sâmbătă, 13 martie 2010

Sri Ramakrishna

Cunoaşterea călăuzeşte spre unitate aşa cum ignoranţa duce la diversitate.
Tot astfel cum o lampă nu poate arde fără ulei, nici omul nu poate exista fără Dumnezeu.
Tot astfel cum o lampă nu poate arde fără ulei, nici omul nu poate exista fără Dumnezeu.
Cel care are credinţă, are totul; cel căruia îi lipseşte credinţa, îi lipseşte totul.
Singură, iubirea pentru Dumnezeu este esenţială. Orice altceva este lipsit de importanţă.
Să fiu condamnat să renasc mereu şi mereu, chiar sub forma unui câine, dacă pot să fiu de folos măcar şi unui singur suflet!
Iubeşte toate fiinţele! Nimeni nu este altceva decât un alt aspect al tău. Dumnezeu este în noi toţi şi nimic nu există fără Dumnezeu.
Învăţ atât timp cât trăiesc. Pe tot parcursul vieţii, învăţaţi în fiecare zi misterele iubirii şi devoţiunii. Aceasta vă va ajuta întotdeauna.
Meditaţi asupra Înţelepciunii şi Beatitudinii eterne şi veţi găsi înţelepciunea şi beatitudinea. Beatitudinea este eternă, dar ea este ascunsă de ignoranţă.
Un om cu adevărat religios va gândi că celelalte religii sunt de asemenea căi care duc spre adevăr. Trebuie să păstrăm întotdeauna o atitudine de respect faţă de alte religii.
Cel care îl poate invoca pe Dumnezeu cu sinceritate şi aspiraţie frenetică, nu are nevoie de Guru. Dar o astfel de aspiraţie este rară, şi de aceea este necesar un Guru sau ghid spiritual.
Dumnezeu este în toţi. Întreaga lume are dreptul de a-L chema pe Dumnezeu; cel care Îl invocă obţine binecuvântarea realizării. Dacă Îl veţi invoca cu tot sufletul, Îl veţi cunoaşte şi voi.
Omul trebuie să fie foarte atent, să spună întotdeauna adevărul. Prin el, orice fiinţă Îl poate realiza pe Dumnezeu. Iisus Hristos a afirmat: "Cunoaşteţi adevărul şi adevărul vă va elibera."
Dăruieşte totul lui Dumnezeu, dăruieşte-te pe tine Lui şi atunci toate necazurile şi durerile tale vor dispare. Atunci vei ajunge să înţelegi că totul se întâmplă numai prin voia lui Dumnezeu.
Credinţa stă la baza oricărui progres spiritual. Puteţi să renunţaţi la orice altceva, dar trebuie să aveţi credinţă. Dacă aveţi credinţă în Dumnezeu, veţi fi imediat eliberaţi de păcatele cele mai adânci şi mai negre.
Soarele îşi revarsă lumina şi căldura asupra întregii lumi, dar nu poate să împrăştie un nor care îi acoperă strălucirea. Atât timp cât egoismul învăluie inima voastră, lumina lui Dumnezeu nu poate să strălucească aici.
În ce constă forţa unui discipol? În lacrimile sale de dor de Dumnezeu. Aşa cum o mamă nu rezistă dorinţei copilului său care plânge, tot astfel Dumnezeu acordă din plin copilului Său care plânge de dorul Lui, graţia Sa supremă.
Omul este născut în această lume pentru a realiza comunicarea cu Divinul; este bine să nu uite aceasta şi să nu-şi îndrepte mintea către altceva. Dumnezeu este în toţi oamenii, dar nu toţi oamenii sunt în Dumnezeu. Acesta este motivul suferinţei lor.
Realizaţi mai întâi cunoaşterea supremă a lui Dumnezeu şi apoi vor apare toate bogăţiile lumilor, dar nu încercaţi să faceţi invers. Dacă nu urmăriţi o viaţă mondenă înaintea dobândirii spiritualităţii voastre, atunci nu vă veţi pierde pacea sufletului vostru.
Acum mă aflu într-un stadiu de realizare a conştiinţei divine în care îl văd pe Dumnezeu în orice formă umană, manifestându-se ca un sfânt şi ca un păcătos, virtuos sau vicios. Atunci când întâlnesc diferite persoane îmi spun mie însumi: Dumnezeu se află sub forma unui sfânt, Dumnezeu se află sub forma unui păcătos, Dumnezeu se află sub forma celor drepţi şi a celor nedrepţi.
Invocaţi Divinul cu o inimă plină de dorinţa de a-L vedea şi de a-L lăsa să se manifeste deplin în şi prin voi. Sunt oameni care, din dragoste pentru femeia şi copiii lor, umplu un vas cu lacrimile lor. Dar unde este cel care plânge din dragoste pentru Dumnezeu?
Mai multe semne indică în om atingerea realizării supreme. Este nerăbdător să-L realizeze pe Dumnezeu cel în care se manifestă iubirea, discernământul, calmul, tandreţea, toleranţa, serviciul dezinteresat făcut oamenilor orientaţi către bine, compasiunea faţă de orice fiinţă aflată în suferinţă.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu