joi, 4 martie 2010

Traim un prezent pretios
Fluturele numara nu luni, ci clipe, si are timp suficient.
RABINDRANATH TAGORE

Doar atunci pot fi oamenii fericiti, cand nu-si fac
din fericire principalul scop in viata.
GEORGE ORWELL

In Biblie, in ECLESIASTUL (9:11) se spune:
Am mai vazut apoi supt soare ca nu cei iuti alearga, ca nu cei viteji castiga razboiul, ca nu cei intelepti castiga painea, nici cei priceputi bogatia, nici cei invatati bunavointa, ci toate atarna de vreme si de imprejurari.

Milarepa, preot buddhist tibetan si invatator din secolul al XI-lea, spunea:
Toate zbaterile nu pot avea in aceasta lume decat un singur sfarsit, si acela e tristetea. Tot ce aduni se va spulbera; tot ce construiesti se va darama; intalnirile sfarsesc in despartiri; nasterile, in moarte. Daca ai inteles asta, trebuie sa renunti de la bun inceput la orice incercare de a aduna, de a construi, de a intalni; si, cu credinta in invataturile unui mare guru, sa incepi sa pastrunzi in ADEVAR.
INTELEGEREA
As vrea sa-mi fie draga omenirea-ntreaga;
As vrea sa ma incante fata-i bleaga;
As vrea sa-mi placa felul cum se umbla-n lume;
As vrea ca vorba-i in urechi bine sa-mi sune;
Si cand vreun om intaia data mi se-arata,
As vrea sa pot gandi: asta-i distractie curata.
SIR WALTER RALEIGH
Miloane de oameni isi doresc nemurirea, dar nu stiu ce sa faca intr-o dupa-amiaza ploioasa de duminica.
SUSAN ERTZ
Cand aud pe cineva cum ofteaza:”Ce grea e viata”, sunt intotdeauna tentat sa-l intreb:” In comparatie cu ce?”
SYDNEY J. HARRIS
A asigura conditii de viata deecente celor saraci este adevaratul test al unei civilizatii.
SAMULE JOHNSON
Viata este ceea ce se intampla in timp ce tu iti faci alte planuri.
JOHN LENNON
Judecatile de valoare inutile ascund frumusetea. Imi amintesc un pasaj din Cantec despre mine de Walt Whitman:
Cred ca firul de iarba nu este mai neinsemnat/ decat ziua stelara. Si furnica-i la fel de perfecta, si un fir de nisip, sau/ un ou de pitulice,/ Si brotacelul e o capodopera comparabila cu cele/ mai mari, / Si rugii murelor ar putea-mpodobi saloanele/ cerurilor,/ Si incheieturile degetelor mele fac de rusine orisice/ mecanica,/ Si bobul care rumega cu grumazul in jos intrece/ orice statuie,/ Si un soricel e un miracol ce poate convinge/ sextilioane de necredinciosi.

Imi doresc din inima sa indeplinesc ceva nobil si maret, insa datoria mea principala este sa indeplinesc sarcinile marunte ca si cum ar fi nobile si marete.
HELEN KELLER
Suntem aruncati intr-o viata care ne depaseste puterea de intelegere si lucrarea noastra cea mare este viata de zi cu zi.
JOHN CAGE
Fragmente dintr-un jurnal al Atentiei
“ Fac o plimbare intr-o seara de vara. E atata pace si liniste in jur! Mai devreme aerul era fierbinte, iar eu aveam de facut o gramada de treburi. Am fost toata ziua prost dispus si naclait de sudoare. Asta-seara ma asteapta treburi si mai grele, acum insa totul imi pare minunat. Si totusi, prima mea reactie este de regret si frustrare. Ma gandesc ca prea des mi se intampla sa lucrez la caderea serii si pierd astfel bucuria acestor clipe incantatoare. Curand va fi toamna. Serile vor fi atunci cenusii si mohorate. Ma intristez la gandul distractiilor de care speram sa ma bucur in vara asta- drumetii, surfing, excursii cu cortul, plimbari cu pluta-, distractii ratate din cauza lipsei de bani sau timp. Ma intristez si mai tare cand imi aduc aminte cate veri am petrecut in acelasi fel. Si totusi, seara asta minunata e aici, cu mine. Vreau s-o pastrez cumva, nu vreau s-o las sa plece. Vreau sa-mi promit ca niciodata n-am sa mai pierd o seara de vara. Imi dau seama apoi ca pot pastra momentul acesta doar daca ma abandonez lui cu totul, fara rezerve, fara sa ma gandesc la trecut sau la viitor. Si reusesc. Momentul face acum parte din mine. Nefortandu-l, il pastrez.”
RECUNOSTINTA
Vad copaci inverziti si trandafiri rosii,
Vad muguri pocnind de dragul nostru
Si-mi spun atunci: Ce lume minunata...?/
Vad cerul de azur si norii aburii,
Binecuvantata lumina a zilei si intunericul sfant al noptii
Si-mi spun atunci:/ Ce lume minunata.
Culorile curcubeului, podoabe ale cerului,
Se oglindesc pe chipurile oamenilor din jur,
Vad prieteni dandu-si mana, spunand “Ce mai faci?”/
Si fiecare spune, de fapt, “Te iubesc”.
Aud tipete de copii, ii vad cum cresc,?/
Le va fi dat sa-nvete mai mult decat voi sti eu vreodata.
Si-mi spun atunci: Ce lume minunata.

Ziua 1. Practicati Recunostinta pentru mancarea de pe masa, indiferent daca este pregatita pentru vreo ocazie sau ca in fiecare zi. Nu va schimbati felul obisnuit de a manca.
Ziua 2. Practicati Recunostinta pentru ca aveti o casa, un aparatment sau un cort care va adaposteste de intemperii. Practicati Recunostinta pentru confortul de care va bucurati.
Ziua 3. Practicati Recunostinta fata de oamenii care va iubesc sau care tin la dumneavoastra. Sa nu va preocupe numarul lor sau cat de cumsecade, placuti la infatisare sau dispusi sa va ajute sunt. Concentrati-va doar asupra faptului simplu ca exista cel putin cativa oameni pe lume care va iubesc sau tin la dumneavoastra si deschideti-va Recunostintei pentru acest lucru.
Ziua 4. Presupunand ca traiti intr-o democratie, rezervati-va aceasta zi Recunostintei pentru libertatea de a merge unde vreti, de a va exprima opiniile liber, de a asculta opiniile altora, de a cumpara orice carte sau ziar vreti. Cu alte cuvinte, deschideti-va Recunostintei pentru deplina libertate personala si politica de care va bucurati.
Ziua5. Daca aveti un partener sau un prieten special, ganditi-va o zi cu Recunostinta la bucuria pe care acea persoana o aduce in viata dumneavoastra (fara sa va ganditi la ce ati fi vrut sa va ofere, dar nu a facut-o).
Ziua6. Practicati Recunostinta pentru amintirile placute. Nu va siliti sa indepartati amintirile rele din constiinta; ocupati-va, pur si simplu, de amintirile bune.
Ziua 7. Practicati Recunostinta pentru pozitia sociala, averea sau puterea pe care le-ati obtinut in viata, la nivelul la care sunt sunt ele, fara a va gandi la statutul, averea sau puterea pe care vi le-ati oferit.
Ziua 8. Practicati Recunostinta pentru micile delicii senzoriale de moment- bucurii ale vazului, mirosului, auzului si pipaitului, inclusiv cerul, norii, lumina soarelui si florile.
Ziua 9. Practicati Recunostinta pentru muzica pe care o ascultati in mod obisnuit.
Ziua 10. Practicati Recunostinta pentru orice va poate starni rasul in cursul unei zile obisnuite. Cand radeti, practicati Recunostinta pentru senzatiile placute pe care rasul vi le provoaca.
Ziua 11. Practicati Recunostinta fata de oamenii cumsecade, inteligenti si bine intentionati care exista pe lume. Nu-i cautati cu dinadinsul. Observati-i doar, atunci cand va dati seama ca exista.
Ziua 12. Practicati Recunostinta pentru plantele pe care le vedeti, le atingeti sau le mirositi in cursul unei zile obisnuite.
Ziua 13. Practicati Recunostinta pentru faptul ca traiti intr-o societate rezonabila si echilibrata. Observati posibilitatile de a trai, a munci si a se reproduce pe care societatea le ofera oamenilor si protectia pe care le-o acorda.
Ziua 14. Practicati Recunostinta pentru pasarile pe care le auziti sau le vedeti in cursul unei zile obisnuite.

Dumnezeu se afla aici si acum. Afirmatia aceasta evoca aproape la fel de mult Intelegerea, Atentia si Recunostinta. Evoca Intelegerea pentru ca nu amana dragostea sau acceptarea fata de alte fiinte umane, tot atat de supuse greselii, pentru alta data, candva intr-un viitor nedefinit. Impiedica judecatile de valoare inutile, deci evoca si principiul Atentiei. O data acceptata ideea ca Dumnezeu se afla aici si acum, devii mai deschis posibilitatilor de a simti Recunostinta.Daca Dumnezeu se afla aici si acum, incercarile si chinurile care vor veni par relativ lipsite de importanta. Afirmatia nu spune clar ce este Dumnezeu, ea incurajeaza insa posibilitatea perceperii Lui imediate in micile minuni, mistere si frumuseti ale lumii.

Suntem, intr-adevar aici si acum. Aceasta e o varianta a afirmatiei anterioare. E insa ceva mai percutanta; accentueaza insa mai mult neintrerupta sacralitatea a momentului prezent.

Frumusetea e intotdeauna la doi pasi. Aceasta afirmatie vine in sprijinul Atentiei si Recunostintei. Daca privesti cu Atentie, vei descoperi frumusetea in lucrurile marunte din jur. Daca le vezi si daca inima iti este deschisa Recunostintei, atunci Recunostinta va veni cu siguranta.
Pozitia sociala este un accident.Averea este un accident.Frumusetea personala este un accident. Aceste afirmatii incurajeaza Recunostinta, indiferent de situatia ta actuala. Daca esti bogat, admirat sau frumos, ele iti reamintesc ca nu ai vreun drept special asupra ceea ce ai.Soarta ti-a oferit aceste avantaje si tot ea ti le va lua inapoi la un moment dat, intr-un fel sau altul. Daca averea, puterea si farmecele personale iti lipsesc, afirmatiile de mai sus descurajeaza invidia in favoare. Recunostintei pentru celelalte calitati cu care esti inzestrat.
Fericirea e o cale, nu un scop. Aceasta e o veche zicere, care reformuleaza laconic multe dintre principiile I, A &R.
Iubirea este un verb. Cand practici Intelegerea, iubirea incepe sa-ti apara drept un lucru pe care copiii il primesc, pe cand adultii il fac. Dorinta de a fi iubit, nutrita toata viata, nu difera prea mult de dorinta de avere sau de putere. Poate sa-ti fie data sau nu. Tine in parte de noroc- si in joc intra o buna masura de nedreptate.Urmele de cosuri si gusa nu ar trebui sa conteze, dar asemenea lucruri atarna in balanta mult prea des. Incercarea incrancenata de a te face iubit- sau demn de a fi iubit- produce deseori un efect paradoxal. Cu cat te chinui mai mult, cu atat devii mai patetic si mai dispretuit. Singuratatea este, fara indoiala, o realitate dureroasa pentru multi adulti. Mare parte din durere le-ar fi insa alintata daca ar iubi, pur si simplu, cu generozitate si iubire.E foarte probabil ca iubirea lor sa dea nastere unui sir complex de evenimente care le-o va intoarce inzecit, atunci cand se asteapta mai putin. Unii se straduiesc o viata intreaga sa simta iubirea mai des sau mai intens.Nici aceasta nu e calea potrivita. Inca o data, iubirea e un lucru pe care adultii il fac. Cu cat te chinui mai mult sa simti iubire pentru semenii tai, cu atat mai imposibila pare sarcina asumata. Daca practici, pur si simplu, Intelegerea, iubirea va avea grija singura sa se arate.
Experimenteaza, nu evalua. Aceasta afirmatie afirma lapidar semnificatia principiului care cere sa acorzi Atentie experientei prin care treci, fara a o supune unor judecati de valoare inutile.Viata devine astfel mai interesanta si mai plina de satisfactii.
Bucura-te de ceea ce ai. Suna cunoscut?
Nici un fulg de zapada nu cade intr-un loc nepotrivit. Acesta e un vechi aforism din traditia budhismului Zen. Ne aminteste, fara ostentatie, dar in mod convingator, ca cele mai multe judecati de valoare asupra experientelor senzoriale si intamplarilor acestei lumi sunt complet inutile.
Actioneaza, nu te lua la intrecere. Afirmatia reia un aforism al filozofului taoist Lao Zi:”Calea inteleptului este de a actiona, nu de a se lua la intrecere.” Se impotriveste excesului de zel in competitia pentru castigarea admiratiei si dobandirea bunurilor de tot felul si astfel incurajeaza practica Recunostintei si a Atentiei. In plus, competitia acerba impieteaza, de obicei, asupra practicii Intelegerii.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu