În interviurile date atunci în România, 
Maitreyi a ocolit răspunsurile la orice 
întrebare referitoare la pasiunea tinereţii sale. 
A oferit însă revistei Tribuna din Cluj  
un poem însoţit de următorul (scurt) comentariu:
"Consideraţi aceste versuri răspunsul la întrebările care privesc un capitol 
intim al biografiei mele". 
Poemul a fost tradus în româneşte de Lidia Ionescu. 
Iată-l:

Chiar dacă mă vei prinde sub plasa de oţel 

N-am să strig. 

Golurile se vor mări de la sine  

Destul ca să-mi scot mâna ,si să cuprind luna.

 Şi de vei face ziduri de piatră 

Nicicând n-ai să zideşti   închisoare   pentru    mine. 

Pietrele se vor nărui de la sine 

De îndată ce voi apărea eu.

 Dacă mă vei exila şi mă vei trimite   peste   un ocean 

Intr-o barcă găurită 

Am să desfid oceanul

Şi n-am să pierd nici această bătălie marină. 

Sau dacă mă vei trimite în deşertul Saharei 

Unde nisipul duşmănos   e   fierbinte, 

Deodată va sufla parfum de iasomie 

Ca să-mi umple serile pustii. 

Ai    uitat că într-una din primele noastre dimineţi 

Mi-ai pus în mână o săgeată care poate ochi sunetul 

Şi că tu ai fost cel care m-a învăţat 

Să trag la ţintă fără greş. 

Şi azi, dacă vrei să mă umpli de întuneric 

De nu-mi mai pot vedea drumul, 

Fii sigur c-am să netezesc cerul 

Şi am să umplu lumea de lumină într-o noapte fără lună. 

N-ai decât să stai cu spatele întors la mine, 

Am să-ţi umplu cerul cu un cântec 

Tăcut ca o rază. 

Iar tu, mirat, n-ai să ştii 

De unde   vine    revărsarea     aceasta   de    lumină.