măgândeam cât de uşor e să uiţi.
Într-o zi, într-o stare de semiinconştienţă, am jurat să nu uit,
dar astăzi, pe deplin lucidă, îmi spun cu hotărâre că trebuie să uit.
O stea strălucitoare priveşte spre mine, are ochi,
ochii ei râd de mine plini de milă, văzând cât de nestatornică îmi este mintea.
Dacă există în lumea aceasta un om care s-o ştie,
eu sunt acela: pentru a iubi pe cineva, ori pentru a fi iubit,
nu e nevoie de nici o rânduială socială.
Mai ştiu că dragostea adevărată este ca o lumină care dă strălucire la tot ce e în jur.
Dragostea nu este un obiect, nici o podoabă de aur pe care s-o smulgi cuiva pentru a o dărui altcuiva.
Şi mai ştiu că, atunci când iubeşti pe cineva cu sinceritate,
atunci tot ce e legat de această persoană îţi devine drag.
Există o dragoste care înalţă atât de sus,încât orice egoism şi
orice meschinărie dispar.
Ea umple viaţa de parfum şide lumină şi face ca tot ce înainte
nu-ţi plăcea să-ţi devină apropiat şi drag.
În lumina ei
obişnuitul se transformă în extraordinar, iar lucrurile iubite devin şi mai iubite.
O asemenea dragoste nu te face hrăpăreţ şi nici nu te împinge la nedreptăţi
faţă de un rival.
Dar mai e şi un alt fel de dragoste, în aparenţă aidoma celei dintâi.
În realitate, ea îl înlănţuieşte pe om sau îi pune juvăţul de gât.
Ea e numai întrebări de felul acesta:
"Cum stai cu mijloacele băneşti?
De ce să nu mă treci pe mine beneficiara asigurării tale pe viaţă?
Necazul este că nu poţi şterge nimic din ce s-a petrecut în viaţa ta.
Tabloul rămâne aşa cum a fost pictat.
Dar acum e prea târziu.
- Pentru ce anume?
Ce este înainte şi ce este după? Ce e târziu şi ce e devreme?
- Ziceai că vrei să te scoli la cinci. Acum e cinci dimineaţa.
Am rămas uluită.
Am înţeles că nu dormise toată noaptea.
- Nu dormit azi-noapte?A zâmbit blând.
- Nu.
Mi-ai spus că vrei să te trezeşti la cinci,
aşa că am stat treaz defrică să nu adorm peste ora asta.
Acesta este bărbatul meu. Mulţi ani au trecut din ziua aceea,
dar el a rămas acelaşi - într-o veghe permanentă, ca să-mi fie bine.
Nu am avut prea multe să-i spun. Numai înţelepţii pot fi atât de nemiloşi.
Dar tu nu trebuie să fii dură cu tine însăţi, numai pentru că alţii au fost duri cu tine.
Poţi să nu ainici o putere asupra altora, Amrita, dar poţi fi stăpână pe tine.
Nu ştiuabsolut nimic despre omul cu care te-ai măritat,
cum e el şi în ce mediu te va duce, totuşi sper ca, oricum va fi destinul, tu să-l poţi depăşi.
Ştiu că tu ai puterea de a-i face pe alţii fericiţi, dar ceea ce îţi cer este
să fii tu însăţi fericită.
Dacă vei fi nenorocită,
dacă te vei lăsa învinsă de împrejurărinefavorabile,
voi socoti durerea ta drept propria mea înfrângere.
Dar ştiu cănu va fi nimic de felul ăsta. Cu siguranţă, vei învinge.
Şi dacă ai să-ţi poţi zidi un cuib frumos,
un cămin fericit în care toţi ai tăi să fie fericiţi,
atunci îţi promit că voi veni în vizită în casa ta plină de bucurie.
M-a mângâiat pe cap cu dragoste.
Eu m-am lăsat în jos şi i-am atins picioarele cu capul.
I-am sărutat picioarele netede şi moi şi i-am spus
cu vocea plină de-un plâns sugrumat:
- Aşa am să fac.
Dar pentru a întregi povestea, trebuie să spun câte ceva despre soţul meu, pentru că, fără el, eu nu sunt eu.
O mare parte din fiinţa mea s-a amestecat cu personalitatea lui.
Viaţa de familie pecare am dus-o în aceşti treizeci şi opt de ani a fost senină.
Rareori nu am fost de aceeaşi părere.
- Povestea are şi urmări? am mai întrebat.- Da, are...
În noaptea căsătoriei aceleia nenorocite,
Bhupesh s-aîndrăgostit de fată.
După ce a măritat-o cu cel pe care-l iubea, Bhupesh s-aschimbat mult.
Lipsit de vlagă şi chinuit, îi vizita mereu pe cei doi.
Apoi, într-o zi, a murit.
Nu trupul poate crea fericire, mintea este eternul izvor al bucuriei.
Ştiu bine că sufletul meu nu va fi niciodată în stare să se bucure,
rănindu-i pe ceilalţi.
E imposibil să fii fericit făcându-i pe alţii nefericiţi.
Esenţa şi mesajul poemului sunt una cu mesajul din
Gita:
"Cel cerămâne stăpân pe sine în timpuri tulburi
şi nu e legat de plăcerile vieţii,acela este un yogi"
Sunt sperioasă, neliniştită, nerăbdătoare
şi am toatedefectele cu care trebuie să te lupţi ca să le depăşeşti.
Ca un eleşteu plin cu peşti, aşa îmi e fiinţa, colcăind de greşeli.
De pildă, sufăr mereu de dezolare, mă stăpâneşte un sentiment de zădărnicie.
Noi doi aparţinem unor lumidiferite.
Eu nu am citit ce a citit el. Dar nu are importanţă.
Sunt gata să învăţ şi chimie, dacă el vrea să mă înveţe.
Pot discuta cu plăcere despre orice.
Setea mea neistovită de cunoaştere poate fi astâmpărată
şi cu teme care nu-mi sunt familiare, dacă cineva mă ajută.
În această lume a tăcerii, fiecare sunet nu face decât să adâncească liniştea.
Mulţi dintre noi socotesc că frumuseţea naturii îl inspiră
pe scriitor, poemele câştigă
în valoare dacă autorul lor
le aşterne stând înconjurat de trandafiri, într-o grădină.
Natura frumoasă care măînconjoară nu îmi dă viaţă, ci mi-o ia.
Un om are nevoie de un alt om, sau,cel puţin, eu am nevoie.
Poate un copac în floare să fie mai important decât Mircea?
Mi-am amintit ceva: "Spune-mi, pe cine ai iubit pentru prima oară?
Spune-mi, hai, spune-mi".
- "Un copac, am iubit un copac".
Acum agaţă-te de copacul ăla, îmi spun mie însămi.
Acea parte din mine care tânjeşte după
o asemenea relaţie este neagră ca o zonă pustiită.
Iar acum stau şi cumpănescdacă nu cumva,
văzându-mă prea des cu aceşti oameni,
nu am să ajung sămă schimb într-un sens nedorit
Le fac cu mâna mea paturile, acoperindu-le cu cearceafuri de mătase şi
stropindu-le cu lavandă.
Încerc să le fac oaspeţilor
o impresie cât mai bună pentru ca o dată ce au fost aici,
să nu uite niciodată această experienţă.
Poţi descoperi bucuria pretutindeni, în orice acţiune.
Uneori, la miezulnopţii, părăsindu-mi patul cald de lângă soţul meu,
ies şi mă aşez înverandă.
Mă gândesc la ceilalţi.
Cea mai mare parte a oamenilor pe care îicunosc
pare să fie mulţumită de soartă, de ce nu aş fi şi eu?
Am tot ceea ceîşi poate dori ori aştepta cineva.
De ce acest sentiment infinit de pustietate,ca şi
cum nu aş fi îndeplinit ceea ce aveam de îndeplinit,
ca şi cum nu aş fi spus ceea ce aveam de spus,
ca şi cum nu aş fi ajuns la ceea ce am aspirat?
Starea mea de dezolare nu avea nici o legătură cu Mircea.
Nu-mi erador de nimeni.
Nu doream nimic de la nimeni, ci voiam doar să mă înţeleg pe mine,
acea parte din mine ce nu se putea exprima şi îmi frângea inima cu suferinţa ei fără nume,
în timp ce,
în aparenţă eram cu totul prinsă în desfăşurarea fericită a vieţii de fiecare zi.
Cum încerc să scriu povestea vieţii mele, îmi este lesne să observ că,
defapt, nu există nici o poveste. Şi cum ar putea fi?
Poveştile apar dincontactul cu viaţa.
Relaţiile şi conflictele experienţelor
omeneşti,diversitatea eforturilor dau culoare imaginii pe care ne-o putem face despre viaţa noastră.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu