Faptul că eşti trist, că viaţa ta e un eşec, că au existat oameni care te-au dezamăgit şi care te-au rănit, nu îţi dă dreptul să fii rău... Nu îţi dă dreptul să otrăveşti suflete şi nici să arunci cu noroi în oameni nevinovaţi. Devenind rău nu îţi vei uşura suferinţa, din contră, ţi-o vei amplifica... şi vei deveni un om din ce în ce mai urât şi mai trist... iar asta nu va atrage bine şi frumos în viaţa ta.

Toţi avem necazuri, toţi avem frustrări, toţi am fost răniţi şi dezamăgiţi de oameni pe care i-am iubit... cum ar fi dacă toţi am deveni răi şi ne-am răzbuna nereuşitele pe oamenii din jur? 

Nu mă supăr pe oamenii care aruncă în mine cu noroi... și nu îi urăsc. Doar îi compătimesc pentru neputința lor de a rămâne în picioare atunci când viața îi pune la pământ... îi compătimesc pentru neputința de a-și curăța sufletele, de a-și duce înfrângerile cu demnitate și de a-și depăși problemele cu bunătate...

Un lucru e cert: un om bun nu se va schimba niciodată, oricât l-ar încerca viața și oricât l-ar răni oamenii!

 

Pentru a cunoaşte oamenii din viaţa ta, poate că ar trebui uneori să le întorci spatele, ca să vezi cine va veni să afle motivul purtării tale şi cine se va dovedi nepăsător. 

Poate că ar trebui să pleci într-o zi ca să vezi cine va încerca să te oprească, cine va veni după tine şi cine te va lăsa să pleci. 

Poate că ar trebui să le spui într-o zi adevăruri care nu plac auzului ca să vezi cine va aprecia sinceritatea ta şi cine va pune orgoliul mai presus de tine. 

Poate că ar trebui să le spui un secret ca să vezi în cine poţi avea încredere şi cine te va trăda. 

Poate că ar trebui să-i refuzi atunci când îţi cer ceva, ca să vezi cine ţi-a fost alături necondiționat şi cine din interes. 

Poate că ar trebui să mai şi greşeşti uneori ca să vezi cine te va ierta, cine te va judeca şi cine va renunţa la tine. 

Poate că ar trebui să arăţi într-o zi că nu mai ai nimic de oferit ca vezi cine îţi va rămâne alături şi cine va pleca. 

Poate că ar trebui să apari într-o zi diferit ca să vezi cine te va accepta şi cine te va abandona. 

Poate că ar trebui să-i uiţi pentru un timp, ca să vezi cine te va căuta şi cine te va uita…

Uneori mi-aș dori tare mult să fiu undeva la țară, într-un loc cu liniște deplină, unde să se audă doar zgomotele naturii, ale animalelor și ale puținilor oameni de acolo. 

Orice vizită la țară mă remontează și îmi aduce aminte de partea frumoasă a lumii și a oamenilor, de lucrurile cu adevărat importante și de valori care se pierd...

Iubesc oamenii de la sate și am pentru ei o stimă aparte, deși ei ne stimează pe noi doar pentru că  „avem carte”, considerându-se inferiori nouă. De fapt, noi avem atât de multe de învățat de la țărani, de la oamenii simpli de la sate... Îi stimez pentru hărnicia cu care muncesc neobosit, pentru respectul pe care îl au față de pământ, față de tradiții și pentru că îl iubesc pe Dumnezeu. Îi stimez pentru răbdare, pentru înțelepciune și pentru generozitatea cu care îți oferă cea mai frumoasă cameră și tot ce au mai bun... Îi stimez pentru că din toată sărăcia lor hrănesc și un câine sau o pisică, pentru că își găsesc timp să îngrijească o floare și pentru că își amintesc să facă și câte o pomană pentru cei plecați...

Din orice vizită pe care am făcut-o la țară am avut de învățat foarte multe, în special că simplitatea înseamnă frumusețe și că bunătatea și frumusețea sufletească nu  sunt condiționate de bogăție, nici de a avea „carte”, nici de a fi „cineva”... 

Noi, oamenii avem tendinţa să uităm gesturile frumoase şi faptele bune pe care le-au făcut ceilalți pentru noi, dar în schimb ţinem minte orice greşeală, oricât de mică. Acesta este unul dintre motivele pentru care ne aruncăm reproşuri şi pentru care ne distanţăm unii de alții, ajungând să nu ne mai iubim. 

Poate că ar trebui să avem mereu undeva la vedere ceva care ne amintească de purtarea oamenilor din viaţa noastră... cum ar fi un borcan în care să punem pentru fiecare gest frumos şi pentru fiecare fapta bună câte un năsturel colorat. Iar în alt borcan, alocat pentru greșeli să punem câte un bob de orez... 

Poate că astfel, ori de câte ori vom simţi nevoia să reproşăm și să ne distanțăm, borcanele ne vor aduce aminte că greşelile sunt mai puţine şi mai neînsemnate decât toate momentele frumoase dăruite. 

Ar trebui să încercăm...

Probabil că fiecare om este părăsit la un moment dat de persoana iubită... Dar unii pur şi simplu nu ştiu să piardă. Nu pot accepta că nu mai sunt doriţi şi iubiţi, că nu mai au niciun rost în viaţa şi în sufletul celui care a ales să plece. Nu au tăria de a se resemna şi de a accepta ideea că oamenii sunt liberi să aleagă pe cine iubesc.

Iar atunci când mai află şi că au fost înlocuiţi cu altcineva sunt răvăşiţi. Atât de răvăşiţi încât devin nişte monştri dornici de răzbunare. Ajung să se poarte nebuneşte, scoţând la iveală tot ceea ce este mai urât în caracterul lor. Se umilesc implorând împăcarea şi caută cu disperare să demonteze omul care le-a luat locul în sufletul celui care i-a abandonat. Chiar dacă nu cunosc acest om, îl duşmănesc pentru că are ceea ce ei au pierdut. 

Cred că în situaţiile acestea de criză mulţi oameni îşi arată caracterul adevărat... Mulţi decad într-atât, încât îşi pierd orice urmă de demnitate umană. Păcat că nu realizează că îşi fac foarte mult rău, că îşi otrăvesc sufletul şi că se irosesc în zadar prelungindu-și agonia la nesfârșit... Nu au tăria să încheie frumos relația și transformă totul într-o amintire urâtă.

Oricât de mult doare să fii abandonat şi respins, trebuie să ai puterea să accepţi. Nu poţi obliga un om să te iubească, nu îl poţi ține cu forţa lângă tine şi nici nu-i poţi impune cu cine să îşi împartă viaţa, după ce drumurile voastre s-au separat. 

Nicio relaţie nu oferă garanţia că va dura toată viaţa. Oamenii se schimbă şi, chiar dacă s-au iubit cândva şi au avut multe puncte în comun, pot evolua diferit, ajungând într-o zi să fie ca doi străini. 

Face parte din luptele vieţii să pierzi... şi cred că numai oamenii cu adevărat puternici ştiu să piardă cu demnitate. Aceştia îşi plâng durerea fără a împovăra lumea cu suferinţa lor şi îşi poartă în continuare iubirea pentru omul care a plecat, până ce rănile se închid.

Susţin cu tărie că oamenii care au iubit cu adevărat nu sunt capabili să facă rău și nu pot urî, nici măcar atunci când persoana cea mai dragă lor i-a rănit…      

Sunt de compătimit aceia care decad devenind nişte monştri, ajungând să transforme totul într-o vendetă ieftină şi patetică...

Noi doi n-am fost niciodată un întreg. Doar ne-am complăcut visând și făcând promisiuni pe care le-am uitat mult prea curând… Am simulat fericirea și iubirea și ne-am prefăcut că ne era bine. De fapt, amândoi aveam nevoie de niște vise care să ne alunge singurătatea și nu am aspirat niciodată la eternitatea iubirii. Ne-a fost bine pentru o vreme… ne-am amăgit preț de câteva luni, preț de un vis… apoi ne-am trezit amândoi în cea mai cumplită singurătate.

Nu am putut opri trecerea nemiloasă a timpului, iar el a ucis orice fărâmă de vis, orice emoție, pentru că fără iubire nimic nu durează.  

Cred în puterea complimentelor sincere! 

Dar oamenii au uitat să îşi mai facă din când în când câte un compliment. De multe ori ne limităm la un zâmbet apreciativ şi nu ne exprimăm părerea. Dar cât de bine este să primeşti un compliment! Eu, deși sunt un spirit foarte critic, nu mă pot abține să nu reacționez la ceva frumos și le fac complimente celor din jur.

Cuvintele frumoase, atenţia şi aprecierile au o putere foarte mare asupra stării noastre sufleteşti. Ne pot însenina ziua, ne pot da încredere în noi, ne pot aminti că suntem frumoși şi că suntem deosebiți. 

Primul compliment pe care l-am făcut azi a fost pentru Dumnezeu. Da, lui Dumnezeu! I-am spus aşa: “Doamne,  eşti genial! Ce cer frumos şi ce culori ai putut să ne oferi!”

Să aveți o zi frumoasă! 

Cred că lumea ar relaţiona mult mai bine dacă ar renunţa la ideile preconcepute... fiindcă aceste idei ne fac să ne impunem limite, să ne purtăm nenatural şi să gândim ridicol. 
O femeie şi un bărbat care discută nu înseamnă că şi flirtează. Şi nu neapărat un bărbat care încearcă să se apropie de o femeie are interese meschine… Aşa cum, nu neapărat o femeie care este prietenoasă cu un bărbat, este disponibilă. Nu orice mesaj venit din partea cuiva are în spatele lui un scop propriu, oamenii mai simt nevoia și să se apropie, să își facă prieteni, să trimită un gând bun, să fie ascultați...
Cei căsătoriţi au şi ei dreptul să aibă prieteni şi nu neapărat îşi inseala jumătăţile inimilor dacă socializează cu alte persoane. 
Şi aş putea continua cu exemple… 
Poate că atunci când vom scăpa de aceste idei preconcepute vom relaţiona mai bine, fără teamă, cu inimile deschise şi cu lucrurile spuse pe nume.

Cei care te-au rănit în trecut, au sădit în sufletul tău teama de eşec… teama de dezamăgiri şi de abandon, de oameni care nu ştiu să iubească. Şi te-au făcut să îţi încătuşezi sufletul, să-l protejezi de aceia care doar cotropesc suflete şi care iau tot ce este mai frumos în ele, ca mai apoi să plece, lăsând în urma lor dureri, lacrimi şi întrebări fără răspuns.

Dar într-o zi, întâlneşti acea persoană diferită de toţi cei care ţi-au înşelat aşteptările… O persoană capabilă să te iubească şi să alunge toate fantomele trecutului care îţi bântuie sufletul pustiit. O persoană care, cu o simplă mângâiere va descătuşa toate lanţurile cu care ai încercat să îţi protejezi sufletul… O persoană menită să aducă în viața ta frumusețe și bucurii. O persoană care îţi va reda încrederea şi care îţi va reaminti cine eşti şi că meriţi să fii fericit şi iubit!

Chiar dacă am să cad, mă voi ridica. Şi o voi face ori de câte ori va fi nevoie, pentru că am în mine puteri nebănuite.

Chiar dacă voi pierde, voi recâştiga. Probabil că pierdem doar ceea ce nu trebuie să fie al nostru și pentru a dobândi ceva mai bun.

Chiar dacă uneori am să uit cine sunt, îmi voi reaminti. Şi mă voi redescoperi ca om cu fiecare pierdere a sinelui. Dar niciodată nu-i voi lăsa pe alţii să mă înveţe cine sunt.

Chiar dacă am să fiu părăsită, voi iubi. Nu mă voi teme să îmi ofer din nou inima şi nu voi trăi cu teama că fiecare poveste de iubire seamănă una cu cealaltă. Ştiu că există şi poveşti cu final fericit.

Chiar dacă am să fiu înșelată, eu voi ierta. Nu voi purta în sufletul meu încărcătura greşelilor celorlalţi şi nici ură.

Chiar dacă voi fi mințită, voi crede. Pentru că nu toți oamenii sunt la fel și pentru că nu toți au interese ascunse.

Chiar dacă am să fiu rănită, mă voi vindeca. Pentru că vor veni oamenii potriviţi care să îmi ofere mângâiere.

Chiar dacă voi fi dezamăgită, voi uita. Nu voi căuta să mă răzbun și nici nu voi permite nimănui să îmi ia bucuria de a trăi frumos.

A

Doar pentru că nu ai reuşit, nu înseamnă că nu eşti capabil. Doar pentru că o persoană anume nu te-a preţuit, nu înseamnă că nu ai valoare şi că nu există alte persoane care te vor iubi.

Dacă cineva te-a refuzat, dacă cineva te-a părăsit, sau dacă te-a dezamăgit, nu înseamnă că tu eşti vinovat. Nu înseamnă că nu eşti suficient de bun, de frumos, de valoros şi nu înseamnă că trebuie să te desconsideri şi să îţi pierzi încrederea în tine. Pleacă de lângă noi doar oamenii care nu sunt suficient de buni pentru noi, aceia nepotriviţi nouă, aceia incapabili să ţină pasul cu noi...

Nu lăsa niciun eşec şi nicio deziluzie să îţi ia încrederea în tine. Eşti o forţă, ai uitat?

Eşti bun şi frumos şi meriţi tot ce e mai bun şi mai frumos! Trebuie doar să te ridici, să te scuturi de praful dezamăgirilor şi să îţi urmezi visele...

Sunt oameni care, deşi te însoţesc, nu înseamnă că îţi sunt alături.

Sunt oameni care, deşi îţi sunt alături, nu înseamnă că sunteţi împreună.

Sunt oameni care, deşi te aud, nu te ascultă. Sunt oameni care, deşi te ascultă, nu te înţeleg şi nu le pasă.

Sunt oameni care, deşi te privesc nu te văd. Sunt oameni care deşi te văd, nu te cunosc.

Sunt oameni care, deşi îţi sunt alături, sunt foarte departe de tine…

Sunt oameni care, deși te mângâie și te îmbrățișează, nu te iubesc.

Sunt oameni care, deşi te însoţesc pe drumul tău şi îţi fac promisiuni, într-o zi vor coti brusc pe alte drumuri…

 

 http://www.irinab.com/p/ganduri.html