"Ce ne spunem când nu ne vorbim" - Chris Simion
Recent primit această carte minunată.
"Ce ne spunem când nu ne vorbim"
este genul de carte care te surprinde, spune lucrurilor pe nume. Despre
frică, despre dragoste, despre pasiune, despre ură, despre credință,
despre Rai, despre Iad, despre viață.
Biblioteca mea: Chris Simion Ce ne spunem cand nu ne vorbim |
"Este
atât de frumos ceea ce trăim, încât nici nu îndrăznesc să vorbesc prea
tare despre asta, să nu sperii frumusețea. Frumusețea care mă îmbată.
Din cauza ei uit cine sunt. Știu doar că te-am găsit și că nu aș vrea să
te pierd niciodată. Tot ceea ce trebuie să se întâmple se întâmplă. Să
fim doar treji, să primim."
"La
început totul este frumos. Suntem îndrăgostiți pentru că nu ne
cunoaștem. Dacă am ști ce urmează după aceea, am trage cât mai mult de
îndrăgosteala asta și nu ne-ar mai interesa deloc să punem întrebări și
să așteptăm răspunsuri, am alerga beți, îmbătați de noi înșine fără
nevoia de luciditate și adevăr. Noi vrem însă cu orice preț să terminăm
cât mai repede cu misterul, crezând că după aceea, în baia de lapte care
urmează, descoperim eternitatea. Și când colo, de cele mai multe ori,
întâlnim sfârșitul. Căci oamenii nu au curajul să se arate goi. Le este
rușine. De aceea mint. Își ascund cicatricele, rănile, slăbiciunile,
defectele, părțile vulnerabile care dor la o adiere de vânt."
"Suntem
tare caraghioși când ne certăm. Semănăm cu doi cocoși. Și nici măcar nu
ne certăm pe ceva serios. Întotdeauna ne certăm de frică. De frica de a
nu ne pierde. Să nu crezi niciodată ce îți spun. Să crezi doar ceea ce
simți. Nu întotdeauna vorbele conțin adevăr."
"Cu mine
ești ca și cum ai fi cu tine. Știi că nu te judec, nici măcar atunci
când nu te înțeleg. Știi că îți dau sfaturi, fără să te constrâng."
"Iubirea este singura care te determină să te schimbi, să-l pui pe celălalt înaintea ta și să trăiești prin el, nu prin tine."
"Din nimic, nepregătit, printre altele, a țâșnit primul te iubesc. Sinonim în mintea ei de atunci cu ai grijă de mine."
"Nimeni, în afara ta, nu te
cunoaște mai bine. Nimeni nu are de unde să știe ce te doare și ce nu te
doare. Poate, dacă ai noroc, să te intuiască, dar atât. Și totuși, nu
poate să știe dacă acolo unde el calcă e cărare de munte printre stânci,
printre flori sau printre lacrimi."
"Ne-am îndrăgostit, ne-am
alergat, ne-am înșelat, ne-am jupuit, ne-am amestecat, ne-am jurat,
ne-am îngenuncheat, ne-am zburat, ne-am trăit și așa o să facem până la
ultima suflare, din nou și din nou."
"Dacă nu vrei să sufoci iubirea,
las-o să zboare fără să îi dai direcția. Cu cât vei încerca mai mult să
conduci omul ca pe un aeroplan, cu atât te abați mai mult de la zborul
liber. Zborul înalt nu se cere, se simte. Și niciodată nu o să poți să
zbori pe un culoar diferit de sufletul tău pereche. Oricât de rătăcit
ești, la un moment dat ajungi la forma desăvârșită, la contopire."
"Dacă vrei cu adevărat să
trăiești ceva, trăiește și peste mine, și peste ceea ce te-aș ruga eu.
Dacă vrei să te oprești, o să faci tot pentru că vrei tu, pentru că
alegi să nu mă rănești, să nu aduci între noi o durere meschină,
inevitabilă, umană și pentru că voiajul nostru este mai puternic decât
satisfacția unei croaziere temporare."
"Lasă lucrurile să se îmtâmple. Nu le închide în promisiuni."
"Sunt momente în care nu mai știu să cad în genunchi, nu mai știu să-i vorbesc lui Dumnezeu."
"Nu suntem niciodată pregătiți
pentru confruntarea cu imprevizibilul. Ne batem mereu cu pumnii în piept
cât de curajoși și cât de talentați suntem în situațiile serioase pe
care ni le oferă destinul și, când ne vine ceasul să ne confruntăm pe
bune cu realitatea, facem pe noi de frică."
"Dacă am putea să fim atât de puternici încât să rămânem mereu cei mai importanți."
"Îmi vine să înnebunesc că nu pot
să plec să te văd și sunt nevoit să stau aici. Ce-mi pasă mie de
problemele astea, când mie îmi este groază să fiu departe de tine, să nu
te pot vedea acum și în fiecare clipă."
"Adevărul este forma prin care
lași să fii cunoscut așa cum ești. Adevărul este un risc, dar în preajmă
îl ai permanent pe Dumnezeu."
"Fericirea nu este un obiectiv pe
care îl atingi și gata. Fericirea trebuie întreținută și se poate
pierde în fiecare secundă. Dacă o dobândești la un moment dat, asta nu
înseamnă că o păstrezi definitiv oricum."
"Fiecare are un sens. Până nu și-l descoperă, este veșnic nefericit."
"Dacă unul se duce mai în larg și nu mai știe să se întoarcă, celălalt e dator să-l recupereze. În iubire nu abandonezi."
"Suntem noi doi, pur și simplu, unicii în Universul asta infinit."
"Când aveam trei ani, am întrebat-o pe mama de ce nu poate inima mea să bată o singură dată. Și mama mi-a răspuns: dacă ar bătea o singură dată, n-ar mai exista golurile dintre bătăi. Și de ce aș avea nevoie de golurile acestea, am întrebat-o apoi. Și ea mi-a răspuns: pentru ca într-o zi, cineva să vină și să le umple."
"Și repet. Uităm că suntem niște particule de praf aruncate prin Univers și că drumul spre frumos tot
în groapă sfârșește. În tot acest mister care se numește viață, avem o
singură certitudine: sufletul. Este singurul pe care merită să te
bazezi."
"Oricât de puternici am fi,
iubirea ne copleștește atunci când se prăbușește în noi. Căci niciodată
un om care iubește nu va fi în stare să explodeze în exterior. Răul este
al lui, al sufletului și se întâmplă în tăcere. Suferința din iubire nu
se imparte."

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu