Când iubirea renaşte în raza-dimineţii,
Când picurii-ploii coboară încet,
Atunci liniştea se-aşterne pe pământ.
Suntem cuprinşi în picătura ploii,
O privim şi contemplăm cu puritatea Ei.
Ea, coboară încet pe-ale noastrelor mâini,
Ca împreunate fiind să devenim ruga-ploii.
Ce frumoasa eşti, ploaie! Eşti minunea acestei zile în al meu Suflet,
Esti metamorfozarea clipelor în luminozitatea-timpului..
Esti Acum, frumoasa ploaie fără chip,
Un chip conturat în lacrimi invizibile,
Un dor al dorului după al Tău-timp!
Lacrima ploii, dulce minune!,
Apari şi dispari în întreaga fiinţă,
Eşti şi unifici miraculoasele-tăceri, în ale Tale daruri Sfinte!
Privim şi devenim Una cu Ea- fiinţă de ploaie devenită chip-tăcut-stelar..,
Iar Tu, privitorul, ce mai aştepţi?
Timpul se scurge încet prin picurii Ei.
Fii ceea ce eşti! Una cu mine acum, şi vei deveni ploaia întregului Univers!-cea coborâtă din Cer în ale ritmurilor-simfonice-cuvântări!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu