Autoiubindu-mă.


Nu-mi spune că mă iubeşti. Spune-mi că sunt cea mai fidelă oglindă în care te-ai uitat vreodată.

Nu vreau să mă vrei. Iubeşte-te pe tine, cât poţi de mult, şi mi-e de ajuns. Doar aşa mă pot simţi iubită.

Nu sunt ataşată de tine, sunt dependentă de mine, de fapt. Tu îmi arăţi ce sunt. Cât sunt de întreagă şi cât sunt de nemărginită.

Mă iubesc pe mine de când mă văd în tine. Mi-ai arătat întreaga mea fiinţă. Eşti singura oglindă în care îmi place să mă pierd, pentru totdeauna. Singura oglindă pe a cărei reflexie o iubesc mai mult decât figura reflectată. Singura pe care am format-o eu însămi, cu iubire, din cioburi sparte şi răspândite peste tot.

Tu nu ştii, dar eu te-am creat, şi-am început de mult. De mult înainte să mă oglindesc în tine, te-am creat. Te-am descoperit treptat, încet, parte cu parte.

Ţi-am creat albul, ţi-am creat negrul. Şi apoi am zâmbit tuturor nuanţelor de gri. Ţi-am muşcat buzele până din gri s-au colorat în sânge iar apoi ţi-am luat inima şi am scuturat iubirea peste tot întregul care eşti.

Mă întrebi dacă te iubesc?

Te trăiesc, pur şi simplu. Pur şi simplu, te trăiesc. Te inhalez prin fiecare inspiraţie, şi te eliberez prin fiecare expiraţie.

Tu îmi arăţi ce sunt. Câtă completitudine sunt. Nu mă întregeşti, să nu înţelegi greşit. Mă oglindeşti în întregimea mea. Am dus o viaţă în semi-întuneric. Şi acum, în tine văd, dintr-o dată, lumina peste toată fiinţa mea. Acum văd întregul pe care l-am simţit orb o viaţă întreagă.

Sunt scufundată în tine. Nu sunt ataşată. Sunt scufundată până-n ultimul fir de păr. Şi n-am să ies. Nu vreau să ies. Vreau să stau aici, în tine, să mă înec şi să mor în tine.

Apoi, din moarte îmi va renaşte esenţa. Va avea mirosul tău. Şi verdele cald al ochilor. Îmi voi picta camera în verde, ca să te uiţi mereu la mine.

Îmi voi picta inima în roşu, ca să îţi simt mereu pasiunea pentru iubire.

Îmi voi îmbrăca mâinile în cald, ca să mă ţii mereu de ele.

Şi când îmi va fi dor de cuvintele tale, voi plânge în fiecare lacrimă câte-un cuvânt.

Voi renaşte, îţi promit. Din moartea pe care mi-o fac cadou, în tine.

Te-am iubit dintotdeauna, dar nu te-am văzut. Acum, când te văd şi te iubesc, realizez că te-ai făcut văzut doar ca să mă oglindeşti.

Nu-mi rămâne decât să-mi iubesc reflexia. Inhalându-mă cu fiecare inspiraţie, eliberându-mă cu fiecare expiraţie.

Singură am fost, singură sunt, singură voi fi.

Dar de-acum, întreagă şi autoiubită.

https://dianaculic.wordpress.com