-Să nu arunci niciodată o cheie, oricât de inutilă ți-ar părea! Păstrez-o cu grijă, nu știi când îi vei găsi rostul!
De câte ori nu am aruncat chei, mari, mici, chei de lacăt, chei de uși, chei despre care nu am știut niciodată ce ar putea să descuie! Le găseam stinghere, inutile prin sertare, le priveam cu atenție pentru o clipă apoi încercam să nimeresc cu ele coșul de gunoi. Totuși, niciodată nu am înțeles acel fior care îmi străbătea brațul în timp ce cheia fără rost zbura spre gunoi. Dacă...
De fiecare dată îmi aminteam povestea celui care și-a aruncat din greșeală cheia sufletului pentru că o găsise într-o zi inutilă:
-Cine și-ar dori să treacă pragul? O cheie inutilă!
Și a aruncat-o!
Într-o zi, iubirea i-a bătut la ușă iar el nu i-a putut deschide. Pentru că nu avea cheia, desigur! Și iubirea a trecut mai departe să bată la altă ușă care i s-a și deschis, sau i-a îmbătrânit pe prag.
-Să nu arunci chei! De niciun fel!