31 Iulie

Era ultima sâmbătă din luna iulie, ploua mărunt, semn că nu vom şti când stropii de

ploaie vor inceta. Pentru Ea nimic nu a contat, era în tren, într-o dimineaţă răcoroasă.

Privea pe fereastră pădurea care se zărea undeva în depărtare, câmpurile cu flori

metamoforzate, acum păreau renăscute, mai zâmbitoare pentru noi, privitorii,

pentru noi cei care ne bucurăm de prezenta lor în locuri de unde doar le putem privi.

Dar ele sunt mereu acolo şi ne vor aştepta să le spunem "bună dimineaţa".

Privea...privea...şi a rămas uimită. A zărit un loc divin, un loc al Lui şi al Ei cândva într-o seară. Era locul pe care El i l-a descris într-un mod inefabil, era lanul de floarea- soarelui, era pierdută în galbenul care radia. Era locul "lor", acum văzut

de ochii Ei, transfigurându-i existenţa Acolo.

Ce dimineaţă, ce zi, ce mister!

Zâmbea şi privea pe fereastra care i-a făcut ziua divină. Ea era acolo doar cu

trupul, sufletul fiind undeva dincolo de norii cenuşii din care picurii nu încetau.

În simplitatea acelui tren i-au fost trezite clipele de iubire, unice din existenţa Ei.


A fi ploaia care cuprinde pământul, picătura ce se prelinge pe frunza înmiresmată a petalei de trandafir, a te bucura de mirosul renăscut dintr-un alt Univers.

Simţind privirea Ei din depărtata zare, simţind cum se contopeşte cu picîtura de

ploaie, cum vibrează la culoarea care a dat viaţă acestei clipe. Se pierde în atingerea fină, plăpândă a miraculosului "El"-acum un trandafir transfigurat în fiinţa Ei.

Priveşte, îl descoperă mult mai sensibil, încearcă să-i întâlnească privirea, zâmbetul

diafan în lumea ploii, a Lui, a Ei...A ceea ce este Totul şi Totul in TOT. A fi el, doar,

o picătură de iubire, o lacrimă a ploii, o licărire de nostalgie, de speranţă, de regăsire în El, în Noi...în lumea paradisiacă în care El şi Ea sunt unificaţi în "îngeri", care au învăţat ce-i tristeţea, care au ştiut să iubească, să dăruiască,...,să simtă parfumul unei flori care ne trezeşte într-o dimineaţă de iulie,

într-o ploaie mirifică, într-un colţ al naturii.

O Ea şi un El visând în dimineaţa care abia a început.



" Se pare că natura nu are alt scop decât a arunca pe toate fiinţele unele

în braţele altora şi a le face să guste, graţie transfigurării prin iubire,

între două neanturi infinite, beţia euforică a îmbrăţişări divine."