DRUM DE FOC Mihaela Cristea de vorba cu Henriette Yvonne Stah (1900 – 1984)
În anii aceia, exaltatii ani ai iubirii lor, asteptându-l... ea se transformase într-o fiinta a asteptarii: astepta fericirea, o fericire totala, absoluta, dependenta în mod ridicol de un om care nu putea fi oprit cu nimic din goana lui. Spatiul imens al anilor de asteptare era punctat cu sporadicele lui vizite sau cu misivele care soseau aducând asteptarea: „Asteapta-ma ca vin cât de curând. Pâna atunci te sarut din ora în ora, dar fara întrerupere”. O dilatare a timpului prin asteptare, vertiginos concentrat când si când prin bucuria de a-l revedea. Pâna la urma, în acea dureroasa asteptare, în acel vid al asteptarii, inima ei se maturizase fortat: se înfaptuise o înnobilare a inimii prin apriga însetare a unei absolute fericiri. În anii aceia ajunsese într-adevar sa-l astepte nu pe el, fermecatoarea lui prezenta... ci raspuns celor mai adânci chemari ale inimii, o întelegere a fericirii, a durerii, a vietii în sine, a iubirii în sine, a unei fericiri care sa nu mai depinda de nimeni si nimic: nici de oameni, nici de droguri, nici de alcool, nici de satisfactiile orgoliului. Se desteptasera în ea puterile pure ale inimii în adâncurile careia descoperi ca exista tainic, radacinile unei posibile fericiri ptr. viata independenta de orice contingenta palpabil exterioara si care desteptându-se, nu te departeaza, nu te izoleaza de realitatile vietii, ci dimpotriva... deschide perspective noi, ample, neasteptate. Îsi daduse seama ca – la nivelul moral înca subred la care se afla – daca nu ar fi asteptat fericirea de la el (Ion), ar fi asteptat desigur pe altcineva... si ca ac. altcineva ar fi fost tot mobilul unei fericiri incerte, schiloade si ca ar fi suferit tot atât ptr. altcineva: un perpetuum mobile al suferintei în asteptarea perfectei iubiri.
Deci, asteptându-l pe el, nu-l învinuise de suferinta pe care o îndura, ci pe ea însasi: se învinui de pasionata ei fire care nu se putea multumi cu jumatati de masura, de apriga, nesatula ei nevoie de-a iubi si de robirea ei benevola la destinul unui alt om. Devenind constienta, ea nu mai dorise sa schimbe omul de la care – îndragostita fiind – astepta fericirea ei, ci dorise sa-si cucereasca cât mai adânc, cât mai stabil, acea independenta interioara, ale carei simtaminte si echilibru sa nu mai fie legate de existenta unui om. Reusise ca fericirea sa-i stea în inima de sine statatoare, ca o virtute, ca o putere: o fericire natural umana,
posibila si care sa poata anihila toata drama asteptarii si sa dea la iveala o fericire neîntinata a firii. Astfel
afla – spre smerita ei uimire – practic afla prin experienta proprie, ca o desteptare interioara e uman
posibila si ca ac. împlinire împuterniceste în mod sanatos întreaga fiinta, toate calitatile latente din om:
ale inteligentei, ale bunatatii, ale rabdarii, ale participarii la viata, ale sacralitatii... Într-adevar, cunoscuse
astfel atunci – în adâncul inimii – stari inefabile, care nu se mai datorau lui (oricât de exaltata ar fi fost
fericirea data de el), ci acelor posibilitati interioare nemarginite ale inimii. Ajunsese sa cunoasca o iubire
abstracta ca mobil, dar concreta ca simtire si eficienta: cunoscu reala putere care sta în adâncul inimii... se
aprinsese focul vesnic al inimii care mocneste virtual în inima oricarui om. Cunoscu realitatea cuprinsa în
banalele cuvinte întrebuintate de toata lumea: „inima calda, inima deschisa, inima fierbinte, inima generoasa”. Într-adevar, inima ei avusese puterea sa se aseze într-un echilibru independent de contingentele cotidianului, a faptului banal... cu toate ca participa normal la toate întâmplarile zilei.
Astfel, prin durerea pricinuita de el, prin hotarârea de-a nu mai robi unui om, ea descoperise tehnica iubirii în sine, a fericirii posibile fara motiv exterior, puterea benefica a inimii. Ar fi putut numara nu anii, ci orele adunate în cei 14 ani ai asteptarii petrecute în adâncirea sentimentelor ei, timp în care se maturizase puterea inimii: fiecare minut constient de desteptarea fericirii absolute... o concentrare eroica. Exercitiu de purificare, de smerenie, fara umbra de umilinta, o responsabilitate fata de viata, o smerenie vibranta de dorinta de-a ramâne eficient vie, de-a nu ceda nici depresiei si nici frivolelor distractii. În acele odai acum darâmate nu a dansat, nu a jucat carti, nu a învinuit... nu l-a înselat... nu l-a învinuit pe Dumnezeu...Câteodata el aparea. Inconstient de ce se petrece în ea, sosea cu toata exuberanta, fascinanta lui fiinta de lumina ce parea facuta ptr. victorie. El însa alesese frivolitatea, jocul ca scop al vietii: era convins ca minciunile lui acopera cu prisosinta încrederea ei. Absolut nestiutor de transformarea ei – ea înstrainându-se încet dar implacabil, mai grav decât prin orice altceva posibil – el juca mai departe rolul aparitiei irezistibile: astfel îsi apara el libertatea lui înaripata, dar tot astfel îsi anihila puterile lui creatoare majore.
marți, 25 iunie 2013
luni, 24 iunie 2013
sâmbătă, 22 iunie 2013
joi, 20 iunie 2013
No one has ever succeeded
in conveying Truth
through words alone,
for Truth is beyond words, learning, imagination
and language.
It is unfathomable.
in conveying Truth
through words alone,
for Truth is beyond words, learning, imagination
and language.
It is unfathomable.
Words like God, Consciousness, emptiness, the Self, the great Void, the Supreme Being inspire and evoke a contemplation,
and perhaps, herein lies their real purpose and service,
but in truth there are no words for that which alone Is.
and perhaps, herein lies their real purpose and service,
but in truth there are no words for that which alone Is.
When and where words come to an end, It - the What Is, does not begin.
It is there in the space between two thoughts, but it is also there during the appearing of thoughts.
Contemplate this.
-Mooji
miercuri, 19 iunie 2013
duminică, 16 iunie 2013
REALITATEA ILUZIEI (1980 – 1982)
Mihaela Cristea de vorba cu Henriette Yvonne Stahl (1900 – 1984)
A aparut în 1977 o carte a doctorului Jean Klein intitulata Bucuria fara obiect.
As îndrazni si eu – aici si acum – sa vorbesc despre aceasta stare sacra, pura, „bucurie fara obiect„, si as numi-o „îndragostire fara obiect„, care te face sa iubesti întreaga creatie cu stele cu tot, si sa ai rabdare fata de toate defectiunile vietii si mila pentru cei ce au inima „adormita„ traind inconstienti departe, straini de posibila armonie de baza a vietii exprimata în legile naturii.
Nu numai un om de cultura poate transmite din intelectualitatea lui, ci si un om cu elevatie sufleteasca se face benefic simtit. E o consecinta naturala a experientei avute, pentru ca se fac anumite concentrari de forte din trupul omului care pot într-adevar actiona asupra fiintelor din jur. Importanta acestui lucru nu tine de categoria de „sens„ al vietii, ci – pur si simplu – este un mod de a da un ajutor, ca si o doctorie unui nelinistit, chiar daca nu face parte dintr-o categorie majora. E un fel de involuntara filantropie. Important ar fi ca acela care a reusit sa faca anumite deschideri în inima lui sa-i poata influenta prin prezenta sa pe cei ce vor sa progreseze si pe cei cu care vine în contact.
MC : Îti trebuie o anumita puritate sufleteasca, o riguroasa disciplina, un echilibru ca sa poti „suporta„ un examen atât de sever ca acela la care-i supuneti dvs. pe oamenii pe care-i cunoasteti, tocmai din dorinta de a-i ajuta sa-si dezvolte calitatile lor cele mai de pret si sa-si înfrânga defectele. As spune chiar ca se face o selectie naturala a acestor oameni prin însasi puterea pe care o emana fiinta dvs. Eu sunt una dintre „beneficiarele„ acestei prezente… si stiu ca nu sunt singura. Pentru câtiva dintre oamenii din jurul dvs., simpla prezenta a însemnat un punct important în viata lor. Am înteles din comparatiile dvs. ca – în afara de o maturitate a fiintei – dupa prima experienta s-a mai ivit ceva ca sa se poata produce cea ce-a doua experienta. Puteti sa explicati ce anume s-a întâmplat?
HYS : De îndata ce întâmplarile vietii mi-au permis sa nadajduiesc ca as putea gasi un om care sa ma poata ajuta sa progresez cf. proverbului „atunci când discipolul e gata, maestrul e lânga el„, am îndraznit sa pornesc în cautarea acelui om.
În primul rând si cel mai important, calea abrupta consta în întelegerea exacta a problemei. Scopul devine de la sine clar. Într-adevar, se cere o luciditate a participarii si deci – e de la sine înteles – în acelasi timp, depasirea orgoliului mintal. Aceasta depasire a orgoliului e lucrul cel mai greu de înfaptuit, mai ales pentru intelectuali. Dupa ce ai muncit o viata sa-ti ascuti inteligenta, sa te cultivi, sa memorezi, nu-i usor sa-ti dai seama ca trebuie – la un moment dat – sa renunti si sa faci un vid mental, ramânând însa cu atentia constientului în deplina luciditate si putere. Performanta acestei reusite de care am mai vorbit si am putut sa o enunt în câteva cuvinte este – repet – lucrul omenesc cel mai dificil de realizat. Trebuie stiut ca aceasta traire lucida, constienta, este egala cu starea de somn adânc fara vise, dar constient. Starea aceasta cere o mare putere de atentie si de stapânire de sine. Cel mai trist lucru al vietii nu este sa fi avut nenorociri si greutati (suficient de triste si ele în sine), ci sa mori dupa o viata întreaga fara sa fi progresat realmente câtusi de putin, fara sa te fi înnobilat, fara sa fi înteles ca viata este sacra.
MC : Ce înseamna a lucra cu un maestru?
HYS : As relua comparatia de adineauri cu profesorul de pian care sta lânga elev si observa greselile si capacitatea acestuia. As mai spune ca prezenta unui om inteligent te stimuleaza, as mai spune ca daca stai la soare îi simti puterea si trupul tau reactioneaza la caldura razelor lui… Toate aceste comparatii sunt facute pentru a ma apropia cât de cât de explicatia pe care mi-o ceri. Am amintit de vindecarile facute prin prezenta unui om dotat, capabil sa vindece. Eu as afirma ca un om realizat spiritual are o influenta incontestabila . Disciplina însa, cât si prezenta maestrului, nu pot fi suficiente decât daca esti si tu capabil, ca discipol, sa primesti influente.
MC : Ce înseamna aceasta?
HYS : Înseamna a face vid (care nu e acelasi lucru cu neantul!) în gândire, a face loc dar fara sa adormi, ca sa se poata manifesta (veni la suprafata) o noua dimensiune ce exista virtual ca o realitate în orice om.
Acest vid nu este un gol de atentie, ci – dimpotriva – necesita o concentrata atentie (dar fara gând), o asteptare constienta ca sa vezi ce se va întâmpla în acel vid pe care l-ai provocat voit. Repet ceea ce am
spus mai devreme: concentrarea este egala cu somnul adânc (fara vis), dar fara sa dormi. Acest vid este întrucâtva comparabil cu atentia necesara pentru a asculta o muzica sau o voce îndepartata. Foarte multa lume poate marturisi ca a gasit în somn rezolvarea unor probleme pe care de mult nu le putea rezolva.
[„Vid„ nu înseamna – tehnic, practic vorbind – decât a face totala liniste în mental, fara sa adormi, ca sa se poata manifesta în acel „Vid„ o noua dimensiune a constiintei. Nici „Nirvana„ nu este „Neant„, ci numai o noua stare concreta, cu imensa influenta asupra vietii. Inspiratia, intuitia nu sunt decât vestibulul care deschide omului posibilitatea unei trairi superioare ca factor natural al manifestarilor constiintei vietii]
„Vidul„, „Iluzia„ nu sunt decât simbolul efortului tehnic facut de catre om pentru a-si câstiga acea stare de pasivitate constienta ca sa poata iesi la iveala dimensiunea noua virtual existenta în inima fiecarui om si care este o realitate. Orice om – suficient de matur si pregatit poate reusi sa aduca la suprafata constiintei forta latenta ce zace în inima lui.Vorbesc de inima, nu de sentiment, ci de locul organic al trupului omenesc. A zice inima calda, inima deschisa, inima generoasa, inima fierbinte nu sunt artificii de stil, ci realitati concrete: inima e „vie„, participa.
Gasesc ca-i valabil ce spunea Maistre Eckhart, anume ca îi este dat omului sa traiasca multa vreme pentru a putea progresa: de aici dragostea acestuia pentru viata.În timpul zilei, în starea de veghe – în acea stare pe care budistii o numesc „vis„, brahmanii „iluzie„ – îi este data omului posibilitatea de a progresa, de a dori, de a avea aprehensiunea trairii de a lucra tehnic, a gândi la o asa-zisa înfaptuire a înnobilarii lui. Aspiratia spre progres, munca pentru a realiza o performanta evolutiva este dovada suficienta a realitatii vietii.
Daca efortul meu ar fi o eventuala desteptare din visul vietii si deci o posibila participare directa cu aceasta desteptare, totusi în timpul visului acestei vieti m-am pregatit, am înteles, am luptat prin tehnici adecvate pentru a ma destepta din visul vietii. Viata este o forta, o realitate de care trebuie sa luam seama daca vrem sa progresam. Permanenta realitate a Existentului în toate modalitatile lui nu poate fi negata, ci – dimpotriva – traita, studiata si folosita spre maximum de beneficiu general. Omul – ca o formula practica de viata – trebuie sa se adapteze eternitatii în care e cuprins. Aceste probleme – care formeaza substratul cartilor pe care le-am scris si al personajelor pe care le-am creat – reprezinta chiar substratul întregii mele vieti. Stiu, nu sunt o specialista în aceste probleme, dar sunt un om care a încercat sa verifice practic virtualitatea practica si tonica a potentialului uman. Am luptat de când ma stiu împotriva a tot ceea ce este obscur si n-am suportat nici în acest domeniu atitudinea unor oameni care fara sa verifice adevarul se cred detinatori ai unor secrete ce le confera un grad de superioritate, un fel de snobism steril si stupid, din pacate destul de frecvent.
Mihaela Cristea de vorba cu Henriette Yvonne Stahl (1900 – 1984)
A aparut în 1977 o carte a doctorului Jean Klein intitulata Bucuria fara obiect.
As îndrazni si eu – aici si acum – sa vorbesc despre aceasta stare sacra, pura, „bucurie fara obiect„, si as numi-o „îndragostire fara obiect„, care te face sa iubesti întreaga creatie cu stele cu tot, si sa ai rabdare fata de toate defectiunile vietii si mila pentru cei ce au inima „adormita„ traind inconstienti departe, straini de posibila armonie de baza a vietii exprimata în legile naturii.
Nu numai un om de cultura poate transmite din intelectualitatea lui, ci si un om cu elevatie sufleteasca se face benefic simtit. E o consecinta naturala a experientei avute, pentru ca se fac anumite concentrari de forte din trupul omului care pot într-adevar actiona asupra fiintelor din jur. Importanta acestui lucru nu tine de categoria de „sens„ al vietii, ci – pur si simplu – este un mod de a da un ajutor, ca si o doctorie unui nelinistit, chiar daca nu face parte dintr-o categorie majora. E un fel de involuntara filantropie. Important ar fi ca acela care a reusit sa faca anumite deschideri în inima lui sa-i poata influenta prin prezenta sa pe cei ce vor sa progreseze si pe cei cu care vine în contact.
MC : Îti trebuie o anumita puritate sufleteasca, o riguroasa disciplina, un echilibru ca sa poti „suporta„ un examen atât de sever ca acela la care-i supuneti dvs. pe oamenii pe care-i cunoasteti, tocmai din dorinta de a-i ajuta sa-si dezvolte calitatile lor cele mai de pret si sa-si înfrânga defectele. As spune chiar ca se face o selectie naturala a acestor oameni prin însasi puterea pe care o emana fiinta dvs. Eu sunt una dintre „beneficiarele„ acestei prezente… si stiu ca nu sunt singura. Pentru câtiva dintre oamenii din jurul dvs., simpla prezenta a însemnat un punct important în viata lor. Am înteles din comparatiile dvs. ca – în afara de o maturitate a fiintei – dupa prima experienta s-a mai ivit ceva ca sa se poata produce cea ce-a doua experienta. Puteti sa explicati ce anume s-a întâmplat?
HYS : De îndata ce întâmplarile vietii mi-au permis sa nadajduiesc ca as putea gasi un om care sa ma poata ajuta sa progresez cf. proverbului „atunci când discipolul e gata, maestrul e lânga el„, am îndraznit sa pornesc în cautarea acelui om.
În primul rând si cel mai important, calea abrupta consta în întelegerea exacta a problemei. Scopul devine de la sine clar. Într-adevar, se cere o luciditate a participarii si deci – e de la sine înteles – în acelasi timp, depasirea orgoliului mintal. Aceasta depasire a orgoliului e lucrul cel mai greu de înfaptuit, mai ales pentru intelectuali. Dupa ce ai muncit o viata sa-ti ascuti inteligenta, sa te cultivi, sa memorezi, nu-i usor sa-ti dai seama ca trebuie – la un moment dat – sa renunti si sa faci un vid mental, ramânând însa cu atentia constientului în deplina luciditate si putere. Performanta acestei reusite de care am mai vorbit si am putut sa o enunt în câteva cuvinte este – repet – lucrul omenesc cel mai dificil de realizat. Trebuie stiut ca aceasta traire lucida, constienta, este egala cu starea de somn adânc fara vise, dar constient. Starea aceasta cere o mare putere de atentie si de stapânire de sine. Cel mai trist lucru al vietii nu este sa fi avut nenorociri si greutati (suficient de triste si ele în sine), ci sa mori dupa o viata întreaga fara sa fi progresat realmente câtusi de putin, fara sa te fi înnobilat, fara sa fi înteles ca viata este sacra.
MC : Ce înseamna a lucra cu un maestru?
HYS : As relua comparatia de adineauri cu profesorul de pian care sta lânga elev si observa greselile si capacitatea acestuia. As mai spune ca prezenta unui om inteligent te stimuleaza, as mai spune ca daca stai la soare îi simti puterea si trupul tau reactioneaza la caldura razelor lui… Toate aceste comparatii sunt facute pentru a ma apropia cât de cât de explicatia pe care mi-o ceri. Am amintit de vindecarile facute prin prezenta unui om dotat, capabil sa vindece. Eu as afirma ca un om realizat spiritual are o influenta incontestabila . Disciplina însa, cât si prezenta maestrului, nu pot fi suficiente decât daca esti si tu capabil, ca discipol, sa primesti influente.
MC : Ce înseamna aceasta?
HYS : Înseamna a face vid (care nu e acelasi lucru cu neantul!) în gândire, a face loc dar fara sa adormi, ca sa se poata manifesta (veni la suprafata) o noua dimensiune ce exista virtual ca o realitate în orice om.
Acest vid nu este un gol de atentie, ci – dimpotriva – necesita o concentrata atentie (dar fara gând), o asteptare constienta ca sa vezi ce se va întâmpla în acel vid pe care l-ai provocat voit. Repet ceea ce am
spus mai devreme: concentrarea este egala cu somnul adânc (fara vis), dar fara sa dormi. Acest vid este întrucâtva comparabil cu atentia necesara pentru a asculta o muzica sau o voce îndepartata. Foarte multa lume poate marturisi ca a gasit în somn rezolvarea unor probleme pe care de mult nu le putea rezolva.
[„Vid„ nu înseamna – tehnic, practic vorbind – decât a face totala liniste în mental, fara sa adormi, ca sa se poata manifesta în acel „Vid„ o noua dimensiune a constiintei. Nici „Nirvana„ nu este „Neant„, ci numai o noua stare concreta, cu imensa influenta asupra vietii. Inspiratia, intuitia nu sunt decât vestibulul care deschide omului posibilitatea unei trairi superioare ca factor natural al manifestarilor constiintei vietii]
„Vidul„, „Iluzia„ nu sunt decât simbolul efortului tehnic facut de catre om pentru a-si câstiga acea stare de pasivitate constienta ca sa poata iesi la iveala dimensiunea noua virtual existenta în inima fiecarui om si care este o realitate. Orice om – suficient de matur si pregatit poate reusi sa aduca la suprafata constiintei forta latenta ce zace în inima lui.Vorbesc de inima, nu de sentiment, ci de locul organic al trupului omenesc. A zice inima calda, inima deschisa, inima generoasa, inima fierbinte nu sunt artificii de stil, ci realitati concrete: inima e „vie„, participa.
Gasesc ca-i valabil ce spunea Maistre Eckhart, anume ca îi este dat omului sa traiasca multa vreme pentru a putea progresa: de aici dragostea acestuia pentru viata.În timpul zilei, în starea de veghe – în acea stare pe care budistii o numesc „vis„, brahmanii „iluzie„ – îi este data omului posibilitatea de a progresa, de a dori, de a avea aprehensiunea trairii de a lucra tehnic, a gândi la o asa-zisa înfaptuire a înnobilarii lui. Aspiratia spre progres, munca pentru a realiza o performanta evolutiva este dovada suficienta a realitatii vietii.
Daca efortul meu ar fi o eventuala desteptare din visul vietii si deci o posibila participare directa cu aceasta desteptare, totusi în timpul visului acestei vieti m-am pregatit, am înteles, am luptat prin tehnici adecvate pentru a ma destepta din visul vietii. Viata este o forta, o realitate de care trebuie sa luam seama daca vrem sa progresam. Permanenta realitate a Existentului în toate modalitatile lui nu poate fi negata, ci – dimpotriva – traita, studiata si folosita spre maximum de beneficiu general. Omul – ca o formula practica de viata – trebuie sa se adapteze eternitatii în care e cuprins. Aceste probleme – care formeaza substratul cartilor pe care le-am scris si al personajelor pe care le-am creat – reprezinta chiar substratul întregii mele vieti. Stiu, nu sunt o specialista în aceste probleme, dar sunt un om care a încercat sa verifice practic virtualitatea practica si tonica a potentialului uman. Am luptat de când ma stiu împotriva a tot ceea ce este obscur si n-am suportat nici în acest domeniu atitudinea unor oameni care fara sa verifice adevarul se cred detinatori ai unor secrete ce le confera un grad de superioritate, un fel de snobism steril si stupid, din pacate destul de frecvent.
Ion Vinea - Întâlnire
Mâinile tale sunt albe şi cinstite
şi ochii tăi sunt de la Dumnezeu,
cum şi-i închipuiră călugării, albaştri.
Semeni cu floarea-soarelui când e ostenită.
Dăcă vrei vom merge lung pe chei
de-a lungul apelor supuse sorţii lor,
vei şti atunci că tu eşti cea chemată
şi ai să-mi fii ca steaua preacurată
când toate rănile mă dor. 1915
Ion Vinea - Stelele
si tacerea e atât de vesnica încât aud vrabia timpului fosnind
scurt între ramuri.[...]
Si iata ca vis sau dementa, - nu mai stiu pentru cine ma întreb
caci ma gândesc ca cerul e opac ca pleoapele ei
ca linistea asta n-am mai simtit-o de demult.
Iubita mea [...]
ce vedenii sapi în perne cu fruntea ?[...]
iubita mea [...]
vezi cum s-au destins si dorm pe umbre si lumini crengile [...]
cum se sting luminile la ferestre
cum se netezeste totul marginit în liniile lui clare
acoperisurile geometrice si cupolele de stuh
muchia dealurilor cu paduri marete si roua,
matasea cerului taiata de taina zarilor si stelele
stelele
stelele
stelele.
Ion Vinea - Revedere
- Ma dor în mine drumurile înapoi.- Esti palida, ochii tai sunt mai mari.
- Te-am asteptat, fiindca te-am gonit.
- Am fugit sa gasesc o departare mai adevarata.
Peste tot locul e deopotriva de departe si de aproape de tine.
- Mai sunt în sufletul tau aceeasi?
În ce întuneric am ratacit...
- Am smuls împleteala cântecului nostru care
s-a pierdut ca firele unui izvor dezbinat de stânci.
- Tu care ai stins celelalte povesti
te-am urmarit cu visul în orase mari cu steaua ta deasupra.
- Am vrut sa-mi creasca numele ca o veste catre tine.
- Te-am vrut frumos ca un catarg care se-ndeparteaza
si te-am lasat sa pleci.
- Te-am regasit ca o rugaciune din copilarie, dar gândurile
mele nu mai cred.
Ion Vinea Celei venite
Să-mi fie mâinile tale ultimele
ce aştern inimii
zăpada liniştii dintâi
ca peste un mormânt nou de toamnă.
să fie ochii tăi soarele sumbru
al lumii somnului
spre care-mi învie sufletul.
să-mi fie glasul tău adierea
depărtatelor mări în cari s-au stins clopotele
grele ale rugăciunilor.
să-mi fie pletele tale
salcia de seară
în care mai tremură
uitatele şoapte.
să-mi fie sufletul tău sărut
pe reci pleoape
şi lacrima ta
cugetul limpede
al clipei din urmă.
să fie iubirea târzie
valul care ne leagănă
în veşnicie. 1925
In fiecare seara, inainte sa ma culc, privesc spre cer si multumesc pentru ceea ce este bun in viata mea. Cand ma simt coplesit spun o rugaciune pe care Dr. Norman Vincent Peale a scris-o in cartea sa plina de inspiratie. The Power of Positive Thinking (C.R. Gibson, 1970) :
"Cred ca azi va fi o zi minunata! Cred ca pot rezolva cu succes toate problemele care se vor ivi astazi! Ma simt bine fizic, psihic si emotional. E minunat sa traiesti! Sunt recunoscator pentru tot ce am avut, pentru tot ce am acum si pentru tot ce voi avea. Lucrurile nu se vor narui. Dumnezeu este aici, este cu mine si El ma va ajuta sa trec peste toate. Ii multumesc Domnului pentru fiecare lucru bun in parte." Peter Colwell - Cheia succesului
"Cred ca azi va fi o zi minunata! Cred ca pot rezolva cu succes toate problemele care se vor ivi astazi! Ma simt bine fizic, psihic si emotional. E minunat sa traiesti! Sunt recunoscator pentru tot ce am avut, pentru tot ce am acum si pentru tot ce voi avea. Lucrurile nu se vor narui. Dumnezeu este aici, este cu mine si El ma va ajuta sa trec peste toate. Ii multumesc Domnului pentru fiecare lucru bun in parte." Peter Colwell - Cheia succesului
sâmbătă, 15 iunie 2013
Crystal clear pointers from Jean Klein
"Living is to be found in the timeless Now”
"When you are attentive to a tree or flower, the perception, shape, name and concept are not the only things present. There is also the All-presence that you share with them and that you are both part of. The very name and form spring forth from this eternal background, the All-presence. This is instantaneous awareness that cannot be reached by thought.”
"When I observe myself, I am really forced to admit that every day I am the prisoner of a thousand unsatisfied desires, or desires whose satisfaction brings me no permanent bliss. So it seems to me that instead of endless running from one desire to another, it would be better to stop and examine the true nature of desire. If this investigation is successful you will penetrate the nature of the true aim of all desire. What any desire really aims at, is a state of non desire. This non desire is a state in which we demand absolutely nothing. Thus it is a state of extreme abundance, of fullness. This fullness is revealed as being bliss and peace. You now know that you are really seeking nothing else but fullness and absolute peace. Now that you have understood the inner nature of your ultimate goal, you perceive that the ultimate goal is, in fact, not a goal, that is to say an end towards which you strive, but that the ultimate state can only be the consequence of relaxing and letting go. Liberation is not to be obtained by collecting and accumulating, but by being rooted in a state of being which is truly ours and in which we live constantly without knowing it. Even if we wished to, we could not live for a single moment outside of this state.”
http://jeanklein.wordpress.com/writings/
"Living is to be found in the timeless Now”
"When you are attentive to a tree or flower, the perception, shape, name and concept are not the only things present. There is also the All-presence that you share with them and that you are both part of. The very name and form spring forth from this eternal background, the All-presence. This is instantaneous awareness that cannot be reached by thought.”
"When I observe myself, I am really forced to admit that every day I am the prisoner of a thousand unsatisfied desires, or desires whose satisfaction brings me no permanent bliss. So it seems to me that instead of endless running from one desire to another, it would be better to stop and examine the true nature of desire. If this investigation is successful you will penetrate the nature of the true aim of all desire. What any desire really aims at, is a state of non desire. This non desire is a state in which we demand absolutely nothing. Thus it is a state of extreme abundance, of fullness. This fullness is revealed as being bliss and peace. You now know that you are really seeking nothing else but fullness and absolute peace. Now that you have understood the inner nature of your ultimate goal, you perceive that the ultimate goal is, in fact, not a goal, that is to say an end towards which you strive, but that the ultimate state can only be the consequence of relaxing and letting go. Liberation is not to be obtained by collecting and accumulating, but by being rooted in a state of being which is truly ours and in which we live constantly without knowing it. Even if we wished to, we could not live for a single moment outside of this state.”
http://jeanklein.wordpress.com/writings/
Jean Klein despre unitate si relatie
“A fi uman inseamna a fi in relatie. Ca fiinte umane noi traim in relatie cu elementele, soarele, luna, pietrele din pamant si cu toate fiintele vii. Dar ce inseamna „a fi in relatie”, “a trai in legatura” cu ceva? In general, cand folosim acest termen, noi intelegem o legatura de un anumit gen intre entitatile individuale, obiect cu obiect, sau subiect cu obiect. Cuvantul legatura presupune aici separare, unirea impreuna a fractiunilor. Aceasta vedere fractionara a legaturii este pur conceptuala. Este o nascocire a mintii si n-are nimic de-a face cu perceptia pura, cu realitatea, cu ceea ce este real.
Cand noi traim liberi de toate ideile si proiectiile, intram intr-un contact real cu ceea ce ne inconjoara. Asadar, practic vorbind, inainte de a putea fi in relatie cu mediul nostru inconjurator, noi trebui sa stim cum sa fim in relatie cu ceea ce este cel mai apropiat de noi – corp, simturi si minte. Unica piedica in perceptia clara a starii noastre naturale este ideea puternica de a fi un individ separat, traind intr-o lume cu alte fiinte separate. Noi avem o imagine despre noi insine. Aceasta imagine poate fi mentinuta doar in relatie cu lucrurile si deci ea face obiecte din tot ce ne inconjoara – prieteni, copii, sotul sau sotia, inteligenta, contul in banca etc. – si intra intr-o asa-zisa relatie personala cu aceste proiectii. Strania idee de sine este o contractie, o limitare a intregului, a fiintei reale. Cand aceasta notiune moare, ne gasim expansiunea naturala, linistea, globalitatea fara periferie sau centru, exterior sau interior. Fara notiunea de individ nu exista nici o senzatie de separare si noi simtim unitatea cu toate lucrurile. Simtim cele din jur ca evenimente in intregul fara restrictii. Cand iubitul sau copiii nostri parasesc casa, sau cand contul la banca scade, este un eveniment in noi. Constienta ramane constanta.
Orice fenomen, orice existenta este o expresie in interiorul globalitatii si varietatile de expresie au un inteles si o legatura numai in lumina intregului. A fi in relatie inseamna a fi legat in interiorul intregului, intrucat nu exista nici o unire a fractiunilor, in intreg nu exista un altul. Strict vorbind, in relatia perfecta nu exista nici o legatura, nici o dualitate; exista numai globalitate. Toata perceptia tinteste direct spre fiinta noastra primordiala, spre liniste, spre non-starea naturala care este comuna intregii existente.
Astfel, in expresie umana “a fi in relatie” inseamna a te afla in comuniune cu intregul. In aceasta comuniune, asa-zisa prezenta a altora este resimtita ca o daruire spontana, iar propria noastra prezenta este o primire spontana. Nu mai exista senzatia de lipsa si, in consecinta, nici nevoia de a cere, deoarece simpla receptare ne aduce deschidere. Cand traim in deschidere, primul impuls este acela de a darui. A fi in deschidere si in miscare spontana de daruire inseamna iubire. Iubirea este meditatie. Ea este o noua dimensiune in viata.
In iubirea adevarata nu exista iubitor si iubit. Exista un moment care vine din corp pentru a celebra acea iubire in plan fizic. Senzatia de “a fi una” in senzatia corporala se iveste direct din unicitatea iubiri insasi.
Comportarea intre doi iubiti este o arta. Un artist apeleaza la cea mai inalta imaginatie a sa. Dar imaginatia trebuie folosita pentru a exalta iubirea, nu pentru a-i compensa lipsa. Ritmul biologic si imaginatia sunt conduse de iubire si doar iubirea poate reinnoi constant stimularea; altfel apare plictiseala.
Astazi, din pacate, se face o mare confuzie intre dorinta care decurge din ritmul biologic si dorinta care vine din minte si este repetitie mecanica. Exist atat de multa stimulare mentala, incat multi oameni au pierdut legatura cu ritmurile lor biologice si a devenit indolenti sau lacomi in mod mecanic. Repetitia mecanica impiedica ritmul natural. In repetitia mecanica exista doar a lua si a folosi. Cand mintea, memoria, intervin, corpul nu mai este deschis in toate capacitatile lui; atunci stimularea senzuala nu mai este puternica si tu o compensezi cu imagini si efort. Este un cerc vicios.
Trebuie sa te lamuresti in legatura cu natura dorintei tale. Nu lasa informatia de mana a doua sa te influenteze. Exista doar iubire si in aceasta iubire barbatul si femeia apar uneori. Nu exista obicei, nici reflex automat in aceasta aparitie. Cele mai mult dintre asa-zisele raspunsuri ale oamenilor sunt doar obiceiuri si reactii.
Cand totul apare in iubire si dispare in iubire, este o expresie a iubirii, de ce sa traiesti in restrictie? Nu-i prezent nici un barbat sau vreo femeie, exista doar iubire. Aceasta iubire neconditionata poate fi transpusa la nivel biologic, dar ceea ce se numeste sexualitate nu exista pentru mine. Cand exista numai un act biologic sau niste sentimente temporare, exista adesea un sentiment de pierdere ulterioara a ceva. Asta creeaza o reactie psihologica de aversiune sau de indiferenta de care poti sa nu fii constient. Poti fi constient doar ca ai pierdut interesul pentru celalalt. Intr-o relatie bazata in primul rand pe biologie exista separare. Dar in momentul in care functia biologica este o extensie a trairii in unitate, nu exista nici un sentiment de separare.Bucuria unitatii este iubire adevarata si niciodata nu-si va pierde atractia.
In expresia iubirii, totul este moral. Tu esti un poet, un artist, un muzician. Tu celebrezi cu toata fiinta ta.
In relatia unei personalitati cu alta, a unei imagini cu alta, exista numai conformare, exploatare si cerere, constrangere si violenta. In intimitatea suprema exista sensibilitate si un puternic simt al frumusetii si elegantei. Relatia trupeasca este incununarea pe plan fizic a impartasirii comune a unei stari spirituale. Dar, pentru ca relatia trupeasca sa fie ridicata la asemenea inaltimi, ea trebuie sa vina ca o revarsare spontana intre doi indragostiti care traiesc cu adevarat in uniune.”
Jean Klein - Martorul eternităţii
„Te-ai
obişnuit să trăieşti în fracţiuni. Când imaginea de sine moare, tu
trăieşti în întreg. Această împlinire nu poate fi niciodată obiectivată,
deoarece nu există niciun agent autorizat s-o gândească. Ea poate fi
trăită. Tu trebuie să te familiarizezi cu moartea. Este un nou
sentiment. Un sentiment fără sentiment. Tu îţi imaginezi că moartea
imaginii de sine este o absenţă. Dar asta o spune doar ego-ul în numele
propriei lui supravieţuiri. Ieşi afară din cercul vicios al trăirii în
lumea îngustă a ego-ului. Moartea ego-ului nesigur te lasă în deplină
securitate. Astfel, ceea ce este insecuritate din punctul de vedere al
eu-lui relativ, este securitate absolută în ceea ce priveşte fiinţa ta
întreagă.”
Născut în 1916, într-o
familie de muzicieni, Jean Klein a copilărit la Brno, în Cehoslovacia,
călătorind apoi în Germania şi Austria, către Viena şi Berlin. În timpul
adolescenţei sale, cuprins de o sete de cunoaştere şi o „profundă
dorinţă către libertate”, a citit foarte multe lucrări aparţinând lui
Dostoievsky, Nietzsche, Krishnamurti. La vârsta de 16 ani, influenţat de
scrierile şi filosofia lui Gandhi, a devenit vegetarian. Însă fiinţa
care a avut cel mai mare impact asupra sa, prin mesajul transmis în
scrierile sale, a fost Rene Guenon, cu a sa lucrare „Simbolismul
crucii”. În urma citirii acestei cărţi, Klein a avut pentru prima oară
intuiţia posibilităţii de a fi sau a deveni o parte integrantă a
Totului, a unităţii divine. La vârsta de 17 ani, a experimentat o primă
„trezire a conştiinţei”, pe care o descrie astfel: „Aşteptam, într-o
după amiază călduroasă, venirea unui tren. Nu era nimeni pe peron, iar
peisajul nu mă atrăgea în niciun fel. Era linişte. Trenul întârzia, iar
eu aveam sentimentul că aştept fără a aştepta; eram relaxat şi mintea
era liniştită, fără niciun gând care să-mi capteze atenţia. La un moment
dat, un sunet neobişnuit m-a făcut să devin conştient de liniştea din
jurul meu. Nu era o linişte obiectivă de care devenisem conştient, aşa
cum adeseori se petrece când ne aflăm într-un loc calm unde, brusc, un
sunet străpunge tăcerea. Nu, devenisem conştient de acea linişte şi pace
aflată dincolo de liniştea exterioară. Era ca o stare interioară de
fundal, care m-a ajutat să devin un martor atât în ceea ce priveşte
evenimentele lumi interioare, cât şi în cazul celor exterioare”.
„Am ştiut pentru prima dată că sunt cu adevărat prezent”
La
maturitate, a devenit medic, iar în 1933 a părăsit Germania trăind, în
timpul celui de-al doilea război mondial, în Franţa. În tot acest timp
însă, nevoia interioară de a găsi „o împlinire” reală, sufletească, l-a
determinat să plece în India. Nu plecase în căutarea unui Ghid
spiritual. Chiar el afirmă că: „Am lăsat în urmă toate referinţele la
experienţele trecute. De aceea, am avut o stare de deschidere, de
receptivitate faţă de tot.” A întâlnit totuşi, la Bangalore, un
Învăţător, pe care el l-a numit simplu Pandiji, şi care l-a iniţiat în
înţelepciunea ADVAITA, aceeaşi înţelepciune a non-dualismului răspândit
de învăţăturile lui Ramana Maharishi sau Nisargadatta Maharaj.
„Învăţătorul meu sublinia mereu faptul că toate percepţiile au nevoie de
Înţelegerea Ultimă. Dar o astfel de înţelegere nu poate fi obiectul
percepţiei. Odată ce falsa identificare cu corpul este îndepărtată,
aceasta ne va conduce firesc la întrebarea «Cine sunt eu?» – iar cel
care întreabă este chiar el răspunsul viu. Căutătorul este el însuşi
ceea ce caută.” Într-o dimineaţă, „între somnul profund şi trezire, am
avut sentimentul dispariţiei tuturor reziduurilor «eu-lui» meu, fiecare
din aceste reziduuri fiind convins, până în acel moment, că el este cel
care execută, cel care trăieşte, cel care suferă sau este fericit. Toate
acestea au dispărut complet şi am fost «cuprins» în deplinătatea
conştiinţei mele de o lumină atotpătrunzătoare. Aceasta a fost trezirea
la Realitate, în acel «Eu sunt» inefabil. Am ştiut atunci, pentru prima
oară, că sunt cu adevărat prezent, nu ca un concept, ci ca o fiinţă
divină aflată în afara condiţionărilor timpului şi spaţiului. În această
stare, aflată dincolo de toate coordonatele cunoscute, non-stare, de
fapt, am trăit cea mai deplină libertate şi fericire”,
Când eşti pregătit, Ghidul spiritual apare
Din
acel moment, el a simţit nevoia să împărtăşească şi altora această
învăţătură care devenise pentru el o realitate vie, luminoasă
integrantă. A început să predea în jurul anului 1960, timp de aproape 40
de ani (a murit în 1990, în Santa Barbara, California). El spunea
despre sine că aparţine unei linii de maeştri „de un gen mai special”.
„Niciodată nu m-am prezentat ca fiind un învăţător. Ghidul spiritual
apare numai atunci când i se cere.” „Nu poţi căuta un Învăţător,
deoarece tu nu şti ce cauţi. Nu poţi înţelege, nu poţi concepe un ghid.
Poţi doar să cauţi funcţii secundare, nume, reprezentări exterioare,
puteri magice, personalitate etc. Tot ce poţi face este să fii deschis
pentru ca învăţătorul să te găsească.”
Învăţătura
sa are la bază conceptul atât de cunoscut al ADVAITA-ei, care spune:
„Singurul fapt care este sigur este că tu eşti. «Eu sunt» cert. „Eu sunt
acesta” nu este. Luptă-te să descoperi ceea ce eşti tu în realitate.”
„Tu
eşti conştiinţa primară. Viaţa este doar conştiinţa primară. Te afli
între două gânduri sau două percepţii. Recunoşti momentele de adevăr din
viaţa ta, atunci când remarci că tu exişti şi în intervalul dintre două
gânduri.” Şi cine există de fapt în acele momente? Sinele, Eu-l suprem,
Martorul obiectiv, subiectul ultim, cel care nu poate fi cuprins în
nici o coordonată spaţio-temporală, pentru că el este pe deplin liber de
toate condiţionările, iar esenţa sa este iubirea.
Descoperă Sinele în intervalul dintre două respiraţii
Se
poate pune acum întrebarea: „Dacă adevărata noastră natură este liberă
şi iubitoare, de unde apar sentimentele de ataşament, posesivitate,
teamă, de unde apare dorinţa şi chiar lumea însăşi?” „Lumea cu nume şi
forme este rezultatul activităţii minţii. Ignoranţa (AVIDYA) începe în
acel moment în care ego-ul ia nume şi forme pentru a separa
realităţile”. „Ego-ul, conştiinţa de sine ca individ, este doar un
concept între multe altele. El este creat de societate, părinţi şi
educaţie şi se cristalizează ca un complex de date şi experienţe. Nu
există nici un ego care să poată fi descris. Mai degrabă există două,
trei, o mie de „eu”-uri. Poţi avea un set diferit de caracteristici din
partea apropiaţilor tăi, dar această colecţie de caracteristici nu eşti
tu. Fiecare „eu” corespunde unei situaţii diferite, dar întrucât memoria
reţine „eu”-ul mult timp după trecerea acelei situaţii, diferitele
ego-uri sunt adesea în conflict în colecţia pe care o numim
personalitate. Nu există nici o posibilitate de a circumscrie agregatul
de „eu”-uri memorate, iar dacă tu vezi că el este un obiect care poate
fi perceput ca şi altele, vei constata că nu este vorba de ceva
constant. Ideea unui ego care ocupă un centru psihic este o presupunere.
Dă la o parte toate caracteristicile, tot ceea ce crezi că eşti tu
însuţi, tot ce este fenomenal – ce mai rămâne? Doar fiinţa, liniştea,
prezenţa.”
Fii observatorul reacţiilor tale
Cum
putem evita identificarea cu corpul şi cu reprezentările şi proiecţiile
minţii? Primul pas este ceea ce Klein numeşte a fi conştient sau atent
în permanenţă, a nu fi limitat de niciunul dintre cele cinci organe de
simţ şi nici de minte. „Trebuie să explorezi. Asta înseamnă că ceea ce
deja ştii trebuie să se oprească. În viaţă trebuie să fii la fel de nou
ca un copil. Trebuie să fi alert când te asculţi pe tine însuţi sau pe
cei din jurul tău. Manifestă un interes sporit faţă de propria-ţi
poveste. Priveşte-ţi reacţiile. Ori de câte ori îţi observi reacţiile,
tu încetezi să le fi complice. Şi fiind lipsite de combustibil, ele
slăbesc. În general, când spui: „Eu cunosc această persoană, poem,
tablou”, ceea ce cunoşti este doar o reacţie. Dar când trăieşti liber de
orice reacţie, te afli într-o nouă dimensiune, care este întotdeauna
interesantă.”
„Nu
este nimic de încercat, de adăugat sau de scăzut din viaţa pe care o
trăieşti. Trebuie doar să fi vigilent, să vezi obiceiurile gândirii şi
modul cum acestea ne limitează. Când vedem că aproape toată existenţa
noastră este repetiţia mecanică, păşim automat în afara modelului şi în
observare. Toate încercările de a ne schimba pe noi înşine se bazează pe
interpretarea care presupune existenţa unui interpret, dar când nu
există niciun interpret, nici un centru individual de referinţă, accentul
cade spontan pe observarea de sine.” Această vigilenţă permanentă este
primul pas ce ne conduce către realizarea de Sine, „adevărata noastră
natură”, către pura spontaneitate.
„Pentru a
descoperi spontaneitatea, trebuie să mergi dincolo de moralitatea
convenţională stabilită de societate. Spontaneitatea este iubire şi
apare din cea mai mare inteligenţă şi integrare. Este trăirea clipă de
clipă în suprema artă a renunţării unde conflictul nu este cunoscut.
Acţiunea care porneşte din gând, obişnuinţă, emoţie, dorinţe oarbe şi
instinct este forţată şi nu poate fi spontană. Spontaneitatea răsare din
liniştea meditativă. Ea nu poate fi dirijată; nici un sistem sau
tehnică nu te poate învăţa spontaneitatea.
De
fapt, devii repede dependent de metodele de excludere şi de disciplină
şi acestea conduc la o stare de sensibilitate redusă şi la o comportare
automată şi mecanică. În vigilenţă şi ascultare, mintea suferă o
transformare penetrantă, în care intelectul îşi vede limitele şi este
iluminat, nu mai este confuz, nestatornic şi auto-centrat. El devine
liniştit, meditativ. Agitaţia conştientă şi inconştientă trebuie să ia
sfârşit prin observare şi neînţelegere, pentru ca spontaneitatea să le
ia locul. Când noi ne îndreptăm spre sursa acţiunilor noastre din
trecut, observăm cum dorinţele ascunse ale minţii subconştiente neagă
acţiunea spontană ce răsare din libertate.
Sfârşitul procesului de devenire este începutul spontaneităţii. Spontaneitatea este umplerea de energie. Este iubire.”
Sfârşitul procesului de devenire este începutul spontaneităţii. Spontaneitatea este umplerea de energie. Este iubire.”
„ - Cum pot să devin liber – senzaţia de a fi o entitate individuală?
- Întâi acceptă complet tot ceea ce crezi că eşti. Când accepţi pe deplin tot ceea ce consideri că eşti, te vei găsi deodată în deschidere şi atunci vei vedea că aceasta este natura ta reală şi nicidecum presupunerile tale despre caracterul tău. În deschidere, tu eşti conştient că tot ce gândeşti, tot ce apare, nu eşti tu. Când îţi accepţi corpul, simţurile şi mintea şi constaţi că ele sunt doar obiecte ale percepţiei tale care apar în tine, descoperi o nouă dimensiune în spatele credinţelor tale. Vei fi absorbit de această nouă dimensiune şi vei vedea că ceea ce consideri a fi tu însuţi este doar o expresie a ceea ce eşti. Apoi vei trăi complet integrat, conştient în totalitatea ta.”
- Întâi acceptă complet tot ceea ce crezi că eşti. Când accepţi pe deplin tot ceea ce consideri că eşti, te vei găsi deodată în deschidere şi atunci vei vedea că aceasta este natura ta reală şi nicidecum presupunerile tale despre caracterul tău. În deschidere, tu eşti conştient că tot ce gândeşti, tot ce apare, nu eşti tu. Când îţi accepţi corpul, simţurile şi mintea şi constaţi că ele sunt doar obiecte ale percepţiei tale care apar în tine, descoperi o nouă dimensiune în spatele credinţelor tale. Vei fi absorbit de această nouă dimensiune şi vei vedea că ceea ce consideri a fi tu însuţi este doar o expresie a ceea ce eşti. Apoi vei trăi complet integrat, conştient în totalitatea ta.”
„ - Ce ne motivează să căutăm?
- Dorinţa arzătoare de a te găsi pe tine însuţi. Natura ta adevărată te atrage chiar fără să ştii.”
- Dorinţa arzătoare de a te găsi pe tine însuţi. Natura ta adevărată te atrage chiar fără să ştii.”
Jean Klein quotes
“It is only through silent awareness that our physical and mental nature can change. This change is completely spontaneous. If we make an effort to change we do no more than shift our attention from one level, from one thing, to another. We remain in a vicious circle. This only transfers energy from one point to another. It still leaves us oscillating between suffering and pleasure, each leading inevitably back to the other. Only living stillness, stillness without someone trying to be still, is capable of undoing the conditioning our biologoical, emotional and psychological nature has undergone. There is no controller, no selector, no personality making choices. In choiceless living the situation is given the freedom to unfold. You do not grasp one aspect over another for there is nobody to grasp. When you understand something and live it without being stuck to the formulation, what you have understood dissolves in your openness. In this silence change takes place of its own accord, the problem is resolved and duality ends. You are left in your glory where no one has understood and nothing has been understood.”“The root of all desires is the one desire: to come home, to be at peace. There may be a moment in life when our compensatory activities, the accumulation of money, learning and objects, leaves us feeling deeply apathetic. This can motivate us towards the search for our real nature beyond appearances. We may find ourselves asking, 'Why am I here? What is life? Who am I?' Sooner or later any intelligent person asks these questions. What you are looking for is what you already are, not what you will become. What you already are is the answer and the source of the question. In this lies its power of transformation. It is a present actual fact. Looking to become something is completely conceptual, merely an idea. The seeker will discover that he is what he seeks and that what he seeks is the source of the inquiry.” Jean Klein, I Am
"The root of all desires is the one desire: to come home, to be at peace.”
Excerpt
“You were talking about giving up the personality.
Does giving up the personality include giving up the importance of
things that are meaningful to you and make you happy? Let us say you are
a musician, a composer, and you would like to find someone who supports
you, so you would be able to compose and get a deep satisfaction from
composing. Do you have to give that up when you give up the personality?
I would say, see that you are more than your personality. Why live in
restriction? In other words, see that you identify yourself as a
personality—you go around as a personality, you look at things around
you, beauty, truth, with this personality; that means you live in
restriction. See the real value of what you call the personality. Do not
identify yourself with it any more than you identify with your house or
your car. Then you are completely free. Nothing is wrong with the
personality, absolutely nothing.But do you have to give up that need for satisfaction from things that are important to the personality to get to the stage where you do not identify yourself with your personality, or are they simultaneously compatible?
See only that when you identify yourself with your personality you live in restriction. What is the use of the personality? Face your daily life free from restriction. See that all that is perceived, all that is thinkable is an expression of life, an extension of life. When you really understand that all existence is an expression of life and that the only mission of these expressions is to jubilate, to admire life, then you use your personality for thankfulness throughout your life; and then you use it in the right way.”
In the late 1980s Jean Klein was invited to give
seminars in the Santa Cruz Mountains of California. In this isolated,
peaceful mountain setting, a small group of students gathered with their
life questions. The conversations of the 1988 seminar were transcribed
and printed as a pamphlet entitled Mount Madonna Dialogues, but it was
felt that the contents of all of the seminars were rich and rewarding
enough to be gathered into a more substantial publication. ‘Living Truth’ is the result.
.
Excerpt“The root of all desires is the one desire: to come home, to be at peace. There may be a moment in life when our compensatory activities, the accumulation of money, learning and objects, leaves us feeling deeply apathetic. This can motivate us towards the search for our real nature beyond appearances. We may find ourselves asking, ‘Why am I here? What is life? Who am I?’ Sooner or later any intelligent person asks these questions.
What you are looking for is what you already are, not what you will become. What you already are is the answer and the source of the question. In this lies its power of transformation. It is a present actual fact. Looking to become something is completely conceptual, merely an idea. The seeker will discover that he is what he seeks and that what he seeks is the source of the inquiry.”
.
Excerpt“We have come to satisfy the inner need to know ourselves, to share our oneness, to hear directly what life is. To receive life one must be open to it. Life can only be understood by life. This means that the being open is life itself.
During these meetings, be open to the openness, allow yourself to be deeply impregnated by the sayings that come directly from life. To be impregnated, the mind must be free from wrong knowing, that is, free from imposing an independent existence on all that is objective. Nothing that can be known has existence in itself. It depends on a knower. The knower is consciousness. Only consciousness never changes. We must find out what never changes in us.”
Beyond Knowledge is a crystallization in word-form of this timeless wisdom. To read these dialogues is to enter into a scale of inquiry and clarity that knows no compromise. It carries one through to the end of thought and to the beginning of self-knowledge.
.
Excerpt“Questioner: In certain situations in life I feel blocked by a fear which prevents me from acting. How can I be free from this obstacle?
Jean Klein: First free yourself from the word, the concept, ‘fear’. It is loaded with memory. Face only the perception. Accept the sensation
completely. When the personality who judges and controls is completely absent, when there is no longer a psychological relationship with the
sensation, it is really welcomed and unfolds. Only in welcoming without a welcomer can there be real transformation.
We are in essence one with all existence; when we truly observe ourselves there is ultimately no observer, only observation – awareness.”
.
Be
Who You Are is one of the earliest published books of dialogues with
Jean Klein. Written in the lucid and eloquent style which characterises
his work, each chapter is composed of an introductory discourse followed
by questions and answers.“The ‘eternal present’, our theme in these meetings, lies within the depth of ourselves. It is the eternal awareness of the Self. Seen from the Ultimate, the world projected by the mind appears and disappears, in other words, it “becomes”. When we talk of time and space, it must be thoroughly understood that their reality is relative, it is a reality in the world of becoming. But beyond space-time is that stillness which knows no becoming.”
.
Transmission of the Flame“Your suffering is fundamentally because you feel yourself isolated. The moment you objectify yourself you are contracted. But be careful about taking yourself for nothing! Taking yourself for nothing is also something.”
.
.
.
.
.
The Ease of Being“Your physical appearance is the accidental result of two people and these two people are the accidental result of two other people. The birth with which you identify is completely accidental. The real birth is when you are free from the image which thinks it is born.”
.
.
.
.
.
.
Open to the UnknownMore dialogues with Jean Klein in Delphi, Greece in 1990.
.
.
.
.
.
.
.
The Book of Listening
Listening
was produced by the Jean Klein Foundation in single volumes (ten
volumes in total) over a six year period from 1989 – 1995. The Journal
was not widely circulated and we felt that the quality of the material
it contained warranted reissuing in one volume.As well as the original
material by Jean Klein (Dialogues, Q&A’s, prose pieces) interwoven
are extracts selected by Jean from his own favourite literature and
poetry, covering many ages and cultures, which complement the depth and
richness of his own expression.
Henriette Yvonne Stahl: "Puterea fără iertare a senzualităţii"
Senzualitatea si carisma sunt ipostaze ale fortei umane, acea forta
care lasa urme in semeni, captivandu-i, uneori, cu iradieri samanice.
Frumusetea fizica a devenit un idol de plastic, silicon si vopsea,
atunci cand este dramatic secatuita de spirit. Am ales-o ca prototip al
personalitatii feminine iesite din comun, prin frumusete, spirit si
esenta rara, pe scriitoarea Henriette Yvonne Stahl, careia ii apartine
sintagma din titlu. S-a nascut in 1900, din tata bavarez si mama
frantuzoaica, a fost cetatean roman si a trait 83 de ani. S-a scris
memorabil despre frumusetea, farmecul, misterul, prezenta eclatanta a
acestei femei care a facut sa vibreze viata literara si a ravasit
sufletele unor barbati fascinanti si celebri. "De cum a intrat in salon,
aparitia ei ne-a amutit pe toti tinerii de emotie si admiratie. Era o
aparitie stralucitoare, cu gatul alb si inalt de lebada. Decolteul
rochiei de culoarea visinei putrede, bratele goale dezvaluiau o carnatie
delicata, cu fragizimi de crin imaculat. Spre uimirea si incantarea
ascultatorilor, aceasta superba aparitie feminina se dovedea si o
scriitoare de mari intensitati psihologice si de rafinatii
intelectuale."(Ieronim Serbu, "Vitrina cu amintiri").
O artista stralucind intre personalitatile epocii
In 1925, a terminat "Conservatorul de Arta Dramatica", la clasa renumitului actor si profesor Ion Livescu. A jucat pe scena Teatrului National din Bucuresti, iar cronicarii timpului au remarcat entuziasti in prezenta si interpretarea sa "o halucinanta aparitie", "o artista a gestului", "un nou si autentic ales". Henriette Yvonne Stahl castigase insa un concurs de literatura, inca din 1924, cand Garabet Ibraileanu i-a recunoscut talentul si i-a publicat fragmente din primul sau roman, "Voica", in Viata romaneasca. Actrita a ales sa se retraga din fata reflectoarelor si aplauzelor, in favoarea a ceea ce avea sa ii devina destin, scrisul. Cand a mers la fotograful "Julietta" sa faca o fotografie pentru coperta primului sau roman, a fost intrebata daca poza este pentru concursul "Miss Romania" care era atunci in pregatire.
A renuntat, cum spuneam, la luminile rampei, dar, oricum, a trait printre stele. In preajma acestei femei speciale, fermecatoare, cultivata si talentata au fost cele mai reprezentative personalitati ale epocii. Henriette Yvonne Stahl era chemata de Regina Maria la Palatul Cotroceni, frecventa in mod obisnuit palatul Marucai Cantacuzino si Palatul Brancovenesc de la Mogosoaia al Martei Bibescu, opera, teatrele, saloanele aristocratiei, cenaclurile literare. Despre opera si personalitatea sa au scris, intre altii, Mihail Sadoveanu, Nicolae Iorga, G. Calinescu, Eugen Lovinescu, Al. Piru. Iar Mihail Sebastian a scris cu convingere, in revista Rampa (1933): "Domnisoara Stahl vorbeste cu oarecare cruzime despre barbati. O femeie lucida este un martor intolerabil pentru un barbat, chiar atunci cand il iubeste. Ridicolul, chiar in formele sale imperceptibile, nu-i scapa. Sunt gesturi de vanitate virila, pe care nu le iarta, pe care le identifica; sunt inocente sau grave terori, pe care le suporta numai placerea de a le observa".
Doi barbati celebri si un imens curaj
In 1931 l-a intalnit pe poetul, prozatorul si gazetarul Ion Vinea, cu care a trait o poveste de dragoste timp de 14 ani. "O mare iubire este la fel de rara ca un mare talent", spunea Henriette Yvonne Stahl, iar despre temperamentalul si aventurierul Vinea a scris transant: "Un singur vers al lui este mai valoros decat tot ce i se reproseaza".
In 1945 era recunoscuta, pretuita, celebra, avea 45 de ani si l-a cunoscut pe atunci pe debutantul Petru Dumitriu, autorul de mai tarziu al rasunatoarei trilogii "Cronica de familie". El avea 21 de ani si era inalt, frumos, elegant, inteligent si talentat. "Intalnirea mea cu Petru Dumitriu, intre multe intalniri neobisnuite din viata mea, a fost poate cea mai ciudata. Oricat mi s-ar fi spus pana atunci ca sunt frumoasa, ca arat bine, mi-a trebuit in 1945 un imens curaj sa-l accept langa mine pe acest splendid barbat, care avea cu 24 de ani mai putin decat mine", spune Henriette Yvonne Stahl in consistenta carte de confesiuni realizata de autoare impreuna cu Mihaela Cristea. Culmea este ca Ion Vinea i-a ramas alaturi, prieten apropiat, in timpul relatiai ei cu Petru Dumitriu, pe care l-a adoptat literar. Erau, desigur, priviti ca un cuplu excentric. Doamna Stahl l-a introdus pe Petru Dumitriu in societatea fostilor aristocrati, dar si in lumea scriitorilor, gazetarilor, artistilor. Obisnuiau sa ia masa la "Capsa" sau la "Athene Palace", costumati in tinute scumpe, pentru acea epoca, comandate la croitori de lux. Petru Dumitriu prezenta publicului spectator o desavarsita eleganta vestimentara, din recuzita careia faceau parte fracuri, esarfe de matase si costume impecabile. Circula cu masini de care se bucurau doar stabii timpului. Cancanurile nu sunt exclusiv apanajul prezentului. Majoritatea oamenilor de atunci era mai putin interesata de literatura celor doi, cat de faptul ca Ion Vinea, fostul partener al doamnei Sthal, l-a rugamintea acesteia, l-a sustinut si i-a netezit cararea lui Petru Dumitriu catre lumea buna. "Petru si cu mine ne intelegeam perfect. Au fost cei mai fericiti ani. Si dupa divort a venit sa ma vada zilnic, timp de sase ani, ca sa mai putem sta in continuare de vorba", povesteste in cartea-interviu. In urma fugii lui Petru Dumitriu din tara in Germania (1960), Henriette Yvonne Stahl a fost pentru scurt timp arestata. Le-a spus anchetatorilor, intre altele, ca da, stia de intentia lui, "dar a preferat un transfug unui sinucigas".
O femeie frumoasa invesmantata in cultura si talent
A scris romane de fina introspectie psihologica, proiectate pe fundalul social al epocii. Se slefuia si se perfectiona zilnic, traindu-si acut istoria, iubirile, patimirile si despatimirile prin cunoastere. Avea umor, era beata de viata pana la extaz si lucida vindecator, pana la detasare.
Henriette Yvonne Stahl citea enorm, scria in franceza si romana, traducea din marea literatura a lumii, avea preocupari ezoterice, experiente suprasenzoriale, credea ca, atunci cand discipolul e gata, maestrul apare. Maestrul dansei a fost Jean Klein, pe care l-a intalnit la Paris si care a condus-o pe "calea abrupta a intelegerii", care presupune, intre altele, depasirea orgoliului mental. In acelasi timp a avut o grija meticuloasa de tinuta sa, perlele, coafura, unghiile rosii sangeriu, parfumul, toaletele...
Personalitatea acestei femei confirma adevarul ca rasa inseamna si clasa, iar carisma tine in mod organic de inteligenta, cultura, talent. "Puterea fara iertare a senzualitatii" despre care vorbeste doamna Stahl atrage cu magnetismul spiritului acel rarisim "amor intellectualis".
Senzualitatea si carisma sunt ipostaze ale fortei umane, acea forta
care lasa urme in semeni, captivandu-i, uneori, cu iradieri samanice.
Frumusetea fizica a devenit un idol de plastic, silicon si vopsea,
atunci cand este dramatic secatuita de spirit. Am ales-o ca prototip al
personalitatii feminine iesite din comun, prin frumusete, spirit si
esenta rara, pe scriitoarea Henriette Yvonne Stahl, careia ii apartine
sintagma din titlu. S-a nascut in 1900, din tata bavarez si mama
frantuzoaica, a fost cetatean roman si a trait 83 de ani. S-a scris
memorabil despre frumusetea, farmecul, misterul, prezenta eclatanta a
acestei femei care a facut sa vibreze viata literara si a ravasit
sufletele unor barbati fascinanti si celebri. "De cum a intrat in salon,
aparitia ei ne-a amutit pe toti tinerii de emotie si admiratie. Era o
aparitie stralucitoare, cu gatul alb si inalt de lebada. Decolteul
rochiei de culoarea visinei putrede, bratele goale dezvaluiau o carnatie
delicata, cu fragizimi de crin imaculat. Spre uimirea si incantarea
ascultatorilor, aceasta superba aparitie feminina se dovedea si o
scriitoare de mari intensitati psihologice si de rafinatii
intelectuale."(Ieronim Serbu, "Vitrina cu amintiri").O artista stralucind intre personalitatile epocii
In 1925, a terminat "Conservatorul de Arta Dramatica", la clasa renumitului actor si profesor Ion Livescu. A jucat pe scena Teatrului National din Bucuresti, iar cronicarii timpului au remarcat entuziasti in prezenta si interpretarea sa "o halucinanta aparitie", "o artista a gestului", "un nou si autentic ales". Henriette Yvonne Stahl castigase insa un concurs de literatura, inca din 1924, cand Garabet Ibraileanu i-a recunoscut talentul si i-a publicat fragmente din primul sau roman, "Voica", in Viata romaneasca. Actrita a ales sa se retraga din fata reflectoarelor si aplauzelor, in favoarea a ceea ce avea sa ii devina destin, scrisul. Cand a mers la fotograful "Julietta" sa faca o fotografie pentru coperta primului sau roman, a fost intrebata daca poza este pentru concursul "Miss Romania" care era atunci in pregatire.
A renuntat, cum spuneam, la luminile rampei, dar, oricum, a trait printre stele. In preajma acestei femei speciale, fermecatoare, cultivata si talentata au fost cele mai reprezentative personalitati ale epocii. Henriette Yvonne Stahl era chemata de Regina Maria la Palatul Cotroceni, frecventa in mod obisnuit palatul Marucai Cantacuzino si Palatul Brancovenesc de la Mogosoaia al Martei Bibescu, opera, teatrele, saloanele aristocratiei, cenaclurile literare. Despre opera si personalitatea sa au scris, intre altii, Mihail Sadoveanu, Nicolae Iorga, G. Calinescu, Eugen Lovinescu, Al. Piru. Iar Mihail Sebastian a scris cu convingere, in revista Rampa (1933): "Domnisoara Stahl vorbeste cu oarecare cruzime despre barbati. O femeie lucida este un martor intolerabil pentru un barbat, chiar atunci cand il iubeste. Ridicolul, chiar in formele sale imperceptibile, nu-i scapa. Sunt gesturi de vanitate virila, pe care nu le iarta, pe care le identifica; sunt inocente sau grave terori, pe care le suporta numai placerea de a le observa".
Doi barbati celebri si un imens curaj
In 1931 l-a intalnit pe poetul, prozatorul si gazetarul Ion Vinea, cu care a trait o poveste de dragoste timp de 14 ani. "O mare iubire este la fel de rara ca un mare talent", spunea Henriette Yvonne Stahl, iar despre temperamentalul si aventurierul Vinea a scris transant: "Un singur vers al lui este mai valoros decat tot ce i se reproseaza".
In 1945 era recunoscuta, pretuita, celebra, avea 45 de ani si l-a cunoscut pe atunci pe debutantul Petru Dumitriu, autorul de mai tarziu al rasunatoarei trilogii "Cronica de familie". El avea 21 de ani si era inalt, frumos, elegant, inteligent si talentat. "Intalnirea mea cu Petru Dumitriu, intre multe intalniri neobisnuite din viata mea, a fost poate cea mai ciudata. Oricat mi s-ar fi spus pana atunci ca sunt frumoasa, ca arat bine, mi-a trebuit in 1945 un imens curaj sa-l accept langa mine pe acest splendid barbat, care avea cu 24 de ani mai putin decat mine", spune Henriette Yvonne Stahl in consistenta carte de confesiuni realizata de autoare impreuna cu Mihaela Cristea. Culmea este ca Ion Vinea i-a ramas alaturi, prieten apropiat, in timpul relatiai ei cu Petru Dumitriu, pe care l-a adoptat literar. Erau, desigur, priviti ca un cuplu excentric. Doamna Stahl l-a introdus pe Petru Dumitriu in societatea fostilor aristocrati, dar si in lumea scriitorilor, gazetarilor, artistilor. Obisnuiau sa ia masa la "Capsa" sau la "Athene Palace", costumati in tinute scumpe, pentru acea epoca, comandate la croitori de lux. Petru Dumitriu prezenta publicului spectator o desavarsita eleganta vestimentara, din recuzita careia faceau parte fracuri, esarfe de matase si costume impecabile. Circula cu masini de care se bucurau doar stabii timpului. Cancanurile nu sunt exclusiv apanajul prezentului. Majoritatea oamenilor de atunci era mai putin interesata de literatura celor doi, cat de faptul ca Ion Vinea, fostul partener al doamnei Sthal, l-a rugamintea acesteia, l-a sustinut si i-a netezit cararea lui Petru Dumitriu catre lumea buna. "Petru si cu mine ne intelegeam perfect. Au fost cei mai fericiti ani. Si dupa divort a venit sa ma vada zilnic, timp de sase ani, ca sa mai putem sta in continuare de vorba", povesteste in cartea-interviu. In urma fugii lui Petru Dumitriu din tara in Germania (1960), Henriette Yvonne Stahl a fost pentru scurt timp arestata. Le-a spus anchetatorilor, intre altele, ca da, stia de intentia lui, "dar a preferat un transfug unui sinucigas".
O femeie frumoasa invesmantata in cultura si talent
A scris romane de fina introspectie psihologica, proiectate pe fundalul social al epocii. Se slefuia si se perfectiona zilnic, traindu-si acut istoria, iubirile, patimirile si despatimirile prin cunoastere. Avea umor, era beata de viata pana la extaz si lucida vindecator, pana la detasare.
Henriette Yvonne Stahl citea enorm, scria in franceza si romana, traducea din marea literatura a lumii, avea preocupari ezoterice, experiente suprasenzoriale, credea ca, atunci cand discipolul e gata, maestrul apare. Maestrul dansei a fost Jean Klein, pe care l-a intalnit la Paris si care a condus-o pe "calea abrupta a intelegerii", care presupune, intre altele, depasirea orgoliului mental. In acelasi timp a avut o grija meticuloasa de tinuta sa, perlele, coafura, unghiile rosii sangeriu, parfumul, toaletele...
Personalitatea acestei femei confirma adevarul ca rasa inseamna si clasa, iar carisma tine in mod organic de inteligenta, cultura, talent. "Puterea fara iertare a senzualitatii" despre care vorbeste doamna Stahl atrage cu magnetismul spiritului acel rarisim "amor intellectualis".
REALITATEA ILUZIEI (1980 – 1982) Mihaela Cristea de vorba cu Henriette Yvonne Stahl (1900 – 1984)
HYS : Impresia de frumusete a fiintei lui si a muzicii lui [G. Enescu] mi-a dat un soc tonic, vital, sa lupt si eu pe masurile mele, pentru a nu degrada nimic din viata mea... Când l-am cunoscut mai bine, l-am gasit mai pamântean. Transfigurarea de înger, de titan era a concertelor. Acea daruire totala a marilor artisti care-i aseaza într-o înfratire aparte de transfigurare, poate fi exemplu pentru oameni sa nu dispere de mediocritatea atâtor alti oameni.
HYS : Pe printesa Maruca Cantacuzino Enescu a iubit-o toata viata, dar s-au casatorit cam la sfârsitul vietii lui. Grandoarea sufletului lui Enescu s-a putut arata si în dragostea pe care i-a purtat-o. Enescu era la Paris când a aflat ca Maruca – într-un act de disperare – si-a dat foc pentru Nae Ionescu. A lasat toate contractele balta si s-a întors în tara ca s-o îngrijeasca. Atunci s-a casatorit cu ea. El a iubit-o si asa desfigurata… O mare iubire este tot atât de rara ca un mare talent: nu-i e data oricui… Enescu stia sa cânte, stia sa iubeasca. Privindu-i, îmi devenea clar prin exemplul lor, ce e efemer într-un om si ce calitati ramân. Tineretea disparuse la amândoi, dar nobletea lui Enescu ramânea vie în fiinta lui. Nu cred ca Maruca l-a înteles vreodata pe Enescu, care era un om excesiv de modest. Dintr-o prea mare dragoste pentru ea, a îndurat cumplite umilinte din partea ei: este nobilitatea lui si ingratitudinea ei, care dincolo de o spoiala de cultura primita în familie, nu pricepea nimic din genialitatea lui Enescu. Ea credea ca daca are obârsie nobila si el nu, i-a facut o favoare ca l-a luat de barbat. Or, smerenia lui autentic taraneasca era cu adevarat nobila: fiecare gest, fiecare privire a lui erau distinse. Multa lume a spus ca s-a casatorit cu ea pentru ca era snob si voia sa parvina. Nu-i adevarat: el a iubit-o pur si simplu pentru ca avea ceva din chipul tarancilor lui Grigorescu, ceva autentic românesc… Foarte des iubim o iluzie, nu o realitate. A fost – daca vrei – crucea vietii lui, în afara genialitatii ce atârna pe umerii lui.
HYS : Impresia de frumusete a fiintei lui si a muzicii lui [G. Enescu] mi-a dat un soc tonic, vital, sa lupt si eu pe masurile mele, pentru a nu degrada nimic din viata mea... Când l-am cunoscut mai bine, l-am gasit mai pamântean. Transfigurarea de înger, de titan era a concertelor. Acea daruire totala a marilor artisti care-i aseaza într-o înfratire aparte de transfigurare, poate fi exemplu pentru oameni sa nu dispere de mediocritatea atâtor alti oameni.
HYS : Pe printesa Maruca Cantacuzino Enescu a iubit-o toata viata, dar s-au casatorit cam la sfârsitul vietii lui. Grandoarea sufletului lui Enescu s-a putut arata si în dragostea pe care i-a purtat-o. Enescu era la Paris când a aflat ca Maruca – într-un act de disperare – si-a dat foc pentru Nae Ionescu. A lasat toate contractele balta si s-a întors în tara ca s-o îngrijeasca. Atunci s-a casatorit cu ea. El a iubit-o si asa desfigurata… O mare iubire este tot atât de rara ca un mare talent: nu-i e data oricui… Enescu stia sa cânte, stia sa iubeasca. Privindu-i, îmi devenea clar prin exemplul lor, ce e efemer într-un om si ce calitati ramân. Tineretea disparuse la amândoi, dar nobletea lui Enescu ramânea vie în fiinta lui. Nu cred ca Maruca l-a înteles vreodata pe Enescu, care era un om excesiv de modest. Dintr-o prea mare dragoste pentru ea, a îndurat cumplite umilinte din partea ei: este nobilitatea lui si ingratitudinea ei, care dincolo de o spoiala de cultura primita în familie, nu pricepea nimic din genialitatea lui Enescu. Ea credea ca daca are obârsie nobila si el nu, i-a facut o favoare ca l-a luat de barbat. Or, smerenia lui autentic taraneasca era cu adevarat nobila: fiecare gest, fiecare privire a lui erau distinse. Multa lume a spus ca s-a casatorit cu ea pentru ca era snob si voia sa parvina. Nu-i adevarat: el a iubit-o pur si simplu pentru ca avea ceva din chipul tarancilor lui Grigorescu, ceva autentic românesc… Foarte des iubim o iluzie, nu o realitate. A fost – daca vrei – crucea vietii lui, în afara genialitatii ce atârna pe umerii lui.
joi, 13 iunie 2013
Intreaba natura
Intreaba soarele despre fericire si el iti va raspunde printr-un zambet calduros.
Intreaba
florile de nu-ma-uita despre uitare si ele isi vor striga numele cu
largi ecouri si vor imbratisa campia cu sunetul lor.
Intreaba curcubeul despre cum e sa vezi colorat...si el va picta dupa ploaie culori ce iti vor incanta inima.
Intreaba pasarile cum e sa vezi lumea....si ele iti vor ciripi din copaci despre calatoriile lor.
Intreaba
fluturii cum e sa zbori si ei se vor aduna in jurul tau si isi vor lasa
praful cel magic al aripilor lor deasupra ta...ca sa inveti sa zbori
usor printre flori si stele.
Intreaba
natura cum e sa traiesti si ea iti va raspunde prin dulci note
muzicale, te va invata cantecul pasarilor, fosnetul ierbii, susurul apei
cel bland, fosnetul frunzelor, zgomotul vantului, graiul lacustelor,
sunetul ploii ce se asterne pe camp.
luni, 10 iunie 2013
Focul zorilor
La rasarit sa fim doar noi
Tabloul miezului de vara
In grija timpului urnit
De etern si infinit
Prelins din seva astrului topit
De un amurg de abia trezit..
Surprins in stropi de roua
C-un tainic ciripit
Si zumzet surd in zare
Iar luna noua in surdina
C-un pas grabit si risipita..
Se naruie de sunet si culoare
Tresar in vis de alb orbit
Si sorb neincetat
O parte din tine
Izvorata din Soare
La rasarit sa fim doar noi
Tabloul miezului de vara
In grija timpului urnit
De etern si infinit
Prelins din seva astrului topit
De un amurg de abia trezit..
Surprins in stropi de roua
C-un tainic ciripit
Si zumzet surd in zare
Iar luna noua in surdina
C-un pas grabit si risipita..
Se naruie de sunet si culoare
Tresar in vis de alb orbit
Si sorb neincetat
O parte din tine
Izvorata din Soare
E o liniste blanda in casa inimii mele.
Un dor adanc ma indeamna sa scriu.
As vrea sa stii din nou ca Ingerii canta inca la vioara inimii tale.
Imi pare ca au trecut clipe cu miile de la ultimele ganduri asternute, daruite nemuririi. Imi pare ca uneori acopar iubirea cu alte ganduri, alte povesti.
Simt un fel de datorie, de a vorbi despre visele mele..asa cum vantul poarta puful papadiilor in zilele de primavara: lin, tacut, nevazut..si le imprastie peste tot pentru ca in primavara ce vine sa rasara flori galbene, nascute cu gandul la lumina.
La apus papadiile de inchid pastrand in ele dorinta unui nou rasarit. In timpul zilei se umple gradina de culoare..Apoi, cand obosesc..se transforma in puf si vantul le ia si le poarta.
Port in fiinta mea nevazuta visul de a ma mantui. Imi doresc ca la sfarsitul alergarii sa primesc cununa, sa fiu mostenitoare a Impartiei Luminii, sa nu mai plec niciodata de langa Cel Ce Ne-a Creat. Asa, sa locuiesc in povestea adevarata a binelui ce invinge raul, a printeselor salvate de printi, a copiilor ce nu mai obosesc in a se juca.
Ma simt raspunzatoare pentru pasii de aici, pasii mei, pasii tai..
Ma rog sa invat sa caut mai intai de toate Imparatia Cerurilor..pentru ca mai apoi sa o aduc in casa inimii. Stiu ca doar asa pot sa fiu blanda, iubitoare, rabdatoare, intelegatoare, altruista, compasiva..Si ma mai rog sa-mi fie faptele asemeni papadiilor. Sa actionez in lumina, sa ma inchid cand intunericul imi da tarcoale asteptand lumina, sa colorez viata celor din jurul meu si daca obosesc sa ma las purtata de Duhul datator de putere ca mai apoi, sorbind din plinatatea Cerului sa renasc spre a actiona in Lumina.
Multumesc Tatalui din Cer pentru ceea ce revarsa aici si acum!
Un dor adanc ma indeamna sa scriu.
As vrea sa stii din nou ca Ingerii canta inca la vioara inimii tale.
Imi pare ca au trecut clipe cu miile de la ultimele ganduri asternute, daruite nemuririi. Imi pare ca uneori acopar iubirea cu alte ganduri, alte povesti.
Simt un fel de datorie, de a vorbi despre visele mele..asa cum vantul poarta puful papadiilor in zilele de primavara: lin, tacut, nevazut..si le imprastie peste tot pentru ca in primavara ce vine sa rasara flori galbene, nascute cu gandul la lumina.
La apus papadiile de inchid pastrand in ele dorinta unui nou rasarit. In timpul zilei se umple gradina de culoare..Apoi, cand obosesc..se transforma in puf si vantul le ia si le poarta.
Port in fiinta mea nevazuta visul de a ma mantui. Imi doresc ca la sfarsitul alergarii sa primesc cununa, sa fiu mostenitoare a Impartiei Luminii, sa nu mai plec niciodata de langa Cel Ce Ne-a Creat. Asa, sa locuiesc in povestea adevarata a binelui ce invinge raul, a printeselor salvate de printi, a copiilor ce nu mai obosesc in a se juca.
Ma simt raspunzatoare pentru pasii de aici, pasii mei, pasii tai..
Ma rog sa invat sa caut mai intai de toate Imparatia Cerurilor..pentru ca mai apoi sa o aduc in casa inimii. Stiu ca doar asa pot sa fiu blanda, iubitoare, rabdatoare, intelegatoare, altruista, compasiva..Si ma mai rog sa-mi fie faptele asemeni papadiilor. Sa actionez in lumina, sa ma inchid cand intunericul imi da tarcoale asteptand lumina, sa colorez viata celor din jurul meu si daca obosesc sa ma las purtata de Duhul datator de putere ca mai apoi, sorbind din plinatatea Cerului sa renasc spre a actiona in Lumina.
Multumesc Tatalui din Cer pentru ceea ce revarsa aici si acum!
sâmbătă, 8 iunie 2013
vineri, 7 iunie 2013
You are getting used to
an empty head, isn't it?
And you say, "It's so much fun."
You know why it is so much fun?
Because YOU are not there.
You are slowly thinning away.
Sometimes I say, do the world
a favour and disappear,
then you are really you!
Then the Real is here,
which is the same as your Self, and you see: But wait a minute.
I have always been here.. Mooji
And you say, "It's so much fun."
You know why it is so much fun?
Because YOU are not there.
You are slowly thinning away.
Sometimes I say, do the world
a favour and disappear,
then you are really you!
Then the Real is here,
which is the same as your Self, and you see: But wait a minute.
I have always been here.. Mooji
joi, 6 iunie 2013
miercuri, 5 iunie 2013
luni, 3 iunie 2013
duminică, 2 iunie 2013
sâmbătă, 1 iunie 2013
“You can have it all. Just not all at once” Oprah Winfrey
"Omul cel mai fericit e cel care-i face fericiţi pe cât mai mulţi oameni." Denis Diderot
"Mergi unde vei vrea; şi vei găsi acolo şi conştiinţa ta." Denis Diderot
"Femeia este al cincilea anotimp." Grigore Vieru
"Iubeste si respecta FEMEIA. Priveste-o nu numai pentru alinarea care ti-o ofera,ci si pentru forta, inspiratia si faptul ca EA reprezinta dublarea puterilor tale morale si intelectuale.Alunga-ti din minte orice idee de superioritate, nu exita." Giuseppe Mazzini
"Sunt oameni care traiesc din muzica cuvintelor, nu din ceea ce contin ele." Eugen Barbu
"Un cuvant este un arbore. Ca s-a nascut pe pamantul tau ori ca a cazut ca o samanta din lumea altora, un CUVANT, este pana la urma, o faptura specifica" Constantin Noica
''Natura ţi-a dat două urechi şi o singură limbă, ca să asculţi de două ori şi să vorbeşti numai o dată.'' Epictet
"In momentulin care vei avea in inima ta acest lucru extraordinar numit DRAGOSTE si vei simti adancimea,incantarea si extazul ei,vei descoperi ca lumea s-a transformat pentru tine." J.Krishnamurti
''Te pierd din clipă în clipă, dragostea mea, numai ca să te regăsesc. Dispari dar şi tu, dragostea mea, numai ca să-mi revii.'' Rabindranath Tagore
''Inima mea, pasăre din sălbăticie şi-a găsit cerul în ochii tăi.
Ochii tăi sunt leagănul zorilor, ochii tăi sunt împărăţia stelelor.
Cântecele mele se pierd în adâncul ochilor tăi.
Lasă-mă să mă înalţ în aceste două ceruri în uriaşa lor singurătate.
Lasă-mă doar norii să le spintec, să le-mprăştii vâsliri de aripi
în strălucirea lor plină de soare.'' Rabindranath Tagore
"Dragostea face miracole in fiecare zi :il slabeste pe cel puternic si ii da forta celui slab, il determina pe cel intelept sa faca lucruri necugetate si il face pe nebun intelept; da cale libera pasiunii,distruge ratiunea, intr-un cuvant, intoarce totul pe dos." Marguerite de Valois
"Cati oameni sunt intr-un singur om? Tot atatia cate stele sunt cuprinse intr-o picatura de roua sub cerul cel limpede al noptii." M. Eminescu
"Fiecare om e o intrebare pusa din nou spiritului Universului." Mihai Eminescu
"Exista frunze care nu cad,oricat de puternic ar fi vantul, exista clipe, oameni si fapte care nu se uita, chiar daca uitarea este o lege a firii." Dan Ionescu
"N-am nici ambitii nici dorinte. Sa fiu poet nu-i din ambitii,e un fel al meu de a fi singur." Fernando Pessoa
'N-ar trebui să ne fie niciodată ruşine de lacrimile noastre, căci ele sunt o ploaie binefăcătoare pe praful pământului care ne împăienjeneşte privirea, împovărându-ne inimil înăsprite.''Charles Dickens
''Să ai o inimă care să nu devină nicioadată aspră, un calm care niciodată să nu obosească şi o atingere care niciodată să nu rănească.'' Charles Dickens
''Iubeşte-o, iubeşte-o, iubeşte-o! Dacă te încurajează - iubeşte-o! Dacă te răneşte - iubeşte-o! Dacă-ţi sfâşie inima în bucăţi - şi cu timpul inima o să-ţi îmbătrânească şi o să se întărească şi de-aia o să te doară din ce în ce mai rău - iubeşte-o, iubeşte-o, iubeşte-o!'' Charles Dickens
"Fiecare om este un mister si o taina." Charles Dickens
"O inima plina de dragoste reprezinta adevarata intelepciune" Charles Dickens
"Traieste ca si cum ai muri maine, invata ca si cum ai trai la infinit!" Mohandas Gandhi
"Frumusetea este primul dar pe care natura il face femeii si tot primul pe care il cere." (Auguste Mere)
''Când ajungi să iubeşti viaţa vei vedea frumuseţea în toate lucrurile posibile.'' Kahlil Gibran
''Frumuseţea nu este exterioară; frumuseţea e dată de lumina din inimă.'' Kahlil Gibran
''Gândeşte-te la toate lucrurile frumoase de lânga tine şi fii fericit!'' Anne Frank
"Adevarata frumusete izvoraste din sublim si simplitate"Voltaire
"Frumusetea este o scrisoare de recomandare pe care natura o da favoritilor ei " Voltaire
"Femeia frumoasa place ochiului, femeia blanda place inimii. Prima este o adevarata bijuterie, dar a doua este o comoara " Napoleon Bonaparte
"Atata timp cat nu incetezi sa urci, treptele nu se vor termina; sub pasii tai care urca, ele se vor inmulti la nesfarsit." Franz Kafka
"Nu trebuie să părăseşti camera. Este suficient să rămâi aşezat la masă şi să asculţi. Nu trebuie nici măcar să asculţi; este suficient să aştepţi. Nu trebuie nici măcar să aştepţi; este suficient să înveţi să rămâi liniştit, şi împăcat, şi solitar, iar lumea ţi se va oferi singură şi de bunăvoie. Ea nu are de ales: se va revela singură, în extaz, la picioarele tale." Franz Kafka
"Aceia care păstrează capacitatea de a aduna frumuseţea nu vor îmbătrâni niciodată." Franz Kafka
"Scrisul ca o formă a rugăciunii." Franz Kafka
"Şi vom fi împreună cinci sau şase ore, prea puţin pentru a ne vorbi, dar suficient pentru a ne ţine de mână şi a ne privi în ochi." Franz Kafka
"Iubirea este un parfum pentru trandafir, un murmur pentru apa." Frantz Kafka
Abonați-vă la:
Postări (Atom)