DORUL...

Dorul mă poartă în ale amintirilor-clipe,

călătoare, zburătoare şi mângâietoare

Comori ale sufletului.

Dorul odată cu timpul păşeste,

În alte locuri renaşte, în alte zâmbete contemplă.

Ce-a fost odată..ce trăim acum prin dorul Lui..

Dorul aduce cu el meditaţia,

Te face să îţi adresezi ţie însuţi întrebări..apare mirarea, uimirea..apare starea de a fi acum-aici scriind ceea ce puterea dorului transmite.

Minunat sentiment, misterul vietii parcurs în ale noastre fiinţe.

Dorul nopţii a coborât în a mea fiinţă..dorul sacralităţii, a privirii zborului porumbeilor,.. răsăriturile şi apusurile de pe piscurile munţilor sau de la malul mării, liniştită uneori, alteori agitată..jocul copiilor în parcurile grădiniţelor, unirea mâinilor a două suflete ajunse acum la o anumită vârstă, iar acea seninătate emanând mai plenar, mai pur şi mai dătător de iubire..îmbrăţisarea bunicii, sărutul mâinilor străbunicii mele..Ce dor îmi este de Ea! Sper ca locul unde se află acum să îi aducă linişte sufletească.

Mi-e dor de roua dimineţii simţită pe tălpile picioarelor..mi-e dor de razele Soarelui, mi-e dor de cântul păsărilor, mi-e dor de Biserica care mi-a dăruit atât de multe clipe frumoase..mi-e dor de ploaia de vară, mi-e dor de tot ceea ce am primit şi le mulţumesc tuturor fiinţelor pentru ceea ce sunt..pentru că sunt creaturi ale Divinităţii!