Timpul cufundă tăcerea în jocul cântului.
Păsări adulmecă spre infinita zare a templului,
acolo unde raza soarelui acoperă poezia în har ceresc.
Acolo unde păşim odata cu ea în esenţa mirificului-dor,
acolo unde dorul şi unificarea cuprind puritatea naturii,
Acolo unde brazii înalţi se apleacă pentru binecuvântarea paşilor,
spre cărarea care duce către împreunarea mâinilor în faţa Soarelui.
Unde fulgii cad şi se topesc dăruindu-ne toată lacrima lor,
Toată coborârea liniştită şi plină de frumuseţe.
În toate este creaţia Lui.
În faţa Lui mă închin şi îi mulţumesc,
Pentru această dimineaţă, pentru această zi!
Coboară, coboară glasul Lui încet!
În mine răsună gândul spre cel Nevăzut.
Îmbrăţişată de dor cuprind la piept ruga către El,
Doamne, minune că sunt gândul dăruit,
Îţi mulţumesc!
Pas călător spre tine îndrept
a-mi veghea somnul colindei, spre zborul ceresc!
Pe aripile braţelor mă porţi, mă duci în Lumea de unde cuvântul a fost conceput,
De unde marea a luat formă, de unde mâna Ta a creonat Muntele,
Unde şi încotro glasul răsună înspre Tine!
Pas încet-pas-zburător, în viaţă păşim încet spre al Tău Dor!
Dorul iubirii Tale-gândul că de la Tine Totul a început, gândul că prin Tine m-am născut.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu