Cum sa nu ne rugam

In lipsa unei practici adecvate, nu este intotdeauna usor de ajuns la aceasta veritabila putere a rugaciunii. De multe ori se trece prin faze intermediare, care nu pot fi considerate o autentica rugaciune, nu pentru ca ele nu ar avea cel putin pe moment anumite efecte, ci pentru ca ele nu apar dintr-un plin al sufletului si inimii si reprezinta mai mult o nevoie de moment. Fara a minimaliza nici efectul acestora, ca posibile etape catre o stare interioara autentic inaltatoare, de natura sa ne apropie de Dumnezeu, este bine sa cunoastem aceste forme partiale de rugaciune si sa evitam sa ramanem doar la ele, ceea ce ar fi o greseala. Iata, in aceasta directie, clasificarea pe care o face William Carr Peel in cartea sa “Cum raspunde Dumnezeu cand omul se roaga”, cu privire la modul inadecvat de a ne ruga, lipsit de sinceritate sau de o deschidere sufleteasca reala:


1. Rugaciunea de tip “Sunt in criza - ajuta-ma!”

Este cazul celor ce se roaga numai in situatii de urgenta, atunci cand se confrunta cu necazuri, uitand in restul timpului aproape complet de aceasta modalitate spirituala. Nu este nimic rau in a ne ruga atunci cand trecem prin momente grele, dar este o mare greseala sa uitam de sprijinul primit imediat ce ne simtim mai bine sau am depasit momentul dificil. Aceasta arata ca intelegerea noastra asupra vietii si relatia noastra cu Dumnezeu sunt inca firave... Pentru a schimba acest mod de raportare la Dumnezeu este in primul rand necesar sa nu uitam sa ii multumim cat mai des pentru ceea ce ne ofera si sa nu uitam sa ne rugam pentru cei apropiati sau pentru oricine simtim ca are nevoie de aceasta. Acest mod de a actiona ne va face sa fim mai cuprinzatori sufleteste si sa ne extindem timpul rugaciunii si asupra unor momente ce nu privesc doar nevoile noastre. A ne ruga si pentru altii poate sa constituie pentru unele persoane o cale de vindecare sufleteasca rapida, prin amplificarea compasiunii si a atentiei. In plus, intr-una dintre miraculoasele aparitii ale Fecioarei Maria de la Fatima, Ea afirma: “Multe fiinte sunt sortite sa ajunga in infern tocmai pentru ca nu au pe nimeni care ar putea sa se roage pentru ele.”



2. Rugaciunea “sablon”

Este rugaciunea facuta cu convingerea ca numai anumite formulari precise pot ajunge la Dumnezeu si ceea ce nu intra in aceste canoane este fie considerat un pacat, fie nu va fi ascultat de Dumnezeu. Nici aici, greseala nu este aceea de a folosi anumite formule precise de rugaciune, ci rigiditatea sufleteasca si micimea launtrica ce ne poate face sa credem ca numai asa este corect si orice alt fel de abordare a relatiei cu Tatal Ceresc prin rugaciune este eronata. Aceasta etapa se depaseste simplu prin purtarea unui gen de dialog interior liber cu Dumnezeu, in care ii impartasim bucuriile si suferintele noastre, chiar fara a-i cere absolut nimic. Aceasta ne va deschide si incalzi sufletul astfel ca formulele rigide care pana atunci erau un fel de invocatie stearpa pentru noi, vor deveni pline de forta si viata, datorita incalzirii inimii si trezirii sufletului.



3. Rugaciunea de tip “examen” - proba orala

Cei ce se roaga astfel il percep pe Dumnezeu in mod asemanator unui profesor de facultate care tine cont de numarul de pagini de Biblie pe care le rasfoim pentru a ne permite astfel „sa trecem anul”. In viziunea acestora, cu cat sunt rostite mai multe cuvinte si cu cat formularea este mai bine argumentata si docta, cu atat Dumnezeu va raspunde mai repede. Cei ce doresc sa depaseasca acest mod steril de a se ruga trebuie sa invete in primul rand sa savureze linistea, sa taca si sa isi invete totodata mintea sa fie mai tacuta. Rostind (cu glas tare sau doar in gand) putine cuvinte, dar foarte incarcate de emotie interioara si aspiratie, urmate apoi de o pauza de profunda tacere interioara in care ecourile rugaciunii pot fi constientizate ca reverberand in intreaga fiinta, se poate ajunge la profunzimi nebanuite ale acestei modalitati de comunicare cu Dumnezeu.



4. Rugaciunea de tip „troc”

Fie ca este formulata clar in acest sens sau are doar ca substrat dorinta de a obtine cu orice pret un anumit avantaj, acest tip de rugaciune se traduce in genul: “Doamne, sa facem o intelegere. Daca tu raspunzi rugaciunii mele si imi oferi ceea ce eu iti cer, atunci eu voi face la randul meu cutare lucru (voi da bani saracilor, voi dona pentru biserica, voi renunta la fumat, etc.)”. Acest gen de rugaciune prezinta o greseala de abordare si arata in mod surprinzator chiar o lipsa de credinta in Dumnezeu. De ce? Pentru ca inainte de toate iubirea si credinta, precum si intuirea puterii divine, exclud trocul si presupun abandonarea dorintelor care de multe ori pot fi de genul “vreau casa” sau masina, avantaje, pozitie sociala, prieteni etc. Exista insa si o alta posibilitate, de data aceasta pozitiva, in care vizam un scop pur spiritual, cum este cazul vindecarii de obiceiuri nefaste, de invidie, gelozie sau orgoliu, caz in care Dumnezeu ne poate raspunde cu repeziciune in masura in care suntem dispusi cu adevarat sa ii oferim “in schimb” efortul nostru de transformare si actiunile orientate in sensul ajutorarii altor oameni.



5. Rugaciunea de tip combativ

Este caracteristica fiintelor orgolioase care ajung nu arareori sa se supere pe Dumnezeu pentru ca, desi l-au rugat in numeroase randuri, el nu le-a raspuns la cererile lor insistente. Ei tind atunci intr-un mod prostesc sa Il “traga la raspundere” pe Dumnezeu pentru ca nu le-a raspuns in modul in care ei au dorit aceasta. Pentru cei ce se afla intr-o astfel de situatie e necesar sa inteleaga ca, asa cum afirma un intelept, Dumnezeu nu va raspunde niciodata intrebarilor prost puse si nici cererilor ce nu sunt in acord cu armonia divina. Pe de alta parte, sunt numerosi cei care considera ca nu li s-a raspuns, dar de fapt ei nu au stiut sa identifice si sa inteleaga raspunsul pe care l-au primit.

Fara indoiala ca se poate scrie extrem de mult pe tema modului de a ne ruga, a felului in care Dumnezeu ne poate ajuta sau a modului in care poate sa apara vindecarea. Toate acestea, la fel ca si relatarile care ne infioara si ne emotioneaza prin caracterul lor de revelatie si de contact cu puterile divine, nu ne sunt insa de un real folos decat intr-un singur caz: acela in care ele ne mobilizeaza pentru a incerca si a reusi sa traim in fiinta noastra aceasta realitate a comunicarii cu Tatal Ceresc prin rugaciune sincera. Odata ce am trait intens in intreaga fiinta aceasta emotie a raspunsului divin, nu vor mai exista ezitarile, indoiala sau suspiciunea vor fi risipite, iar existenta noastra poate sa capete o dimensiune noua, in care simtim ca traim mai adevarat, mai plini de iubire, deschisi fata de ceilalti si in primul rand fata de aceasta lume spirituala care este permanent prezenta in noi. Un intelept oriental afirma ca aceasta lume a spiritului la care rugaciunea ne permite sa accedem este, pentru cei ce o simt, cu mult mai reala decat cele mai solide si concrete obiecte ale acestei lumi.