Are de scris mereu atâtea lucruri inutile, numai din delicateţe şi din bună creştere,

 încât nu vreau să-i fac şi eu griji.

 Dar acum îi scriu astfel de răvaşe, încât să mă creadă cea mai fericită fiinţă din lume.

"Vino, o, vino   în    inima mea, tu, stăpân al inimii mele"  

E o casă frumoasă, totul curge lin ca pârâul cântător din vale. 

Ştii ce îmi place cel mai mult aici? 

Că voi doi nu vă certaţi niciodată. 

Înţelegerea şi pacea dintre voi doi sunt nespus de frumoase.  

Aş vrea să-ţi spun că în lunga mea viaţă am primit multe daruri,

 însă respectul, admiraţia şi dragostea, amestecate toate la un loc, 

pe care mi le arătaţi voi, sunt un dar nespus de rar pentru mine. 

Şi eu aveam cu adevărat nevoie de ele, acum, 

înainte de a mă despărţi de lume pentru totdeauna. 

Altfel    n-aş    fi     venit    la    voi    de    atâtea ori.

Am ajuns să descopăr că şi printre analfabeţi şi zdrenţăroşi şi săraci 

există oameni cu o deosebită sensibilitate 

şi cu o adâncă înţelepciune, care se chinuie să răzbată prin necunoaştere. 

Există, printre clasele de jos,

 oameni cu sufletul plin de muzică şi cu mintea plină de poezi

e.  

 De câte oridescopeream o scânteie de har în cenuşă, sufletul mi se umplea de o bucurienepământească. 

Mai păstrez încă un mic obiect de artă făurit de unul dinaceşti oameni, 

în vreo opt ore de muncă manuală. 

Mă apropiasem într-adevăr de izvorul 

din care s-a născut ceea ce astăzi numim artă populară, 

cântec popular, cultură  folclorică, un    spirit             pur         creator, netutelat

Am observat la ei o strălucire 

a calităţilor umane 

care e greu de descoperit la persoane  sofisticate.

 Ea nu avea nici bani, nici faimă, nici învăţătură. 

Singurul ei sprijin       erau fetele care crescuseră, astfel     încât    şi ele deveniseră ţintele    atacului.

Dragostea poate fi pentru unii un act de veneraţie şi elevaţie 

 spirituală iar faţă de alţii se poate manifesta în chip diabolic, 

zdrobind altarul pe care se află tot ce este mai bun în om.

 Şi amândouă aceste soiuride iubire ni se înfăţişează văzute din afară la fel, 

de parcă ar fi gemene, dar una dă viaţă iar cealaltă ţi-o ia 

Pielea mea fină, care simţea ceamai slabă atingere, a devenit aspră. 

Acum sunt un om de acţiune şi cunosclumea. 

Nici astăzi însă nu-mi e de ajuns să văd numai de treburile casei şiale familiei. 

Uneori mă simt cuprinsă de o intensă melancolie. 

Revine vechea mea nemulţumire. 

Acum trăiesc foarte departe de lumea literară. Eaeste astăzi suprapopulată. 

Nu prea am ocazia să scriu. 

Am revenit după douăzeci     şi  doi  de  ani  de         izolare           pentru       a găsi         toate       drumurile       blocate. 

Mai speramsă-l întâlnesc cândva în lumea asta largă, 

măcar numai pentru ca să-l întreb   de ce     m-a    amăgit. 

 Nu fac niciodată compromisuri cu ceva ce mi se pare greşit

"Îţi mai aminteşti de mine, Amrita? Şi dacă da,ai putut să mă ierţi?"

Cine îşi va maiaminti că ea a fost odată vie, că a iubit sau a fost iubită? 

Care ar putea fisensul acestor lucruri? 

Oprită în apropierea unui om pe moarte, m-am gânditla propriul meu sfârşit. 

Nu cred că voi muri în stradă. 

Poate că îmi voi aştepta sfârşitul pe un pat, înconjurată de rude. 

Dar după aceea? Trupul meu şi al ei sunt la fel. 

Nu va exista vreo urmă nici după ea, nici după mine

Un straniu simţământ de detaşare şi-a pus stăpânire 

pe fiinţa mea şi lacrimile mi-au umplut ochii.

Iar în puţinele zile pe care le avem de trăit, 

cât de mult îi facem săsufere pe ceilalţi!