, acum, sub aspectul Divinei Mame Kali, simbolica reprezentare tantrică a Timpului Necruţător era atât de intensă, încât adesea el plângea, dansa, ţipa, lucru care i-a determinat uneori pe cei din jur să-l suspecteze de nebunie. Sri Ramakrishna ne povesteşte: ”Într-o zi, eram pradă unei dureri de nesuportat, încât mi se părea că mi se răsuceşte inima ca o rufă udă. Mă sfâşia ideea că nu avusesem încă niciodată în viaţă viziunea realităţii spirituale pe care o intuiam când, o emoţie teribilă m-a cuprins. Percepeam acum un ocean de spirit, fără limite, orbitor. În orice direcţie îmi îndreptam privirea şi oricât de departe priveam, nu vedeam decât enormele valuri în mişcare ale acestui ocean strălucitor de lumină. Ele se precipitau tumultoase asupra mea, cu un freamăt melodios divin, ca pentru a mă înghiţi. Într-o clipă ele m-au cuprins inundându-mă. Copleşit de ele, m-am sufocat. Mi-am pierdut apoi cunoştinţa şi am căzut. Cum a trecut acea zi şi următoarea, nu mai ştiu deloc. Mă simţeam ca şi cum în interiorul meu se legăna un ocean de beatitudine inefabilă şi până în cele mai adânci cute ale fiinţei mele eram conştient de prezenţa continuă a ETERNEI MAME COSMICE”. Astfel, prin practică, studiu şi trăiri profunde, Sri Ramakrishna a înţeles că de fapt nenumăraţii zei ai hinduismului nu reprezentau decât manifestări limitate ale Conştiinţei Cosmice Absolute şi Infinite, care numai sub aceste forme putea fi înţeleasă de inteligenţa mărginită şi rigidă a omului. A înţeles atunci de ce Tantra Yoga cere adepţilor să-l adore pe Dumnezeu ca pe un Tată Cosmic ideal sau ca pe o Mamă Cosmică ideală, înainte de a aspira să-l realizeze ca spirit pur transcendent. Căci numele conduce la ceea ce este fără nume, forma la ceea ce este fără formă, cuvântul la tăcere, extazul la calma şi profunda realizare a păcii în absolut. Speriaţi de ardenta lui aspiraţie care nu-i permitea să acorde atenţie necesităţilor fizice, familia s-a hotărât să-l căsătorească. S-a petrecut atunci un alt fenomen inedit: toate încercările disperate ale familiei de a-i găsi o soţie potrivită au fost zadarnice. Atunci, Ramakrishna însuşi, pentru a o linişti pe mama sa, pe care o iubea imens, i-a indicat locul şi familia în care vor găsi fiinţa potrivită şi hărăzită lui într-un mod providenţial. Deşi fetiţa nu avea decât cinci ani şi câteva luni, familia a acceptat această unire, în întregime spirituală. Mult mai târziu, după ce fetiţa a atins vârsta majoratului, s-a mutat cu soţul ei, fiind o soţie devotată, dar mai ales un discipol model al Maestrului, o adevărată mamă pentru toţi discipolii săi şi care a atins ea însăşi realizarea ultimă. Ea s-a numit Sri Sarada Devi. Maeştrii săi au aparţinut mai multor căi spirituale Sri Ramakrishna a avut doi ghizi spirituali care l-au ajutat să-şi canalizeze eforturile. Primul a fost o femeie, Bhairavi Brahmani, adeptă atehnicilor tantrice. Ramakrishna i-a mărturisit cu sinceritate mersul său de orb, întretăiat de străfulgerări divine, neînţelese. Ei au refăcut împreună, cu repeziciune, calea tantrică, Sri Ramakrishna realizând cu o uşurinţă uluitoare toate ritualurile şi tapasurile impuse de gurul său. A obţinut astfel, viziunea lui Dumnezeu sub forma infinitei energii divine, Shakti, experimentând-o sub forma lui Kundalini, imensa forţă potenţială aflată în fiinţa umană. A trebuit apoi Sri Ramakrishna să depăşească planul experienţei relative, al Dumnezeului personalizat, înălţându-se în domeniul insondabil al Absolutului fără formă, etern şi nediferenţiat, cu ajutorul celui de-al doilea ghid al său, Totapuri, un ”yoghin slab, sec şi dur ca o piatră”, adept al filozofiei non-dualiste, Vedanta. Spre totala uimire a maestrului său, într-un efort extraordinar de concentrare, Sri Ramakrishna a realizat dintr-un singur salt ultima etapă: NIRVIKALPA SAMADHI. Iată o mărturie a lui Sri Ramakrishna despre acea trăire: ”Universul se stinge. Spaţiul însuşi nu mai există. Mai întâi umbrele estompate ale ideilor continuă să mai plutească pe fundalul obscur al minţii. Singura, slaba conştiinţă a Eu-lui se repetă, monotonă. Apoi şi aceasta se pierde în Realitatea Sinelui Suprem. Orice dualism se şterge. Spaţiul finit şi spaţiul infinit nu mai sunt decât unul. Dincolo de cuvinte, dincolo de gândire, am realizat Absolutul.” Apoi, Sri Ramakrishna avea să depăşească chiar şi nivelul de realizare al maestrului său, atingând starea de Bhava-mukta – pragul transformării – în care prezenţa conştiinţei divine este continuă şi permanentă, el fiind în acelaşi timp şi în manifestare şi în Supremul Absolut. A iertat totul, a iubit totul, a înţeles totul cu luciditate şi pace Dacă Rama a încarnat modelul divin de morală şi Krishna modelul de iubire divină, Sri Ramakrishna este, fără nici o îndoială, modelul divin de aspiraţie către Dumnezeu. El reprezintă însăşi inima tuturor realizărilor spirituale ale vizionarilor şi înţelepţilor Indiei. Literalmente, întrega lui viaţă a fost o continuă contemplare a lui Dumnezeu. Căutătorii spirituali de pretutindeni, indiferent de religia lor, se simt irezistibil atraşi de fascinanta lui viaţă. Precum o forţă tăcută, Sri Ramakrishna influenţează încă gândirea spirituală a vremurilor noastre. Puternica lui personalitate aparţine istoriei recente, iar învăţăturile sale nu au fost încă umbrite de legende şi mituri îndoielnice. Viaţa sa, permanent pătrunsă de prezenţa divină este o dovadă a faptului că revelarea lui Dumnezeu se poate petrece oricând, şi că realizarea divină nu este nicicum monopolul unei epoci anume, a unei ţări sau al unui popor. Omul-zeu al Indiei secolului al XIX-lea nu a pus bazele vreunui cult şi nici nu a revelat o nouă cale către eliberare. Mesajul său a fost însăşi conştiinţa sa divină. Când această conştiinţă divină lipseşte, tradiţiile devin dogmatice şi capătă un caracter agresiv iar învăţăturile religioase îşi pierd puterea de transformare a oamenilor. Într-o perioadă în care însăşi bazele credinţei în Dumnezeu se pierd într-un materialism lipsit de scrupule şi plin de scepticism, Sri Ramakrishna, prin realizările sale spirituale ardente, demonstrează, dincolo de orice îndoială, validitatea existenţei lui Dumnezeu şi a tuturor învăţăturilor profeţilor şi sfinţilor din trecut, reclădind astfel edificiul care stătea să se prăbuşească. El nu s-a născut doar pentru a salva hinduismul de la o reală decădere ci, de asemenea, pentru a revigora şi a da un nou avânt tuturor credinţelor. În prezenţa lui, păcătoşii se transformau gradat în fiinţe divine Atraşi de magnetismul personalităţii divine a lui Sri Ramakrishna, oamenii veneau la el de pretutindeni, bărbaţi şi femei, tineri şi bătrâni, filozofi şi teologi, filantropi şi umanişti, creştini şi musulmani, căutători ai adevărului aparţinând tuturor raselor, crezurilor şi castelor. Camera sa micuţă din grădina templului de la Dakshineswar, aflat la periferia oraşului Calcutta a devenit un veritabil parlament al religiilor. Toţi cei care veneau la el se simţeau înălţaţi de profunda lui spiritualitate, de iubirea neţărmurită şi de perspectiva lui universală. Fiecare căutător vedea în el cea mai înaltă manifestare a propriului său ideal. În prezenţa lui Sri Ramakrishna tot ceea ce era impur devenea pur, ceea ce era pur devenea şi mai pur, iar păcătoşii se transformau gradat în fiinţe divine. El echilibra polii energetici interiori ai fiinţelor, încuraja stăpânirea de sine şi controlul perfect al simţurilor spunând: ”Voi căutaţi Esenţa Supremă? Atunci căutaţi-o în om. Ea este manifestată în om mai mult decât în orice altceva.” El pretindea că, înainte de toate, fiecare trebuie să ajungă să se cunoască pe sine însuşi: ”Nu acceptaţi doar pentru că v-am spus eu. Verificaţi totul prin voi înşivă. Căci cine a atins cunoaşterea este pretutindeni liber.” Totul era la el dăruire de sine: ”Nu mai vorbiţi atâta despre iubirea aproapelui căci mult mai bine este să acţionaţi pentru a vă justifica cuvintele.” Această fiinţă extraordinară metamorfoza tot ceea ce atingea. Deşi foarte bolnav, într-o pornire de o compasiune extraordinară, la o manifestare de devoţiune mai intensă a discipolilor săi, el a spus: ”Vă binecuvântez pe toţi. Lumina divină să coboare asupra voastră!” La aceste cuvinte, Maestrul i-a atins pe toţi cei prezenţi în jurul său, aceştia fiind apoi antrenaţi, printr-o profundă rezonanţă, într-o stare de extaz identică cu cea a Maestrului, care le-a schimbat complet viziunea lor obişnuită despre lume, trăind cu toţii o extrem de înaltă experienţă spirituală. Armonia religiilor nu înseamnă uniformitate, ci unitate în diversitate Cea mai mare contribuţie pe care a adus-o Sri Ramakrishna lumii moderne este mesajul său legat de armonia religiilor. Pentru Sri Ramakrishna toate religiile constituie revelarea lui Dumnezeu în aspectele sale diverse, pentru a satisface cererile multiple ale minţilor umane. Asemenea unor fotografii ale aceleiaşi clădiri luate din diverse unghiuri, diversitatea religiilor ne oferă imaginile aceluiaşi adevăr privit din diverse puncte de vedere. Acestea nu sunt contradictorii, ci complementare. Sri Ramakrishna a practicat cu credinţă disciplinele spirituale a mai multor religii şi a ajuns la înţelegerea că toate conduc la acelaşi scop. Armonia religiilor nu înseamnă uniformitate. Ea constituie unitate în diversitate. Nu este vorba de o fuziune a religiilor, ci de o prietenie a religiilor bazată pe scopul lor unic: comuniunea cu Dumnezeu. Această armonie trebuie realizată cufundându-ne în noi înşine. În lumea actuală, ameninţată de război nuclear şi sfâşiată de intoleranţele religioase, mesajul lui Sri Ramakrishna ne conferă speranţă şi ne arată calea care trebuie urmată. În această direcţie, Sri Ramakrishna obişnuia să le spună discipolilor săi: ”Am practicat toate religiile: hinduismul, islamismul, creştinismul şi, de asemenea, am urmat şi căile diferitelor secte hinduse. În final, am descoperit că este vorba despre acelaşi Dumnezeu spre care fiecare îşi îndreaptă paşii, deşi pe căi diferite.” Astăzi, Sri Ramakrishna este venerat de milioane de oameni aparţinând tuturor credinţelor lumii: unii îl privesc ca pe un mare învăţător, alţii ca pe un sfânt, iar alţii ca pe o încarnare divină. Mari gânditori ai lumii descoperă în învăţăturile sale sunetul adevărului universal, aducându-i omagiul.

Sri Sarada Devi:

Mesajul Saradei către umanitate este: "Observați-vă propriile greseli. Învațați să vedeti lumea ca și când ar fi a voastră. Nimeni nu este străin." O copilarie mai puțin obișnuită Sarada Devi s-a născut la 22 decembrie 1853, într-un sat din vestul Bengalului, numit Jayrambati. Numele său era Thakurmani, dar a fost cunoscută mai târziu ca Saradamani. Primii ei ani au fost plini de simplitate, petrecuți în rugaciune și meditație. Născută într-o familie de oameni umili și foarte credincioși, ea a crescut ca o simplă fetiță de la țară, făcând doar puțină școală, deoarece avea foarte mult de lucru acasă și la câmp. Sarada a avut convingerea că destinul ei a fost de a servi omenirea. Copil fiind încă, și-a ajutat mama să gătească și a avut grijă de sora și fratele ei mai mici. Într-un an, în anotimpul de seceriș, lanul de orez a fost distrus de lăcuste. A mers pe întregul câmp culegând boabele de orez rămase și le-a oferit fermierilor ca hrană. Mulți cerșetori au venit la casa ei, iar ea împreună cu tatăl său le oferea acestora orez fiert. Încă de mică, Sarada a manifestat o reală aptitudine pentru meditație. De asemenea, în locul păpușilor sau al altor jocuri și jucării specifice copiilor de vârsta ei, fetița preferă reproducerile din argilă ale unor zeități, precum Lakshmi sau Kali, cărora obișnuia să le consacre cu mare seriozitate flori și frunze. Trimisă de Providența Divină Conform obiceiului foarte răspândit pe atunci în India, Saradamani a fost logodită de când era încă un copil. Nu avea decât șase ani când părinții săi au adus-o în fața bărbatului care avea să îi fie șot. Era Sri Ramakrishna, ce urma să împlinească nu peste mult timp 23 de ani. Trecând printr-o fază de "nebunie" divină, el era complet detașat de mâncare, somn și alte necesități fizice, fiind absorbit zi și noapte în meditație și rugăciune. Pentru că cei din jur l-au catalogat drept nebun, rudele lui au propus să i se găsească o soție, astfel încât să revină la starea mentală normală. Deoarece părinții lui Ramakrishna erau săraci, singura mireasă posibilă era Sarada, care avea doar 6 ani. După încheierea ceremonialului de căsatorie, s-a întors la părinții săi, fiind prea mică pentru a locui alături de soț. Următorii ani Sarada i-a petrecut la Jayrambati. Între timp, s-a răspândit zvonul că soțul ei a înnebunit, iar sătenii au început să o considere ca fiind soția "nebunului". S-a hotărât să viziteze Dakshineswar (unde Sri Ramakrishna se afla ca preot în templul lui Kali) pentru a vedea situația cu proprii ei ochi. Până în acel moment, Ramakrishna își dedicase întreaga viață căutării spirituale și trăise ca un călugăr. Totuși a primit-o pe Sarada cu multă dragoste, simțind că a fost adusă la el de Providența Divină. Dupa ce a ajutat-o să îți revină de pe urma unei boli contactate în timpul călătoriei, Sri Ramakrishna a întrebat-o dacă a venit să îl îndemne către o existență lumească. Fără a ezita, ea îi răspunse: "Nu, sunt aici pentru a te ajuta să îți atingi idealul ales", care - dupa cum ea bine știa - însemna drumul renunțării complete la toate legăturile lumești de dragul realizării lui Dumnezeu. De aceea, în loc să caute împlinirea conjugală, ea a devenit primul discipol al soțului său, care, la rândul lui, o adora ca fiind Shodashi (un aspect al Mamei Divine). Privilegiul de a-l avea ca Maestru pe Ramakrishna A fost alături de Ramakrishna și de discipolii lui timp de multi ani. După ce acesta a murit, ea a continuat misiunea lui spirituală, fiind ghid celor care urmau cu sinceritate calea spirituală. Sarada Devi i-a fost lui Sri Ramakrishna prieten spiritual, soție dăruită, discipol, iar relația dintre ei a fost întotdeauna castă. Starea de fericire și de pace interioară erau în permanență atât de profunde, încât nici un obstacol lumesc nu o putea afecta. Ea era întruchiparea purității. Nu a pierdut niciodată comuniunea cu Dumnezeu, pe care îl descria ca fiind în inima ei, deși era implicată zi și noapte în diverse activități. Soțul ei a fost cel care a inițiat-o în multe discipline spirituale, a învățat-o să o adore pe Mama Divină Cosmică. Îl vedeau pe Dumnezeu în ei înșiși și unul în celălalt. Sri Ramakrishna i-a acordat inițierea în importante mantra-e și a instruit-o să îi ghideze spiritual pe cei care îi căutau ajutorul. Sarada Devi se considera discipolul umil al Maestrului său, iar acest fapt reprezenta pentru ea privilegiul suprem și fericirea cea mai înaltă pe care o putea trăi. Imediat după moartea soțului ei, în 1886, Sri Sarada Devi a iîceput un pelerinaj în nordul Indiei. Pentru un timp a locuit la Vrindavan, unde a atins cea mai înaltă stare de conștiință, numită Nirvikalpa Samadhi, și atunci a început cu adevarat și rolul său de guru. Desăvârșirea spirituală cere umilință și dăruire La întoarcerea sa, Sri Sarada Devi a mers la Kamarpukur, unde a întâmpinat o intensă ostilitate din partea sătenilor. Fiindcă nu avea nici un ban, a fost nevoită să sape singură pământul pentru a putea cultiva câteva legume. Când discipolii lui Sri Ramakrishna au auzit despre situația dificilă în care se afla, au invitat-o la Calcutta. Acolo a devenit cunoscută ca Mama cea Sfântă și a oferit multor oameni ghidare spirituală. S-a facut remarcată prin tandrețea ei maternă și prin ospitalitatea de care dădea dovadă, prin darul de a vindeca și prin ajutorul permanent acordat discipolilor săi. În 1909 Sri Sarada Devi s-a mutat în ceea ce este acum Casa din Calcutta a Mamei cea Sfântă și a locuit acolo pentru urmatorii 11 ani, împreună cu alte câteva femei sfinte. Felul ei de a fi, natural și spontan, făcea ca ceilalți să o perceapă ca pe un copil, chiar dacă vârsta ei era destul de înaintată. Învățăturile spirituale ale acestei mari femei-profet sunt o fereastră spre frumusețea sufletului ei. "Precum norii sunt îndepărtați de vânt, așa setea pentru plăcerile materiale va fi alungată prin rostirea numelui lui Dumnezeu", spunea ea. Dacă vreți pace mentală, nu căutați greșelile celorlalți În 1919 Sarada Devi s-a îmbolnăvit de febra neagră și, chiar dacă avea dureri mari, a continuat să își ajute discipolii. La vârsta de 67 de ani, se afla în pragul morții. La începutul anului 1920, febra i s-a amplificat și a fost mutata la Calcutta pentru tratament, unde multimi de oameni au venit pentru a-i primi binecuvantarea. Mesajul său final către o lume tulburată și sfâșiată de ură, numai cu doi ani după încheierea primului război mondial, a fost rostit cu 5 zile înaintea morții sale: "Dacă vreți pace mentală, nu căutați greșelile celorlalți. Căutați-le mai degrabă pe ale voastre. Nimeni nu este străin, copiii mei. Lumea întreagă vă aparține." Marți, 21 iulie 1920, la 1.30 noaptea, a respirat cu greu de câteva ori și a intrat într-o stare profundă de samadhi (extaz divin) din care nu s-a mai întors niciodată la conștiința corpului fizic. Întregul trup, distrus de o lungă boală, s-a relaxat brusc și a emanat o lumină celestă. Mulți dintre discipolii ei au fost înșelați de această lumină crezând pentru un timp că Mama cea Sfântă încă era cu ei în această lume. Întreaga sa viață, Sarada i-a privit pe toți oamenii ca fiind proprii ei copii, chiar dacă erau hinduși sau occidentali. A atras multi discipoli străini prin compasiunea sa, prin iubirea ce le manifestă permanent. A impulsionat discipolii lui Ramakrishna să ducă mesajul acestuia și în țările din care ei proveneau. Trupul neînsuflețit al Sfintei, plin de ghirlande și flori, a fost dus la Belur Math, peste Gange, și ars pe un rug din lemn de santal. Pe acel loc a fost înălțat un templu alb, în memoria vieții sale pline de puritate. Un alt templu alb a fost ridicat în localitatea nașterii sale, la Jayrambati, în vârful căruia flutură un steag pe care este întipărit un singur cuvânt - "Ma", amintind discipolilor ei, de aproape sau de departe, cuvintele sale: "Sunt mama celor slabi, precum sunt și mama celor virtuoși. Oricând te simți pierdut, spune-ți cu încredere: Eu am o mamă. " Sarada Devi a fost plină de compasiune și iubire și a trăit pentru a ușura suferința și durerile celor din jur. Ducând o viață strictă și plină de austeritate, ea a învățat oamenii să iubească totul. Țelul vieții este realizarea stării de îndumnezeire "Sri Ramakrishna m-a lăsat în urma lui să manifest în lume aspectul de Mamă Divină." "Nu voi putea să întorc spatele nimănui care mi se adresează cu Mamă." "Dacă fiul meu se joacă în praf sau în noroi, eu sunt cea care trebuie să curăț toată murdăria de pe trupul său și să îl țin în brațe." "Țelul vieții este realizarea stării de îndumnezeire și de a rămâne absorbiți în contemplarea Divinului." "Dumnezeu singur este real, și orice altceva este fals." "Cum pot fi oamenii împărțiți în caste? Copiii sunt toți egali." "Omul ar trebui să își dorească doar lipsa de dorințe, deoarece dorința însăși este rădăcina tuturor suferințelor. Dar te poti ruga pentru dăruire și detașare. Acestea nu pot fi clasificate drept dorințe." "Iubirea este forța noastră. Prin iubire, familia Maestrului a căpătat formă." "Scopul vieții unui om este atins numai atunci când el poate oferi bucurie altcuiva." (Sarada Devi)

Pentru că Feminitatea este cel mai preţios har cu care vii în această viaţă. Cel mai preţios dar pe care îl ai de oferit.. şi cel mai preţios dar pe care ţi-l poţi oferi în primul rând chiar ţie însăţi. Îţi poţi oare imagina câtă fericire poate aduce în viaţa ta feminitatea exprimată rafinat, cu iubire şi măiestrie? Este un secret al vieţii, descoperit prin practică: atunci când îţi asumi rolul tău de Femeie plină de graţie şi iubire, foarte multe din problemele cu care te confruntai pur şi simplu încep să dispară. Îşi găsesc rezolvarea foarte uşor. Lucrurile şi fiinţele potrivite îţi vin în întâmpinare. Viaţa devine bună cu tine.. şi deşi pare un miracol, este doar armonia din tine însăţi, bunătatea din tine însăţi, ce îşi găseşte ecou şi în afară. Este o lege universală: dăruind vei dobândi; primeşti ceea ce oferi. De ce are trezirea noastră ca femei un impact atât de mare asupra vieţii în general? Pentru că Feminitatea exprimată cu gingăşie, liber şi din plin chiar este percepută ca un dar: aduce zâmbetul pe buzele celor ce te privesc, aduce dorinţa de frumos în inimi, aduce curaj, gentileţe, dorinţa de a fi mai buni în inimile bărbaţilor. Feminitatea înseamnă relaxare, înseamnă candoare, înseamnă frumuseţe, înseamnă alinare şi iubire multă. Cine nu are nevoie de toate acestea? Regăseşte-te şi dăruieşte-te în tot ceea ce eşti cu adevărat.. în tot ceea ce ai mai frumos.. Bucură-te de tine însăţi! Descoperă-te şi dezvăluie minunile sufletului tău, bucurându-i pe oameni. Fii mâna care mângâie, cuvântul care alină, frumuseţea care inspiră, strălucirea care trezeşte. Străluceşte în lumina frumuseţii tale! Puterea binefăcătoare a Eternului Feminin Acum, în întreaga lume, tot mai multe femei îşi caută "rădăcinile" şi se reîntorc în suflet, lăsându-se ghidate de iubire, de frumuseţe, de bunătate, de puterea binefăcătoare a Eternului Feminin regăsită în propria fiinţă prin toate calităţile minunate, specifice ei, cu care femeia a fost înzestrată de la natură. Femeile nu mai vor să fie bărbaţi, ci Femei în adevăratul sens al cuvântului. Faptul că în filme, reclame, fotografii căutăm un etalon de frumuseţe, admirând şi încercând să imităm adesea femeile frumoase devenite celebrităţi - ascunde un secret, din păcate pervertit, al naturii umane: avem nevoie de frumos, nu putem trăi în lipsa frumosului şi căutăm toată viaţa să exprimăm frumuseţea... chiar dacă în ziua de azi, de multe ori ideea de frumos este distorsionată şi manipulată. Femeia este frumuseţe. De aceea toate acele reclame, filme, fotografii se folosesc de ea. De fapt, încercăm, prin etaloanele de frumuseţe oferite, să ne aducem aminte de Ea, Frumuseţea cea dintâi, iar mulţi speculează aceasta, orientându-ne în direcţii greşite, spre folosul lor material. Asumă-ți propria feminitate Când tu îţi asumi feminitatea ta, unicitatea ta, când tu exprimi feminitatea şi frumuseţea aşa cum ele izvorăsc din suflet, aşa cum este natural - feminitatea vie, poleită de iubire... acele false modele nu mai au nicio şansă, se dezintegrează într-o grămadă de cenuşă la picioarele tale delicate şi maiestoase. Căci frumuseţea adevărată are un ecou de neoprit în inimile oamenilor. Este cu adevărat ceea ce căutăm toată viaţa - frumuseţea exprimată cu şi prin iubire. Ea este înscrisă în codul nostru genetic şi ne aduce aminte cine suntem cu adevărat. Ne face fericite.

Filehost Ferrini Paul - Iubire fara conditii:

Fiecare greşeală este un dar, fiindcă îţi oferă şansa corecţiei. De ce nu ţi-ai mărturisi greşelile, ca să nu mai fii nevoit să-ţi petreci tot timpul apărându-le? Lumina care se află în mine este şi în tine. Iar eu nu sunt mai iubit de Dumnezeu decât eşti tu. Onestitatea emoţională este esenţială pentru creşterea spirituală. Iubirea îţi aparţine pentru eternitate ...lipsită de formă, dar omniprezentă, necondiţionată şi totuşi răspunzândcu uşurinţă la condiţiile date. Ori de câte ori îţi parvin veşti ce par proaste, gândeşte-te la aceasta: ţi-ar da oare Dumnezeu un dar îndoielnic? Nu te lăsa păcălit de ambalaj, ci deschide-l cu o inimă deschisă. Şi,dacă încă nu înţelegi semnificaţia darului, stai liniştit şi aşteaptă. Dumnezeu nu dă daruri îndoielnice. Adesea, până ce darul nu e pusîn acţiune în viaţa ta, nu vei cunoaşte semnificaţia darului. Acest lucru poate fi frustrant, dar este inevitabil. Darurile lui Dumnezeu nu alimentează aşteptările ego-ului. Valoarea lor este de ordin superior. Ele te ajută să te deschizi la adevărata tanatură şi la adevăratul tău rost aici. Câteodată, ele par să închidă o uşăşi nu înţelegi de ce. Numai atunci când uşa potrivită se deschide,pricepi de ce uşa nepotrivită a fost închisă. Recunoştinţa este opţiunea de a vedea Iubirea lui Dumnezeu în toate lucrurile. Dacă vrei să înţelegi ce înseamnă flexibilitate, urmăreşte comportamentul unui copăcel tânăr în bătaia vântului. Trunchiul său estesubţire şi fragil, dar dispune de o impresionantă forţă şi rezistenţă.Aceasta se datorează faptului că el se mişcă împreună cu vântul, nu împotriva lui. Atunci când condiţiile sunt potrivite ca ceva să se întâmple, aceasta se va întâmpla fără mare efort. Când condiţiile nu sunt potrivite, chiar şi un mare efort nu va reuşi. A te mişca împreună cu vântul necesită osensibilitate faţă de condiţiile existente. Există momente pentru odihnă şi retragere şi momente pentru a temişca energic înainte. Dacă vrei să înţelegi necondiţionarea, priveşte copacul mişcându-se în bătaia vântului. E cea mai bună metaforă pe care o poţi găsi.Copacul are rădăcini adânci şi ramuri întinse. Jos e neclintit, iar sus eflexibil. Este un simbol al tăriei şi al capitulării. Poţi dezvolta aceeaşi tărie de caracter, mişcându-te flexibil o dată cutoate situaţiile din viaţa ta. Stai drept şi fii înrădăcinat în momentul de faţă. Cunoaşte-ţi nevoile, dar îngăduie ca ele să fie satisfăcute cum ştieviaţa mai bine. Nu insista ca nevoile tale să fie satisfăcute într-un anumit mod, căci, dacă insişti, vei opune o rezistenţă inutilă. Trunchiul copacului se frânge, atunci când încearcă să se opună vântului. Mişcă-te o dată cu vântul. Viaţa ta e un dans. Ea nu este nici bună, nici rea. E o mişcare, un continuum. Alegerea ta este una simplă: poţi dansa sau nu. Decizia de a dansa nu te va scoate de pe ringul de dans. Dansul va continua în jurul tău. Dansul va continua şi tu eşti parte din el. Există o demnitate simplă în asta. Te încurajez să te bucuri de pura stare de graţie de a fi viu. Dacă vei căuta în viaţă un sens mai elevat, vei fi dezamăgit. Dincolo de dans, nu se află nici un sens.