Urme ale timpului care trec
lăsând în urmă zâmbete ale dimineţii.
Culegând florile câmpului într-o zi a verii,
păşind în aerul dimineţii pe dealurile tăcerii.
Fiind Una cu toată creaţia naturii,
simţind razele Soarelui pe chip.
Fiind vuietul vântului pe vârful Muntelui,
locul unde ridicarea braţelor te face sa simţi zborul păsărilor.
Să devii Una cu simfonia Cerului..minunea urmelor.
Timpul iubirii se scurge..lăsând poezie,
muzică, îmbrăţisări, lacrimi..cântari ale Sufletului în nopţile verii,
ascultând la pasul călător care se aşterne peste al Tău dor.
Ce o fi dragostea se întreabă ea?..stând întinsă pe iarba verde şi privind la El.
El-cel imaginar în suflet i-a apărut ducând-o spre sacrul iubirii cuvânt.
Ce minunat eşti! Nu este vis, este real că Tu acum mi-ai dăruit..darul de
A fi acum-aici!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu