Aşa sunt eu, nu pot să deosebesc necazul de bucurie.
Nu ştiu de unde avea Mircea atâta bucurie în el.
Ce minunat este mult mai grozav decât orice altceva ce ştiu de atâta vreme.
Nimeni nu poate învăţa realitatea din cărţi ori din experienţele altora.
Toate aceste gânduri îmi treceau prin minte.
Trupul mi-a devenit mai uşor - nu pot merge, plutesc - de ambele părţiale umerilor,
şuviţe de păr îmi flutură în vânt, au devenit aripi, păunul şi-a înfoiat penele şi dansează în mine - zbor spre stele.
"Pâlcuri de stele foşnitoare, nebune de bucurie - pe tremurătoarele frunze proaspete zefiruldepune un sărut".
I-am cuprins faţa între palme şi am cântat:
"În polenul mirositor al lotusului tremură o lacrimă", şi am întrebat-o:
- Shanti, înţelegi acest cântec? "Pe lacul tinereţii pluteşte lotusul iubirii".
- Ai înnebunit? a întrebat Shanti, nearătându-se surprinsă de stilul meu poetic.
Te voi împrumuta de la tatăl tău pentru câteva zile,
ca să joci rolul Maliniei. Simt că eşti ca şi ea, ai un cer în minte".
iar în sinea mea, mi-am spus:
„Îţi voi arăta o dată soarele şi atunci amândoi îl vom venera".
Orice bărbat care, în timp ce-i face curte unei fete, se uită la alta,
mai frumoasă, este o persoană imorală.
Sunt prizonieră, o adevărată prizonieră.
Cine mă va elibera? Mă gândesc: "Nu deveni hindus, Mircea.
Hinduismul nu te duce nicăieri. Priveşte-mă!
Ce am câştigat devenind hindusă?
Asta nu-ţi dă putere; dimpotrivă, te lipseşte de ea".
Rogojina mi s-a transformat într-un pat cu fulgi.
Cum era această bucurie înălţătoare?
"Acolo unde nu sunt lacrimi, exceptând certurile de dragoste,
şi nici o altă vârstă decât tinereţea..."
Teama păstrează vigilenţa trează peste patul dragostei
În mijlocul bucuriei unirii, măsurând pulsaţiile extazului, tremură mâniosul zeu al durerii...
Aş fi dorit să mă plimb cu el singură, printre boscheţi şi copaci,
într-o noapte cu lună, scăldată de lumina stelelor.
Citisem atâtea despre ce ar putea face îndrăgostiţii,
dar nimic dintoate acestea nu ni se întâmpla nouă.
Mi-am spus:
"Ce distanţă poate fi între doi oameni, chiar atunci când ei merg alături!"
Ele nu s-au rotit în jurul axei pământului, ci au rămas într-un singur punct.
Acele momente, cu întreaga lor frumuseţe, au rămas fixate în conştiinţa mea.
Fericirea şi necazul sunt mugurii aceluiaşi izvor, ce nu se epuizează niciodată.
Bucuriade a nu fi mulţumit niciodată. Cine-mi spune dacă este bine sau rău?
Ochii mi se umplu de lacrimi, gândindu-mă la o eternă, neîmplinită dorinţă.
Aşa că ceea ce a fostodată bun, dacă într-adevăr a fost bun,
poate să nu mai fie aşa doar pentru că timpul a trecut?
O persoană care, pe scenă, părea când un vârf demunte,
când un val mlădios, era acum o fiinţă omenească oarecare.
Sunt la fel de sigură că nu voi putea să suport despărţirea de el.
Ce-i de făcut atunci'? Nu ştiu.
Nu suntsuficient de matură pentru a găsi cea mai bună cale.
De ce trebuie să sufăr atât pentru un lucru minunat?
Ei se căsătoresc cu o persoană şi aleargă după altele.
Nu vei fi niciodată în stare să trăieşti într-o astfel de societate îngrozitoare.
Ridică-te Ru! Mircea pleacă. Spune că doreşte să te mai vadă o dată,
înainte de a dispărea pentru totdeauna.
Când, în 1972, am reintrat în anul 1930, am avut din nou
aceeaş isenzaţie pe care am trăit-o în acel 18 septembrie.
Oasele mi s-au înmuiat iarăşi, iar inima a luat-o razna. Ce minune!
Nici nu-mi cunoşteam această parte din mine,
rămasă trează în acelaşi punct, partea cea nenăscută,nepieritoare,
care nu moare nici măcar o dată cu moartea trupului.
Azi numai am acelaşi trup, dar în el este aceeaşi fiinţă,
aceeaşi nemuritoare Amrita.
Mama procedează aproximativ ca un doctor: nu mă obligă sămănânc.
Spune că în timpul unor astfel de tulburări emoţionale şi supărări,
organismul secretă otrăvuri,
aşa că este nevoie doar de lichide pentru a elimina aceste otrăvuri.
"Nu te voi uita niciodată", şi apoi, pe partea cealaltă:
"Te voi aştepta, te voi aştepta, te voi aştepta".
"Nu voi uita, nu, nu voi uita. Tata nu are putere asupraminţii mele".
Această roată ce aduce experienţei noastre bucurie,
tristeţe, nenorocirea şi fericirea, şi transformă o substanţă în alta, cao maşină centrifugă
ce aruncă apa de prisos şi condensează materia.
În fiecare zi pierdem şi în fiecare zi primim compensaţii.
Să ştii, Ru, că şi necazurile îşi au valoarea lor.
Toţi gânditorii din lume spun asta. Roagă-te lui Dumnezeu - el te va linişti.
Numai suferinţa îl face pe om să-l caute pe Dumnezeu.
Încet-încet,lacrimile mi s-au uscat, intensitatea durerii mele a scăzut. Privită din viteză, lumea părea
trecătoare, efemeră.
Simţurile îmi amorţiseră,de-atâtasuferinţă.
În această stare, pe jumătate adormită, am auzit vocea tatei:
Natura e ca o mamă. O am şi pe mama cu mine.
Dar el nu are pe nimeni.
Trebuie să fie teribil de singur în pădure.
Acum fii tare, Ru! Nu-l vei mai vedea niciodată în această viaţă.
- De ce, ma, de ce?
- Neînduplecatul tău tată l-a făcut să promită că nu te va mai vedea niciodată.
Dar sunt neajutorată. Nu am cum să-mi conduc destinul.
Mama a izbucnit:- Nu este acesta şi punctul meu de vedere.
Intelectul meu nu va merge niciodată împotriva conştiinţei mele.
Această lume karma este o iluzie, dar trebuie
s-o străbaţi toată, pentru a bea nectarul cunoaşterii pure.
De câte ori mă gândeam la el, plimbându-se singur prin păduri,
lacrimile mă năpădeau şi mă simţeam vinovată. Mă gândeam:
"Cum de poate trăi în pădure?
El este un sahib. Ei sunt obişnuiţi cu o viaţăconfortabilă".
Pentru mine nici un obiect nu putea fi simbolul unei idei.
Nu-mi pare rău că n-am o fotografie de-a sa. Ce nevoie aş avea?
O fotografie nu poate înlocui o persoană.
Împachetând antichităţile, măgândeam:
"oare tata ar fi în stare să se supună celor mai mici suferinţe?
Atunci de ce-şi bate joc de el?"
Ca răspuns, cel de-al treilea ochi al lui Shakespeare s-a deschis în mine:
"Glumeşte şi loveşte numai cel ce n-a simţit vreodată rana".
Dragostea nu este un obiect pe care să-l iei de la cineva pentru a-l dărui altcuiva.
Aerul rece mă pătrundea, risipindultimele rămăşite de tristeţe.
Eram sigură că focul suferinţei care mă ardeade atâta vreme avea să se stingă în curând.
Mircea făcuse bine venind aici. Oare totul se datorează faptului că aerule
atât de proaspăt sau este altceva?
Ce anume? Cum pot eu cunoaşte întreaga glorie
a munţilor Himalaia, regele înălţimilor, lăcaşul zeilor?
trecându-i pragul, mi-am închis ochii şi mi-am unit palmele cu adoraţie pentru natura din jur care m-a adus în această stare de graţie. Am murmurat câteva cuvinte dintr-o odăGangelui:- O, tu, izbăvire a zeilor şi a oamenilor, tu, ce ne speli de păcate, salvarea necredincioşilor, o, sacru Gange, în drum spre mare...
Deci asta eşti tu? Te dai bătută atât de uşor? Înseamnă că nu pentru tine mi-am scris eu
cântecele"
Din cauza frumuseţii din jurul nostru, a încercat tata să o lumineze pemama.
Ea totdeauna îşi trăieşte emoţiile cu intensitate,
când se află în mijlocul naturii.
Stau pe un scaun, cu ochii închişi, într-o stare de totală seninătate
şi înţeleg deodată sensul cântecului:
"Am făcut din tine steaua polară a vieţiimele,
niciodată nu-mi voi mai pierde drumul în această călătorie pe mare"
Când între tine şi familia ta se iscă un conflict,
nu e deloc simplu să înduri cu împăcare şi să refaci armonia, la vârsta
~Si experienţata.
Dar viaţa nu se împlineşte prin uitareasuferinţei,
ci prin zilnica transformare a mâhnirii în înţelegere,a cruzimii în
tandreţe şi a amărăciunii în dulceaţă.
tandreţe şi a amărăciunii în dulceaţă.
Nu cred că nu ai această putere pentrucă tu eşti plină de imaginaţie,
care e tot una cu forţa de a crea.
Nu te vei lăsala cheremul împrejurărilor.
Îţi vei crea propriul destin.
Eu ştiu cât de greu le este femeilor în fara noastră să se afirme în deplinătatea puterilor.
Ele nu au şanse reale şi nici posibilitatea de a-şi dezvolta mintea cu adevărat.
Totuşi îţi cer să duci lupta în tine însăţi.
ie ca gloria ta să fie superioară destinuluitău.
Dacă aş f avut puterea să-ţi alin agonia, aş fi încercat s-o fac,
dar nu sunt în stare decât să-fi doresc binele din toată inima mea.
Dacă mârşăvia altora te va asupri, te rog să nu te pleci în faţa ei. August 1931
- Ru, tu ai primit un mare dar. Câţi sunt atât de norocoşi ca tine?
Atât respect, veneraţie, dragoste fără nici o legătură cu grijile pământeşti,
atâta lipsă de egoism, departe de întâmplările obişnuite,
câţi au norocul să poată descoperi această latură a dragostei cereşti?
Mi se pare că tu ai fost pregătită pentru toate astea,
încă de pe când nu erai destul de mare ca să înţelegi, aşacum trece floarea prin noapte,
fără să ştie că aşteaptă lumina zilei.
Apoi,mereu, poemele lui, cântecele, ideile şi reflecţiile lui te-au înălţat atât de sus.
Nu te lăsa zdrobită, nu-ţi lăsa norocul fără roade.
Du-te la el. Nu ezita să-ispui totul.
Nu e bine să taci, mai ales
când ai norocul să-ţi poţi faceo spovedanie totală.
Confesează-te şi purifică-te, el îţi va arăta calea cea bună.
Se pricepea să ducă o relaţie umană până la deplina ei frumuseţe,
fără să supere pe nimeni,
păstrând pentru fiecare un loc, putea lua ceea ce îi aparţinea
r ăsplătindu-l pe donator cu asupra de măsură.
Asta era o artă.
Nimeni din cei care l-au iubit nu a fost dezamăgit ori nedreptăţit,
dimpotrivă, lumina vieţii lor a dobândit o strălucire şi mai mare.
- O să fac tot ce o să-mi ceri.
Când mintea îţi este tulburată, cântă aşa, îmispunea el:
"Anandam paramănandam paramaşukham paramătripi"
beatitudine, supremă beatitudine, fericire perfectă şi desăvârşită mulţumire.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu