sâmbătă, 13 martie 2010

Paramahansa Yogananda

Fragmente din cartea "Autobiografia unui yoghin":

Ceea ce marii înţelepţi ai Orientului au perceput ca fiind esenţial pentru salvarea fiinţei umane nu trebuie să fie ascuns Occidentului. Nici Occidentul şi nici Orientul nu vor putea înflori dacă nu practică împreună anumite forme ale disciplinei yoga, întrucât diferenţele dintre oamenii care trăiesc în aceste zone ale lumii se referă numai la experienţe exterioare, nu şi la esenţa lor sufletească.
---
Substanţa unui vis se materializează sub acţiunea subconştientului celui care visează. Când forţa de coeziune a emanaţiei subconştiente încetează să se manifeste, datorită instalării depline a stării de trezie, elementele care alcătuiau visul se destramă. Omul care închide ochii ca să doarmă declanşează interior mecanismele creării visului, vis pe care îl dematerializează apoi fără efort în momentul trezirii. El urmează astfel arhetipul Creatorului Divin. În acelaşi fel, atunci când acel om se va trezi la conştiinţa cosmică, el va dematerializa fără efort iluzia visului cosmic.
---
Prin iluzia care stăpâneşte această lume, tu te vezi pe tine ca o legătură de carne şi oase, în cazul cel mai bun ca un cuib de griji. Meditează fără încetare pentru a dobândi cât mai curând înţelegerea faptului că eşti Esenţa Infinită, eliberată de orice formă de suferinţă. Încetează să mai fii prizonierul corpului tău; folosind cheia secretă a ştiinţei Kriya, învaţă să evadezi în Spirit.”

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu