POVESTEA DE SEARĂ

Despre PRIETENIE

Au fost odată ca niciodată, doi băieți care erau foarte buni prieteni, atât de buni încât erau de nedespărțit, iar atunci când erau nevoiți să se despartă din diverse motive, simțeau de la depărtare când unul avea nevoie de celălalt.
Au crescut împreună, împărțind și bune și rele, pe toată perioada copilăriei și a adolescenței, până când au crescut și au devenit doi tineri responsabili care urmau să-și ia viața în mâini.
Într-una din zilele de vară, când cei doi își căutau de lucru, unul dintre ei i-a spus celuilalt că tocmai fusese acceptat să lucreze în mina din orașul vecin, reușind astfel să contribuie și el cu ceva la bunul mers al gospodariei sale. Au sărbătorit împreună vestea cea bună, petrecând așa cum se cuvenea, iar în zilele ce urmară, cărarea vieții băieților s-a împărțit în două, fiecare urmăndu-și calea.
Cei doi au menținut aceeași relație strânsă, prin corespondență, simțind că prietenia lor avea să depășească orice obstacol.
Într-o zi însă, o știre tulbură liniștea întregului sat, dar și mai mult tulbură pe prietenul ce rămăsese acasă. Se auzi vestea cum că în satul vecin, în mina binecunoscută, avu loc un accident teribil, pământul surpându-se peste oamenii aflați la muncă în adâncuri. Toți cei de la fața locului erau aproape siguri că nu mai avea cum să scape vreun muncitor prins sub pământ și nici nu reușea nimeni să intre după ei pentru a încerca să-i scoată.
Auzind teribila veste, băiatul ce rămase acasă le spuse părinților prietenului său, ce-și boceau deja copilul pierdut în mina surpată, că el simte faptul că prietenul său este încă în viață și că îl așteaptă pentru a-l salva. Zicând acestea, își luă calul și plecă în mare grabă spre satul vecin, unde chemarea prietenului său îl atrăgea ca o ață spre grota ce înghițise cu nesaț atâtea suflete nevinovate.
Ajuns acolo, strigătele femeilor și îngrijorarea bărbaților care făceau tot posibilul să intre în mină, îl determinară și mai tare să își dorească să pătrundă în adâncuri, pentru a-și salva prietenul. Încercă să se strecoare prin mulțimea de oameni agitați, însă toți îi strigau că este foarte periculos să intre acolo și că oricum sigur nu mai exista niciun supraviețuitor.
Băiatul nu ascultă de sfaturile oamenilor și făcându-și loc printre cei care săpau tunelul printre dărâmături, ajunse cu greu la primii accidentați care nu dădeau niciun semn de viață. Căută disperat printre trupuri, pământ și pietre, până observă într-un colț al minei o mișcare și auzi un scâncet de durere. Își făcu loc până acolo și când lumină cu lanterna, își recunoscu pe loc prietenul de-o viață. Sări să-i dea primul ajutor, însă acesta era prins sub o piatră masivă care nu-i lăsa mari speranțe de viață.
Când îl atinse, ochii rănitului se deschiseră ca la un semn, iar buzele schițară un zâmbet victorios, șoptindu-i prietenului său câteva cuvinte pline de recunoștință: „Ai sosit! Știam că TU mă vei găsi și că mă vei duce acasă. Să mergem acasă, prietene!”.. și apoi își pierdu cunoștința căzând ca mort în brațele aceluia care-i fusese apropiat ca un frate, știind că el îl va duce în casa părintească alături de cei dragi.
După ce înlătură cu mare efort bolovanul de pe trupul rănitului, cu sufletul plin de compasiune pentru suferința celuilalt și cu lacrimile șiroindu-i pe obraji, băiatul salvator ieși din mină cu prietenul său pe brațe, neștiind dacă acesta va mai fi rezistat ori nu. Fură întâmpinați cu ropote de aplauze și urale admirative, din partea celor ce așteptau afară, aceștia apreciindu-i curajul și determinarea de care dăduse dovadă.
Imediat ce ieșiră, un doctor preluă rănitul, făcand tot ce era omenește posibil pentru a-l salva. Într-un final, se auzi un glas stins, printre vocile doctorului și a celor ce îl ajutau pe acesta, glasul celui revenit în simțiri, care-și chema prietenul. Acesta auzind, sări și-l îmbrățișă fericit.
Cei doi prieteni se reîntoarseră în satul natal și își continuară frumoasa lor prietenie. Se însurară cu două fecioare din împrejurimi, surori gemene frumoase, astfel că, din prieteni, cei doi deveniră frați și trăiră fericiți cu toții până la adânci bătrâneți.
Gestul celui care își salvase prietenul fu transmis tuturor, din tată-n fiu, iar povestea de prietenie sinceră și curată dintre cei doi băieți, fu luată drept exemplu pozitiv de către toți copiii satului.