Putem aduce şi un dram de fericire, 

dar nu facem decât să  stârnim dureri fără capăt. 

Şi deodată, l-am văzut pe el, stând lângă patul meu de moarte

Ce persoană, misterioasă cuadevărat! 

M-a iubit atât de mult încât 

m-a făcut cunoscută tuturor celor din ţara lui. 

Dar de ce m-a portretizat altfel decât am fost?. 

Cum stăteam şi discutam cu Sergui, 

am simţit deodată ce înseamnă uncorp astral. 

Trupul meu astral s-a detaşat de cel din carne. 

Nu mai eram aici.

 Mă vedeam în două părţi deodată, aşa cum am mai povestit la început   .

Viaţa mea şi-a dobândit un nou înţeles. 

Mi-l amintesc,îmi apropii faţa lui pe jumătate uitată, 

vocea lui, drumurile lui tainice,mâinile lui, gelozia şi, mai presus de toate, dragostea. 

Treptat am început săacced către o altă dimensiune. 

Este o altă existenţă, 

în care binele şi răul,credinţa şi necredinţa, realitatea şi fantezia acestei lumi îmi apar fără rost. 

Coaja   acestei lumi exterioare începe să crape şi să cadă, 

mintea îmi spune căocara şi lauda sunt totuna, că   există lucruri   mai   adevărate decât toate astea.

Zac întrebându-mă de ce a distrus el această iubire, 

un dar al luiDumnezeu. 

Şi ce dacă el trebuia să plece? 

Dacă am fi izbutit ca, în zece ani,să ne scriem câte o singură scrisoare, 

ar fi fost de ajuns. 

Cu această unicăscrisoare, noi am fi trecut peste oceanele şi continentele 

care ne despărţeauşi am fi devenit

"ardhana- riswar".

 El îmişopteşte: "Nu   trupul tău, Amrita. 

Eu    vreau    să-ţi    ating    sufletul". 

Acesta este adevărul, adevărul, adevărul.  

Trupul piere, sufletul e nemuritor. 

El nu poate fi ucis prin uciderea trupului.

I-am scris şi lui Sergui: "sunt ca cineva care aşteaptă pe ţărm, 

cu biletul în mână, dar vaporul nu se mai arată. 

Trebuie să-l mai întâlnesc o dată, înainte de a muri"

- Nu vrei să-mi spui ce se întâmplă cu tine? 

m-a implorat el, cu ochii   plini de lacrimi. 

- Ce-ai spus? Noi doi am fost atât de apropiaţi în aceşti treizeci şi opt deani, 

iar eu nu am ştiu nimic. 

De ce nu mi-ai povestit chiar de la început? 

N-ar mai fi trebuit să treci prin toate astea.

 La aceste vorbe, inima mi s-a strâns de durere. 

A mai fost cineva vreodată pus la asemenea încercare?

 El a făcut atât de mult pentru mine, m-a iubit cu atâta duioşie, 

fericirea mea este fericirea lui, sunt cu totul a lui.

 Şi acum, la vârsta asta, îl aduc la marginea prăpastiei. 

Cum mi-a dat tot ce a avut, nu. va socoti nedreaptă răsplata?

 - Oh, nu, nu, am izbucnit eu în hohote de plâns, crede-mă, nu te-amînşelat. 

- Nu e nevoie să-mi spui asta. 

Nu mi-am închipuit niciodată că există mai mult decât am primit eu de la tine. 

Tu ai fost împlinirea mea. Ceea ce mi-ai dăruit nu are egal. 

Nu regret nimic. Îmi pare numai rău că tu ai suferit. 

Îmi pare rău pentru domnul acela. Ce păcat.

Ce aş putea să-ţi spun? 

Păcat sau virtute? 

M-am mai întâlnit euvreodată cu o asemenea situaţie sau am mai auzit de aşa ceva? 

Cine sunt eu ca să te judec? 

Sunt nefericit că nu stă în puterea mea să îţi alin suferinţa. 

Totuşi, ştii, am sentimentul că suferinţa asta îţi va face bine. 

Am observat că există un ţel ce luptă să se împlinească în viaţa ta. 

Numaidragostea poate sfida uitarea şi timpul, 

şi eşti în puterea lor şi te prăbuşeşti dacă nu eşti apt de iubire sau dacă te retragi în inconştient..."

Poate că, pierzând toate beneficiile lumeşti, 

fiinţa sa lăuntrică a cunoscut desăvârşirea. 

Pierderea s-a transformat în câştig.  

Poate că punctul slab pe care l-a avut, pe lângă geniu, 

i-a fost spălatşi înlăturat de lacrimile umilinţei, şi, mai înainte de a părăsi această lume, 

sufletul lui a atins perfecţiunea, purificarea, şi toate astea nu noi, 

ci Rama ile-a prilejuit. 

Acum înţeleg că această lume nu este aşa cum o vedem noi. 

Astfel încât eu spun: "Ridică-ţi vălul, Adevăr, vreau să te cunosc!"

"Cum se poate, mă întreb singură, 

ca omul acesta, absolut  străin, să mă atragă într-atât, 

încât puternicele legături ale lumii mele  prezente să   se  piardă?

Să fienemurirea? Dacă e aşa, atunci de ce atâta chin? 

De ce îmi curg lacrimile fără încetare? 

Şi e cu adevărat un chin? 

Oare ar trebui să nici nu-mi cautscăparea? Şi oare îmi caut scăparea? 

Mi-ar plăcea oare ca lunile acestea să dispară ca un miraj, 

iar eu să revin la îndatoririle mele lumeşti, zilnice, 

să mă scufund în treburile casei şi în problemele băneşti? 

Îşi poate imaginacineva de vârsta mea că, 

trăind în lumea materială, înconjurat de copii şi 

nepoţi, poţi pluti departe, spre o ţară de vis?  

Nu ştiu de unde-mi vine acest dar, 

Cine păstrează această nesfârşită bogăţie. 

În noroiul de după reflux,Cine face apa să cânte?Ce binecuvântare, adevărată binecuvântare! 

Chemarea vine din necunoscuta încrucişare de drumuri. 

Gândindu-mă la "necunoscuta încrucişare de drumuri", 

la "întâlnire", nuam în vedere să fiu de folos şi altcuiva, 

ci numai să-mi câştig deplinaîmplinire. 

Aşa cum spunea înţeleptul Vainavalkya: 

"Nu poţi să câştigi decât pentru tine însuţi şi pentru nimeni altcineva - 

fiul meu îmi e drag dar nu dedragul lui, 

ci de dragul meu, soţul meu mi-e drag nu de dragul lui, ci dedragul meu". 

Ei îmi umplu sufletul meu. 

Amintindu-mi-l pe Mircea, eu nuam dat nimic nimănui altcuiva, 

ci numai eu am dobândit un al treilea ochi, pentru a privi lumea

Sergui are dreptate: în tot ce mise întâmplă, se află un mesaj de nemurire. 

Nemurirea simţită în lacrimilesmulse de muzică, 

setea de dragoste sunt un unic mesaj 

pe care l-am primit printr-un magician cosmic. 

Şi nu aş putea să-mi bat joc de el .  

Nu cunosc pe deplin lumea ta literară. 

Tot aşa, întâmplarea ta este o altă expresie a minţii tale. 

N-am de ce să mă întristez, ori să mă supăr.