Priveşte viaţa dintr-o perspectivă nouă

Secolul XXI. Ne plimbăm pe stradă. Ce vedem? Reclame colorate, clădiri care poartă amprenta amestecată a generaţiilor şi…oameni. Aproape toţi foarte grăbiţi. Mulţi se uită din minut în minut la ceas. Unii bat din picior aşteptând culoarea semaforului să devină verde. Alţii aleargă după autobuz, troleibuz, tramvai sau metrou. Şoferii claxonează. O agitaţie generală de fond. Lumea întreagă pare prinsă într-o cursă contra cronometru, care începe în fiecare dimineaţă.

Imaginaţi-vă că suntem în secolul XIX. E vară şi ne-am ascuns de soare în umbra unei grădini. O bancă goală ne invită să ne odihnim. Pe aleea străjuită de trandafiri înfloriţi sunt doi îndrăgostiţi. Se plimbă cu paşi mici şi rari, parcă în afara timpului. Nu îşi vorbesc mai deloc. Uneori se privesc sau îşi ating mâinile ca din întâmplare. Obrajii ei îmbujoraţi şi chipul lui senin oglindesc o mare fericire.

Întrebarea este: unde aţi dori să vă aflaţi?

Romantismul este dincolo de timp

Aţi putea răspunde, pe bună dreptate, că în realitate nu avem posibilitatea de a alege. Da, nu s-a descoperit încă vreo modalitate de a călători în timp. Trăim în secolul XXI şi nu putem schimba acest fapt. Există însă ceva ce poate fi făcut. Putem aduce farmecul secolul XIX aici şi acum. Cum? Umplându-ne vieţile de romantism.

E simplu. Numără stelele. Plimbă-te prin parc sub clar de lună. Pregăteşte o cină romantică. Contemplă un apus de soare. Visează cu ochii deschişi. Dansează prin ploaie. Dăruieşte flori. Imaginează-ţi valurile mării. Recită o poezie. Priveşte fotografiile vechi. Scrie o scrisoare de dragoste. Învaţă să dansezi. Citeşte basme. Ascultă cântecul greierilor. Bucură-te de parfumul florilor. Vorbeşte cu Dumnezeu.

Sunt nenumărate modalităţi de a aduce romantismul în vieţile noastre. Cei care practică yoga au la dispoziţie şi anumite tehnici speciale, cum ar fi metoda de inducere a stării benefice de transă romantică. Iniţierea în această tehnică s-a oferit pentru prima dată în cadrul Simpozionului Internaţional de Yoga de la Herculane de anul acesta. Următoarea iniţiere va fi oferită în cadrul Simpozionului Internaţional de la Costineşti din luna august.

Viaţa noastră cea de toate zilele…

Înţelepţii din antichitate puneau un accent deosebit pe mişcările corpului, deoarece ei considerau că prin acestea fiinţa umană îşi exprimă nobleţea, perfecţiunea spiritului şi diferitele calităţi cu care este înzestrată. În Evul Mediu, se considera că gesturile sunt expresia unei realităţi ascunse – descriu interiorul persoanei, îi caracterizează sufletul, slăbiciunile şi virtuţile. Prin cultivarea unei anumite discipline a gesturilor, caracterul devine mai bun, mai altruist, mai generos.

Fapt absolut posibil datorită legăturii care există între atitudine şi aptitudine: atitudinea creează aptitudinea şi invers. O atitudine interioară de grijă, bunătate, altruism şi bunăvoinţă faţă de ceilalţi determină un comportament blând şi îndatoritor, şi viceversa – manifestarea unui comportament curtenitor şi generos va aduce în fiinţă aceste calităţi.

În antichitate şi Evul Mediu spiritului, raţiunii şi formei de expresie a calităţilor fiinţei li se acordau un respect deosebit. Azi accentul s-a mutat pe materie, trup şi pasiune. Oamenii sunt mult mai focalizaţi pe propriile nevoi, pe propriile îndatoriri.

Oamenii de azi sunt din ce în ce mai mult nişte roboţi, care au implantate programe pentru muncă şi reproducere. Preocupările pentru studiu, educaţie, înţelegerea profundă a vieţii, iubirea altruistă, transformarea individuală nu sunt defel încurajate.

Calitatea vieţii este măsurată din punct de vedere sociologic, după anumiţi factori şi criterii, indicatori monitorizaţi îndeaproape de diferite instituţii. Teoretic, scopul acestor monitorizări este de a se vedea nivelul real al calităţii vieţii, în vederea obţinerii unui index ridicat al dezvoltării umane în fiecare ţară. Adică: o medie de viaţă de 85 de ani, acces la educaţie pentru toţi şi un standard de viaţă foarte bun pentru orice fiinţă umană. Practic, puteţi privi în jur. S-a îmbunătăţit nivelul culturii şi educaţiei în ultimii 15 ani? Sunt oamenii mai buni unii cu ceilalţi?

Ce ne dorim de fapt?

În acest context general, nu este de mirare că relaţiile dintre oameni s-au degradat vizibil. Cercetătorii din domeniul societăţilor secrete şi a noii ordini mondiale afirmă că această tendinţă este o direcţie dată de cei care conduc lumea din umbră. ”Divide et impera” este unul din modurile de acţiune ale acestor societăţi. Relaţiile între oameni, în funcţie de calitatea şi profunzimea lor, fac ca societatea respectivă să fie închegată şi unitară sau, dimpotrivă, dezbinată şi uşor de manevrat. În momentul în care indivizii unei societăţi nutresc sentimente reale de fraternitate, simpatie, altruism, grijă şi prietenie unul faţă de celălalt, acea societate este precum un zid solid în faţa atacatorilor, întrucât liantul care a făcut posibilă structurarea zidului – relaţiile dintre oameni – este de bună calitate. Dacă indivizii societăţii respective devin însă preocupaţi în principal de propria persoană, de propriile interese şi minimalizează conştient sau inconştient importanţa relaţiilor cu ceilalţi, angrenându-se doar în relaţii formale, superficiale, bazate doar pe interes sau necesitate gregară, la fel va deveni şi societatea respectivă: un zid între ale cărui cărămizi a fost pus doar nisip.

Aşadar, putem să oprim caruselul preocupărilor zilnice şi să privim profund în suflet pentru a sesiza cum dorim să fie viaţa noastră. Ne mulţumeşte cu adevărat modul în care trăim?
Depinde doar de noi să privim viaţa din altă perspectivă. Fiinţa umană trebuie să devină conştientă că poate alege clipă de clipă modul în care trăieşte, modul în care se comportă şi gândeşte. Buna înţelegere, buna cuviinţă, bunul simţ, respectul, altruismul, bunătatea, prietenia, iubirea – pot fi cu noi tot timpul, în orice gest, în orice cuvânt rostit. Şi în acest caz, relaţiile noastre cu ceilalţi vor fi aducătoare de încântare – atât pentru ceilalţi, cât şi pentru noi.

De bunăvoie şi nesiliţi de nimeni…

Legile unei ţări sunt obligatorii, dar întotdeauna, fără excepţie, buna cuviinţă este voluntară. Legile statului nu ne obligă să ajutăm un invalid să urce în tramvai, nu ne obligă să aducem ceva de mâncare unui bolnav care zace singur în casă, nu ne obligă să fim sinceri, nu ne obligă să fim recunoscători faţă de cei care ne-au făcut mult bine, nu ne opreşte să invidiem, să bârfim, să calomniem, să fim răutăcioşi, să urâm, să fim bădărani prin fapte, sau obraznici şi neruşinaţi în vorbire. Faptele, gesturile şi atitudinile care dovedesc bun simţ şi o aleasă purtare le datorăm bunei cuviinţe, ale cărei reguli elementare le urmăm de bunăvoie şi nesiliţi de nimeni, fiind convinşi în forul nostru lăuntric că aşa este foarte bine, aşa este uman şi aşa trebuie să se poarte oamenii între ei spre a trăi “în pace şi bună înţelegere”.

Aplicarea legilor unei ţări este supravegheată de organele sale executive. Respectarea regulilor bunei cuviinţe este respectată şi analizată de toţi membrii unui grup, de cei mulţi, de oricine şi de fiecare în parte în tot locul.
Oricine are dreptul şi datoria de a atrage în mod ferm şi cu compasiune atenţia unor bârfitori, calomniatori, unor intriganţi, unor mincinoşi, unor defăimători, unor necuviincioşi sau acelora care seamănă discordie într-un grup de fiinţe umane că faptele sau vorbele lor sunt contrare regulilor bunei cuviinţe. Dacă nu totdeauna li se spune în faţă, aceia care au văzut sau au auzit necuviinţa lor, pot, prin atitudinea lor, să facă să apară o atmosferă de oprobiu şi respingere care le sancţionează în felul acesta faptele, vorbele şi atitudinile. Ştiind toate acestea, ne putem întreba :”Cine ar putea fi omul căruia i-ar place să fie unanim considerat de ceilalţi ca fiind lipsit de bună cuviinţă?”.
Cei care încalcă legile penale sunt pedepsiţi. Cei care încalcă regulile bunei cuviinţe sunt certaţi şi ei sunt apoi, cel mai adesea, iertaţi. Respectarea regulilor bunei cuviinţe este voluntară şi se face din convingere sau cel puţin de ruşine faţă de toţi care ne văd sau ne aud.
Bunul simţ este reflexul unui caracter evoluat spiritual, inimos, pozitiv empatic, valoros şi bine închegat. A avea bun simţ înseamnă a fi plin de compasiune, deschis sufleteşte, bun, iubitor, săritor, a fi modest, a fi în acord cu tine însuţi.

„Ceea ce ţie nu-ţi place, altuia nu-i face”

Încălcarea flagrantă, repetată şi intenţionată a regulilor bunului simţ descalifică o fiinţă umană atunci când sunt descoperite şi o face să apară, din cauza faptelor sale, aşa cum este în realitate dincolo de aparenţe. Adevărul zdrobitor al faptelor unei fiinţe umane, indiferent unde şi când au fost făptuite este şi rămâne unul şi acelaşi. Există o strânsă legătură între sensibilitatea reală şi elevată a unei fiinţe umane şi respectarea spontană şi firească a regulilor bunei cuviinţe.

În marea majoritate a cazurilor pentru fiinţele umane obişnuite buna cuviinţă este rezultatul educaţiei. În sens restrâns, prin educaţie se înţelege, tot ceea ce întreprindem practic pentru formarea caracterului şi a unui mod armonios de comportare a omului care trăieşte printre ceilalţi oameni. Buna cuviinţă este întotdeauna, fără excepţie, în legătură cu bunul simţ. La modul fundamental vorbind, buna cuviinţă se bazează pe un principiu milenar al înţelepciunii care a fost definit astfel: „Ceea ce ţie nu-ţi place, altuia nu-i face.”

Dat fiind faptul că buna cuviinţă face parte din morală, din etică, ca fiind o ştiinţă a purtării pline de înţelepciune, regulile fundamentale ale bunei cuviinţe nu dispar, nu cad, nu se demodează şi nu se desfiinţează. Respectarea regulilor bunei cuviinţe pe lângă faptul că ne ajută să ne integrăm armonios printre ceilalţi oameni în aşa-zisă sferă a lumii sociale, ne fac totodată să ne simţim bine printre semenii noştri.

Buna cuviinţă este totodată o politeţe spontană nedeliberată ce decurge din înţelepciunea populară milenară, din omenie şi reflectă raporturile curate, fraterne, afectuoase şi pline de bunăvoinţă ce trebuie să predomine în rândul oamenilor şi mai ales în cazul comunităţilor spirituale autentice.
Buna cuviinţă înseamnă a intui în mod spontan şi cu o justă măsură ceea ce ţi se cuvine ţie şi ceea ce li se cuvine altora, comportându-te după aceea în consecinţă într-un mod cât mai armonios.