Iubirea nu se naşte, şi nici nu moare.

În viaţă, Dumnezeu ne dă un om pe care îl iubim dinainte de naştere. Este Mama. Prin ea, experimentezi Iubirea pură, în cel mai profund mod posibil. Fără a o defini, fără a o cunoaşte, fără a te aştepta la nimic de la ea. Trăieşti Iubirea, pur şi simplu. Este primul sentiment pe care îl experimentăm, încă dinainte de a ne naşte.

Apoi cunoaştem oameni de tot felul, dintre care ajungem să iubim câţiva, cu timpul. Spre exemplu prietenii. De cele mai multe ori, închizi ochii în faţa lucrurilor care nu îţi convin la ei, şi vezi numai părţile bune. Îi îndrăgeşti, începi să vezi că viaţa e mai zâmbitoare cu prieteni. Înveţi să îi iubeşti. Câteodată, un prieten îţi place într-un mod deosebit şi alegi să ţi-l transformi în partener de viaţă. Atunci, se spune că „te-ai căsătorit”.

Rar, dar rar de tot, întâlneşti oameni pe care îi iubeşti dintotdeauna. Şi pentru totdeauna. Oameni cu care fiinţa ta vorbeşte, fără ca tu să-ţi dezlipeşti buzele. Oameni care te cutremură doar când te gândeşti la ei. Oameni cu care simţi o legătură divină, o conexiune sacră. Oameni despre care nici nu ai ştiut că există. Ştiai doar că mai există Ceva, pe lângă tot ce ai simţit vreodată. Ştiai doar că Iubirea e dintotdeauna şi pentru totdeauna. Ştiai doar că Iubirea nu se programează, şi nici nu e prea docilă de felul ei. Ştiai că Iubirea nu ţine cont de reguli, şi atunci ai renunţat şi tu la ele, pentru a-i permite Ei să vină către tine. Ştiai doar că lacrimile sunt menite a fi plânse de fericire şi nu de tristeţe. Ştiai doar că Iubirea nu cere absolut nimic, şi ţi-era groază chiar şi să-i ceri Iubirii să vină la tine, ştiind asta.

Rar, dar rar de tot, întâlneşti asemenea oameni.