Urmează-mă! Să lăsăm vântul să ne călăuzească pașii spre locuri în care nici măcar el nu poate ajunge, locuri atât de calde și liniștite încât și lui i se taie respirația. O să-l privim de pe mal cum se înfoaie și se chinuie să ne prindă gândurile și să ni le ducă departe, pe ale mele spre miază-zi, pe ale tale spre miază noapte, departe, cât mai departe, atât de departe încât și dorul să ne strige în șoapte. Tu să râzi de neputința lui, eu să râd de fericirea ta iar hohotele noastre să se piardă în lungi săruturi.
Urmează-mă! Dar prinde-mă întâi de mână. Mi-e teamă să nu mi te smulgă vântul.