Nu mă îndoiesc de faptul că va veni o zi care ne va pune față în față cu trecutul nostru, cu realizările sau eșecurile noastre, cu visele și dorințele cele mai ascunse, cu gândurile și temerile noastre, cu noi înșine.
Nu mă îndoiesc de faptul că va veni momentul adevărului, când vom înceta să ne mai mințim, să ne căutăm scuze, să amânăm să facem lucruri.
Nu mă îndoiesc de faptul că acea clipă va evidenția tot ceea ce am fi putut face și nu am făcut, tot ceea ce am lăsat pe mai târziu dar nu am făcut niciodată, tot ceea ce am abandonat și lăsat în urmă.
Nu mă îndoiesc de faptul că acea zi va reuși să sublinieze motivele pentru care nu am reușit, scuzele pe care le-am gândit sau deciziile care ne-au influențat acțiunile.
Nu mă îndoiesc de faptul că vom sta față în față cu noi înșine și va fi prea târziu pentru a putea amâna ceva.
În consecință, clipa prezentă este cea mai bună opțiune a noastră, momentul cel mai propice pentru a da curs viselor noastre și de a ne bucura de realizările noastre.
Ziua de AZI este oricum numai obișnuită nu. Este, dacă dorim să gândim în felul acesta, un mecanism care ne resuscitează sufletul, mintea și corpul aducându-ne din nou la viață. Este dătătoare de speranță și încredere. Este imboldul de care avem nevoie pentru a renunța la vechile obiceiuri și a încerca altceva cu totul nou. Este pagina albă din viața noastră pe care o putem completa cu ceva frumos sau o putem lăsa neatinsă. Este amintirea trecerii noastre, plăcută sau mai puțin. Este albumul pe care îl deschizi după mult timp și care te face să lăcrimezi de emoție.
Nu mă îndoiesc că va veni o astfel de zi care ne va arăta nu numai cât am evoluat dar și care ne-au fost sacrificiile.
Ziua care ne va pune în balanță tot ceea ce am făcut până la momentul acela.
Ziua care va trage linie și ne arăta rezultatul eforturilor noastre.
Eu spun asta : De ce trebuie să așteptăm până în ultima clipă ? De ce trebuie să așteptăm să vedem ceea ce nu am făcut în loc să trecem la treabă, astfel încât să nu existe nici cel mai mic regret.
Lipsa timpului este doar o scuză, un moft cu care reușim să dăm deoparte toate lucrurile pe care le-am putea face fără să ne simțim vinovați.
Lipsa timpului este doar un gând de moment, care ar putea trece dacă am regăsi pasiunea și iubirea pentru lucrurile frumoase.
Sunt sigură că fiecare dintre noi are ceva în minte. Lucruri pe care dorește să le facă, să le încerce, să le bifeze. Sunt sigură că sufletul fiecăruia păstrează încă un dor nebun față de acele vise care odată reprezentau pasiunea și energia noastră.
Și atunci de ce să le ținem închise ? De ce să nu le permitem să prindă aripi și să zboare ? De ce să nu renunțăm la inhibiții, la temeri nejustificate, la frustrări aiurea și să facem pasul care ne va elibera ?
De ce să nu ...?