Vezi mai multe video Diverse

Vezi mai multe video din Muzica

Vezi mai multe video Diverse

Vezi mai multe video din Divertisment

Vezi mai multe video din Divertisment

Vezi mai multe video din Divertisment

Vezi mai multe video Diverse

Vezi mai multe video din Muzica

Vezi mai multe video din Muzica

Asculta mai multe audio Diverse

Vezi mai multe video din Muzica

Uma história de amor

Foi uma noite, quando ela estava voltando para casa (ele tinha deixado muito tempo), é
pensar dessa forma e gostaria de reintalneasca com uma pessoa, ele sentiu
e espero que não aconteça um milagre para chegar em casa. Aguarde, em uma estação, as pessoas estavam tão preocupados trajes, e eles querem ser seu
chegar às suas casas ... estava à espera, mas ela não sabia que o que veio
F ... a pessoa já passou algum tempo e apareceu para olhar em seus olhos ... E o
abraçou firmemente ao peito, sussurrando em seu ouvido: "você estava .." Estes viviam
momentos altauri para ele, sabendo que a noite vai começar só agora. Eles voltaram para casa
Ambos foram orientados a não mais f DC. Não gosto de falar publicamente sobre o que
tem acontecido em suas vidas. Ele convidou para jantar em conjunto, o estado
coo pouco e ela estava de acordo, se lembrar de como chegar em casa
terá problemas por causa disso, ela escolheu o que sentia e queria
nessa estação. Eles chegaram a esse apartamento é amenjat agradável, como ele gostava
seu ser, havia colegas de seu apartamento, ele conseguiu familiarizar com ela
e retirou-se em seu quarto, a porta da sala e parecia que dechis
Em vez disso, encontramos alguns itens foram no mesmo lugar, mas agora, mas era mais
espaçoso, espelhos e gostava muito f biblioteca que ele amava, a andar
Diretoria e Conselho de outros imaginou quando ela pisou. A
começou skimming do livro, que tem escolhido, até que Ele venha. Não
longa e ele apareceu, dizendo que não havia qualquer luz e velas foram
velas, uma vez que ela deu a ele, se levantou e viu como uma ignição
muita ternura que as velas, dizendo que "você é linda, e eu estou feliz que eu
reuniram-se hoje. "Ele não queria imaginar o que aconteceria, por que ... Enquanto
tomou staeau conversa do jantar foram momentos de Minuit e desfrutaram juntos
eles. Não se esqueça da música, que se sentia no meu coração e transmito
amor. Deitado na cama e sentou-se cantarolando a música, esqueceu o tempo
drenado, seria para sair, estava feliz e nada mais importava, ele
veio e sentou na frente dela e olhou para ela, começou uma varredura, tomar
botões de camisa preta solta, dizendo que queria vê-los, mas ela
cada vez mais se sentia mais gosto é de fazer amor com ele, perguntou-lhe
fazer uma meditação amor específico, tomou-a nos braços e começou a ambos
meditação. Senti que não me sinto velho, deram muito amor
em que há bratzele, começou a beijar, ela se sente tão
bem, estava em outro mundo, de forma livre e feliz como eles fazem amor
qualquer um de nós quer que aconteça ... Ele não quis deixar
nunca nesse lugar, ficar sempre juntos, mas protagonistas ...
a história de amor entre "Ele SHI It" Eu deixo você descobrir ... e
esperar críticas e sei que você me diz ... eu posso responder com outra
história, hein?

"... Sempre ficar juntos, mas ..." .. Ele sentiu que era hora de confessá-los como parte de outro mundo ...

para contar um segredo que você compartilhe ... seria, como foram as consequências. Houve muitas variações sobre este tema ... mas ninguém sabia a sua história. As pessoas estavam incomodados com o que essas pessoas bonitas estão juntos ... por isso precisa se esconder em um quarto de sua impartashi para a beleza da vida.

O segredo que assombra toda a história está relacionada secventzial Ele ... .. Sim, ele pertence a outro mundo.

... Bem, você quer saber, mas tudo é muito real, palpabil.Da, mas ele pertence ao mundo dos Anjos, Angel é realmente uma boa pessoa veio a medidas directas ...

... Que lindo de cortar a respiração em sua .. olhos e cujo lugar é na copa salpicado com pétalas de rosa "amarelo".

..., Flor .. para não me esquecer "foi aquele que foi preenchido com a água do banho ... É ... todas as noites.

Mas o pensamento ... .. (.)

..., Um "anjo".
13 de junho de 2004

Está maravilhoso

Querida, eu escrevo agora depois que você me deixou
Eu dirigi lentamente e com os olhos do meu coração.
Senti f bela meditação
Foram se tornando cada vez mais derretida e amorosa
E cada vez eu acordei meu néctar do coração
Isso me faz mais feliz e em êxtase.
I aprofundou no meu coração, sem que você nunca perder um instante,
Pelo contrário, mesmo, revelando-se cada vez mais
Mais linda e maravilhosa
Assim como você é na realidade.
Então, uma certa barreira que me fez parar um pouco o fluxo felicidade através de mim
Rose lentamente deixando a verdadeira luz do meu coração revelou
Que começou a brilhar novamente mais alto e mais alto.
Obrigado pelo milagre de ser como você,
Obrigado por escutar que eu conheço muito bem e com tanta paciência,
Obrigado por isso
Eu te amo!
25 de novembro de 2002

Eu te amo

Eu escrevo agora, depois que você me deixou.
Foi f linda, linda linda, linda linda.
E eu não me importaria se eu disser que ainda é, eu sinto isso comigo
sentir seus abraços quentes e amorosa, você ouve
Seus sussurros que você me disse que está feliz.
Eu beijo a minha namorada.

4 de novembro de 2002

Questões sejam abordadas, de uma em um amor

Você, querido

Eu quero responder a algumas perguntas?
Porque é isso que eu sinto falta de você?
Eu tive uma emoção espírito manso e tranqüilo, quando eu vim para a rede para ver
se eu tiver
escrito, e que a emoção quando eu vezut mensagem e me cobri todo o ser
f fez feliz.
Por quê?
Mesmo que você tenha visto ultimamente, estou contente que você sinta que existe
que eu
reuniram-se em uma forma tão bonita.
Você pode explicar como me sinto estas coisas?
Isso é chamado de amor? Significa que você está apaixonado?
2 de outubro de 2002

VREMEA CERCETĂRII (De Florii)

Sosit-a ziua hărăzită
pentru Isus – cerescul Fiu
Să se îndrepte spre cetate
să-L vadă toţi; să-L vadă viu
Să-I vadă faţa luminată
de un surâs blajin, uşor
E poate ultima lor şansă
să îl accepte ca Păstor.

Mulţimea adunată-n stradă
cununi de flori a aşternut
Ierusalimul fremăta
la vestea că un cunoscut
Acel ce Isus se numea
Profet şi Fiu şi Impărat
Doreşte să îi viziteze
să le vorbească răspicat.

Iar cântece de osanale
se auzeau din depărtare
Credeau că vine să-i salveze
de crunta stare-nrobitoare
Să rupă jugul lui Pilat
ce-i apăsa şi-i chinuia
S-alunge oştile romane
experte în a despuia...

S-aducă pacea mult râvnită
de orice suflet de evreu
Să ştie, să cunoască lumea
că-n Cosmos e un Dumnezeu
Care-a-ntocmit tot ce se vede
şi l-a creat pe om din lut
Aşa cum Moise le spusese
în Facerea, la început.

Aşa gândea mulţimea strânsă
pe străzile împodobite
Aşa se amăgea poporul
cu năzuinţele trudite
Dar El, Isus, citea în inimi
citea în gândurile lor
Că nu voiau să schimbe datini
că nu voiau Mântuitor.

Erau legaţi de legi străbune
erau legaţi de ritual
Aveau religie de slovă
fără divinul ideal
Şi se făleau în văzul lumii
că dau la oropsiţi un ban
Dar ce lipsea din viaţa lor
era un duh de sfânt elan.

Lipsea din viaţa lor Lumina
comuniunea cu Cel sfânt
Şi Tatăl L-a trimis pe Fiul
din Cer cu noul legământ
S-aducă pacea sufletescă
ce lumea nu o poate da
Să aibă suflete-mpăcate
când înaintea Lui vor sta.

Dar nu İ-au înţeles chemarea
şi nici n-au vrut s-o înţeleagă
Că El veni să izbăvească
din ignoranţă-o ţară-ntreagă
Şi timpul drag al cercetării
l-au neglijat...sau l-au respins
İ-au dat dispreţ –şi Isus plânge
c-a Lui mesaj nu i-a atins.

Şi plânge Isus că cetatea
e plină de nelegiuire
Că nu au acceptat cadoul
şi-au aruncat a Lui iubire
Trăi-vor oare tot aşa
fără acea nădejde vie
Prin care parte poţi avea
de veşnica Împărăţie?

Trăi-vor tot în nepăsare
fără de grijă în Sion
Încorsetaţi în obiceiuri
încorsetaţi în orice zvon?
O, de ar cunoaşte azi
ceasul scump de cercetare
O clipă n-ar mai zăbovi
ci i-ar aduce adorare.

*****

Şi azi Hristos ne cercetează
prin Duhul Sfânt şi prin Cuvânt
El vrea să fim numai ai Lui
cu El să mergem cu avânt
Să nu-L lăsăm să plângă iar
să-L însoţim spre veşnicie
Unde ai lui fii vor intra
într-o supremă bucurie.

De mana cu Pacea

M-am întâlnit cu pacea când eram încă copil
şi-am rămas înmărmurită cât este de frumoasă,
cât este de bogată;
în clipa aceea am înţeles că n-am copilărit degeaba
printre sălcii şi plopi,
printre şuşotirile vântului prin grâuri.
Am crescut parcă dintr-odată
şi m-am făcut om mare
când am văzut-o.
Pacea, Pacea era El,
şi cu inima de copil aş fi vrut să-L
îmbrăţişez, să-L iau de mână
să mă plimb printre lanuri
şi să-L privesc,
acasă la cină cu mama, cu tata să-L poftesc.

Oraşele mi-au furat Pacea
cu-afişe pe garduri betonate, tranvaie, praf şi
nesfârşita lor grabă.
Mi-era atât de dor de El încât
noaptea adormeam şi visam lanurile rechemându-mă
să mă plimbe printre ele,
aşa cum visa puii de lei jucându-se
sărmanul bătrân Hemingwey.

Dacă m-aş întâlni astăzi cu pacea
aş deveni din nou copil
plin de voiciune şi zglobiu de fericire.
Mi-ar spune ca şi la început:
Pacea e-un dar nepreţuit,
copile, păstreaz-o cu grijă în tine.

Oameni, dacă din marea zi a întâlnirii cu El
mai aveţi pace cu oamenii şi pacea cu Dumnezeu,
n-o ascundeţi ca să se tulbure inima.
Arătaţi-o lumii întregi.
Pacea e El, Fiul lui Dumnezeu.

(Hajnal Bota - De mână cu Pacea)

Mihai Eminescu

Câţi oameni sunt într-un singur om? Tot atâţia câte stele sunt cuprinse într-o picătură de rouă sub cerul cel limpede al nopţii.
A exista înseamnă a suferi.

Scrisoare catre Veronica Micle (4 februarie 1880)

Ştiu prea bine că nu sunt vrednic de Dta; te-am rugat de atâtea ori să ierţi dac-am îndrăznit să arunc asupra vieţii D-tale umbra aceasta nefericită şi tot de atâtea ori ai avut bunăvoinţa de a-mi trece cu vederea acea evidentă slăbiciune de caracter, acea lipsă de acţiune care e cauza tuturor relelor mele.... Pentru Dta va fi, fără îndoială, mai bine de-a lepăda departe această sarcină, pe acest om care nu poate nimic, nu vrea nimic, pe acest om care numai ţi-ar mânca zilele cu propria lui neputinţă şi laşitate. Neavând curajul vieţii, neavând o rază de senin în suflet, am îndrăznit cu toate astea a te iubi, am avut lipsa de cuget de-a te compromite în ochii oamenilor, am pus dorinţa de-a fi a mea peste orice consideraţii şi peste orice cuvinte de cruţare aş fi avut; mă sperii eu însumi de răutatea cu care te-am tratat.

Toate sunt mărginite, durerea nu...
Nevoia e sofistul cel mai mare de pe pământ.
Fiţi fericiţi
Atât de fericiţi cât viaţa toată;
Un chin s-aveţi:
De-a nu muri deodată.
Nivelul culturii generale a naţiei nu-l poate ridica nimeni cu umărul, timpul şi munca umplu neajunsurile.

Speranta:

Cum mângâie dulce, alină uşor
Speranţa pe toţi muritorii!
Tristeţă, durere şi lacrimi, amor
Azilul îşi află în sânu-i de dor
Şi pier, cum de boare pier norii.

Precum călătoriul, prin munţi rătăcind,
Prin umbra pădurii cei dese,
La slaba lumină ce-o vede lucind
Aleargă purtat ca de vânt
Din noaptea pădurii de iese:

Aşa şi speranţa - c-un licur uşor,
Cu slaba-i lumină pălindă -
­Animă-nc-o dată trermândul picior,
De uită de sarcini, de uită de nori,
Şi unde o vede s-avântă.

La cel ce în carcere plânge amar
Şi blastemă ceriul şi soartea.
La neagra-i durere îi pune hotar,
Făcând să-i apară în negru talar
A lumii paranimfă - moartea.

Şi maicii ce strânge pruncuţu-i la sân,
Privirea de lacrime plină,
Văzând cum geniile morţii se-nclin
Pe fruntea-i copilă cu spasmuri şi chin,
Speranţa durerea-i alină.

Căci vede surâsu-i de graţie plin
Şi uită pericolul mare,
L-apleacă mai dulce la sânu-i de crin
Şi faţa-i umbreşte cu păr ebenin,
La pieptu-i îl strânge mai tare.

Aşa marinarii, pe mare îmblând,
Izbiţi de talazuri, furtune,
Izbiţi de orcanul gheţos şi urlând,
Speranţa îi face de uită de vânt,
Şi speră la timpuri mai bune.
Aşa virtuoşii murind nu desper,
Speranţa-a lor frunte-nsenină,
Speranţa cea dulce de plată în ceri,
Îi face de uită de-a morţii dureri,
Pleoapele-n pace le-nchină.

Cum mângâie dulce, alină uşor
Speranţa pe toţi muritorii!
Tristeţă, durere şi lacrimi, amor
Azilul îşi află în sânu-i de dor
Şi pier, cum de boare pier norii.

Numai poetul...

Lumea toată-i trecătoare.
Oamenii se trec şi mor
Ca şi miile de unde;­
Ce un suflet le pătrunde,
Treierând necontenit
Sânul mărei infinit.

Numai poetul,
Ca pasări ce zboară
Deasupra valurilor,
Trece peste nemărginirea timpului
În ramurile gândului,
În sfintele lunci,
Unde pasări ca el
Se-ntrec în cântări.

Am înţeles că un om poate avea totul neavând nimic şi nimic având totul.

Iubind în taină

Iubind în taină am păstrat tăcere,
Găsind că astfel o să-ţi placă ţie,
Căci în priviri citeam o vecinicie
De-ucigătoare visuri de plăcere.

Dar nu mai pot. A dorului tărie
Cuvinte dă duioaselor mistere;
Vreau să mă-nec de dulcea-nvăpăiere
A celui suflet ce pe al meu ştie.

Nu vezi că gura-mi arsă e de sete
Şi-n ochii mei se vede-n friguri chinu-mi,
Copila mea cu lungi şi blonde plete?

Cu o suflare răcoreşti suspinu-mi,
C-un zâmbet faci gândirea să se-mbete.
Fă un sfârşit durerii - vin la sânu-mi.

Minte scurtă, haine lungi.
Dorinţele şi aspiraţiile oricărui individ omenesc sunt nemărginite, încât funcţiunea principală a vieţii, a inimei sale este nu realizarea unei dorinţi ci dorinţa, voinţa ca atare.
Inteligenţa este putinţa de a vedea şi reproduce obiectiv cele ce există şi se întamplă.
Cu cât e mai cult, cu atât e mai nenorocit.
Nu de moarte mi-este frică, ci de veşnicia ei.

Atat de frageda

Atat de frageda te-asameni
Cu floarea alba de cires
Si ca un inger dintre oameni
In calea vietii mele iesi!

Abia atingi covorul moale
Matasa suna sub picior
Si de la crestet pana-n poale
Plutesti ca visul de usor.

Din incretirea lungii rochii
Rasai ca marmura in loc
Se-atarna sufletu-mi de ochii
Cei plini de patimi si noroc.

O, vis ferice de iubire!
Mireasa blanda din povesti!
Nu mai zambi, a ta zambire,
Mi-arata cat de dulce esti!

Cum poti cu-a farmecului noapte
Sa-ntuneci ochii mei pe veci
Cu-a gurii tale calde soapte
Cu-mbratisari de brate reci.

De-odata trece-o cugetare
Un val pe ochii tai fierbinti
E-ntunecoasa renuntare
E umbra dulcilor dorinti...

Te duci si-am inteles prea bine
Sa nu ma tin de pasul tau
Pierduta vesnic pentru mine
Mireasa sufletului meu!

Ca te-am privit e a mea vina
Si vesnic n-o sa mi-o mai iert.
Spasi-voi visul de lumina
Tinzandu-mi dreapta in desert

Si-o sa-mi rasai ca o icoana
A pururi verginei Marii
Pe fruntea ta, purtand coroana
Unde te duci? Cand o sa vii?

Mulţi lucrează, dar puţini gândesc.
Poezia - trandafirul ce creşte în potir de aur, sufletul frumos.
Citeşte! Numai citind mereu, creierul tău va deveni un laborator nesfârşit de idei şi imagini.

Din când în când...

Eu te-am iubit îmi pare-un veac, tu nici măcar din când în când,
Şi nici ai vrut să alinezi al meu amar din când în când.
Erai frumoasă cum nu e nimic în cer şi pe pământ;
Azi nu mai eşti precum ai fost, frumoasă doar din când în când
Şi ochii tăi ce străluceau mistuitor şi înfocat
Sunt osteniţi şi se aprind cu mult mai rar din când în când.
O, spune-mi, suflet dulce, tu, pe care-atâta l-am iubit,
Dac-ai aflat în calea ta vrun solitar din când în când,
Care de-adâncul meu amor atâta de nemărginit
Măcar ca-n vis să-ţi fi adus aminte iar din când în când.
Nu! Ai trecut din mâni în mâni prin toţi acei oameni de rând,
Tu, trupul tău cel dulce plin le-ai dat în dar din când în când,
Cu al tău suflet aşa cald ş-adormitor nu i-ai atins,
O, şi nici unul n-a-nţeles atâta har din când în când.
Cu câtă inspirare eu, cu cât înalt ceresc avânt
Apropiam de gura mea acest păhar din când în când!
O, iubeam umbra ta şi tot ce e în tine, tot ce eşti
Şi astăzi dacă mă gândesc, nebunesc iar din când în când.
Dar vai! pierdută astăzi eşti, orice dorinţă a pierit;
Tot încă visu-l urmăresc şi, în zădar din când în când,
Tot te mai văz naintea mea plutind ca-n vis, pierdută da,
Cu buze supte, c-un obraz ca şi de var, din când în când.
Pasărea Phoenix, numai ea, răsare din cenuşa ei,
Dar oameni ce se mistuiesc nu mai răsar din când în când.
Că a mea viaţ-ai chinuit, iertai demult, ci-mi pare rău.
L-al tău trecut eu mă gândesc cu-atât amar din când în când.

Tu eşti aerul, eu harpa
Care tremură în vânt,
Tu te mişti, eu mă cutremur
Cu tot sufletul în cânt.

Eu sunt trubadurul, lira
Este sufletul din tine,
Am să cânt din al tău suflet,
Să fac lumea să suspine.

De-aş avea

De-aş avea şi eu o floare
Mândră, dulce, răpitoare
Ca şi florile din mai,
Fiice dulce a unui plai,
Plai râzând cu iarba verde,
Ce se leagănă, se pierde,
Undoind încetişor,
Şoptind şoapte de amor;

De-aş avea o floricică
Gingaşă şi tinerică,
Ca şi floarea crinului,
Alb ca neaua sinului,
Amalgam de-o roz-albie
Şi de una purpurie,
Cântând vesel şi uşor
Şoptind şoapte de amor;

De-aş avea o porumbiţă
Cu chip alb de copiliţă,
Copiliţă blândişoară
Ca o zi de primăvară,
Câtu-ţi ţine ziuliţa
I-aş cânta doina, doiniţa,
I-aş cânta-o-ncetişor,
Şoptind şoapte de amor.

Munca unui om se poate plăti. Caracterul, cultura lui, nicicând.

Rugaciune

Craiasa alegându-te
Ingenunchem rugându-te,
Inalta-ne, ne mântuie
Din valul ce ne bântuie;
Fii scut de întarire
Si zid de mântuire,
Privirea-ti adorata
Asupra-ne coboara,
O, maica prea curata
Si pururea fecioara,
Marie!

Noi, ce din mila sfântului
Umbra facem pamântului,
Rugamu-ne-ndurarilor
Luceafarului marilor;
Asculta-a noastre plângeri,
Regina peste îngeri,
Din neguri te arata,
Lumina dulce clara,
O, maica prea curata
Si pururea fecioara,
Marie!

Totul e mărginit; durerea, nu...
Limba este însăşi floarea sufletului etnic al românimii.
Dacă lumea este un vis, de ce n-am putea să coordonăm şirul fenomenelor sale cum voim noi?
Adevărul e stăpânul nostru, nu noi stăpânim adevărul.
Ce e amorul? E un lung prilej pentru durere.
Proştii se însoară totdeauna, nebunii câteodată, înţeleptul nicicând.
Între caracter şi inteligenţă n-ar trebui să existe alegere...
Lumea-i visul sufletului nostru. Nu există nici timp, nici spaţiu - ele sunt numai în sufletul nostru.
Dupa bucurie nemasurata vine neaparat intristarea. Bucuria face sangele sa fiarba, si aceasta produce o simtire neplacuta si dureroasa care trebuie sa nasca intristarea. Cine-i accesibil de patimi puternice, stie ca-n mijlocul bucuriei mari se amesteca un fel de rea-dispunere. Acelasi lucru se intampla la toate pasiunile vehemente.Leacul: moderatia- cine poate.
Fără îndoială, sărăcia e un izvor de rele fizice şi morale, dar e tot atât de adevărat că relele morale sunt la rândul lor cauze ale decadenţei economice.
Lumea-i visul sufletului nostru.
Sărac e cel ce se simte sărac, căruia îi trebuie neapărat mai mult decât are.
Oamenii se împart în două: unii care caută şi nu găsesc, alţii care găsesc şi nu-s mulţumiţi.
Căpătasem în el un amic, care nu mă vizita decât ca să mă certe, care nu se purta decât în negre, care râdea zile întregi cu un râs de netot în societatea oamenilor, pentru ca să plângă acasă, care ura oamenii şi era răutăcios ca o babă, numai ca să nu placă unei lumi ce nu-i plăcea lui.
A aştepta să culegi altceva dintr-un pământ decât ceea ce a fost semănat în el, ar fi copilărie.
Nu tot ce e natural e frumos.

Când amintirile...

Când amintirile-n trecut
Incearca să mă cheme,
Pe drumul lung si cunoscut
Mai trec din vreme-n vreme.

Deasupra casei tale ies
Si azi aceleasi stele,
Ce-au luminat atât de des
Induiosarii mele.

Si peste arbori rasfirati
Rasare blinda luna,
Ce ne gasea imbratisati
Soptindu-ne-mpreuna.

A noastre inimi isi jurau
Credinta pe toti vecii,
Când pe carari se scuturau
De floare liliecii.

Putut-au oare-atita dor
In noapte să se stinga,
Când valurile de izvor
N-au incetat să plinga,

Când luna trece prin stejari
Urmând mereu în cale-si,
Când ochii tai, tot inca mari,
Se uita dulci si galesi?

Dar vei fi băgat de samă o împrejurare: cartea mea, citind-o în şir, rămâne neînţeleasă... dar orideunde-i începe, răsfoind tot la a şaptea filă, o limpezime dumnezeiască e în fiecare şir.

Un farmec trist si nenteles

Un farmec trist şi nenţeles
Puterea mea o leagă,
Şi cu nimic nu m-am ales
Din viaţa mea întreagă.

E un luceafăr răsărit
Din negura uitării,
Dând orizon nemărginit
Singurătăţii mării.

Îngălbenit rămâne-n veci
Şi-i e aproape stinsul,
Când ale apei valuri reci
Călătoresc cu dânsul.

Cu-atâtea tainici rugăminţi,
Cu-atâtea calde şoapte,
Cu-atâtea lacrime fierbinţi,
Vărsate zi şi noapte,

I te-ai rugat: dorul nespus
Din suflet să-ţi alunge,
Dar el se-nalţă tot mai sus
Ca să nu-l poţi ajunge.

Va rămânea necunoscut
Şi va luci departe
Căci luminează din trecut
Iubirii celei moarte

Şi se aprinde pe-orizon
Pustiu de mări şi stepe
Şi a lui farmec monoton
M-a-nvins făr-a-l pricepe.

Două inimi când se-mbină,
Când cufund pe tu cu eu,
E lumină din lumină,
Dumnezeu din Dumnezeu.

Sufletul călătoreşte din veac în veac, acelaşi suflet, numai că moartea-l face să uite că a mai trăit.
Între caractere şi inteligenţe n-ar trebui să existe alegere. Inteligenţe se găsesc foarte adesea, caracterul foarte rar.
Cartea ei e veşnic nouă pentru mine... Ce frumoase versuri întâlneşti în cărticica asta. Citeşte-le şi-o să vezi câtă dreptate am!

Din ocean de vise

Din ocean de vise ferice, strălucitoare
Ai apărut în viaţa-mi femeie răpitoare,
Cum luna argintoasă, albă zâmbind răsare
Din înstelata mare!

În ocean de visuri din ce în ce pierite,
Te-ai dus şi-ai stins cu tine iluzii fericite,
Cum luna melancolică şi palidă dispare
În înstelata mare

Pe-a gândurilor câmpuri din ocean de vise,
În sânta mea junie al tău chip îmi surâse,
Femeie scumpă mie, cum luna-ncet apare
Din înstelata marel!

Sunt ani la mijloc

Sunt ani la mijloc şi încă mulţi vor trece
Din ceasul sfânt în care ne-ntâlnirăm,
Dar tot mereu gândesc cum ne iubirăm,
Minune cu ochi mari şi mână rece.

O, vino iar! Cuvinte dulci inspiră-mi,
Privirea ta asupra mea se plece,
Sub raza ei mă lasă a petrece
Şi cânturi nouă smulge tu din liră-mi.

Tu nici nu ştii a ta apropiere
Cum inima-mi de-adânc o linişteşte,
Cu răsărirea stelei în tăcere;

Iar când te văd zâmbind copilăreşte,
Se stinge-atunci o viaţă de durere,
Privirea-mi arde, sufletul îmi creşte.

Stejarul nu creşte pretutindenea; buruienile, în tot locul.
Lasă-i să se mângâie în simţirile lor, lasă-i să se iubească, lasă-i să moară cum au trăit: eu voi trece nepăsător prin această viaţă, ca un paria, ca un nebun!... numai nu ca ei. Sâmburele vieţii este egoismul şi haina lui minciuna.

De ce nu-mi vii ?..

Vezi, rândunelele se duc,
Se scutur frunzele de nuc,
S-aşează bruma peste vii -
De ce nu-mi vii, de ce nu-mi vii?

O, vino iar în al meu braţ,
Să te privesc cu mult nesaţ,
Să razim dulce capul meu
De sânul tău, de sânul tău!

Ţi-aduci aminte cum pe-atunci
Când ne primblam prin văi şi lunci,
Te ridicam de subsuori
De-atâtea ori, de-atâtea ori?

În lumea asta sunt femei
Cu ochi ce izvorăsc scântei...
Dar, oricât ele sunt de sus,
Ca tine nu-s, ca tine nu-s!

Căci tu înseninezi mereu
Viaţa sufletului meu,
Mai mândră decât orice stea,
Iubita mea, iubita mea!

Târzie toamnă e acum,
Se scutur frunzele pe drum,
Şi lanurile sunt pustii...
De ce nu-mi vii, de ce nu-mi vii?

Geniul n-are moarte, dar nici noroc.
Dumnezeul geniului m-a sorbit din popor cum soarele soarbe un nour de aur din marea de amar.
A pus în tine Domnul nemargini de gândire.
În adâncurile sufletului coborându-ne, am putea trăi aievea în trecut şi am putea locui lumea stelelor şi a soarelui.
Tinereţea şi sărăcia sunt doi duşmani neîmpăcaţi. Manierele, arta de a vorbi şi încânta, toate acestea sunt străine omului care-a trăit între oameni comuni şi care-a fost sărac.
Şcoala va fi şcoală când omul va fi om şi statul va fi stat.

Când te pierzi în valul vieţii,
Trist la ţărm doar eu rămân;
Braţe fără de nădejde -
Navă fără de stăpân.
Nu cumva îndărătul vieţii e un regizor a cărui existenţă n-o putem explica?
De-ai fi aici te-aş pupa! Dar aşa să pup în vânt? Căci tu eşti începutul şi sfârşitul vieţii mele, cu tine se-ncepe şi se-ncheie gândul meu.
În om e un şir nesfârşit de oameni.
Nu, dreptatea nu-i nimic fără putere.
Fiecare om e o întrebare pusă din nou spiritului Universului.
Presiunea înjoseşte, pasiunea înalţă.
Lumea-i cum este şi ca dânsa suntem noi.
Echilibrul în stat e ca sănătatea în corp.
Somnul, vameş vieţii, nu vrea să-mi eie vamă.
În aceste atome de spaţiu şi timp, cât infinit!
În orice om-o lume întreagă îşi face încercare!
A nu iubi nu e nimica, a nu putea iubi e grozav.
Secretul vieţii lungi a unui stat este păstrarea ierahiei meritului.
Orice cugetare generoasă, orice descoperire mare purcede de la inimă şi apelează la inimă.
Atingerea absolutului e fericirea supremă, iubirea împlinită e doar o treaptă spre fericire.
Spuneţi-mi despre dânsa tot răul din lume, de vreţi să-nebunesc, că-i hetera, că-i monstru, că-i satan... o iubesc.
te tăvăli pe jos de râs este o expresie foarte adevărată. Cine râde din toată inima, aceluia-i vine gustul să se tăvălească pe jos.
Nu e adevărat că există un trecut - consecutivitatea e în cugetarea noastră - cauzele fenomenelor, consecutive pentru noi, aceleaşi întotdeauna, există şi lucrează mereu.

Visul unei flori

Când în lunca-ngălbenită
Filomela cântă-n dor,
Viorica vestejită
Doarme-n valea fără flori.

Şi visează vis de aur,
Văi de umbre şi miros,
Unde-n luncile de laur,
Vântul cântă răcoros.

Doi aştri

Am văzut doi aştri
Strălucind albaştri
Sub o frunte-n vis
M-a-necat seninul,
Când privii divinul,
Blândul lor surâs.

Şi mi-am zis în mine:
"Înger cu lumine
De-un adânc noroc...
Din a vieţii tale
Înflorită cale
Cum nu stai în loc?"

In ochii tai citisem

În ochii tăi citisem iubire dinadins
Şi-n calea vremii steaua mea
O clipă s-au aprins.

Apoi ca foi uscate, văzduhul coperind,
Văzui nădejdi şi fericiri
Naintea mea pierind.

Dup-acea dulce clipă, ce-atâta mă uimea,
Nainte chiar de-a răsări
Se stinse steaua mea.

Si era ploaie cu senin


Şi era ploaie cu senin
Senin cu ploaie,
Salcâmii ramurile-nclin
Şi le îndoaie.

Acuma toţi ei înfloresc
De primăvară
Ş-un dulce miros răspândesc
În dalba sară.

Un mândru soare scânteind
Pe bolta-albastră
El bate ploaia şiroind
Pe-a ta fereastră.

Şi-n haină albă tu apari
Cu pasuri line
Şi numai ochii tăi cei mari
Privesc la mine.

Atât de dulce şi de plin
C-aşa văpaie
Ah, era ploaie cu senin
Senin cu ploaie.

Prin nopţi tăcute

Prin nopţi tăcute,
Prin lunce mute,
Prin vântul iute,
Aud un glass
Din nor ce trece,
Din luna rece,
Din visuri sece,
Văd un obraz.

Lumea senină,
Luna cea plină
Şi marea lină
Icoană-i sânt;
Ochiu-mi o cată
In lumea lată,
Cu mintea beată
Eu plâng şi cânt.

Poetul

Tu eşti o undă, eu sunt o zare,
Eu sunt un ţărmur, tu eşti o mare,
Tu eşti o noapte, eu sunt o stea
­Iubita mea.

Iubita

Tu eşti o ziuă, eu sunt un soare,
Eu sunt un flutur, tu eşti o floare,
Eu sunt un templu, tu eşti un zeu -
Iubitul meu.

Tu eşti un rege, eu sunt regină,
Eu sunt un caos, to o lumină,
Eu sunt o arpă muiată-n vânt -
Tu eşti un cânt.

Poetul

Tu eşti o frunte, eu sunt o stemă,
Eu sunt un geniu, tu o problemă,
Privesc în ochii-ţi să te ghicesc
­Şi te iubesc!

Iubita

Îti par o noapte, îti par o taină
Mutată-n pala a umbrei haină,
Iţi par un cântec sublim încet ­
Iubit poet?

O, tot ce-i mistic, iubite barde,
În acest suflet ce ţie-ţi arde,
Nimica nu e, nimic al meu ­-
E tot al tău.

O stea pin ceruri

O stea pin ceruri o văd că trece
Şi eu un nume i-am pus din zbor,
Numele unei inime rece,
Fără fior.

Ea nevăzută acum se stinge,
Nimeni în zboru-i n-o-a urmărit;
Numai un ochi singur umed o plânge
Căci o-a iubit.

Ştiţi de ce stelei i-am dat un nume
Numele unui suflet răcit,
Ce-acuma palid, uitat de lume,
A-mbătrânit?

Pentru că ochiul ce lăcrimează
După-acea steauă care s-a stins
Este-al meu suflet ce meditează,
E-ochiul meu plâns.

Copilă înger

Copilă înger - vis în mirare,
Când lipeşti sânul de capul meu,
Dispare lumea de sub picioare,
Mă cred în raiul lui Dumnezeu.

Tu-mi pari un inger de flacări albe,
Văd fruntea-ţi blondă în rece-eter,
Haina-ţi lumin-a serei rozalbe,
Tu eşti un geniu gândit de cer.

Tu eşti cântarea înaripată,
Iar eu suspin sunt ce te îngân;
Cântare dulce şi tremurată
O, du cu tine al meu suspin.

Socrate

Cine vrea să mişte lumea trebuie mai întâi să se mişte el însuşi.
Apropierea dintre oameni, prietenia, dreapta măsură, chibzuinţa şi dreptatea, iată ce leagă împreună cerul, pământul, pe zei şi pe oameni.
Nu pot învăţa pe nimeni nimic. Pot doar să-i fac să gândească.
Partea pe care am înţeles-o e minunată şi îndrăznesc să cred că e la fel şi cea pe care n-am înţeles-o; dar este nevoie de un cufundător din Delos spre a înţelege totul.
Vorbeşte ca să te cunosc.
O viaţă frumoasă şi utilă este aceea în care gândirea şi acţiunea se susţin neîncetat una pe cealaltă.
Educaţia este îmblânzirea unei flăcări, nu umplerea unui vas.
În fiecare om sălăsluieşte un soare, totul e să-l lăsăm să ardă.
Întăriţi trupul vostru prin muncă şi mintea voastră prin studii.
Ascultă o preafrumoasă povestire, pe care cred că o vei socoti o ficţiune, în timp ce, pentru mine, este o istorisire reală.
Cunoaşte-te pe tine însuţi.
Nu poţi vindeca trupul, fără să vindeci sufletul.
Dragostea este, până la urmă, dorinţa de a poseda binele, în permanenţă.
A face o nedreptate este mai rău decât a o suporta.
Nu a trăi e de mare preţ, ci a trăi cinstit.
Trebuie să mănânci ca să trăieşti şi nu să trăieşti ca să mănânci.
Căci nu din averi izvorăşte virtutea, ci din virtute izvorăsc şi averi şi toate celelalte bunuri omeneşti; pentru unul singur sau pentru o societate întreagă...
Este neapărat necesar ca omul chibzuit - fiind cum l-am arătat: drept, curajos, evlavios - să fie şi cu desăvârşire bun. Fiind astfel, orice face este bine şi sănătos, frumos.
Doar războaiele, răscoalele, luptele, pe toate nimic altceva nu le stârneşte decât trupul, decât poftele lui. Pentru dobândirea bogăţiilor facem noi toate războaiele şi alergăm după avuţii: fiindcă suntem mânaţi de cerinţele trupeşti, cărora ne facem robi.
Ştiu ce e binele, dar săvârşesc adesea răul.

Arthur Rimbaud

Pe povârnişul dealului îngerii îşi răsucesc veşmintele de lână prin ierburile de oţel şi smarald. Pajişti de flăcări sar până-n creştetul dâmbului. În partea stângă, ţărâna de pe creastă e bătătorită de toate omuciderile şi de toate bătăliile, şi toate zgomotele catastrofelor îşi deapănă curba. La dreapta, în spatele crestei, linia răsăriturilor, a înaintărilor. Şi în vreme ce fâşia de sus a tabloului e alcătuită din vuietul rotitor şi săltăreţ al scoicilor de mare şi al nopţilor omeneşti, dulceaţa înflorită a stelelor, a cerului şi a restului lumii coboară în faţa dealului, aidoma unui paner, chiar sub ochii noştri, zămslind prăpastia înmiresmată şi albastră de dedebsubt.

Simtire:

În seri de vară-albastre voi merge pe cărări,
Cu tălpile pişcate de ierburi şi de spice;
Le voi simţi răcoarea, din glezne până-n nări,
Şi-mi voi lăsa-n vânt părul, spre cer să mi-l ridice.

O vorbă nu voi scoate, nu voi gândi nimic,
Dar îmi va creşte-n suflet iubirea nesfârşită;
Voi pribegi-n Natură, ca un ţigan calic,
Şi beat de fericire, ca lângă o iubită.

Leonardo da Vinci

Cine şi-a legat viaţa de o stea, nu-şi va lua niciodată ochii de la ea.
Pasiunea intelectuală este superioară senzualităţii.
Dacă preţuieşti libertatea, ai grijă, căci chipul meu este o închisoare a iubirii; pe foaia unde sunt scrise aceste rânduri se află o mască de femeie. Cel care ar iubi acel chip rămâne captiv unei aparenţe, adevărata fiinţă fiind inaccesibilă, ascunsă după mască.
Fierul rugineşte prin nefolosire; apa îşi pierde puritatea prin stagnare... tot aşa inacţiunea vlăguieşte agerimea minţii.
Nu toate abisurile sunt la fel de adânci; unele nu au decât adâncimea necesară pentru a te înghiţi dacă aluneci în ele.
Odată ce ai zburat, vei păşi pe pământ cu ochii aţintiţi spre cer.
Omul este el însuşi făuritorul caracterului său.
Iar tu, omule, care admiri în opera mea însăşi minunata operă a naturii, îţi vei da seama că n-ai dreptul să o distrugi; ori gândeşte-te ce crimă este să iei viaţa omului, a cărui alcătuire o socoteşti o adevărată minune de artă; şi gândeşte-te apoi la cinstirea pe care o datorezi sufletului ce sălăsluieşte într-o asemenea operă de arhitectură; căci, într-adevăr, aşa cum e, este un lucru divin. De aceea, lasă acest suflet să sălăşluiască în opera sa, care este trupul, atât cât îi va fi şi voia, şi nu îngădui ca mânia sau răutatea ta să distrugă o viaţă - să distrugă viaţa - care este atât de frumoasă, încât a nu o preţui înseamnă a nu o merita!
Mecanica este paradisul ştiinţelor matematice, deoarece prin ea se ajunge la fructele matematicii.
Înţelepciunea este fiica experienţei.
Te opui mai uşor la început decât la sfârşit.
Judecata unui duşman este adeseori mai justă şi mai folositoare decât aceea a unui prieten. La oameni, ura e aproape întotdeauna mai profundă decât iubirea. Privirea celui care urăşte este mai pătrunzătoare decât privirile celui ce iubeşte. Un adevărat prieten este unul şi acelaşi lucru cu tine însuţi. Dar duşmanul tău nu-ţi este asemenea ţie. Şi asta face puterea lui. Ura luminează multe lucruri, care iubirii îi răman necunoscute. Cu cât un om este mai mare, cu atât şi dragostea lui este mai mare.
Nu poţi să vrei, ce vrei să poţi!
Fă cum îţi place, pentru că fiecare lucru îşi are moartea sa.
Singur fiind, îţi aparţii în întregime; cu un tovarăş nu-ţi vei aparţine decât pe jumătate; dar dacă îţi este un prieten adevărat, el este un alt tu însuţi.
Cine gândeşte puţin se înşeală mult.
Să iubeşti poţi numai ceea ce cunoşti
Toate cunoştinţele ne vin de la inimă.
Sălbatic este cel care se salvează pe sine.
Adevărata dragoste e rodul adevăratei iubiri.
A crea ceva asemănător vieţii se află mai sus decât viaţa.
Detaliile formează perfecţiunea, însă perfecţiunea nu este un detaliu.
Pictura face din spiritul pictorului un fel de spirit al lui Dumnezeu.
Aşa cum o zi bine trăită aduce un somn fericit, asemenea, o viaţă bine trăită aduce o moarte fericită.
Experimentul nu este greşit niciodată. Doar judecata celui care face experimentul greşeşte, pentru că vede rezultate care nu vor apărea niciodată.
Priveşte lumina şi gândeşte-te la frumseţea ei. Ceea ce vezi nu a fost mai înainte, iar ceea ce a fost nu mai este. Cine este cel care reface acest lucru din nou dacă cel ce face moare continuu?
Pământul este un astru asemănător Lunii... el nu este situat în mijlocul cercului pe care îl descrie Soarele, nici în mijlocul lumii. Cuiva care s-ar afla în Lună, Pământul nostru i-ar apărea că îndeplineşte acelaşi rol ca şi Luna pentru noi.
Viaţa este destul de simplă: încercăm să facem unele lucruri. Majoritatea eşuează. Unele funcţionează. Faci mai mult decât să munceşti. Dacă este un lucru bun, ceilalţi te copiază. Apoi te apuci să faci altceva. Şmecheria este să faci altceva.
Am cutreierat ţara în lung şi-n lat, căutând răspunsuri pentru lucruri neînţelese. De ce există scoici pe vârfuri de munte laolaltă cu urme de corali şi alge pe care le găseşte de regulă în mare. De ce tunetul durează mai mult decât fulgerul care-l produce şi de ce imediat după apariţia fulgerului, şi de ce are nevoie de timp ca să se facă auzit. Cum de în jurul locului în care arunci o piatră în apă se formează cercuri şi cum se menţine pasărea în aer. Astfel de întrebări şi alte fenomene stranii mi-au dat bătăi de cap de-a lungul vieţii.
Luminile care pun în evidenţă corpurile opace sunt de patru feluri. Acestea sunt: lumina difuză, cum este cea atmosferică... Şi cea directă, cum este aceea a Soarelui... A treia este lumina reflectată; şi mai este o a patra, cum este cea care trece prin corpurile translucide, cum ar fi pânza de in, hârtia şi cele asemenea lor.
Toate lucrurile iradiază pretutindeni în aerul din jurul lor... astfel că toate câte sunt în emisfera noastră intră şi trec împreună cu cele ale tuturor corpurilor cereşti... în mod firesc ele devin unite prin întrepătrunderea şi intersecţia dintre ele. O, minunată Necesitate! Cine ar fi putut crede că un spaţiu aşa de strâmt ar putea conţine lucrurile întregului univers?... O, măreţ proces! Ce talent ar putea explica un asemenea miracol? Aceasta călăuzeşte pe om pentru contemplarea lucrurilor divine.
Printre marile lucruri aflătoare printre noi, Nimicul este cel mai mare. Acesta domneşte în timp şi îşi trimite braţele în trecut şi în viitor şi cu ele distruge tot ceea ce a fost şi tot ceea ce va veni, atât în natură, cât şi în lumea animală, şi nu posedă nimic din indivizibilul prezent.

Michelangelo

În fiecare bloc de marmură se află o statuie.
Am văzut îngerul în piatră şi am sculptat până l-am eliberat.
Pictura, şi mai ales fresca, nu este o ocupaţie pentru cei ce au trecut de o anumită vârstă.
Dacă lumea ar şti cât de mult am muncit pentru a atinge măiestria pe care o am, munca mea nu le-ar mai părea la fel de minunată.
Doamne, fă să doresc întotdeauna puţin mai mult decât pot realiza.
Iubirea este aripa dăruită de Dumnezeu sufletului, pentru ca să urce până la El.
Un artist mare nu concepe niciun subiect pe care marmura să nu-l poată cuprinde în sânul său; dar nu reuşeşte aceasta decât mâna care ascultă de inteligenţă.
Genialitatea este răbdare nesfârşită.
Sufletul meu nu poate gasi o scara catre Rai decat prin frumusetea pamantului.
Frumuseţea este eliminarea surplusului.
Cel ce iubirea-şi ia drept armă, frânge destin şi ură, forţă şi mizerii.
Găseşte un serviciu care să-ţi placă şi vei adăuga 5 zile fiecărei săptămâni.
La supărări eu uit îndatorirea, căci într-o vrednică prietenie mii de plăceri nu şterg o tulburare.
Cu faţa spre cer, îmi simt memoria
într-o casetă, iar pieptul de harpie,
şi pensula deasupra feţei
îmi creează, în joc, un paviment bogat.

Serghei Esenin

Tot ce trăieşte poartă semn de timpuriu ca un dar.
Eu nu regret nimic, nici nu chem, nici nu plâng, totul va trece ca petalele merilor albi. Cuprins de aurul asfinţitului, nu-mi voi mai regăsi vreodată tinereţea.

După toţi cei care i-am lăsat departe,
După câmpul neted poleit cu-argint,
Ca o porumbiţă singură, deoparte,
Inima tânjeşte, nu mai pot s-o mint.

Ciugulind subţire, prinde amintirea,
Cea dintâi zăpadă, paşii noi din ea
Săniile bălţii au oprit plutirea
Cârdului de raţe ce călătorea.

Din mălinul tânăr, lunecând sub geamuri,
Umbra îşi întinde braţele ei moi.
Aburind amurgul poposit pe ramuri,
Îşi fumează pipa apa din zăvoi.

Învechita zare, ce din cer se-ncheie,
O salută ziua cu fum roz şi crud.
Mirosul de iarbă-al pielei de femeie
Limpede pe buze astăzi mi-l aud.

Pace vouă şesuri, crânguri despuiate,
Tămâiaţi cu miere fruntea mea un pic!
Eu primesc cu zâmbet ale voastre toate,
Dar din toate, vouă, nu vă cer nimic.

Nu regret, nu mă jelesc, nu strig

Nu regret, nu mă jelesc, nu strig,
Toate trec ca floarea spulberată.
Veştejit de-al toamnei mele frig,
Nu voi mai fi tânăr niciodată.

N-ai să mai zvâcneşti ca pân-acum
Inimă răcită prea devreme
S-o pornesc din nou desculţ la drum,
Stamba luncii n-o să mă mai cheme.

Dor de ducă! Tot mai rar, mai rar,
Pui pe buze flacăra pornirii
O, pierdutul prospeţimei har
Cu vioiul clocot al simţirii!

În dorinţi încep zgârcit să fiu,
Te-am trăit sau te-am visat doar, viaţă?
Parcă pe un cal trandafiriu
Vesel galopai de dimineaţă.

Toţi suntem vremelnici pentru veci,
Rar ning fagii frunzele deşarte...
Binecuvântat să fie deci
Că trăiesc şi că mă duc spre moarte.

Dante Alighieri

Dacă-ţi urmezi steaua, nu poţi greşi destinaţia divină.
Voi ce intraţi, lăsăţi orice speranţă!
Iubeşte puţin cel ce poate să spună prin cuvinte cât iubeşte.
Priveşte doar, şi treci mai departe!
Întregul efort al neamului omenesc, în general, este să transforme totdeauna în realitate puterea inteligenţei creatoare.
Iubirea mişcă Soarele şi celelalte stele.
Nu există durere mai mare decât amintirea timpului fericit în vreme de nenorocire.
Te iubesc şi te voi iubi întotdeauna, iar dacă şi după moarte oamenii iubesc, te voi iubi şi eu, şi mai bine cu tine în iad, decât fără tine în Paradis.
Viaţa este o alergare spre moarte.
Dreptul este un raport real şi personal al omului faţă de om, care, dacă este păzit de către oameni, serveşte societatea, iar dacă este corupt, o corupe.
Natura este arta lui Dumnezeu cel Veşnic.
Nu e durere mai mare decât să-ţi aminteşti de fericire când eşti căzut.

Sri Ramakrishna

Cunoaşterea călăuzeşte spre unitate aşa cum ignoranţa duce la diversitate.
Tot astfel cum o lampă nu poate arde fără ulei, nici omul nu poate exista fără Dumnezeu.
Tot astfel cum o lampă nu poate arde fără ulei, nici omul nu poate exista fără Dumnezeu.
Cel care are credinţă, are totul; cel căruia îi lipseşte credinţa, îi lipseşte totul.
Singură, iubirea pentru Dumnezeu este esenţială. Orice altceva este lipsit de importanţă.
Să fiu condamnat să renasc mereu şi mereu, chiar sub forma unui câine, dacă pot să fiu de folos măcar şi unui singur suflet!
Iubeşte toate fiinţele! Nimeni nu este altceva decât un alt aspect al tău. Dumnezeu este în noi toţi şi nimic nu există fără Dumnezeu.
Învăţ atât timp cât trăiesc. Pe tot parcursul vieţii, învăţaţi în fiecare zi misterele iubirii şi devoţiunii. Aceasta vă va ajuta întotdeauna.
Meditaţi asupra Înţelepciunii şi Beatitudinii eterne şi veţi găsi înţelepciunea şi beatitudinea. Beatitudinea este eternă, dar ea este ascunsă de ignoranţă.
Un om cu adevărat religios va gândi că celelalte religii sunt de asemenea căi care duc spre adevăr. Trebuie să păstrăm întotdeauna o atitudine de respect faţă de alte religii.
Cel care îl poate invoca pe Dumnezeu cu sinceritate şi aspiraţie frenetică, nu are nevoie de Guru. Dar o astfel de aspiraţie este rară, şi de aceea este necesar un Guru sau ghid spiritual.
Dumnezeu este în toţi. Întreaga lume are dreptul de a-L chema pe Dumnezeu; cel care Îl invocă obţine binecuvântarea realizării. Dacă Îl veţi invoca cu tot sufletul, Îl veţi cunoaşte şi voi.
Omul trebuie să fie foarte atent, să spună întotdeauna adevărul. Prin el, orice fiinţă Îl poate realiza pe Dumnezeu. Iisus Hristos a afirmat: "Cunoaşteţi adevărul şi adevărul vă va elibera."
Dăruieşte totul lui Dumnezeu, dăruieşte-te pe tine Lui şi atunci toate necazurile şi durerile tale vor dispare. Atunci vei ajunge să înţelegi că totul se întâmplă numai prin voia lui Dumnezeu.
Credinţa stă la baza oricărui progres spiritual. Puteţi să renunţaţi la orice altceva, dar trebuie să aveţi credinţă. Dacă aveţi credinţă în Dumnezeu, veţi fi imediat eliberaţi de păcatele cele mai adânci şi mai negre.
Soarele îşi revarsă lumina şi căldura asupra întregii lumi, dar nu poate să împrăştie un nor care îi acoperă strălucirea. Atât timp cât egoismul învăluie inima voastră, lumina lui Dumnezeu nu poate să strălucească aici.
În ce constă forţa unui discipol? În lacrimile sale de dor de Dumnezeu. Aşa cum o mamă nu rezistă dorinţei copilului său care plânge, tot astfel Dumnezeu acordă din plin copilului Său care plânge de dorul Lui, graţia Sa supremă.
Omul este născut în această lume pentru a realiza comunicarea cu Divinul; este bine să nu uite aceasta şi să nu-şi îndrepte mintea către altceva. Dumnezeu este în toţi oamenii, dar nu toţi oamenii sunt în Dumnezeu. Acesta este motivul suferinţei lor.
Realizaţi mai întâi cunoaşterea supremă a lui Dumnezeu şi apoi vor apare toate bogăţiile lumilor, dar nu încercaţi să faceţi invers. Dacă nu urmăriţi o viaţă mondenă înaintea dobândirii spiritualităţii voastre, atunci nu vă veţi pierde pacea sufletului vostru.
Acum mă aflu într-un stadiu de realizare a conştiinţei divine în care îl văd pe Dumnezeu în orice formă umană, manifestându-se ca un sfânt şi ca un păcătos, virtuos sau vicios. Atunci când întâlnesc diferite persoane îmi spun mie însumi: Dumnezeu se află sub forma unui sfânt, Dumnezeu se află sub forma unui păcătos, Dumnezeu se află sub forma celor drepţi şi a celor nedrepţi.
Invocaţi Divinul cu o inimă plină de dorinţa de a-L vedea şi de a-L lăsa să se manifeste deplin în şi prin voi. Sunt oameni care, din dragoste pentru femeia şi copiii lor, umplu un vas cu lacrimile lor. Dar unde este cel care plânge din dragoste pentru Dumnezeu?
Mai multe semne indică în om atingerea realizării supreme. Este nerăbdător să-L realizeze pe Dumnezeu cel în care se manifestă iubirea, discernământul, calmul, tandreţea, toleranţa, serviciul dezinteresat făcut oamenilor orientaţi către bine, compasiunea faţă de orice fiinţă aflată în suferinţă.

Pitagora

Rămâi sărman, dacă pentru a fi bogat trebuie să te înjoseşti sau să-ţi murdăreşti mâinile cu o tină.
Ca şi Adevărul, Eroarea îşi are adepţii săi; să nu te încrezi fără discernământ în exemplul altuia; cugetă după tine însuţi; consultă, deliberează şi alege în mod liber.
Un gând este o idee în trecere.
Animalele împart cu noi privilegiul de a avea suflet.
Deasupra umbrei oricărui nor se află lumina unei stele.
La moarte, să nu laşi fiului tău alte datorii în afară de cele ale recunoştinţei.
Îngrijorarea ar trebui să determine acţiunea, nu depresia. Niciun om care nu se poate controla nu e liber.
Prietenia este egalitate armonioasă.
Dacă sunteţi întrebaţi "Ce este moartea?", răspundeţi "Adevărata moarte este ignoranţa". Câţi morţi printre cei vii?
Mai bine să pierzi decât să te cerţi.
Să nu vezi în duşmanul tău decât un prieten rătăcit.
Nu spune puţin în vorbe multe, ci mult în vorbe puţine.
Nu deschide gura dacă nu ai de spus ceva desăvârşit sau folositor.
Nu-ţi destăinui fericirea unui om mai puţin fericit decât tine.
În fiecare an să aveţi o zi de sărbătoare numită "pacea familiei". În această zi, soţul şi soţia, la prânz, în mijlocul familiei, îşi vor da mâna şi îşi vor ierta unul altuia greşelile făcute de-a lungul anului.
Începutul este jumătatea întregului.
Fii încredinţat că nu-ţi aparţine ceea ce nu posezi înlăuntrul spiritului tău.
Alege să ai sufletul puternic, nu trupul.
Vrei să cunoşti un om? Dă-i o putere mare!
Lumea este asemeni unui măreţ concert de muzică; să nu fii în dezacord cu ea.
Dacă sunteţi întrebaţi "În ce stă fericirea?", spuneţi "În a fi în armonie cu tine însuţi".
Cinsteşte-ţi şi pretuieşte-ţi aproapele; salută omul pe care-l întâlneşti; ce alt lucru din Natură e demn de mai multă preţuire?
Liniştea este mai bună decât vorbele fără sens.
Dumnezeu geometrizează prin intermediul sunetului.
Plăcerea nu înseamnă fericire, fericirea ştie foarte bine să se lipsească de plăcere.
Cel mai frumos moment din viaţa unui om este atunci când reuşeşte să învingă răul în favoarea binelui.
Omul poartă în interiorul său o parte de Energie Primordială şi Divină care supravieţuieşte la moartea corpului, în Lumea Astrală, pentru ca, în acord cu comportamentul etic al vieţii sale anterioare, să se reîncarneze în alt corp şi să trăiască altă existenţă, şi astfel în mod succesiv, până la întoarcerea finală la Divin.
Nu urma pilda omizii: nu primi să te târăşti la picioarele prinţului sau în faţa poporului pentru ca într-o zi să porţi aripi.

Dalai Lama

Fii bun de câte ori se poate. Şi întotdeauna se poate.
Când te răneşte o săgeată otrăvită, important este s-o scoţi mai întâi; nu e momentul să te întrebi de unde vine, cine a tras-o sau ce otravă poartă.
Găsesc speranţă în cele mai negre dintre zile, şi mă concentrez in cele mai fericite. Eu nu judec Universul.
Nu e nevoie de temple, nu e nevoie de filosofii complicate. Creierul şi inima mea sunt templele mele, filosofia mea este bunătatea.
Semeni o faptă, culegi un obicei; semeni un obicei, culegi un caracter; semeni un caracter, culegi un destin.
Trăieşte o viaţă onorabilă. Atunci când îmbătrâneşti şi te gândeşti în urmă, vei putea să te bucuri a două oară de ea.
Noi oamenii suntem fiinţe sociale. Venim pe această lume în urma acţiunii altora. Supravieţuim datorită celorlalţi. Fie că ne place, fie că nu, sunt puţine momente în viaţă când nu beneficiem de pe urma acţiunilor celorlalţi. Din acest motiv nu e deloc surprinzător că în mare parte fericirea noastră apare în contextul relaţiilor noastre cu ceilalţi.
În neînţelegerile cu cei dragi ia seama numai de situaţia curentă. Nu invoca trecutul.
Dacă vrei ca cei din jurul tău sa fie fericiţi, arată-le compasiunea ta. Dacă vrei ca tu să fii fericit, arată-ţi ţie compasiune.
Urmează cei 3 R: respect pentru tine, respect pentru alţii, responsabilitatea pentru toate acţiunile tale.
Când pierzi să-ţi fie învăţătură.
Îmbină iubirea şi gătitul cu renunţarea.
Religia mea este foarte simplă. Religia mea este bunătatea.
Deschide braţele spre schimbare, dar nu-ţi pierde din valorile tale.
Atunci când realizezi că ai greşit, imediat ia măsuri să le corectezi.
Judecă succesul tău prin ceea ce trebuie să renunţi ca să poţi obţine.
Când înveţi să fii tolerant, duşmanul tău îţi este cel mai bun profesor.
Acolo unde ignoranţa este stapânul nostru, nu există posibilitatea unei păci reale.
Ţine minte: cea mai bună relaţie este cea în care iubirea reciprocă depăşeşte nevoia fiecăruia.

Shambala - Tula, Insula Albă, Tărâmul fericirii, Lumea înţelepţilor, Ţara apelor albe, Hiperboreea, Shangri La

Shambala este un tărâm foarte vast, de o frumuseţe paradisiacă. Ea nu este doar un paradis, ci este scena unei activităţi frenetice, şi mare parte din această activitate are ca scop susţinerea şi ghidarea spirituală a fiinţelor umane încarnate pe Pământ. Chiar şi textele vechi care descriu Shambala ne indică faptul că în această lume există un nivel tehnologic foarte avansat (locuitorii Shambalei folosesc de exemplu anumite vehicule de zbor foarte performante). Există aici arhive vaste care tezaurizează istoria şi spiritualitatea planetară, există temple splendide şi palate fastuoase.

Shambala, ne spune tradiţia tibetană, are forma unei flori de lotus cu opt petale, adică este împărţită în opt regiuni principale, iar în centru se află capitala, Kalapa, unde îşi are reşedinţa Regele Lumii. Fiecare dintre cele opt regiuni principale este împărţită în 12 domenii având fiecare un guvernator. Practic, în Shambala există 96 de provincii distincte, plus capitala, Kalapa, un oraş vast şi înfloritor, în care se află impresionantul palat al Regelui Shambalei. Descrierea tradiţională a Shambalei menţionează şi faptul că ea este înconjurată de munţi foarte înalţi şi imposibil de trecut, simbol evident al faptului că acest tărâm există într-o dimensiune paralelă subtilă, dar şi al protecţiei care face imposibil accesul în Shambala pentru fiinţe umane care nu merită acest lucru.

Shambala, ca tărâm spiritual care guvernează şi inspiră umanitatea şi planeta noastră, este în ultimă instanţă sursa tuturor învăţăturilor şi căilor spirituale autentice. Fie că noi ştim sau nu aceste lucruri, fie că le înţelegem sau nu, fie că le percepem direct sau nu, realitatea Shambalei este incontestabilă. Putem spune chiar că orice cale spirituală autentică „trece prin Shambala�?. Fiecare şcoală spirituală autentică este inspirată şi susţinută prin intermediul lumii tainice a Shambalei şi fiecare aspirant spiritual sincer este susţinut şi ghidat la rândul său de forţa tainică a înţelepţilor Shambalei şi a Regelui Lumii din Shambala.

Zone de proiecţie ale Shambalei

Shambala, tărâmul subtil care este totodată centrul spiritual al planetei noastre, este precum un Soare spiritual în jurul căruia gravitează întreaga înţelepciune planetară: toate marile religii, toate marile tradiţii iniţiatice, curentele esoterice divin inspirate, toate şcolile şi căile spirituale autentice sunt inspirate de Shambala.

În fiecare epocă istorică, dintre toate şcolile şi curentele spirituale, se poate delimita o anumită zonă (chiar geografică) de maximă înflorire spirituală, principalul focar spiritual al planetei în acea perioadă, unde tradiţia spirituală este vie, unde trăiesc foarte mulţi înţelepţi şi în general foarte multe fiinţe umane încarnate în acea perioadă în zona respectivă sunt preocupate de spiritualitate. În mod firesc, prin intermediul aspiraţiilor spirituale ale fiinţelor umane, legătura subtilă telepatică (afectivă şi mentală) cu lumea Shambalei este acolo foarte puternică. Acolo, fiinţele umane sunt direct inspirate de lumea Shambalei şi – conform tradiţiei – sunt chiar încarnate fiinţe care au trăit în Shambala.

Astfel, în fiecare epocă istorică, principalul focar spiritual planetar este considerat a fi Proiecţia Shambalei pe Pământ, ceea ce înseamnă nu numai că legătura sa cu Shambala este foarte puternică, ci şi că Shambala acţionează direct, pentru a impulsiona evoluţia spirituală planetară, prin intermediul fiinţelor umane care au privilegiul de a face parte din grupările spirituale respective. Din aceste motive, Proiecţia Shambalei pe Pământ poate fi considerată chiar ca o manifestare directă a ei, ca o extindere a Shambalei în planul fizic. Dar chiar mai mult decât atât, în zonele de proiecţie a Shambalei pe Pământ există anumite pasaje speciale secrete de trecere între aceste două lumi (de exemplu, tunele), fapt atestat de legendele care povestesc călătoria unor fiinţe umane către Shambala. Există profeţii celebre (precum cele ale lui Sundar Singh şi Serafim de Sarov) care afirmă că România va deveni în viitor focarul spiritual principal al planetei noastre şi diferite surse iniţiatice atestă faptul că, deja din această perioadă, zona de proiecţie a Shambalei în planul fizic este România.

Deoarece este evident că în perioada imediat anterioară a istoriei planetare locul privilegiat, zona de maximă înflorire a spiritualităţii planetare s-a aflat în Tibet, tot în Tibet s-a aflat şi proiecţia Shambalei. Şi de aceea cele mai autentice şi consistente informaţii despre Shambala pot fi găsite în tradiţia spirituală tibetană.

Dar cu trecerea timpului, mergând înapoi pe firul veacurilor, descoperim că nu întotdeauna Tibetul a fost focarul spiritual cel mai puternic al planetei. În fiecare perioadă, acolo unde se afla acest focar (în Egipt, în Grecia, în India, în Dacia, în Irlanda, în America de Sud etc.), acolo se afla şi zona de proiecţie în planul fizic a Shambalei. Şi deşi aproape toate vechile tradiţii spirituale sunt de mult uitate, impregnarea spirituală specială a locurilor respective se păstrează: rezonanţa cu lumea Shambalei este încă puternică în toate aceste locuri, lucru care poate fi cu uşurinţă perceput de către fiinţele care au percepţii extrasenzoriale. La fel cum este mult mai uşor să trăieşti o stare de comuniune cu Dumnezeu într-o biserică sau în natură – şi nu într-un bar sau într-un magazin – în acelaşi mod, impregnarea subtilă a acestor locuri misterioase şi privilegiate care au fost, chiar oricât de departe în timp, în legătură directă cu Shambala, trezeşte în orice fiinţă umană pură şi armonios receptivă o fascinaţie specială, un fior mistic sub care se ascunde, de multe ori nebănuită, influenţa spirituală elevantă a lumii Shambalei. Dincolo de atracţia turistică a Muntelui Kailasa din Tibet, a Sfinxului din Egipt, a Piramidei Soarelui (Mexic) sau a templului lui Apollo din Delfi (Grecia) se ascunde cu siguranţă şi fascinaţia exercitată de forţa spirituală a Shambalei.

Analizând legendele legate de marile locuri sacre ale planetei noastre, dar mai ales vizitându-le pentru a le putea percepe direct măreţia, descoperim de multe ori elemente comune. Iar aceste elemente comune, fie că este vorba de tradiţia tibetană, mayaşă, greacă, egipteană, gaelică etc., ne conduc către acelaşi focar comun care le-a inspirat pe toate: lumea Shambalei.

Foarte mulţi căutători ai Shambalei au încercat să localizeze şi să găsească Shambala chiar pe Pământ, mai ales în vastele ţinuturi misterioase şi neexplorate din Asia Centrală. Dar Shambala este un tărâm imens, locuit de milioane de fiinţe, şi este imposibil ca ea să fi putut rămâne ascunsă dacă ar fi fost undeva pe planeta noastră. Deoarece în descrierea tradiţională a Shambalei se precizează faptul că ea este înconjurată de munţi foarte înalţi, şi deoarece în tradiţia tibetană există anumite texte care descriu drumul către Shambala pornind din Tibet, mulţi occidentali îşi imaginează, în mod eronat, că Shambala se află în Tibet. Mai mult chiar, interdicţia accesului occidentalilor în Tibet a sporit fascinaţia pentru această ţară misterioasă. Deşi Shambala nu este acolo, totuşi este adevărat că Tibetul a fost în secolele anterioare zona de proiecţie a Shambalei pe Pământ.

În ceea ce priveşte capitala Tibetului, Lhassa, restricţiile accesului erau şi mai severe: ea putea fi vizitată numai de către budişti. Dificultatea accesului în Lhassa, precum şi faptul că se cunoşteau practic foarte puţine lucruri despre acest oraş (inclusiv despre localizarea sa - nu se ştia precis până în 1866 unde este Lhassa) au făcut ca Lhassa să fie supranumită “Oraşul Pierdut�? sau “Oraşul Interzis�?. În Lhassa se află Palatul Potala, care era sediul tradiţional al lui Dalai Lama (conducătorul spiritual al budiştilor tibetani). Ceea ce este foarte interesant pentru noi este faptul că palatul Potala, construit în secolul al XVII-lea, seamănă foarte mult cu Casa Poporului (actualmente Palatul Parlamentului) din Bucureşti, deşi este puţin probabil ca arhitecţii acesteia din urmă să se fi inspirat după arhitectura palatului tibetan. Această sincronicitate este remarcabilă şi foarte semnificativă în sensul confirmării profeţiilor care afirmă că Bucureştiul va deveni în scurt timp Noul Ierusalim, adică principalul oraş sacru al planetei. Trebuie menţionat în acest context că celebrele profeţii ale lui Sundar Singh – referitoare la misiunea spirituală planetară a poporului român – au prezis corect construirea Casei Poporului, precum şi a canalului Dunăre - Marea Neagră, încă de pe vremea când nimeni nu şi le-ar fi imaginat.

Un alt loc sacru al Tibetului (atât pentru budişti cât şi pentru hinduşi) este muntele Kailasa, un vârf izolat, de formă piramidală, situat în sudul Tibetului, într-un lanţ muntos paralel cu Himalaya. Accesul europenilor nu era permis în această zonă, primul european care a reuşit să întreprindă pelerinajul în jurul muntelui Kailasa fiind Hevin Sven Anders (exploratorul care a realizat primele hărţi ale Tibetului), în anul 1907. Muntele sacru Kailasa este identificat atât de tradiţia budistă şi cât şi de tradiţia hindusă cu Muntele Meru, “Axa Lumii�?, şi se spune că realizarea de 108 ori a pelerinajului în jurul acestui munte, pe un traseu de 50 de km, aflat la 5000 de metri altitudine, asigură atingerea eliberării spirituale.

Este interesat de remarcat că şi în alte locuri în care a fost, cu mult timp în urmă, proiecţia Shambalei pe Pământ, tradiţia locală asociază locul respectiv cu “centrul lumii�?: de exemplu la Delfi, în Grecia, exista o piatră denumită “omphalos�? (buricul pământului) care marca precis locul unde credeau grecii că se află acest centru al lumii. Despre Sfinxul şi Piramidele de la Gizeh, Egipt, se afirmă de asemenea că sunt plasate în centrul suprafeţei Pământului: meridianul şi paralela care trec prin Gizeh împart globul în câte două părţi, fiecare conţinând aceeaşi suprafaţă terestră (de “uscat�?).

Despre zeul Apollo, al cărui templu este inima sanctuarului de la Delfi, tradiţia spune că era “hiperborean�?, venit din mistica Hiperboreea, tărâmul legendar aflat “dincolo de vântul de nord�?, a cărui legendă este în strânsă legătură cu Shambala. În Insula Şerpilor (Insula Albă) din Marea Neagră exista de asemenea un măreţ templu al lui Apollo, şi tradiţia populară leagă această “Insulă Albă�? de mitul Shambalei.

Este extrem de semnificativ faptul că, în tradiţii complet diferite, în locuri diferite de pe Pământ, iniţiaţii din vechime au construit locuri sacre frapant de asemănătoare, în condiţiile în care se presupune (probabil eronat) că în acele vremuri nu existau mijloace de transport şi astfel aceste culturi s-au dezvoltat complet independent. Fără îndoială că există totuşi o sursă comună de inspiraţie, şi aceasta este şi rămâne Shambala, misteriosul centru spiritual al planetei noastre. Iniţiaţii afirmă că în această perioadă Proiecţia Shambalei pe Pământ este în România, şi probabil că vom asista în curând la apariţia unor noi locuri sacre, în propria noastră ţară.

Piramidele din Egipt
Un alt loc celebru asociat cu Shambala este complexul de la Gizeh, lângă Cairo (Egipt). Nenumărate sunt tainele care înconjoară Piramidele şi Sfinxul de la Gizeh.

Misterioasele energii care impregnează acele locuri, datorate în mare parte şi efectului de piramidă, fac ca aceste vestigii istorice să se sustragă multor cercetări ştiinţifice realizate cu aparate ultramoderne. Astfel, rezultatele investigaţiilor diferă în mod inexplicabil pentru oamenii de ştiinţă în funcţie de fazele lunii; în anumite zile aparatele nici măcar nu funcţionează. Piloţii evită să zboare pe deasupra piramidelor, deoarece aparatele de bord sunt complet dereglate de fluxul energetic emanat de acestea. Teoriile istoricilor legate de modul în care au fost construite Piramidele şi Sfinxul sunt foarte şubrede, la fel ca şi datarea lor şi presupusa lor destinaţie (de monumente funerare). Mult mai coerente sunt teoriile esoterice, care afirmă că în perioada de maximă înflorire a spiritualităţii egiptene, acestea erau folosite pentru iniţierea adepţilor în anumite tehnici spirituale. Istoricii greci menţionează că Pitagora ar fi fost iniţiat în Egipt (şi se presupune că şi Zamolxis ar fi primit anumite iniţieri tainice aici). Dar cel mai interesant, din perspectiva corelaţiilor cu Shambala, este faptul că sub Sfinxul de la Gizeh au fost descoperite anumite tunele şi încăperi tainice; clarvăzătorii afirmă chiar că există aici şi tunele care conduc în lumea Shambalei.

Piramidele de la Teotihuacan
Misterioasa cultură Maya, în perioada sa de glorie, era axată pe cultul solar pe care iniţiaţii îl corelează cu Shambala, centrul spiritual planetar. Una dintre capodoperele acestei culturi, complexul de la Teotihuacan, se numără printre cele mai grandioase locuri sacre ale planetei noastre. Despre complexul de la Gizeh s-a descoperit că este construit după modelul constelaţiei Orion. Complexul de la Teotihuacan este construit după modelul sistemului solar. Cele două piramide impresionante, denumite Piramida Soarelui şi Piramida Lunii, a căror destinaţie iniţială este un mister pentru istorici, şi-au păstrat peste veacuri forţa spirituală tainică de înălţare şi transfigurare a sufletului uman. Teotihuacan înseamnă, în traducere, “locul unde se nasc zeii�?, ceea ce probabil că se referă la faptul că aici exista pe vremuri un puternic centru iniţiatic în cadrul căruia adepţii puteau atinge condiţia existenţială divină.

Shambala, cea plină de splendoare

Shambala nu este doar o legendă a trecutului, ci o realitate a prezentului. Nu doar misterioşii iniţiaţi tibetani ai secolelor trecute au reuşit să ajungă în Shambala. Un exemplu elocvent în acest sens este pictorul rus Nicholas Roerich (1874 – 1947), un personaj misterios şi fascinant, despre care apropiaţii săi spun că a fost în Shambala şi ale cărui scrieri şi picturi inspirate revelează cunoaşterea sa profundă asupra Shambalei. Nicholas Roerich a călătorit şi a trăit timp de aproape 20 de ani în India, Himalaya, Asia Centrală, China, Mongolia şi Tibet, studiind tradiţiile populare, explorând locuri misterioase şi sacre şi având ocazia să întâlnească iniţiaţi care l-au ghidat în căutările sale.

Un dialog plin de înţelepciune

Vom prezenta în continuare câteva fragmente excepţionale dintr-un text scris de Roerich în anul 1928, la Talai-Pho-Brang, în Tibet. Acest text, denumit sugestiv de autor « Shambala, cea plină de splendoare », redă dialogul lui Roerich cu un Lama tibetan, iniţiat în misterele Shambalei, care i-a confirmat autenticitatea cunoştinţelor şi experienţelor sale directe legate de Shambala şi i-a revelat multe aspecte tainice. Din păcate, Roerich a păstrat tăcerea asupra majorităţii acestor revelaţii…

Roerich: „ Lama, când ne aflam în apropiere de Ulan-Davan (în Mongolia) am văzut un imens vultur negru, care zbura la joasă înălţime pe lângă tabăra noastră. El a trecut prin faţa unei sfere luminoase extraordinar de frumoasă, care zbura către sud pe deasupra noastră şi care strălucea în lumina Soarelui.�?
Lama a tresărit. El ne-a întrebat prompt, cu ochii strălucitori:
„Aţi simţit cumva şi miros de tămâie în deşert?�?
„Lama, aşa este: în acel deşert pietros, la câteva zile de mers depărtare de orice localitate, mulţi dintre noi am perceput în acelaşi timp o adiere extrem de parfumată. Acest lucru s-a petrecut în mai multe rânduri. Niciodată nu am mai mirosit un parfum atât de încântător ca acesta�? (n.n. această percepţie paranormală confirmă interferenţa cu o lume spirituală subtilă).

„Ah – aceasta înseamnă că eşti protejat de către Shambala. Vulturul negru simbolizează inamicul care doreşte să îţi distrugă rezultatele muncii şi efortului tău, dar forţa protectoare provenind din Shambala, manifestată în forma materială a sferei strălucitoare, te urmează pretutindeni. Această forţă este mereu alături de tine, deşi tu nu o percepi întotdeauna, căci ea se manifestă vizibil doar în anumite momente de cumpănă, pentru a te susţine, conferindu-ţi mai multă forţă lăuntrică şi pentru a te ghida. Ai ţinut minte direcţia în care s-a îndreptat acea sferă? Urmăreşte chiar să îţi continui căutările mergând în direcţia respectivă.

Chemarea Shambalei

Ai spus că ştii faptul că atunci când o fiinţă umană aude cuvântul sacru Kalagiya, ea de fapt este chemată în lumea Shambalei, având permisiunea de a pătrunde acolo. Atunci când auziţi această chemare imperativă, trebuie să ştiţi că drumul Shambalei este deschis pentru voi. Trebuie să răspundeţi din tot sufletul acestei chemări şi să ţineţi minte momentul în care aţi perceput-o pentru prima dată, pentru că începând din acel moment, veţi fi pentru totdeauna asistaţi de Binecuvântatul Rege al Shambalei. Oamenii ar trebui să înveţe să recunoască şi să realizeze modul în care primesc ajutor de la entităţile subtile, deoarece deseori, neînţelegând aceste aspecte, au tendinţa să respingă ajutorul care le este oferit�?.

Desigur, nu toţi cei chemaţi sunt şi aleşii care răspund chemării şi primesc astfel această susţinere necondiţionată a forţelor spirituale în tot ceea ce ei întreprind benefic. Mulţi sunt cei chemaţi, dar puţini sunt cei aleşi, şi aici contează desigur modul în care fiinţa umană este capabilă să răspundă acestei chemări cu dăruire şi abnegaţie, abandonându-şi interesele personale, orgoliul şi egoismul, pentru a păşi pe drumul spiritual dificil, dar fascinant care îl conduce către împlinirea menirii sale spirituale proprii.

În ceea ce priveşte existenţa misterioaselor pasaje secrete de trecere către lumea Shambalei, Roerich ne oferă câteva detalii incitante: „Lama, în Tourfan şi în Turkestan am văzut nişte peşteri în care există porţiuni neexplorate, tuneluri despre care se presupune că sunt extrem de lungi. Oare se poate ajunge în Shambala prin aceste tuneluri? Localnicii ne-au povestit că uneori au ieşit din acele tuneluri nişte străini care, venind în oraşele lor, au vrut să cumpere diferite lucruri cu monede vechi, care nu mai erau folosite de foarte mult timp.�?

„Adevărat, adevărat îţi spun, locuitorii Shambalei vin uneori pe Pământ, mai ales pentru a se întâlni cu fiinţele umane care sunt inspirate şi ghidate de Shambala şi îşi dăruiesc viaţa împlinirii idealurilor divine ale înţelepciunii şi compasiunii. Ei aduc atunci, pentru binele întregii umanităţi, preţioase daruri spirituale şi relicve sfinte. Ţi-aş putea istorisi multe povestiri despre minunate daruri care s-au materializat direct, din spaţiu.�?

Regele Shambalei se manifestă deseori pe Pământ

În continuare, Lama relatează despre manifestarea directă a Regelui Shambalei în planul fizic. Profeţiile pe care acesta le-a făcut sunt deja în mod evident pentru noi foarte corecte, şi am subliniat aceste aspecte prin scurte precizări adăugate (în paranteze) la textul original:
„Chiar Rigden-jyepo (cu acest nume se referă Lama la Regele Shambalei) însuşi se arată uneori în locurile sacre, în unele mănăstiri, şi în momentele predestinate el rosteşte anumite profeţii.

Noaptea sau dimineaţa devreme, înainte de răsăritul Soarelui, Conducătorul Lumii soseşte în Templu. Atunci când El păşeşte în Templu, toate lămpile se aprind singure, dintr-o dată. Unii dintre cei prezenţi îl recunosc pe Marele Străin şi se pleacă în faţa lui cu profund respect. Ei ascultă cu cea mai mare atenţie profeţiile Regelui Lumii. O epocă măreaţă va sosi în curând (trecerea planetei în Satya Yuga). Conducătorul Lumii este pregătit pentru luptă (referire la lupta finală dintre forţele binelui şi ale răului, Armaghedonul biblic). Focul cosmic se va apropia din nou de Pământ (aceasta poate fi o referire la pericolul lovirii planetei de un asteroid). Planetele vor manifesta o nouă eră.

Dar înainte de noua epocă a prosperităţii, vor surveni multe cataclisme (deja în ultimii ani s-au produs din ce în ce mai multe cutremure, furtuni, uragane, inundaţii, avalanşe, etc.). Din nou şi din nou umanitatea va fi testată, pentru a atinge maturitatea spirituală. Focul subteran încearcă acum să intre în legătură cu periculosul şi misteriosul Akasha, al cincilea element subtil. Dacă forţele benefice de pe planetă nu se vor manifesta toate la unison, în mod unitar, catacismele cutremurătoare sunt inevitabile. (Aici este indicată foarte calr importanţa angrenării la unison, care, aşa cum ştim, amplifică foarte mult eficienţa unor acţiuni şi tehnici spirituale.)

Există şi povestiri care relatează manifestarea binecuvântatului Rigden-jyepo, Regele Shambalei, pentru a transmite direct anumite indicaţii mesagerilor săi: de exemplu, apariţia puternicului Rege pe drumul către Ladak, pe o stâncă neagră. Din toate părţile au venit atunci mesageri călare care s-au apropiat de el şi i-au ascultat cuvintele cu un respect profund, iar apoi s-au răspândit în cele patru zări pentru a împlini cu promptitudine poruncile sale pline de înţelepciune.�?

Orice cale spirituală autentică trece prin Shambala

Shambala, ca tărâm spiritual care guvernează şi inspiră umanitatea şi planeta noastră, este în ultimă instanţă sursa tuturor învăţăturilor şi căilor spirituale autentice. Fie că noi ştim sau nu aceste lucruri, fie că le înţelegem sau nu, fie că le percepem direct sau nu, realitatea Shambalei este incontestabilă. Putem spune chiar că orice cale spirituală autentică „trece prin Shambala�?. Fiecare şcoală spirituală autentică este inspirată şi susţinută prin intermediul lumii tainice a Shambalei şi fiecare aspirant spiritual sincer este susţinut şi ghidat la rândul său de forţa tainică a înţelepţilor Shambalei şi a Regelui Lumii. Prin urmare, dacă vom conştientiza aceste aspecte, dacă vom apela sincer şi frenetic ajutorul şi ghidarea acestora, vom atinge mult mai rapid succesul atât în practica spirituală, cât şi în toate acţiunile noastre benefic orientate. „Adresându-te direct Binecuvîntatului Rege al Shambalei poţi atinge succesul,�? spune Lama.

„Când se spune că cea mai scurtă cale spirituală trece prin Shambala, trebuie să înţelegem că mesajul esenţial al Shambalei este acela că realizarea spirituală supremă, eliberarea spirituală ultimă, nu este un scop abstract, de neatins, ci poate fi obţinut prin aspiraţie sinceră şi efort spiritual susţinut chiar aici, pe acest Pământ, chiar în această viaţă. Aceasta este învăţătura Shambalei. Cu adevărat, orice fiinţă poate atinge realizarea spirituală. Cu adevărat, orice fiinţă poate auzi chemarea sacră, Kalagiya!

Iniţiaţii care sunt mesagerii Shambalei pot avea aparenţă de oameni simpli

Dar nu este suficient să auzi chemarea Shambalei. Aceia care sunt chemaţi trebuie să se dăruiască cu toată fiinţa lor căutării spirituale şi servirii umanităţii şi a semenilor lor. Cei care lucrează în această lume sub inspiraţia şi ghidarea Shambalei, iniţiaţii şi mesagerii Shambalei, nu trăiesc retraşi, izolaţi departe de lume. Din contră, ei călătoresc pretutindeni. Adeseori oamenii nu îi recunosc şi nu ştiu cine sunt ei, şi uneori ei nu se cunosc nici între ei. Dar ceea ce aceste fiinţe excepţionale au în comun este faptul că ele îşi îndeplinesc menirea spirituală proprie, realizând anumite acţiuni benefice nu pentru ei înşişi, ci pentru Glorioasa Shambala; şi ei toţi cunosc şi manifestă marele simbol al anonimatului. Uneori ei pot părea bogaţi, dar în realitate ei nu posedă nimic. Li se oferă totul, dar ei nu iau niciodată nimic pentru ei înşişi. Prin urmare, atunci când vă dăruiţi cu abnegaţie Lumii Shambalei, în acelaşi timp vi se ia totul şi vi se dă totul. Dacă aveţi regrete, atunci veţi fi înfrânţi; dacă dăruiţi totul cu bucurie, vă veţi simţi îmbogăţiţi.�?

Aici este exprimată foarte clar valoarea iniţiatică magică a renunţării şi detaşării, cunoscută în sistemul yoga ca aparigraha (a nu acumula bunuri materiale), unul din cele 10 principii etice şi morale care fundamentează practica yoghină. Renunţarea la ataşamentele şi interesele materiale atrage după sine o veritabilă îmbogăţire spirituală. Mai mult decât atât, acela care urmăreşte să se manifeste ca un veritabil releu divin, pentru a dărui lumina divină, iubirea divină şi ajutorul spiritual celorlalte fiinţe umane, primeşte la rândul său, direct de la Dumnezeu, exact acele energii benefice care se manifestă atunci prin fiinţa sa.

„La modul esenţial, învăţătura Shambalei este aceea că aceste lucruri, aceste realităţi despre care vă vorbesc acum, nu sunt nici depărtate sau imposibile, nici ţinute ascunse. Prin urmare, este suficient să ştiţi că Shambala există şi se manifestă aici pe Pământ; veţi înţelege astfel că cele mai înalte realizări spirituale sunt posibile aici, pe Pământ, şi că toate eforturile voastre vor fi recompensate aici, pe Pământ. Răspunsul plin de graţie al Shambalei va recompensa din plin eforturile voastre spirituale. Învăţătura spirituală a Shambalei este de o importanţă vitală, inspiraţia şi susţinerea sa vă vor ajuta în toate acţiunile benefic orientate, vă vor pregăti pentru a fi capabili să vă împliniţi menirea spirituală, vă vor deschide sufletul pentru a accepta tot ceea ce se manifestă pentru voi ca venind de la Dumnezeu.

Adevărat, adevărat vă spun, prin intermediul Shambalei şi cu ajutorul Shambalei, practicând Kalachakra Tantra, puteţi atinge foarte rapid perfecţiunea şi starea de îndumnezeire.
Kalagiya, Kalagiya, Kalagiya! Veniţi în Shambala!�?
Shambala este reală

De unde ştim că Shambala există cu adevărat? În primul rând, pentru că toate tradiţiile populare şi spirituale ale planetei vorbesc despre ea. E drept că sub nume diferite: Tula, Insula Albă, Tărâmul fericirii, Lumea înţelepţilor, Ţara apelor albe, Hiperboreea, Shangri La, Shambala… Dar toate afirmă acelaşi lucru: că există o lume tainică a înţelepţilor care ghidează şi susţine umanitatea. Din această lume au venit, probabil, marii eroi civilizatori, marii deschizători de drumuri, marii înţelepţi. Putem crede că este doar un mit, dar iată că în ultima vreme marile mituri ale umanităţii se dovedesc a fi fost cât se poate de reale: certificarea ştiinţifică a potopului biblic (şi descoperirea resturilor arcei lui Noe pe muntele Ararat) sau descoperirea Troiei sunt doar două exemple elocvente. Fără îndoială că nu este o simplă coincidenţă faptul că toate tradiţiile afirmă acelaşi lucru: existenţa Shambalei este o realitate.

Există fiinţe umane, personaje istorice mai mult sau mai puţin cunoscute, despre carese spune că au fost în Shambala, atât pentru a primi anumite iniţieri de natură spirituală, cât şi pentru a le fi încredinţate anumite „misiuni�?. Dintre aceştia, cei mai cunoscuţi sunt Apollonius din Tyana, contele de Saint Germain, Nicholas Roerich, Paracelsus, Lao Tse, marele reformator Tsong-kha-pa, marele yoghin tibetan Tilopa.

Există alte fiinţe umane, care au reuşit să comunice telepatic cu înţelepţii din lumea Shambalei, precum Saint-Yves d’Alveydre şi Helena Blavatsky. Întrucât şi în cazul acestor fiinţe umane, ca şi în cazul tradiţiilor populare şi esoterice, relatările coincid, este evident că Shambala - centrul spiritual al planetei - există cu adevărat.

De ce nu se ştie acest lucru?

Tradiţiile oculte ale planetei afirmă faptul că, datorită degradării umanităţii, în epoca de regres spiritual care a început încă dinainte de naşterea lui Iisus, existenţa Shambalei a fost ocultată (ascunsă). Desigur că înţelepţii au ştiut întotdeauna despre Shambala, dar aceştia au respectat cu stricteţe secretul învăţăturilor spirituale. În Orient totuşi, existenţa Shambalei era chiar şi în secolele trecute destul de bine cunoscută de foarte mulţi oameni. Prin secolele XVI-XVII, călătorii occidentali au adus din Orient informaţii despre Shambala. La începutul secolului XX au apărut în Europa câteva lucrări de referinţă despre Shambala, care au atras atenţia cititorilor. Dar nu s-a făcut prea multă publicitate acestui lucru, deoarece guvernanţii actuali ai omenirii nu au nici un interes ca lumea să ştie că există o putere mai presus decât a lor. Totuşi, tradiţia se confirmă, în sensul că ea prevedea revelarea publică a unor informaţii despre Shambala în această epocă în care trăim noi acum. Tot mai mulţi oameni încep să caute şi să-şi pună întrebări. Diverse lucrări tibetane ultrasecrete despre Shambala au apărut traduse în Occident. Calea către Shambala se redeschide gradat…

Documente secrete

În istoria Europei medievale găsim şi un alt indiciu foarte elocvent privitor la existenţa Shambalei. Astfel, pe foarte multe hărţi medievale, găsim în centrul Asiei o ţară întinsă desemnată cu numele de “Împărăţia Preotului Ioan�?. Nu exista pe vremea respectivă nici o ţară de o asemenea întindere în Asia, unde se aflau, mai degrabă, mici regate cu o întindere şi autoritate redusă. Împărăţia Preotului Ioan se întindea însă, pe aceste hărţi, din Turkestan până în Tibet şi de la Munţii Himalaya până dincolo de deşertul Gobi.

Istoricii occidentali medievali menţionează şi ei existenţa, în Orient, a unui Rege-Preot, descendent al Regilor Magi (despre care esoteriştii afirmă că au venit din Shambala).
Cel mai misterios aspect dintre toate este acela că în arhivele Vaticanului se află numeroase documente, cu precădere din secolul al XII-lea, care atestă corespondenţa întreţinută de Împăratul Bizanţului, de Împăratul Imperiului Romano-Germanic, de Papa Alexandru
al III-lea şi de alte personalităţi faimoase ale epocii, cu “faimosul Rege al Indiilor�?, preotul Ioan.

Regele Lumii

Într-un sens foarte strict, guvernatorul absolut al Shambalei, cunoscut sub numele de Rege al Lumii, este de asemenea şi guvernatorul absolut al planetei Pământ. Prin urmare, Regele Shambalei este Regele planetei noastre şi, de asemenea, Regele fiecăruia dintre noi.

Actualul Rege al Shambalei are, în plus faţă de funcţia sa fundamentală, un rol istoric cu totul special, deoarece în perioada domniei sale se va face trecerea de la Kali Yuga la Satya Yuga (epoca de maximă înflorire spirituală). Regele Shambalei este cel care susţine acest proces gradat de transformare, este cel care inspiră curentele spirituale autentice şi, datorită rolului special pe care poporul român îl va avea în viitorul apropiat relativ la trecerea umanităţii în Satya Yuga, cu siguranţă că el este unul dintre protectorii şi inspiratorii divini ai poporului român.

El va conduce forţele binelui în bătălia finală

O imagine tradiţională tibetană de factură profetică redă lupta finală dintre forţele binelui şi ale răului: călare, în fruntea armatei sale, Regele Shambalei spulberă forţele negative care au luat în stăpânire planeta noastră. Această bătălie decisivă între bine şi rău se va desfăşura, se spune, preponderent în planurile subtile, exact în perioada pe care o trăim noi acum – sfârşitul lui Kali Yuga.

Saint-Yves d’Alveydre, în cartea sa postumă „Misiunea Indiei în Europa�? îl numeşte pe Regele Shambalei „Suveran Pontif�?, Brahatmah, traducând această denumire prin: „Cel care susţine sufletele spre a fi în comuniune cu Spiritul lui Dumnezeu Tatăl�?. Iată un fragment din cartea lui Saint-Yves care îl descrie pe Regele Shambalei:

„Cu excepţia celor mai mari iniţiaţi, nimeni nu a văzut vreodată chipul Suveranului Pontif. Totuşi, cu ocazia anumitor ceremonii excepţionale, de exemplu la cea de la Jaganath, el a apărut în faţa tuturor celor prezenţi, înveşmântat într-un costum splendid, călare pe un elefant alb. Întreaga sa făptură, de la cap şi până la picioare, radia o lumină strălucitoare orbitoare, care îl înconjura cu scânteieri mirifice. Trăsăturile chipului său nu puteau fi percepute distinct, din cauza numeroaselor diamante care îi împodobeau tiara, reflectând lumina soarelui precum nişte focuri. Costumul ceremonial al lui Brahatmah este împodobit cu simbolurile fundamentale ale ştiinţei sacre care se află la baza organizării ierarhice a Shambalei. Astfel, diferitele sale veşminte sunt însemnate cu grupe de litere magice (mantre). Pe pieptul său strălucesc pietre preţioase simbolice, consacrate arhetipurilor celor douăsprezece semne zodiacale. Suveranul pontif poate realiza oricând, la voinţă, miracolul de a aprinde spontan flacăra sacră de pe altar, precum Aaron şi succesorii săi. Tiara sa alcătuită din şapte coroane suprapuse şi împodobită cu hieroglife sacre simbolizează cele şapte planuri ale manifestării, cele şapte niveluri pe care coboară sau ascensionează sufletele traversând Splendorile divine�?.
Apariţii similare ale Regelui Shambalei sunt relatate şi de Ferdinand Ossendowsky în cartea sa „Animale, oameni şi zei�?: „În timpul sărbătorilor solemne ce aveau drept cadru vechea formă de budism în Siam (Thailanda) şi India, Regele Lumii a apărut de cinci ori. El se afla într-un car magnific, tras de elefanţi albi, împodobiţi cu aur, cu pietre preţioase şi cu stofe deosebit de fine; purta o mantie albă şi pe cap avea o mitră (tiară) roşie de care atârnau râuri de diamante care-i ascundeau chipul. Binecuvânta poporul cu un măr de aur pe care se afla un miel. Orbii îşi recăpătau vederea, surzii auzeau, infirmii începeau să meargă, iar morţii se ridicau din mormânt. A mai fost văzut la sfârşitul secolului al XVIII-lea la Erdeni-Dzu, apoi a vizitat vechile mănăstiri din Sakkia (în Tibetul de Vest) şi Narabanchi Kure (în Mongolia). Buddha cel Viu (conducătorul Mongoliei) şi Tashi Lama au primit de la el un mesaj scris cu litere necunoscute pe tăbliţe de aur. Nimeni nu putea citi acele semne, însă Tashi Lama, intrând în templu, şi-a pus tăbliţa pe cap şi a început să se roage. Datorită rugăciunii sale, gândurile Regelui Lumii au pătruns în mintea lui şi, fără să fi citit inscripţiile enigmatice, el i-a înţeles şi i-a îndeplinit mesajul�?.

Când Regele Lumii se roagă

“În tot timpul anului Regele Lumii călăuzeşte misiunile preoţilor din Shambala. Doar uneori, el merge la peştera templului în care se află corpul îmbălsămat al predecesorului său, într-un sicriu negru de piatră. Caverna este întunecată, dar când Regele Lumii pătrunde în ea, pereţii ei sunt luminaţi de raze şi din capacul sicriului răsar limbi de foc. Cel mai în vârstă dintre preoţi merge în faţa lui, cu capul şi chipul acoperite şi cu mâinile împreunate la piept. Acest preot poate comunica cu sufletele celor dispăruţi.

Regele Lumii rosteşte incantaţii o vreme, apoi se apropie de sicriu, întinzând mâinile deasupra lui. Flăcările îşi intensifică strălucirea; dârele misterioase de pe pereţi se sting şi reapar, încrucişându-se, figurând semnele misterioase ale alfabetului vatannan (alfabetul sacru al celor din Shambala, n.n.). Din sicriu încep să răsară raze translucide de lumină, care la început abia se văd, apoi devin tot mai intense. Acestea sunt gândurile predecesorului său.
Curând, Regele Lumii este învăluit într-o aură alcătuită din lumina aceasta, iar literele de foc se modifică compunând cuvinte care scriu fără încetare dorinţele şi ordinele lui Dumnezeu. În acel moment, Regele Lumii este în legătură cu gândurile tuturor celor care conduc destinele omenirii: regi, ţari, hani, războinici, mari preoţi, învăţaţi, oameni de seamă. El le cunoaşte astfel gândurile şi intenţiile. Când acestea sunt pe placul lui Dumnezeu, Regele Lumii le impulsionează cu ajutorul lui invizibil; dacă nu, el le face să eşueze. (…)

După convorbirea cu predecesorul său, Regele Lumii adună Marele Consiliu din Shambala, judecă faptele şi gândurile conducătorilor oamenirii, îi ajută sau îi doboară. (…)

Apoi, Regele Lumii intră în marele templu şi se roagă în singurătate. Focul apare pe altar, întinzându-se treptat şi la altarele din jur şi, prin flacăra incandescentă, apare chipul lui Dumnezeu. Plin de veneraţie, Regele Lumii Îi transmite hotărârile Consiliului şi primeşte în schimb ordinele cereşti. La ieşirea din templu, Regele Lumii este încoronat cu strălucirea divină.”
Ferdinand Ossendowsky, fragment din “Animale, oameni şi zei�?.

Un celebru personaj istoric despre care se spune că a vizitat Shambala este Apollonius din Tyana, un filosof grec care a trăit în secolul I al erei noastre. Adorat încă din timpul vieţii ca zeu, datorită puterilor lui oculte (paranormale), a înţelepciunii şi virtuţilor pe care le manifesta, Apollonius a devenit un „personaj controversat” în timpul creştinismului timpuriu. Despre miracolele înfăptuite de Apollonius, comparabile cu cele relatate în Evanghelii, creştinii fanatici spuneau că erau fie inventate, fie înfăptuite cu ajutorul forţelor demoniace. Dincolo de aceste controverse dogmatice, multe miracole înfăptuite de el, precum dispariţia sa din faţa Senatului roman şi apariţia simultană la o distanţă de mai mult de trei zile de mers, sau stoparea unei epidemii de ciumă sunt atestate în cronicile istorice ale perioadei.

Biografii lui Apollonius relatează faptul că în tinereţea sa, fiind adept al învăţăturilor lui Pitagora, el a primit de la un preot al lui Apolo nişte plăci de metal pe care era gravată harta călătoriilor întreprinse de Pitagora în Asia centrală. Apollonius era un veritabil ascet: a ţinut „legământul tăcerii” timp de cinci ani, nu mânca deloc carne şi nu accepta sacrificiile animale. În jurul vârstei de 30 de ani, a pornit într-o călătorie iniţiatică, în căutarea înţelepciunii ascunse, către inima Asiei.

Apollonius din Tyana a stopat ciuma

Este practic imposibil să reconstituim drumul urmat de Apollonius către răsărit, dincolo de Ninive şi cetatea Babilonului. Cert este că el a urmat cursul Indusului, râu care izvorăşte din Himalaya. După o călătorie extrem de dificilă şi aventuroasă, se spune că el a ajuns la un podiş unde se afla „Cetatea Înţelepţilor”, condusă de regele Iarchas. Despre întâlnirea lui Apollonius cu aceşti înţelepţi şi învăţăturile pe care le le-a primit în cele (estimativ) câteva luni pe care le-a petrecut în compania lor, biografia sa nu ne dă prea multe detalii, comparativ cu importanţa acestor evenimente.

Printre învăţăturile primite de la Apollonius în cetatea înţelepţilor se menţionează cunoştinţe legate de medicină şi utilizarea plantelor de leac, ştiinţele divinatorii, precum şi anumite aspecte esoterice legate de astrologie. El a primit în dar, se spune, un set de şapte inele, făcute din metale asociate celor şapte planete principale, pe care le-a purtat apoi toată viaţa, pe rând, fiecare inel în ziua guvernată de planeta respectivă. Se mai relatează şi un aspect mult mai misterios: că el ar fi primit anumite talismane pe care trebuia să le ascundă în anumite locuri din Occident care, într-o epocă viitoare, urmau să aibă o semnificaţie istorică specială.

Cert este că după călătoria sa în Asia, viaţa şi activitatea lui Apollonius s-au transformat radical. Astfel, el a călătorit tot restul vieţii, vizitând principalele temple şi grupări filozofice din Egipt, Imperiul Roman, Grecia, Spania, Orientul Apropiat. Peste tot pe unde mergea, el căuta să „restabilească valorile adevăratei credinţe şi ale adevăratei spiritualităţi”. Se spune că el cunoştea toate limbile vorbite în perioada respectivă, toate sistemele religioase şi filosofice. De asemenea, a avut o influenţă pozitivă considerabilă asupra împăraţilor romani Vespasian şi Titus.

Înainte de a încheia această scurtă evocare a înţeleptului Apollonius, trebuie să precizăm – pentru corectitudine – că tentativele unor scriitori contemporani de a demonstra faptul că „Cetatea Înţelepţilor” vizitată de Apollonius s-ar fi aflat în Tibet par oarecum forţate. Descrierea călătoriei sale este extrem de vagă, iar perioada scurtă – numai 18 zile – în care el a parcurs partea finală şi cea mai dificilă a călătoriei ne indică faptul că, mult mai probabil, el a ajuns în partea de nord a Indiei. Acest lucru nu infirmă deloc ipoteza că el ar fi vizitat Shambala, deoarece în acea perioadă, secolul I, Tibetul nu atinsese acea înflorire spirituală care l-a făcut să fie, în mileniul următor, zona de proiecţie a Shambalei pe Pământ. Pe atunci însă, India cunoştea o perioadă extrem de fertilă pentru spiritualitate şi este perfect posibil ca în acele vremuri, proiecţia Shambalei să fi fost localizată în India.

Părintele Sergiu s-a întors după 20 de ani

Tradiţia rusă, la rândul ei, conţine nenumărate legende şi referiri la o misterioasă „Ţară a Apelor Albe” care au multe similarităţi cu legendele din tradiţia indiană şi tibetană despre Shambala. Vom povesti pe scurt o foarte frumoasă relatare atestată istoric despre călătoria unui călugăr ortodox rus în „Ţara Apelor Albe”, adică în Shamabala. Acest călugăr, părintele Sergiu, a trăit câţiva ani într-o mănăstire de pe muntele Athos, renumită pentru că avea o bibliotecă străveche. Acolo el a aflat despre un misterios ţinut din Asia centrală, unde domneau virtutea şi dreptatea – Ţinutul Apelor Albe. Întors în Rusia, la Kiev, el i-a relatat această legendă Prinţului Vladimir, care a fost atât de entuziasmat, încât a pregătit şi a trimis o expediţie în Asia centrală pentru a găsi această misterioasă ţară. Expediţia a pornit la drum în anul 987 sub conducerea Părintelui Sergiu, în vârstă atunci, de peste 30 de ani. După mai mult de un sfert de secol, Părintele Sergiu a revenit, acum un om în vârstă, relatând uluitoarele aventuri ale expediţiei şi faptul că, dintre toţi, el singur a reuşit cu adevărat să ajungă în Ţara Apelor Albe – Shambala – după o dificilă călătorie care a durat aproximativ trei ani şi jumătate, de-a lungul căreia şi-a pierdut pe rând tovarăşii de drum, animalele şi proviziile. Niciun ghid nu a reuşit să-l mai însoţească în ultima parte a călătoriei sale, care ar putea fi localizată undeva în pustietatea deşertului Gobi. Într-un sfârşit, el a fost întâmpinat de doi oameni, cu care a comunicat telepatic (înţelegându-le limba, deşi nu o cunoştea) şi care l-au condus la comunitatea Înţelepţilor, unde a trăit mai mult de 20 de ani, înainte de a reveni printre ai săi cu această uluitoare relatare, care s-a păstrat până în zilele noastre în tradiţia misticilor creştini ruşi.

Părintele Sergiu relatează despre cunoştinţele esoterice excepţionale pe care le-a primit de la Înţelepţi şi miracolele pe care aceştia erau capabili să le îndeplinească, precum levitaţia şi vindecările miraculoase. Tot el ne spune şi despre o aşa-numită lege a acestei comunităţi iniţiatice, conform căreia vizitatorii, cu excepţia unor foarte puţini „aleşi” trebuiau să se întoarcă în lume pentru a transmite şi pune în practică, în folosul oamenilor, învăţăturile spirituale primite.

Preotul Ioan vedea într-o oglindă evenimentele viitoare
În istoria Europei Medievale găsim şi un alt indiciu foarte elocvent privitor la existenţa Shambalei. Astfel, pe foarte multe hărţi medievale, desigur redactate cu o anumită ambiguitate datorită cunoştinţelor geografice limitate ale epocii respective, găsim în centrul Asiei figurată o ţară întinsă desemnată cu numele de „Împărăţia preotului Ioan”. Nu exista însă pe vremea respectivă nicio ţară de asemenea întindere în Asia, unde se aflau, mai degrabă, mici regate cu o întindere şi autoritate redusă. Împărăţia Preotului Ioan se întindea însă, pe aceste hărţi, din Turkestan până în Tibet şi de la Munţii Himalaya până dincolo de deşerturile Gobi. Istoricii occidentali medievali menţionează şi ei existenţa, în Orient, a unui Rege-Preot, descendent al Regilor Magi (despre care esoterişti afirmă că, de fapt, au venit din Shambala). Cel mai misterios aspect dintre toate acestea este acela că în arhivele occidentale au fost găsite numeroase documente, în special din secolul al XII-lea, care atestă corespondenţa întreţinută de Împăratul Bizanţului, de Împăratul Imperiului Romano-Germanic, de Papa Alexandru al III-lea şi alte personalităţi istorice ale epocii, cu „faimosul Rege al Indiilor”, Preotul Ioan. Imperiul său este descris ca un tărâm de basm, unde oamenii trăiesc mai multe sute de ani, unde existau mijloace de transport aerian („dragoni zburători”) şi elixiruri miraculoase care vindecau bolile şi purificau trupul şi mintea. Menţionăm încă o corelaţie uluitoare: tradiţia occidentală ne spune că acest Împărat-Preot avea un sceptru de jad (VAJRA în tradiţia tibetană) şi o oglindă miraculoasă în care putea să vadă toate evenimentele care se produceau în Împărăţia sa şi în celelalte ţări ale Pământului (aici asemănarea cu tradiţia tibetană este frapantă).

Studiind vieţile anumitor personalităţi excepţionale ale istoriei şi culturii occidentale şi orientale, descoperim ca element comun faptul că, în foarte multe cazuri, respectivii au călătorit foarte mult, vizitând anumite centre secrete ale înţelepciunii sau grupărilor spirituale, iar învăţătura primită a stat la baza marilor realizări ulterioare. Cu siguranţă au existat de-a lungul istoriei mulţi maeştri spirituali încarnaţi pe Pământ, cu siguranţă au existat mereu tradiţii spirituale vii şi fertile şi întotdeauna ele au fost inspirate şi susţinute de Shambala. Privind în ansamblu, putem vizualiza tabloul spiritual al planetei noastre ca fiind alcătuit din cercuri succesive de centre iniţiatice care gravitează în jurul centrului spiritual suprem, Shambala. De multe ori însă, relatările conţin anumite elemente similare, de o factură ieşită din comun, care ne indică faptul că, într-adevăr, în cazul anumitor fiinţe umane, ele au vizitat chiar Shambala şi nu un centru iniţiatic „obişnuit”. În aceste cazuri, acele excepţionale fiinţe umane au jucat un rol foarte important în epoca lor, din punct de vedere cultural, politic, ştiinţific, social etc. Cert este că lor li se aplică foarte bine descrierea pe care am precizat-o în articolul precedent: „Ei sunt chemaţi (în Shambala) să se dăruiască cu toată fiinţa lor căutării spirituale şi servirii umanităţii. Cei care lucrează în această lume sub inspiraţia şi ghidarea Shambalei, iniţiaţii şi mesagerii Shambalei, nu trăiesc retraşi, izolaţi şi departe de lume. Din contră, ei călătoresc pretutindeni. Adeseori oamenii nu îi recunoasc şi nu ştiu cine sunt, iar uneori ei nu se cunosc nici între ei. Dar ceea ce aceste fiinţe excepţionale au în comun este faptul că ele îşi îndeplinesc menirea spirituală proprie, realizând anumite acţiuni benefice nu pentru ei înşişi, ci pentru Glorioasa Shambala.”

De exemplu, celebrul alchimist Paracelsus (secolul al XVI-lea) a călătorit în Asia în tinereţea sa şi a petrecut 11 ani într-o „Fraternitate a Înţelepţilor”. De acolo provin fără îndoială, cunoştinţele sale excepţionale – se spune, de exemplu, că el ar fi realizat un homunculus (fiinţă artificială, înzestrată cu viaţă). Se mai spune că stăpânea telepatia şi proiecţia astrală. În afară de misterioasele sale experienţe alchimice, el a introdus noi metode practice în medicină şi folosirea anumitor substanţe pe bază de plante şi minerale. Un alt alchimist, Nicholas Flamel (secolul XIV) şi-a dobândit cunoştinţele alchimice într-o călătorie misterioasă şi le-a folosit pentru a realiza opere caritabile. El cunoştea secretul producerii aurului, dar îl folosea pentru a construi biserici, aziluri, spitale. În cazul său, există mai multe menţionări în cronicile ulterioare perioadei în care a trăit, care atestă faptul că a fost cunoscut şi întâlnit de diverse persoane timp de patru secole după presupusa sa moarte, în diferite ţări ale Orientului.

În Occident, primele referiri explicite la Regele Shambalei apar în scrierile lui Louis Jacolliot, autor controversat şi considerat „neserios” deopotrivă de critici şi de esoterişti, datorită faptului că nu îşi argumenta consistent afirmaţiile. A apărut apoi, în 1910, lucrarea postumă a lui Saint-Yves d’Aleveydre. „Mission de l’Inde en Europe” (Misiunea Indiei în Europa) care, în ciuda autorităţii în domeniu a autorului său a fost la rândul ei foarte controversată în epocă, datorită revelaţiilor bulversante pe care le făcea despre existenţa unui centru iniţiatic planetar. Lucrarea lui Saint-Yves se încadrează nu întâmplător în rândul misterioaselor „cărţi blestemate” ale căror exemplare au fost în mare majoritate distruse, urmărindu-se desigur ocultarea anumitor revelaţii esoterice foarte importante pentru omenire. A urmat după aceea, în 1924, cartea lui Ferdinand Ossendowsky, „Animale, oameni şi zei” (publicată şi în limba română), care conţinea, la rândul ei, multe informaţii foarte asemănătoare cu revelaţiile făcute de Saint-Yves despre Shambala şi regele ei.

Dacă Saint-Yves era un ocultist celebru, asociat cu mişcarea teosofică, şi originea informaţiilor sale se află probabil în anumite texte sacre orientale, în schimb Ossendowsky era un om de ştiinţă, militar şi politician (a fost inginer de mine, profesor universitar de chimie, ataşat militar în Extremul Orient etc.). Puţin preocupat de aspecte filosofice sau esoterice, Ossendowsky a călătorit în Asia Centrală fugind din Siberia în 1920, căutat fiind de Armata Roşie. Toate informaţiile pe care el le relatează le-a aflat de la oameni simpli sau călugări – odată curiozitatea lui fiind stârnită de ceea ce el numea „taina tainelor”, a căutat să afle cât mai multe detalii despre Regele Shambalei. De altfel, Ossendowsky este primul autor care se referă la regele Shambalei cu titulatura de „Regele Lumii”, preluată şi de Rene Guenon într-un excelent studiu denumit chiar „Regele Lumii”, apărut în 1927 (lucrare tradusă şi în limba română).

Deşi Guenon explică faptul că titulatura de „Rege al Lumii” este improprie pentru a-l desemna pe Regele Shambalei, deoarece în accepţiunea sa cea mai riguroasă ea se aplică mai degrabă lui Manu, guvernatorul ciclului cosmic actual totuşi, în mod paradoxal, după apariţia studiului său, denumirea de „Rege al Lumii” a devenit uzuală. Şi totuşi, în mod paradoxal, lucrarea lui Guenon a fost considerată de atunci principala lucrare de referinţă în acest domeniu, iar cărţile lui Nicholas Roerich, apărute după 1929 în Statele Unite au trecut practic neobservate, deşi conţin mult mai multe informaţii referitoare la Regele Shambalei, culese de Roerich în cinci ani de călătorie prin Asia Centrală. Lui Guenon îi revine indiscutabil meritul de a fi prezentat sintetic şi argumentat, în contextul spiritualităţii planetare, existenţa indubitabilă a unui misterios centru iniţiatic planetar care guvernează destinele omenirii.

Saint-Yves d’Aleveydre nu dezvăluie explicit sursele informaţiilor revelate despre Shambala (pentru care foloseşte denumirea de Agartha, dar este fără îndoială vorba de acelaşi lucru). Se ştie că el a avut legături cu mişcarea teosofică şi apropiaţii săi au dezvăluit faptul că el stăpânea dedublarea astrală, ceea ce poate explica într-adevăr cum a putut afla anumite aspecte extrem de ocultate chiar şi în Orient. Dincolo de consideraţiile teoretice şi teoriile personale ale autorului, cartea „Mission de l’Inde en Europe” conţine numeroase informaţii autentice şi chiar anumite revelaţii profetice excepţionale. Printre altele, Saint-Yves d’Aleveydre ne prezintă Shambala ca pe un centru iniţiatic structurat după o ierarhie esoterică precisă, de natură solară, profund religioasă. El asociază, într-un mod am putea spune chiar revoluţionar pentru ideile epocii, religia cu ştiinţa, prezentând atât bibliotecile inimaginabil de vaste ale acestui centru religios, care tezaurizează întreaga istorie, înţelepciune şi ştiinţă planetară, precum şi anumite experimente ştiinţifice realizate în Shambala, dintre care unele seamănă uluitor de mult cu ingineria genetică. Aparate de zbor, surse necunoscute de energie, dispozitive tehnice alambicate, practici ascetice, puteri paranormale, ritualuri mistice – toate se îmbină într-un mod fascinant în viziunile acestui esoterist.

O altă asociere remarcabilă pe care o face Saint-Yves este aceea dintre suveranitate (ca funcţie de guvernare) şi conducerea religioasă: astfel, el îl numeşte pe Regele Shambalei „Suveran Pontif”, Brahatmah, traducând această denumire prin: „Cel care susţine sufletele spre a fi în comuniune cu Spiritul lui Dumnezeu Tatăl.”

Iată un fragment din carte lui Saint-Yves care îl descrie pe Regele Shambalei: „Cu excepţia celor mai mari iniţiaţi, nimeni nu a văzut vreodată chipul Suveranului Pontif. Totuşi, cu ocazia anumitor ceremonii excepţionale, de exemplu la cea de la Jaggrenat, el a apărut în faţa tuturor celor prezenţi, înveşmântat într-un costum splendid, călare pe un elefant alb. Întreaga sa făptură, de la cap şi până la picioare, radia o lumină strălucitoare orbitoare, care îl înconjura cu scânteieri mirifice. Trăsăturile chipului său nu puteau fi percepute distinct, din cauza numeroaselor diamante care îi împodobeau tiara reflectând lumina soarelui precum nişte focuri. Costumul ceremonial al lui Brahatmah este împodobit cu simbolurile fundamentale ale ştiinţei sacre care se află la baza organizării ierarhice a Aghartei. Astfel, diferitele sale veşminte sunt însemnate cu grupe de litere magice (MANTRA-e). Pe pieptul său strălucesc pietre preţioase simbolice, consacrate arhetipurilor celor 12 semne zodiacale. Suveranul Pontif poate realiza oricând, la voinţă, miracolul de a aprinde spontan flacăra sacră de pe altar, precum Aaron şi succesorii săi. Tiara sa alcătuită din şapte coroane suprapuse şi împodobită cu hieroglife sacre simbolizează cele şapte planuri ale manifestării pe care coboară sau ascensionează sufletele traversând splendorile divine.

Dar acest înalt sacerdot mi-a apărut chiar mai măreţ atunci când, dezbrăcând veşmintele ceremoniale, îndepărtând toate semnele puterii, toate ornamentele şi bijuteriile, a intrat singur în cripta sacră în care se afla mormântul predecesorului său, oferindu-i-se Îngerului Morţii în umilinţa sa absolută.”

Într-un alt pasaj, Saint-Yves îl numeşte pe Regele Shambalei Prinţul morţii, deoarece el a învins moartea. Apariţii similare ale Regelui Shambalei sunt relatate şi de Ferdinand Ossendowsky: „În timpul sărbătorilor solemne ce aveau drept cadru vechea formă de budism în Siam (Thailanda) şi India, Regele Lumii a apărut de cinci ori. El se afla într-un car magnific tras de elefanţi albi, împodobiţi cu aur, cu pietre preţioase şi cu stofe deosebit de fine: purta o mantie albă şi pe cap avea o mitră (tiară) roşie care avea râuri de diamante care-i ascundeau chipul. Binecuvânta poporul cu un măr de aur pe care se afla un miel. Orbii îşi recăpătau vederea, surzii auzeau, infirmii începeau să meargă, iar morţii se ridicau din mormânt. A mai fost văzut la sfârşitul secolului al XVIII-lea la Erdeni-Dzu, apoi a vizitat vechile mânăstiri din Sakkia (în Tibetul de Vest) şi Narabanchi Kure (în Mongolia). Buddha cel Viu (conducătorul Mongoliei) şi Tashi Lama au primit de la el un mesaj scris cu litere necunoscute pe tăbliţe de aur. Nimeni nu putea citi acele semne, însă Tashi Lama, intrând în templu, şi-a pus tăbliţa pe cap şi a început să se roage. Datorită rugăciuni sale, gândurile Regelui Lumii au pătruns în mintea lui şi fără să fi citit inscripţiile enigmatice, el i-a înţeles şi îndeplinit mesajul.”

În acest context, merită să menţionăm şi un eveniment remarcabil relatat într-un jurnal de călătorie al lui Nicholas Roerich, publicat sub titlul „Heart of Asia” (Inima Asiei), în 1929. În cursul călătoriei lor, Roerich şi patru dintre însoţitorii lor au fost cu toţii martorii unei apariţii de natură paranormală, care poate fi explicată fie prin interferenţa cu planul subtil eteric în care există lumea Shambalei, fie prin manifestarea excepţională a unui înalt prelat din Shambala în planul fizic, ca o manifestare de graţie divină. Evenimentul s-a produs în apropiere de mănăstirea tibetană Ghum. Cei cinci se deplasau cu maşina pe un drum îngust şi au trecut la un moment dat pe lângă o litieră purtată de patru oameni înveşmântaţi în haine de culoare cenuşie. În litieră se afla un lama cu părul lung şi negru, cu o barbă scurtă, neagră (lucru destul de neobişnuit pentru un călugăr tibetan).

Şi mai neobişnuite erau straiele acestui lama, de culoare roşie şi galbenă, strălucind de curăţenie – prin contrast cu aspectul uzual al călugărilor tibetani, care sunt de regulă foarte murdari. În plus, lama purta pe cap o coroană. El le-a zâmbit călătorilor europeni şi le-a făcut de mai multe ori semn cu capul. Roerich şi însoţitorii săi au fost foarte impresionaţi de întâlnire şi în cursul următoarelor zile l-au căutat peste tot prin împrejurimi pe misteriosul lama. Cu ocazia aceasta au aflat că nu există niciun lama corespunzător descrierii făcute în întregul district, că în Tibet numai Dalai Lama şi Tashi Lama sunt purtaţi cu litiera şi, în plus, doar aceştia doi poartă coroană, dar numai în interiorul templelor, in cursul unor ceremonii religioase speciale.

Concluzia tibetanilor a fost unanimă: Roerich se întâlnise cu un înalt lama din Shambala. Faptul că Roerich a cunoscut direct lumea Shambalei este confirmat de o sincronicitate remarcabilă, petrecută de această dată în Mongolia. La vremea respectivă, în Mongolia erau construite frecvent temple şi mănăstiri consacrate Shambalei. Existau multe festivaluri dedicate Shambalei, şi chiar marşurile militare ale armatei mongole cântau viitorul război purtat de regele Shambalei. Pe scurt, atât mitul, cât şi realitatea şi profeţiile Shambalei erau un subiect la ordinea zilei în Mongolia începutului de secol XX, inclusiv în cercurile militare şi politice cele mai înalte. Impresionat fiind de acest aspect, Roerich a oferit în dar guvernului Mongoliei o pictură realizată de el, reprezentându-l pe Regele Shambalei.

În această pictură, Regele Shambalei este reprezentat înconjurat de flăcări. Reacţia politicienilor a fost uimitoare şi promptă: ei au hotărât imediat să clădească un templu special pentru acea pictură. Totuşi, l-au întrebat uluiţi pe Roerich cum a fost posibil să afle el despre viziunea pe care unul dintre cei mai respectaţi lama-şi mongoli tocmai o avusese, viziune în care Regele Shambalei arăta exact ca în pictura lui Nicholas Roerich. Iată ce viziune avusese acel lama, aşa cum i-a fost povestită pictorului de către un membru al guvernului mongol: „Lama a văzut o imensă mulţime de oameni de toate naţiile; toţi priveau către Apus. Apoi, în cerc a apărut un călăreţ gigantic călărind un armăsar înfocat, înconjurat de flăcări, purtând în mână stindardul Shambalei – era însuşi binecuvântatul Rege al Shambalei. El a poruncit mulţimii să-şi întoarcă privirile de la Apus către Răsărit. Descrierea chipului şi veşmintelor Regelui, făcută de acest lama, este identică cu imaginea pictată de dumneavoastră.”

Revenind la descrierea pe care Saint-Yves d’Aleveydre o face Regelui Shambalei, un pasaj devenit ulterior celebru, deoarece este fără îndoială cel mai spectaculos, redă aşa-numita „rugăciune” a Regelui Shambalei, prin care el urmăreşte să intre în starea de comuniune cu Voinţa Divină, precum şi cu sufletele tuturor premergătorilor săi (anteriorii Regi ai Shambalei). Saint-Yves dă de înţeles că, prin modalităţi paranormale (dedublare şi proiecţie astrală) a asistat el însuşi la aceste momente sacre. Ferdinand Ossendowsky ne relatează şi el, în cartea „Animale, oameni şi zei”, printre altele şi discuţia pe care a avut-o la Urga – capitala Mongoliei – cu bibliotecarul lui Bogdo-Han (conducătorul Mongoliei în perioada respectivă, supranumit şi „Buddha cel Viu), care face o descriere surprinzător de asemănătoare a „convorbirii cu Dumnezeu” purtată de Regele Lumii. Tot Ossendowsky ne povesteşte un moment remarcabil trăit în cursul călătoriei sale prin câmpiile Mongoliei. La un moment dat, cămila călăuzei a îngenuncheat, fără să primească vreun ordin. Călăuza şi ceilalţi mongoli s-au aruncat la pământ în rugăciune. Era un moment magic, suspendat între cer şi pământ, când toate vieţuitoarele naturii încremeniseră în aşteptare, ca paralizate.

Credinţa mongolilor era aceea că, în astfel de momente speciale percepute intuitiv de animale şi chiar de unii oameni, Regele Lumii se roagă în palatul lui subteran, căutând să afle destinul popoarelor. Iată şi descrierea acestei rugăciuni speciale, aşa cum o prezintă Saint-Yves: „În cripta sacră este mormântul precedentului Rege, acoperit de un catafalc ai cărui ciucuri indică numărul secolelor trecute şi al Pontifilor precedenţi. Pe acest cadru mortuar, unde sunt plasate de asemenea şi anumite aparate ale Magiei sacre, urcă încet Brahatmah, rostind rugăciunile şi făcând gesturile adecvate unui ritual specific străvechi. El este simbolul viu al culmii unei ierarhii în acelaşi timp religioasă şi universitară, unificând indivizibil Religia şi Ştiinţa. Profund concentrat în sfinţenia rugii sale lăuntrice, Pontiful îşi uneşte mâinile şi apoi, prin manifestarea voinţei sale gigantice, iată că sicriul predecesorului său glisează, ieşind din locul său de sub catafalc. Pe măsură ce Brahatmah îşi continuă ritualul magic, sufletul predecesorului său, pe care el îl invocă, începe să se manifeste din înaltul cerurilor. Pentru a facilita această comunicare, Brahatmah se foloseşte de un dispozitiv special, alcătuit din şapte lamele sau conductoare metalice, care se reunesc formând două tuburi verticale, plasate în faţa Suveranului Pontif. Unul dintre acestea este alcătuit din aur, iar celălalt din argint şi ele corespund, respectiv, Soarelui, lui Christos şi arhanghelului Mihail (cel de aur) şi Lunii, lui Mahomed şi arhanghelului Gabriel (cel de argint). În apropiere sunt plasate şi alte instrumente ritualice şi obiecte magice: baghetele sacre ale Regelui Shambalei, o rodie de aur şi un corn de argint. Continuându-şi rugăciunea destinată unificării tuturor religiilor Pământului, Brahatmah plasează rodia de aur deasupra cornului de argint şi invocă simultan pe arhanghelii Mihail şi Gabriel. Pe măsură ce el rosteşte invocaţii misterioase, Puterile Celeste încep să se manifeste în faţa ochilor săi spirituali. El simte prezenţa şi aude cuvintele Sufletului pe care l-a invocat, a cărui manifestare este mult facilitată de armătura metalică realizată din cele şapte metale corespunzătoare scării diatonice a celor şapte Ceruri. Atunci, în limba universală care este vorbită în Shambala, se stabileşte un colocviu teurgic între Suveranul Pontif şi Îngerii care îi transmit, din înaltul Cerurilor, răspunsurile la întrebările sale. În aer se manifestă semne magice, care alcătuiesc scrierea sacră a Logosului Divin. Pe măsură ce aceste sacre Mistere se împlinesc, începe să se audă muzica diafană a Sferelor Celeste. Din corpul îmbălsămat aflat în sicriu începe să se manifeste atunci un fel de foc, un fel de lavă incandescentă cu nenumărate filamente arborescente semi-fluidice, aproape materiale. Acesta este semnul care arată că, din Paradisul îndepărtat unde se află acum, sufletul precedentului Pontif străbate prin ierarhiile celeste până în acest loc. Razele concentrate manifestă toate amintirile şi gândurile sale în cripta sacră unde se află sicriul său.

Reproducem în continuare şi relatarea bibliotecarului lui Bogdo-Han din Urga, citată de Ossendowsky:
„A recunoaşte existenţa celui mai sfânt şi mai puternic dintre oameni şi a Regatului Fericirii, a marelui Templu al ştiinţei sacre, este o consolare pentru inimile noastre păcătoase şi pentru vieţile noastre corupte, încât consider că este regretabil faptul că oamenii nu au în general acces la acest secret. În tot timpul anului Regele Lumii călăuzeşte misiunile preoţilor din Shambala. Doar uneori, el merge în peştera templului în care se află corpul îmbălsămat al predecesorului său, într-un sicriu negru de piatră. Caverna este întunecată, dar când Regele Lumii pătrunde în ea, pereţii ei sunt luminaţi de raze şi din capacul sicriului răsar limbi de foc. Cel mai în vârstă dintre preoţi merge în faţa lui, cu capul şi cu chipul acoperite şi cu mâinile împreunate pe piept. Acest preot poate comunica cu sufletele celor care au dispărut. Regele Lumii vorbeşte (rosteşte incantaţii) o vreme, apoi se apropie de sicriu, întinzând mâinile asupra lui. Flăcările îşi intensifică lucirea; dârele misterioase de pe pereţi se sting şi reapar, încrucişându-se, figurând semnele misterioase ale alfabetului sacru VATANNAN. Din sicriu încep să răsară raze translucide de lumină, care la început abia se văd, apoi devin tot mai intense. Acestea sunt gândurile predecesorului său. Curând, Regele Lumii este învăluit într-o aură alcătuită din lumina acesta, iar literele de foc se modifică, alcătuind cuvinte care scriu fără încetare dorinţele şi ordinele lui Dumnezeu. În acel moment, Regele Lumii este în legătură cu gândurile tuturor celor care conduc destinele omenirii: regi, ţari, hani, războinici, mari preoţi, învăţaţi, oameni de seamă. El le cunoaşte astfel gândurile şi intenţiile. Când acestea sunt pe placul lui Dumnezeu, Regele Lumii le impulsionează cu ajutorul lui invizibil; dacă nu, el le face să eşueze. După convorbirea cu predecesorul său, Regele Lumii adună Marele Consiliu al Shambalei, judecă faptele şi gândurile marilor oameni, îi ajută sau îi doboară. Apoi, Regele Lumii intră în marele templu şi se roagă în singurătate. Focul apare pe altar, întinzându-se treptat şi la altarele din jur şi, prin flacăra incandescentă, apare chipul lui Dumnezeu. Plin de veneraţie, Regele Lumii Îi transmite hotărârile Consiliului şi primeşte în schimb ordinele cereşti. La ieşirea din templu, Regele Lumii este încoronat cu strălucirea divină.”

Tradiţia KALACHAKRA conţine câteva legende şi povestiri foarte frumoase despre yoghini indieni, nepalezi sau tibetani care au călătorit în Shambala. Încă din perioada primelor călătorii şi relatări, tibetanii au fost fascinaţi de aceste povestiri adevărate. Nu întâmplător, scolasticii afirmă că tradiţia scrisă şi orală referitoare la Shambala cuprinde trei teme principale.
Prima se referă la descrierea acestui tărâm tainic, cu geografia şi organizarea sa socială spirituală.
Urmează apoi aşa-numitele profeţii ale Shambalei şi ale Regelui ei, legate de viitoarea „epocă a Shambalei”, epocă în care legătura umanităţii cu acest Sfânt Regat va fi foarte directă şi evidentă şi Shambala nu va mai fi ocultată ca în prezent.
În fine, a treia componentă fundamentală a tradiţiei despre Shambala descrie drumul într-acolo, călătoria propriu-zisă a iniţiatului care a primit chemarea Regelui Shambalei: KALAGIYA!

Practic, tibetanii afirmă că există patru modalităţi de a ajunge în Shambala: călătoria concretă în corpul fizic, călătoria astrală, prin proiectarea sau deplasarea corpului astral (pe care ei îl numesc corp spiritual) în tărâmul tainic al Shambala-ei, călătoria în vis (vise iniţiatice precum cele reproduse în articolul precedent) şi renaşterea în Shambala, după părăsirea corpului fizic prin aşa-numita moarte. Menţionăm ca o curiozitate care confirmă, din păcate, declinul contemporan al spiritualităţii tibetane, că tibetanii susţin că, în KALI YUGA, cea mai sigură şi mai accesibilă cale de acces în Shambala este aceasta din urmă şi de aceea au compus o întreagă gamă de rugăciuni pentru atingerea acestui scop: renaşterea în Shambala. Există chiar diferite personalităţi (în special LAMA-şi cu ranguri înalte) care afirmă că îşi cunosc de pe acum funcţia pe care o vor avea când vor renaşte în Shambala şi numele pe care îl vor purta atunci. Armata mongolă avea în secolul trecut un imn care, printre altele, spunea: „Fie ca noi să murim în acest război pentru a renaşte în Shambala şi a lupta în armata preasfântului Rigden-Djepo.”

O poveste tibetană recentă relatează despre un aspirant yoghin care i-a cerut maestrului său un TAPAS pentru a reuşi să ajungă în Shambala. Acesta i-a indicat anumite procedee speciale pe care aspirantul le-a practicat intens şi, după câteva săptămâni, a murit, ceea ce – în ciuda absenţei vreunei dovezi concrete asupra destinului său – a întărit convingerea tibetanilor că principala „poartă” de acces în Shambala implică părăsirea planului fizic prin aşa-numita moarte şi apoi renaşterea în Regatul Sfânt. Desigur că există şi relatări contemporane despre călătorii în Shambala care infirmă această teorie comodă a adepţilor dogmatici ce, în loc să facă eforturile spirituale necesare pentru a ajunge în Shambala, preferă să afirme că „drumul este închis”. Chiar în secolul trecut, Nicholas Roerich a reuşit să ajungă în Shambala. Fiind de o modestie exemplară, el nu a afirmat niciodată direct acest lucru, dar apropiaţii săi şi cei care l-au însoţit în expediţia în Asia Centrală susţin că el ar fi plecat la un moment dat singur, călare, din tabără şi s-a întors peste câteva săptămâni. Tibetanii l-au considerat, la întoarcere, ca fiind un om sfânt şi un mesager al Shambalei şi el s-a bucurat de o imensă consideraţie din partea tuturor LAMA-şilor şi personalităţilor spirituale asiatice care l-au cunoscut, cu toţii fiind uimiţi de cunoştinţele sale extrem de vaste despre Shambala şi Regele său.

Dintre cele trei modalităţi propriu-zise de a călători în Shambala, desigur că visele iniţiatice sunt cele mai accesibile. Atunci când un yoghin este sincer şi profund preocupat de aceste aspecte, studiind şi practicând meditaţia sau alte procedee yoghine de punere în rezonanţă cu lumea Shambalei (concentrarea pe YANTRA Shambalei este, de exemplu, o modalitate practică deosebit de eficientă), el poate avea spontan vise iniţiatice autentice în care se proiectează în această lume subtilă. În cazul viselor iniţiatice se produce, de fapt, o translaţie a corpului astral al yoghinului în lumea Shambalei şi autenticitatea experienţei este confirmată de acuitatea percepţiilor, de claritatea cu care yoghinul îşi aminteşte visul, de impactul profund pozitiv şi puternic asupra fiinţei (pentru mulţi yoghini aceste vise sunt veritabile momente de răscruce în evoluţia lor spirituală) şi chiar de anumite informaţii esoterice care, în mod sincron, pot fi confirmate ulterior. Diferenţa dintre visele de acest gen şi proiecţia astrală propriu-zisă este în primul rând aceea că yoghinul care se proiectează la voinţă cu corpul astral în Shambala controlează în mare măsură procesele care se produc şi poate repeta această experienţă la voinţă, într-un mod perfect controlat. În plus, în cazul viselor este posibil să apară şi elemente onirice care se suprapun peste experienţa astrală propriu-zisă introducând anumite aspecte discordante sau fantastice care îşi au sursa mai degrabă în subconştientul „visătorului”. Proiecţia astrală conştientă, realizată chiar în cadrul unor meditaţii de comuniune cu lumea Shambalei, este net superioară viselor, dar şi acestea din urmă trebuie apreciate la adevărata lor valoare atunci când se produc, pentru mulţi aspiranţi yoghini ele reprezentând primul contact viu, cu o bogată încărcătură senzorială, cu lumea Shambalei. Există, de altfel, mulţi yoghini care intuiesc că au primit „chemarea Shambala-ei” în vis, ceea ce a sădit în inima lor o intensă aspiraţie de cunoaştere şi chiar de a călători concret către Centrul iniţiatic suprem al planetei noastre.

Revenind la subiectul călătoriilor în Shambala, tibetani scolastici afirmă că proiecţia (călătoria) aşa-numită spirituală este net superioară celei concrete, fizice, deoarece corpurile subtile sunt superioare ca frecvenţă de vibraţie corpului fizic. Desigur că este un punct de vedere discutabil, deoarece călătoria concretă este cu siguranţă mai dificilă, implică o dăruire totală a aspirantului în această căutare a Shambala-ei şi, nu în ultimul rând, mult mai puţine fiinţe umane reuşesc să ajungă pe „calea fizică” în Shambala! Dar punctul de vedere tibetan trebuie să ne dea de gândit în ceea ce priveşte valorizarea experienţelor proprii, atât individuale cât şi colective. Astfel, merită să remarcăm că pentru tibetani proiecţia în lumea Shambalei este considerată o experienţă spirituală extraordinară, accesibilă numai unor foarte puţini aleşi. Cazurile celor care au călătorit în Shambala în corpul „spiritual” sau în vis sunt menţionate în istoria religioasă a Tibetului, în legende şi povestiri ţinute la mare stimă de către toţi aspiranţii spirituali. Aceste rare fiinţe umane au devenit apoi mari maeştri spirituali, veritabili reformatori şi deschizători de drumuri care au menţinut vie spiritualitatea autentică în Tibetul secolelor trecute.

Având în vedere legătura tainică subtilă extraordinar de puternică stabilită deja între ţara noastră (România) şi centrul spiritual planetar (Shambala), România fiind deja zona de proiecţie în plan fizic a lumii Shambalei, şi foarte multe fiinţe care au trăit în Shambala fiind deja născute în planul fizic aici, în România, contactul cu acest tărâm spiritual misterios este mult uşurat pentru mulţi yoghini români. Majoritatea dintre ei relatează că au trăit deja cel puţin o experienţă autentică de proiecţie astrală în Shambala. În general, deoarece condiţiile spirituale excepţionale create în România în această perioadă facilitează comuniunea cu lumea Shambalei, pentru noi aceste experienţe sunt relativ uşor accesibile, poate „prea” accesibile, în sensul că nu realizăm de fapt cât de valoroase sunt ele, deoarece le avem destul de uşor! Khamtul, cel al cărui vis iniţiatic l-am reprodus în articolul precedent, a fost marcat întreaga viaţă de un unic vis în care a fost în Shambala, şi chiar şi-a modificat viaţa după cum i s-a indicat în vis, părăsind Tibetul. Alţi foarte puţini LAMA-şi tibetani care au avut experienţe (chiar singulare) de proiecţie în Shambala sunt consideraţi mari maeştri spirituali şi experienţele lor sunt relatate în preţioase cărţi spirituale păstrate cu sfinţenie de-a lungul veacurilor.

Acest fenomen colectiv uimitor care se produce acum în România astfel încât chiar şi unii yoghini începători reuşesc să ajungă în Shambala reflectă nu numai o veritabilă stare de graţie, ci şi eficienţa excepţională a tehnicilor yoghine revelate în cadrul şcolii româneşti de YOGA.

Swami Shivananda remarca foarte pertinent că un adevărat yoghin nu este acela care citeşte sau află anumite adevăruri spirituale, nici acela care ajunge, prin practică să aibă anumite intuiţii spirituale excepţionale; un yoghin adevărat este numai acela care este capabil să îşi transforme întreaga viaţă dacă este necesar, conform adevărurilor spirituale ce îi sunt revelate sau intuiţilor pe care le are. Prin urmare, cei care deja au avut experienţe de comuniune spirituală cu lumea Shambalei trebuie să realizeze valoarea cu totul excepţională a acestor trăiri şi să urmărească permanent să le aprofundeze. O condiţie indispensabilă a aprofundării comuniunii cu Regele Shambalei este aceea de a urmări ca întotdeauna să apreciem cu recunoştinţă la adevărata lor valoare atât experienţele spirituale propriu-zise, cât şi informaţiile sau îndrumările de natură spirituală sau practică pe care le primim în cursul călătorilor astrale în Shambala, punându-le întotdeauna, fără preget în practică.

Foarte mulţi yoghini români au călătorit deja în Shambala, nu numai în vis ci şi prin proiecţii astrale conştiente realizate la voinţă. Aceştia trebuie să realizeze şi cât de importante, valoroase, preţioase sunt aceste experienţe! Mulţi călugări budişti tibetani şi-au dedicat întreaga viaţă acestui scop şi nu au reuşit să aibă nici măcar o singură experienţă de proiecţie în Shambala nici măcar în vis! Unii yoghini români au relatat că au întrezărit chipul Regelui Shambalei în cursul unor proiecţii astrale. Ei nu realizează că unii dintre marii yoghini indieni sau tibetani au realizat TAPAS-uri foarte lungi şi foarte dificile pentru a reuşi acelaşi lucru! Alţi yoghini români ne-au relatat faptul că au comunicat telepatic chiar de mai multe ori cu fiinţe din Shambala sau chiar cu Regele Shambalei, fiind deseori îndrumaţi, ajutaţi pentru a depăşi anumite situaţii de viaţă dificile sau încercări spirituale ori în alte situaţii au fost ghidaţi spiritual. Probabil că nici aceştia nu au ştiut că în tradiţia tibetană există tratate întregi care îi învaţă pe căutătorii spirituali cum să se poarte în prezenţa acestor fiinţe extrem de elevate, cum să le abordeze pentru a le cere învăţături spirituale, ce întrebări să le pună etc. Concluzia firească este aceea că acum în România sunt create anumite conjuncturi de natură subtilă, spirituală cu totul excepţionale, fără egal în istoria recentă a planetei noastre. Anumite porţi s-au deschis. Chemarea subtilă a Shambalei a fost deja lansată. Drumul către Shambala este liber şi deschis celor puri, îndrăzneţi şi plini de dăruire.

Adevăr şi ficţiune

Ajungem astfel şi la subiectul fascinant al călătoriei concrete, „fizice” în Shambala. Atât tradiţia hindusă indiană cât şi cea budistă tibetană au acordat o importanţă deosebită acestui subiect, concretizată în celebrele „ghiduri de călătorie” către Shambala. Aceste tratate au fost considerate ultrasecrete de-a lungul secolelor, în scopul menţinerii ocultării Centrului iniţiatic planetar suprem. În plus, ele sunt scrise fie într-un limbaj filosofic foarte întortocheat şi greoi, fie într-un stil poetic foarte pretenţios şi înzorzonat, ceea ce face şi mai dificilă lecturarea şi interpretarea lor. Aproape toate „ghidurile de călătorie” către Shambala încep prin a menţiona faptul că acela sau aceea care se încumetă să plece în această călătorie trebuie să fi primit în prealabil chemarea sacră KALAGIYA, care îl autorizează să întreprindă această căutare. În caz contrar, demersul său este din start sortit eşecului, mulţi dintre cei care au încercat zadarnic să forţeze accesul în Shambala fără să fi fost, în prealabil, chemaţi pierzându-şi chiar viaţa în cursul căutărilor. Desigur că yoghinul trebuie să aibă şi o anumită pregătire spirituală precum şi înzestrări excepţionale, şi ele menţionate cu scrupulozitate în „ghid”. Urmează apoi descrierea călătoriei propriu-zise, care întotdeauna începe în locuri cunoscute şi astăzi, din Tibet, India sau Nepal. În funcţie de traseul ales, călătoria poate dura între câteva luni şi câţiva ani. Unii autori sugerează un traseu tradiţional de pelerinaj în anumite locuri sacre din Tibet, India şi Nepal pentru o pregătire spirituală suplimentară înainte de a începe călătoria propriu-zisă. Problema este că toate aceste ghiduri, chiar şi cele mai detaliate, la un moment dat devin imposibil de urmat. De ce? Deoarece fie nu dau suficient de multe detalii, fie dau detalii de o precizie extremă, dar imposibil de depistat concret „în teren”. Ele încep prin a preciza anumite locuri cunoscute (oraşe, râuri, munţi), descriu o parte din drum relativ uşor de transpus pe hartă, şi apoi drumul „se pierde” fie din cauza folosirii unor denumiri arhaice, fie din cauza unor descrieri evazive, de exemplu: „trebuie să călătoreşti şase zile de-a lungul drumului care trece pe lângă Munţii de Fier”. Sau: „Călătorul trebuie să meargă 21 de zile către nord traversând un deşert în care nu există nicio urmă de iarbă, niciun copac, nicio picătură de apă”.

S-a discutat mult în ultimul secol, după ce aceste texte au ajuns să fie cunoscute şi în Occident, despre cum trebuie înţelese sau citite tratatele care descriu drumul spre Shambala. În ciuda nenumăratelor lor controverse dogmatice, în această privinţă tibetanii sunt unanimi: „există o extensie a Shambalei în planul fizic, susţin ei, localizată undeva la nord de munţii Kunlun (sau eventual în Himalaya), şi textele sacre trebuie înţelese ad-literam, ele descriind chiar drumul care trebuie urmat şi modul în care el trebuie parcurs.

Poate cel mai frumos aspect al acestor Ghiduri de călătorie către Shambala este acela că ele descriu în amănunt nu numai drumul, ci şi practica spirituală pe care trebuie să o realizeze aspirantul-călător pentru a avea succes în călătoriile sale.

Mai mult chiar, uneori se menţionează şi atitudinea, starea lăuntrică, gândurile şi aspiraţiile care favorizează succesul.

De aceea majoritatea occidentalilor preferă să considere că aceste descrieri sunt pur simbolice şi nu au nicio corespondenţă reală şi, prin urmare, nicio aplicaţie practică directă. Sau, unii autori preferă să creadă că este necesară o „cheie” secretă pentru a descifra textele – cheie care, din păcate, s-a pierdut. În fine, alţi autori interpretează drumul spre Shambala ca pe o cale spirituală pur interioară, etapele călătoriei corespunzând direct şi precis etapelor creşterii lăuntrice a yoghinului şi practicii spirituale pe care trebuie să o îndeplinească în fiecare etapă.

Edwin Bernbaum este un autor american contemporan care a optat pentru această ultimă interpretare. Totuşi el nu este un „scolastic”: din contră, a călătorit aproape 20 de ani în Asia centrală la sfârşitul secolului trecut (XX). El a cunoscut personal mulţi călugări tibetani, inclusiv pe Dalai Lama, şi a intervievat zeci de yoghini indieni şi tibetani, adunând preţioase informaţii transmise pe cale orală despre Shambala. El a descoperit chiar texte inedite care descriu drumul spre Shambala şi le-a tradus cu ajutorul unor învăţaţi tibetani. Interpretarea drumului către Shambala în termenii unei căutări şi creşteri interioare pe care Bernbaum o propune în cartea sa, „Drumul spre Shambala”, este remarcabil de inteligentă, frumoasă, plină de bun-simţ spiritual. Şi totuşi…

Bernbaum mai povesteşte în cartea sa un episod remarcabil care îi zdruncină din temelii ipoteza interpretării pur interioare a Ghidurilor. Astfel, el relatează cum, printr-o serie de sincronicităţi a descoperit un vechi ghid de călătorie către valea sacră Chembalung, o vale „secretă” despre care tradiţia tibetană afirmă că ar fi fost „sigilată” prin anumite procedee de factură tantrică de marele yoghin Padma-Sambhava, astfel încât nimeni să nu poată pătrunde în ea până va veni vremea în care valea va trebui redescoperită şi „deschisă” spre a servi drept refugiu tibetanilor în vremuri grele. Extrem de surescitat, Bernbaum a tradus textul descoperit, numai pentru a descoperi apoi consternat că el dădea o descriere care – i s-a părut atunci – era o descriere complet evazivă şi imposibil de descifrat. De exemplu, textul preciza că trebuie să treci prin „Stomacul de oaie răsturnat” pentru a ajunge la „Piatra roşie spintecată”, iar apoi trebuie să traversezi muntele „Şaua Calului” şi să mergi spre „Capul şarpelui” şi tot aşa… Dezamăgit, a întrerupt căutările, dar din fericire i-a relatat stareţului mănăstirii tibetane Tengboche (mănăstire aflată în Nepal) despre acest text absurd pe care îl descifrase. „Ştii”, i-a replicat stareţul, „eu am copilărit în regiunea Khumbu. Era acolo o formaţiune de stânci foarte ciudată lângă satul nostru pe care n-aş putea-o descrie altfel decât ca un stomac de oaie răsturnat. Şi îmi aduce aminte şi de piatra cea roşie, o piatră cubică gigantică străbătută de o crăpătură oblică, despre care bătrânii spuneau că se va deschide când va începe Războiul Shambalei. Cred că trebuie să pleci în Khumbu.”

Bernbaum a alcătuit o expediţie şi a plecat în Khumbu. El a căutat luni de zile prin labirintul munţilor şi văilor din masivul Himalaya, la est de Everest, regăsind pe rând toate elementele descrierii pe care la început o considerase absurdă şi fantastică. În final, el a găsit şi Chembalung: o vale secretă de o frumuseţe feerică în care se părea că nu mai călcase niciodată picior de om, o vale atât de bine tăinuită în labirintul munţilor încât nimeni nici nu îi bănuia existenţa. Ceea ce ridică întrebarea: sunt Ghidurile de călătorie doar nişte texte simbolice sau doar ghiduri de practică spirituală? Cu siguranţă nu!

Proiecţia astrală

În ceea ce priveşte proiecţia astrală este necesară o clarificare a terminologiei. Se ştie că fiinţa umană este înzestrată cu trei corpuri, denumite corpul fizic, corpul astral şi corpul cauzal. O descriere mai detaliată a structurilor fiinţei umane este aceea a celor cinci „învelişuri” (KOSHA, în limba sanscrită) care sunt, în ordinea crescătoare a subtilităţii sau frecvenţei de vibraţie: învelişul fizic (corpul propriu-zis, ANNAMAYA KOSHA), eteric (structura bioenergetică, PRANAMAYA KOSHA), astral (sau mental, MANOMAYA KOSHA), mental superior (sau intuitiv, VIJNANAMAYA KOSHA) şi învelişul „beatitudinii” (ANANDAMAYA KOSHA). În funcţie de tehnica de proiecţie aplicată şi de procesele subtile care se produc atunci şi care au la bază principiul rezonanţei, yoghinul îşi poate deplasa fie toate cele trei învelişuri subtile superioare, fie numai pe ultimele două (VIJNANAMAYA KOSHA şi ANANDAMAYA KOSHA), fie numai învelişul beatitudinii, ANANDAMAYA KOSHA. În toate aceste cazuri – trebuie să precizăm pentru o înţelegere corectă – yoghinul îşi proiectează întotdeauna Sinele Suprem ATMAN însoţit de unul, două (ANANDAMAYA KOSHA şi VIJNANAMAYA KOSHA) sau trei dintre învelişurile subtile superioare şi putem vorbi în cele trei cazuri de proiecţia conştiinţei (PHO-WA din tradiţia tibetană), proiecţia mentală şi respectiv proiecţia astrală. Tibetanii denumesc global aceste proiecţii cu termenul de „proiecţie spirituală sau mentală” iar în Occident este uzuală denumirea de „proiecţie astrală”. Un yoghin experimentat poate să deosebească cu uşurinţă procesele care se produc şi chiar să le declanşeze el însuşi, la voinţă. De altfel, experienţele care apar sunt calitativ diferite ca şi gamă a percepţiilor şi informaţiilor recepţionate.